Manastirea Cetatuia Negru Voda

Cum se începe o excursie la Mica Meteora

Am trecut de mai multe ori pe sub acel colt de stânca si mereu am vazut chestia aia cocotata acolo sus. Dar n-am oprit niciodata. Mereu ma întrebam ce o fi: o troita sau o bisericuta? Era Manastirea Cetatuia Negru Voda.

Apoi coboram ochii si apasam pedala de acceleratie: la poale, trona satul de tigani. „Astia ce mai cauta aici, în vagauna asta?”, ma întrebam. „Din ce traiesc? Numai din prelucrarea pietrei si a lemnului?”

Manastirea Cetatuia Negru Voda vedere generala (la poalele muntelui)

Manastirea Cetatuia Negru Voda vedere generala

Intr-o sâmbata de sfârsit de februarie, m-am hotarât sa aflu ce este cu acel colt de stânca. Dupa ce m-am documentat putin, seara l-am sunat pe Florione:

– Dam o fuga la Mica Meteora?
– Ceeee? Acum, iarna? Sunt peste o mie de kilometri pâna acolo!
– Nu, nene, la Meteora României, Manastirea Cetatuia Negru-Voda. Si cred ca în 2-3 ore putem vizita cele trei mânastiri rupestre (Cetatuia Negru-Voda, Namaiesti, Corbii de Piatra).
– Ok, sa mergem, zise Florione. Tot simteam nevoia de o iesire.

Zis si facut. Am plecat pe o vreme de februarie superba, însa nu aveam de unde sa stim ce ploi ne asteapta dupa cotitura, la munte. Cum vii dinspre Târgoviste, nu vezi nimic deosebit înaintea ta deoarece muntele îti obtureaza privirea si nu-ti dezvaluie ceea ce se afla de cealalta parte a lui. Vezi doar drumul care serpuieste pe dupa el si apoi dispare în ceata.

Asa ca imediat ce am vazut indicatorul mâncat de rugina „Mânastirea Cetatuia Negru-Voda – o ora de mers de jos”, am oprit masinile la poalele muntelui, cu gând sa intram cu ele pe drumul lateral, din pamânt batatorit. Insa un localnic ne-a oprit: „Daca vreti sa ramâneti cu masinile întregi, lasati-le pe drumul principal.” Si bine am facut.

Manastirea Cetatuia Negru Voda la poalele manastirii

Manastirea Cetatuia Negru Voda la poalele manastirii

Câteva secvente dintr-un thriller (film de groaza) 

Veseli nevoie mare, am mers cam o suta-doua de metri, cu ochii holbati spre înaltimea ametitoare catre care ne tindeau pasii, apoi brusc ne-am dat seama ca poteca trecea chiar prin mijlocul satului de tigani. De o parte si de alta erau casele, vai de mama lor, din lemn, chirpici sau pamânt batatorit, resturi de materiale, fier vechi, carute, cai, câini etc.

Ne-am trezit înconjurati de vreo 10-20 de tigani, în timp ce femeile lor stateau în spate si rânjeau fasolea la noi. Dupa zâmbetul lor, ni s-a parut noua ca ceva e în neregula, însa ne-am dat seama mai târziu, dupa ce ne aflam pe la mijlocul urcusului: poteca spre Cetatuie porneste din partea cealalta a muntelui, acolo unde se afla o parcare amenajata si o bodega.

Acolo opreau toate masinile si tot de acolo porneau oamenii catre pisc. Dar pentru noi trebuia musai sa fie si un pic de thriller…

Manastirea Cetatuia Negru Voda valea Cetatuii

Manastirea Cetatuia Negru Voda valea Cetatuii

Mergeam încordati printre cele doua rânduri de barbati, care ne priveau ca niste hiene ce au la îndemâna o prada usoara. Nimeni nu scoatea o vorba, ne dadeam seama ca se va întâmpla ceva, eu deja îmi trecusem cheile masinii printre degetele mâinii drepte, însa daca ar fi aparut ceva cutite sau bâte nu cred ca am fi avut vreo sansa.

Mergeam încet, zâmbind ca prostii în stânga si în dreapta, speriati de greseala facuta, însa nu aveam încotro, trebuia sa mergem înainte si sa nu stam pe loc. Stateam grupati si simteam deja în ceafa rasuflarea celor de care trecusem deja, stiind ca ne urmeaza.

