Turcia altfel 1 – Dardanele si Canakkale
Descrierea calatoriilor în Turcia (trei calatorii, ani diferiti): obiective turistice, cazari si taxe
Observatie: acest articol a fost scris cu ajutorul user-ului Selam, de pe forumul Softpedia, caruia îi multumesc pe aceasta cale pentru recomandarile si adaugarile efectuate.
Voi încerca sa nu fiu partinitor si sa scriu ceea ce am vazut si am simtit în periplul meu prin Turcia. Aceasta excursie o voi descrie în mai multe episoade, încercând sa pastrez stilul narativ pe care l-am folosit în serialul despre Peloponez, adica sa vedeti Turcia prin ochii mei, ca si cum v-ati afla acolo în momentul relatarii. Ca de obicei, voi vorbi mai putin despre mâncare si bautura si mai mult despre oameni si cultura.
Pot sa va spun de pe acum ca Turcia este o tara impresionanta! Citind comentariile de pe diverse forumuri, îmi facusem pareri preconcepute despre aceasta tara. De exemplu, am plecat din România cu teama de soferii agresivi, soferi a caror agresivitate nu am întâlnit-o deloc, soferi care vazând masina cu numar strain, faceau tot posibilul pentru a nu ma afla în dificultate în trafic.
Daca sunteti curiosi sa aflati despre ce anume voi scrie, iata, voi scrie despre:
Prima calatorie:
– Orasul Canakkale
– Cetatea antica Troia
– Acropola de la Pergam
– Orasul antic Efes
– Casa Fecioarei Maria de la Efes
– Biserica Sfantului Ioan – cel care a scris Apocalipsa la vârsta de 100 de ani
– Cetatea antica Priene
– Orasul antic Milet
– Sanctuarul lui Apollo de la Didyma
– Statiunea Marmaris
– Delta Dalyan si mormintele de la Kaunos
– Orasul antic Aphrodisia
– Pamukkale (Castelul de bumbac) si orasul antic Hierapolis
A doua calatorie:
– Istanbul
– Cappadocia (Goreme, Cavusin, Uchisar, Derinkuyu)
– Caravanseraiul Sultanhani
– Antalya
A treia calatorie:
– Fethiye
– Demre (Biserica Sf.Nicolae si Orasul antic Myra)
– Oludeniz si Canionul Saklikent
– Orasul fantoma Levissi (Kayakoy)
– Bodrum (Castelul si Mausoleul din Halicarnas – minune antica)
Datele chestiunii în cauza:
2 masini:
– Chevrolet New Spark pe benzina (mai grasan decât Spark-ul vechi)
– Renault Clio Symbol pe motorina
8 persoane: 6 adulti si doi copii (12 si 14 ani)
Personaje literare: eu (Florinb), Florione (nashul meu), Cici (nasha), Colonelul (nevasta-mea), Alexandra (profa’ de istorie), Mihai (sotul profei), Andrei (baiatul meu) si Maria (fata profei si a sotului profei).
Am introdus aceste personaje pentru a face articolele mai atractive si mai amuzante. Personajele vor interveni pe parcursul relatarilor, de aceea consider ca este necesar sa va familiarizez cu ele, pentru a nu va întreba mai încolo “Cine este, frate, Florione asta?”.
Cost cazare pentru o familie compusa din doi adulti si un copil de 12 ani: 10 nopti în 4 locatii – 502 euro, astfel:
– Canakkale 1 noapte la dus, hotel KONAK 53 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand doar pentru o noapte de tranzit; în anul 2015 nu-l mai recomand…)
– Kusadasi 2 nopti, hotel ALIKA 30 euro/noapte cu mic dejun inclus (nu recomand, îmi pare rau; patronii sunt foarte inimosi, însa conditiile de cazare lasa de dorit)
– Marmaris 5 nopti, hotel YUNUS 60 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand cu foarte mare caldura!)
– Pamukkale 1 noapte, hotel OZBAY 34 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand cu foarte mare caldura!)
– Canakkale 1 noapte la întors, hotel KONAK 55 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand doar pentru o noapte de tranzit; în anul 2015 nu-l mai recomand…)
Distanta parcursa (prima calatorie): aproximativ 3280 km (Târgoviste – Marmaris, Marmaris – Pamukkale, Pamukkale – Târgoviste)
Cost total benzina (România, Bulgaria, Turcia): aproximativ 250 euro (am convertit toate monedele în euro).
Pentru preturile diverselor sortimente de benzina si motorina, vedeti în meniul blogului la Informatii utile în calatorii rubrica Pretul Benzinei si Motorinei în Europa.