Salvarea a venit de la nevasta-mea:
– Cautam un ghid (desi n-aveam nevoie de unul…)! Vrea cineva sa ne conduca pâna la Cetatuie ?
– V-o dau pe fata mea, spuse o tiganca. Este isteata si merge si la scoala!
– Veniti dupa mine, zise si pustoaica, care aparu din spatele maica-sii.

Ca la un semnal, toti s-au rasfirat ca prin farmec, s-au tras în laturi sau si-au vazut în continuare de treburi. Am rasuflat usurati…

Manastirea Cetatuia Negru Voda poteca spre manastire

Manastirea Cetatuia Negru Voda poteca spre manastire

In timp ce mergeam, pustoaicei îi turuia gura vrute si nevrute: ca e premianta clasei, ca e singura care cunoaste toate cotloanele Cetatuiei, ca o sa fie super acolo sus, ca e cel mai bun ghid pe care-l poate gasi cineva etc.

Toate astea, bineînteles, ca sa obtina mai multi bani. Insa noi nu mai stiam cum sa iesim mai repede din sat…

Poteca ce duce la Mânastirea Cetatuia: o mica Golgota

In fine, am reusit sa lasam în urma satul si apoi a început urcusul. „Urmati-ma!” zicea tigancusa. „Tineti-va dupa mine!” sau „Pe aici, domnu’!” sau „Atentie, urmeaza o parte foarte grea!” si tot asa.

Daca credeti ca urcusul este usor, va înselati. Nu degeaba sunt puse 5-6 „statii”. Vorba vine, sunt câteva poienite micute, cu 2-3 banci, pe care cei care si-au pierdut suflul pot sa si-l traga oleaca.

Pe lânga bancute, câteva icoane cu sfinti din pustie atârna pe copacii din jur, cu diverse îndemnuri crestine.

Manastirea Cetatuia Negru Voda drumul spre manastire

Manastirea Cetatuia Negru Voda drumul spre manastire

Pe la jumatatea drumului Dumnezeu n-are ce face si da drumul la ploaie. Da ce credeati, ca e usor? Ei, comedie! Pe net citisem ca unora cararea li s-a parut a fi o pasnica Golgota. Nefiind pregatiti (se stie ce capricios este muntele), ploaia ne ia prin surprindere.

Unii încep s-o ia la fuga spre vârf (numai sa fugi nu poti pe munte…), altii îsi spun „Fie ce-o fi!” si-si continua urcusul, uzi leoarca. Grupul nostru de 9 persoane s-a rasfirat atât de mult încât unii au ajuns deja la Cetatuie, în timp ce altii sunt la vreo 200-300 metri de vârf si gâfâie din rasputeri.

Manastirea Cetatuia Negru Voda drumul

Manastirea Cetatuia Negru Voda drumul (ne apropiem)

Am uitat sa mentionez un lucru: din zece în zece metri te întâmpina tiganii, femei sau copii (cel mai adesea) care îti cer, invariabil, acelasi lucru: „Domnu’ (doamna), îmi dati si mie un leu?”. Pe lânga oboseala urcusului mai apare si acest stres al cersetorilor, care sunt multi, foarte multi si nu poti sa-i multumesti pe toti, mai-mai sa-ti stea în cale si sa nu te lase sa treci mai departe.

La Mânastirea Namaiesti a fost groaznic: se tineau dupa tine, cale de 100-200 metri pâna la masina, cu un glas mieros, plângacios, ca mai apoi, vazând ca nu le dai nimic, sa te înjure de mama!

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanca capul leului

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanca capul leului

De sus, masinile noastre aratau ca trei boabe de grâu pe soseaua argintie. Aproape de finalul drumului, cu vreo 100 m înainte de a ajunge la schit se vede o cruce, ce pare sa se prabuseasca dintr-o clipa în alta.

Se spune despre ea ca a fost pusa de Negru Voda. La baza stâncii se afla o piatra masiva, careia i se spune „masa lui Mihai Viteazul” (de ce, nu stiu).

Manastirea Cetatuia Negru Voda cruce in stanca

Manastirea Cetatuia Negru Voda cruce in stanca

Cum se ajunge la Mânastirea Cetatuia Negru Voda

Mânastirea Cetatuia Negru Voda este situata la 22 de kilometri sud-est de orasul Câmpulung, pe soseaua nationala Câmpulung-Târgoviste-Bucuresti, pe frumoasa vale a Dâmbovitei, între satele Cetateni si Cotenesti. De la soseaua principala pâna la mânastire (drum parcurs pe jos) se fac cu aproximatie 30-40 minute.

Venind dinspre Câmpulung si pornind de la parcarea amenajata, cei care pasesc printre stâncile argintii care ascund nenumarate taine (tot aici s-au filmat si multe scene din filmele cu haiduci) si ajung în preajma sfântului locas, sunt surprinsi de asemanarea izbitoare cu Schiturile monastice de la Meteora din Grecia, motiv pentru care scriitorul Mihai Radulescu l-a numit „Meteora României”, fiind profund impresionat de acest rai de pamânt românesc.

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica rupestra

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica rupestra

Scurt istoric al Mânastirii Cetatuia Negru Voda

Mânastirea, foarte veche de altfel, este construita în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 881 de metri, pe malul stâng al râului Dâmbovita. Conform traditiei, ctitorul vechiului schit ar fi legendarul voievod Negru Voda.

Biserica manastirii se afla într-o pestera naturala, compusa din doua încaperi, unde se gaseste si un mic izvor. Pestera are 12 metri lungime, 4 metri latime si înaltimea pâna la bolta de 3,20 metri. Sfântul locas este compartimentat în altar, naos si pronaos, iar afara are un pridvor de lemn.

Manastirea Cetatuia Negru Voda interiorul bisericii rupestre

Manastirea Cetatuia Negru Voda interiorul bisericii rupestre

In traditia locului se spune ca pe culmea abrupta de piatra ce se înalta între râul Dâmbovita si pârâul Cetatuia a existat un sanctuar dacic în sec.V î.Chr, apoi o cetate de rezistenta a dacilor, pe vremea ocupatiei romane, cetate pe care istoricii o considera ca fiind „cea mai importanta cetate geto-dacica, cunoscuta pâna acum, la sud de Carpati”.

De la aceasta cetate si-au luat numele atât muntele cât si satele dimprejur. De sus, printre picaturile de ploaie, valea se desfasoara în toata splendoarea ei. Imi închipui cum o mâna de ostasi, buni arcasi, ar fi aparat-o fara probleme, cu sageti, trunchiuri de copaci sau bolovani.

Manastirea Cetatuia Negru Voda in curtea manastirii

Manastirea Cetatuia Negru Voda in curtea manastirii

Pesterile si locuitorii acestora: sihastrii români

Valea stâncoasa a pârâului Cetatuia este bogata în pesteri, unele naturale, altele scobite cu dalta, de mâna sihastrilor. Aici s-au nevoit numerosi calugari sihastri, mai ales în secolele XIV-XVIII, sihastri care au avut aceeasi faima si înaltime duhovniceasca ca si cei din Muntii Buzaului.

Unul dintre acesti sihastri a fost descoperit în ultimele decenii, într-o pestera suspendata pe panta muntelui. In fundul pesterii s-au gasit osemintele cuviosului, galbene, placut mirositoare, nemiscate de mâna omului, asezate într-o scobitura de piatra în forma de sicriu, iar deasupra pe perete scria în piatra „Ioanichie Schimonah 1638”.

Sunt singurele moaste întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea, pastrate pâna în zilele noastre. Moastele sunt puse într-o racla si pot fi vazute de toata lumea.

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica noua (2004)

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica noua

Zalmoxe, biserica rupestra si câteva legende de-ale locului

Asa cum am spus si în alta postare (Un tur de forta 1-3 mai), acolo unde se afla pesteri invariabil apare si… Zalmoxe. Traditia locala spune ca Zamolxe însusi vizita periodic aceste meleaguri, unde îsi gasisera salas în pesterile nenumarate aflate în stânca muntelui monahii daci pe care, câteva secole mai târziu, Strabon îi numea „cei care umbla prin nori”.

Aceasta traditie monastica a fost continuata de sihastrii crestini, care si-au facut simtita prezenta aici dupa aproape o mie de ani de la disparitia discipolilor lui Zamolxe.

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica noua interior

Manastirea Cetatuia Negru Voda biserica noua interior

Biserica s-a construit concomitent cu cetatea Câmpulungului Muscel, prima capitala a Tarii Românesti, în secolul al XIII-lea. In acest locas, si-au gasit refugiul la linistea zidurilor si laolalta în rugaciune cu sihastrii:

Nicolae Alexandru Voievod
Ioan Radu Negru Voievod
Vladislav Vlaicu
Vlad Tepes
Mihai Viteazul – dupa batalia de la Calugareni
Matei Basarab la 1634
Constantin Serban Voda la 1658 – dupa ce turcii au ars Târgovistea
Constantin Brâncoveanu la 1690, din a carui porunca s-a pictat cel de al doilea strat în biserica din stânca
– stolnicul Constantin Cantacuzino, la 1775
– primul rege al Romaniei Carol I, care a vizitat în câteva rânduri biserica si ruinele vechii cetati.

Pe marginea prapastioasa a peretelui estic al Cetatuii se afla asa-zisa „chilie a lui Negru Voda”. Aici se spune ca îsi depozita Negru Voda tezaurul în timpul navalirii tatarilor. Ulterior, aici au locuit câtiva pustnici, care au cioplit icoane în peretii de piatra.

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Sfantului Ioanichie

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Sfantului Ioanichie

Pe malul drept al Dâmbovitei, pe versantul opus Cetatuii, se afla un grup de stânci golase, care sparg parca peisajul, „Coltii Doamnei”. Legenda spune ca de aici s-ar fi aruncat Doamna Marghita, sotia lui Negru-Voda.

La întoarcerea domnitorului dintr-o batalie cu tatarii, caii albi ai acestuia erau murdari de sânge, iar sotia sa, stiind ca el are numai cai albi, a crezut ca tatarii au câstigat batalia si, decât sa cada în mâinile lor, a ales moartea, aruncându-se de pe stânci.

Insa cele mai pretioase urme ale istoriei la Cetatuia sunt urmele pasilor lui Negru Voda si ale membrilor familiei voievodului, impregnate în stânca din vârful muntelui, lânga troita actuala. Legenda spune ca stânca s-a topit datorita evlaviei voievodului si a familiei sale.

Manastirea Cetatuia Negru Voda urmele domnitorului in stanca

Manastirea Cetatuia Negru Voda urmele domnitorului in stanca

Aici nu exista nicio sursa de apa, în afara de doua bazine de piatra în care se colecteaza apa de ploaie. Unul din bazine se spune ca ar avea o vechime de 4000 de ani.

In Sfântul Altar exista un mic izvor, considerat facator de minuni, el picurând numai într-o anumita perioada a anului, cuprinsa între Izvorul Tamaduirii (16 aprilie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Manastirea Cetatuia Negru Voda stilizarea cavalerului trac

Manastirea Cetatuia Negru Voda stilizarea cavalerului trac

Chilia Mosului si Cavalerul Trac stilizat pe o stânca

În spatele bisericii se află o grota numită „Chilia Mosului”. Lânga aceasta chilie, la capatul cimitirului, sta de veghe silueta daltuita în stânca a „Cavalerului Trac”.

Celebrul şi misteriosul „Cavaler Trac” avea în antichitate un cult raspândit din Carpati pâna la Marea Mediterana, doar în România gasindu-se peste 200 de imagini de epoca ale acestuia.

In toate zonele locuite de geto-daci, exista un mit inspirat de credintele geto-dacilor în nemurire si în izbânda binelui asupra raului.

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Mosului

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Mosului

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Mosului interior

Manastirea Cetatuia Negru Voda Pestera Mosului (in interior)

In iconografia româneasca s-a pastrat de-a lungul timpului sub chipul Sfântului Gheorghe. Cultul Cavalerului Trac (sau Cavalerul Danubian) este atestat prin imaginile de epoca gasite în Oltenia, Dobrogea, Transilvania, dar si în alte locuri unde au poposit populatiile geto-dacice.

Pe mormintele funerare din Dobrogea apare reprezentat sub forma unui erou calare, însotit de un altar si de „pomul vietii” (pom pe care se încolaceste un sarpe), calaretul având o lance în mâna.

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanci

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanci (la intrare pe poteca)

Icoana facatoare de minuni si coborârea micutei Golgote

Cand am fost noi, mica mânastire era ticsita de mireni (nimerisem chiar la slujba de duminica). Cât este locul de îngust, te loveai la tot pasul de ceilalti si trebuia sa stai minute bune la rând, pentru a intra în biserica rupestra sau pentru a intra în cladirea cea noua (copiata dupa o bisericuta din Maramures), unde se aflau la vedere osemintele frumos mirositoare ale pustinicului Ioanichie.

Niciun tigan nu se afla în incinta mânastirii, doar un tinerel mai ciudat, îmbracat în haine jerpelite de subofiter de politie, bloca intrarea în grota, cu mâna întinsa, initial crezând ca intrarea este pazita sau ca trebuie sa achitam o taxa de intrare…

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanci Mica Meteora

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanci Mica Meteora

Icoana facatoare de minuni nu avea nicio bancnota de un leu în jurul ei, spre deosebire de cea de la Biserica Rupestra de la Namaiesti, care era ticsita de bancnote, de parca Maica Domnului avea nevoie de bani pentru a îndeplini dorintele mirenilor.

Bolovanii uriasi de la Mica Meteora

Am coborât tot atât de anevoios pe cât urcasem. Ploaia mocirlise pamântul si puteai aluneca destul de lesne. Din zece în zece metri se iveau brusc mâinile micute, negricioase, de copil: „Imi dati si mie un leu?” Repet, oricât de mult maruntis ai fi avut la tine,  nu ai fi putut sa-i multumesti pe toti.

Manastirea Cetatuia Negru Voda (Mica Meteora)

Manastirea Cetatuia Negru Voda stanci (Mica Meteora)

Pe la jumatatea drumului se ivi, jos în vale, parcarea ticsita de masini, însa pâna la ea trebuia sa treci printre câtiva bolovani uriasi, pravaliti în albia râului. Bolovanii pareau nefiresti acolo, de parca ar fi picat din cer.

Aveau niste figuri ciudate iar unii erau înalti de 10-15 metri. Chiar ma mândream în sinea mea ca avem si noi o minuscula Meteora (am fost la Meteora în 2008), imaginea idilica fiind stricata însa de prezenta cersetorilor prea insistenti.

Manastirea Cetatuia Negru Voda bodega de unde incepe poteca

Manastirea Cetatuia Negru Voda bodega de unde incepe poteca (Google Maps)

Daca ajungeti în zona, încercati sa acoperiti triunghiul rupestru monastic (cu laturi de aprox. 20 km fiecare), alcatuit din trei mânastiri:

1. Manastirea Cetatuia Negru Voda (comuna Cetateni, jud. Arges, pe soseaua Târgoviste-Câmpulung)

2. Manastirea Namaiesti (are o icoana facatoare de minuni; se presupune a fi una din cele 12 icoane pictate de Apostolul Luca), la 10 km de Câmpulung Muscel, sat Namaiesti-comuna Valea Mare-Pravat.

3. Manastirea Corbii de Piatra (comuna Corbi, pe soseaua Câmpulung-Domnesti)

Ploaia si timpul rece ne-au permis sa le vizitam numai pe primele doua. De la Namaiesti la Corbii de Piatra mai erau cam 20-25 de km, asa ca am renuntat. Poate alta data si poate pe o vreme mai frumoasa.

Cum se ajunge la Manastirea Cetatuia Negru Voda:

– pentru cei care vin spre Târgoviste (Bucuresti, Ploiesti): la Cetatuie se ajunge tinând drumul spre Câmpulung (Dragomiresti – Voinesti).

– pentru cei care vin de sus (Brasov, Sibiu): coborâti spre Râsnov – Câmpulung

– pentru cei care vin de jos (Craiova, Pitesti): o luati pe lânga Curtea de Arges apoi spre Câmpulung.

Surse folosite:

Site-ul www.Crestinortodox.ro

Revista Formula-As (1999), cu un fotoreportaj de Emanuel Tânjala.

In afara fotografiilor mele am folosit fotografii facute de:

Gabriel AvramoviciPanoramio

Fanica Antonie Mihai – Peregrin Prin Lume

Dan Vatamaniuc (fotografia cu pasii domnitorului Negru Voda)

13 comments

  1. Ahh, cat te invidiez ca poti sa-ti rupi din timp si sa pleci in astfel de expeditii 🙂 E superb 🙂

  2. Sictirene, dragul meu, oricând îti poti face timp. Numai sa vrei…
    Pentru cei din Bucuresti, Cetatuia se afla la maxim 1 ora si 50 de minute de mers.
    Daca vrei sa ajungi pe aici, faci Bucuresti-Târgoviste prin RACARI (iesi pe la Chitila). Drumul este excelent, pâna la intrarea în Târgoviste.
    Cum intri în Târgoviste, cam la 1 km de la intrarea în oras, la primul sens giratoriu pe care-l vei întâlni o faci la stânga. O tii drept spre Combinatul de Oteluri Speciale, treci un pod, ajungi la alt sens giratoriu dar o tii drept (nici la dreapta, nici la stânga). Daca nu te descurci, întrebi pe cineva cum ajungi la PRISEACA.
    Tinând-o drept (este centura de vest a Târgovistei), vei ajunge la o intersectie in forma de T. Aici, o iei la STANGA, spre PRISEACA (este si cartier al Târgovistei, dar si comuna, totodata). Acesta este drumul spre comuna Cetateni, drumul spre orasul Câmpulung (îl gasesti pe bornele kilometrice).
    De la intersetia in forma de T, pâna la Cetateni sunt cam 45 km. Radarele sunt foarte rare pe acest drum (în schimb, sunt foarte dese pe Bucuresti-Targoviste…).
    Cum ai vazut indicatorul „Spre Cetatuia, o ora de mers”, mergi drept înainte cam 1 km, pâna ce apare parcarea plina de masini, cu un restaurant în mijloc (mânastirea o vezi în partea dreapta, cocotata sus de tot). De aici, vezi cum urca oamenii pe munte, pâna la mânastire.
    Odata ajuns acolo, vezi ca sunt diverse indicatoare: „Spre Pestera Mosului”, „Spre Cruce” etc, nu mai tin minte ce mai scrie pe ele. Du-te si viziteaza-le pe toate, eventual mai intreaba oamenii de pe acolo ce mai este de vizitat.
    Deci, de la Bucuresti pâna la Cetatuie faci maxim-maximorum 2 ore.
    Se mai poate folosi traseul Bucuresti-Pitesti-Câmpulung-Cetateni, dar este mai lung.

  3. Trebuie sa-mi fac curaj sa ma rup de nenorocirea asta de bucuresti iar vinerea, la ora 18.00 sa uit ca as fi om al muncii si pana luni dimineata la ora 9.00 sa folosesc timpul exclusiv pentru binele meu si nu al opresorului capitalist 🙂

    Am sa printez articolul tau, si commentul de mai sus si cred ca imi iau nevasta la o plimbare ca tare frumoasa e privelistea 🙂

    Multam mult Florine

  4. Buna! Ai un blog foarte frumos, mi-ar face placere sa facem un schimb de link-uri(www.geografialumii.blogspot.com) O zi frumoasa!

  5. Am fost si eu acum patru ani la Cetatuia si am foat foarte impresionata de ceea ce am gasit acolo. Drumul este cam anevoios, e adevarat, dar merita urcat pana la manastire. Din pacate am inteles ca acum situatia este destul de grea acolo, ca a ramas numai staretul, care e in varsta si pe deasupra sufera si de cancer de pancreas, impreuna cu doua maicute trecute de 80 de ani. Se pare ca romanii

  6. As vrea sa vizitez Cetatuia Negru-Voda.Bariera de tigani mi se pare, insa, un obstacol de netrecut.

  7. Eu am gresit luând-o prin satul de tigani.
    Ceilalti turisti se urca la cetatuie pe partea opusa a satului de tigani. Acolo veti vedea o PARCARE si o BODEGA.
    Este imposibil sa nu gasiti si alti turisti sau mireni, cu care sa urcati împreuna acolo. Deci, imediat ce vedeti satul de tigani, mai mergeti inca un 1 km spre Câmpulung, pâna la respectiva parcare.

  8. imagini superbe, cuvinte din suflet; imi doresc sa ajung in aceste locuri pt. ca nu e f. departe; despre aceste locuri am aflat mai intai de la o emisiune crestina, de la TVR1; sper sa ma ajute Dumnezeu si sa ajung acolo, mai ales penrtu icoanele facatoare de minuni-am auzit multe despre ele;
    in Craiova avem Icoana Maicii Domnului,facatoare de minuni, ce se presupune ca este una dintre cele pictate de Sf. Evanghelist Luca-are numele lui pe ea-si se afla la Biserica Madona Dudu; specialistii straini au exclamat, in urma masuratorilor si analizelor: ” este aproape vie!”; Va doresc cat mai multe calatorii „de suflet!”

  9. Ida, multumesc pentru aprecieri.
    Icoane ale Sf.Luca se afla peste tot în lume. Tot la o emisiune de la TVR1, o maicuta enumera icoanele pictate de Sf.Luca si aflate în diverse locuri în România.
    Recent am fost în Peloponez-Grecia si era cât pe aici sa ajung si la Mânastirea Mega-Spileo, unde se afla o icoana facatoare de minuni a Sf.Luca, într-o pestera aflata în spatele mânastirii. N-am reusit s-o vad datorita grevei transportatorilor de combustibili.

  10. As vrea mai multe detalii despre celalalt drum pe care se poate ajunge la manastire. Eu am incercat ieri, cu niste prieteni, dar am abandonat. Ne avertizase un nene, din alt sat, ca ni se vor cere bani ca sa avem masina „pazita”, dar am zis sa mergem sa vedem. Am lasat masina la sosea, unde nu am vazut un restaurant, ci o bodega plina cu tigani, iar langa bodega, un pod, pe care trebuia sa trecem. Imediat a aparut un pusti pe o bicicleta, sa-i dam bani, ca sta el langa masina. Nu am vrut. Am trecut podul, toti se uitau chioras la noi. Nu am luat-o prin stanga, prin sat, ci prin dreapta, pe o carare care urca direct pe munte. Dupa 10 pasi, alti puradei, ca vor bani, ce vor rucsacele noastre pentru scoala, ca ne asteapta la masina. Nu am rezistat sa mergem in stresul ala, asa ca ne-am intors. Unul din prieteni si-a aprins o tigara. Au iesit toti tiganii din bodega dupa noi, ca sa le dea tigara. Initial a zis nu, dar au inceput sa ne ameninte. Le-a dat-o. Stie cineva alt drum? Sa pot sa urc fara sa-mi fie frica ca ma „taie” (asa au zis) aia daca nu le dau ce vor?

  11. Buna, Denisa !
    Imi pare rau pentru ce ati patit, insa acela este singurul drum care urca spre mânastire. „Bodega” este restaurantul descris de mine.
    Vroiam sa te sfatuiesc sa vii acolo duminica sau sâmbata, când sosesc multi mireni, însa tu deja ai fost acolo duminica.
    Nu stiu ce sa-ti mai spun. O sansa ar fi o excursie cu autocarul, organizata de Patriarhie sau de vreun preot ceva… La ditamai grupul sau la autocar nu mai au ce sa va faca. Va trebui sa va descurcati doar cu zecile de cersetori care împânzesc drumul pâna sus.
    Sa ai o zi impecabila!

  12. cel ce a povestit cele de mai sus nu este singurul care a patit sa porneasca pe drumul cel mai greu . am patit-o si noi. dar a trecut si cand am ajuns sus nu ne-a parut rau.

  13. Buna,
    Foarte frumos ai scris de o zona draga inimii mele, voi pastra aceasta pagina pt ca este foarte realist-comica dar si foarte documentata. Nu sunt din zona dar in toamna lui 2000 ne-am lipit de o veche casuta in Stoenesti, nu din moda timpului de a avea o casa la tara ci pt ca sufletul mi-a ramas acolo dupa o excursie; asa merg foarte des si ma „curat” de civilizatie la poalele stancii Coltii Albinei de unde noaptea lumineaza o frumoasa cruce. Eu si sotul meu iubim aceasta zona desi suntem niste „strainasi”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*