Taxe:
România pod Giurgiu: 27 lei (aprox 6 euro)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Turcia feribot la dus 24 lire (aprox. 10 euro)
Turcia taxa autostrada Izmir-Selcuk si Aydin-Izmir 2+2=4 lire (aprox. 2 euro)
Turcia feribot la intors 24 lire (aprox. 10 euro)
Bulgaria taxa dezinsectie 2+1=3 euro (se spala masina pe dedesubt)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Bulgaria taxa pod Ruse: 2 euro
In Turcia nu se mai plateste nicio viza de intrare în tara.
Despre stickerul HGS (necesar daca folositi autostrazile din Turcia) si taxele de autostrada puteti citi în primul articol referitor la Istanbul.
Buget estimat (propus) pentru 11 zile si 10 nopti de cazare: 1.000 euro. Stiu, pare o suma ridicola pentru multi dintre voi.
Cheltuieli totale la finalul sejurului: 1.200 euro. Va rog sa nu faceti infarct pentru aceasta suma absolut ridicola pentru unii, tara mai are nevoie de dumneavoastra, pentru taxe si impozite 🙂 .
Sa nu uitati de asigurarile de calatorie, merita sa vi le faceti, pentru orice eventualitate. Va asigur ca nu sunt scumpe, pornesc de la 20 lei de persoana asigurata, asta însemnând ca asigurarea de calatorie acopera cheltuieli medicale în valoare de 5.000 de euro. Pentru 60 lei/persoana sunteti asigurat pentru 50.000 euro.
Sa nu uitati de pasapoarte, pentru cei care nu aveti sau pentru cei carora le expira pasaportul. Sa va uitati la data expirarii; în Turcia trebuie sa mai aveti 6 luni de valabilitate a pasaportului, de la data intrarii în Turkistan. In Europistan nu este valabil acest termen de 6 luni.
Va recomand sa nu treceti granita la bulgari în jurul orei 7:00 deoarece atunci se efectueaza schimbul de vamesi. De regula nu se (prea) grabesc cu aceasta procedura si va veti face nervi degeaba. Incercati sa ajungeti pe la 6:00 – 6:30.
Cumpararea vignetei bulgaresti
Si acum sa începem: am intrat în Bulgaria la ora 6:45 si deoarece ghiseul cu vignete de la vama era închis, a început goana dupa vigneta. Stiind ca în Ruse nu-i nevoie de ea, am început sa o cautam pe la diverse benzinarii. La primele doua benzinarii nu aveau. Am gasit la a treia benzinarie întâlnita în drum, un OMV.
Renault-ul a reusit sa cumpere vigneta însa la Chevrolet s-au terminat cele cu valabilitate de o saptamâna. Daca doream, mai aveau vignete cu valabilitate pentru o luna de zile. Am mai mers un kilometru si la iesirea din Ruse am dat peste o benzinarie no-name, unde am reusit sa cumpar în sfârsit vigneta mult visata. Am lipit-o pe parbriz si am pastrat cotorul (care va fi solicitat la iesirea din Turcia de catre vamesul bulgar).
Având vignetele asigurate (altii îsi cumpara vigneta pe doua saptamâni, pentru a scapa de grija ei) a început aventura în Bulgaristan (numele dat de turci Bulgariei). Am urmat traseul Ruse – Razgrad – Turgoviste – Omurtag – Kotel – Iambol – Elhovo – Topolovgrad – Lesovo si iesirea pe la granita cu Turcia la Hamzabeyli.
UPDATE: începând cu 1 ianuarie 2019, în Bulgaria intră în vigoare vigneta electronică de utilizare a retelei de drumuri nationale. Vigneta se poate achizitiona online, aplicatie mobila (nu va recomand, mai da rateuri) sau de la automatele de eliberare a vignetei. Tot acum se introduce și vigneta de week-end pentru autoturisme. O data cu intrarea în vigoare a vignetei electronice nu mai este necesara lipirea autocolantului pe parbriz. In caz de verificare de către organele de control pe drumurile publice, proprietarii și utilizatorii de autovehiculele nu sunt obligati să prezinte vreun document. Totusi, va recomand sa pastrati în torpedou chitanta achizitionarii vignetei. Atentie: sunt mai multe site-uri care vând vignete la suprapret! Site-ul din linkul postat de mine este cel oficial.
Traversarea Bulgariei
Traversarea Bulgaristanului a fost foarte facila, am avut noroc ca drumurile nu au fost aglomerate, am mers danga-langa (“Bai, spunea Florione, mergem încet, legal, doar suntem în vacanta, nu ne grabim!”) ne-am ratacit de vreo doua ori pe la Omurtag, am facut vreo 10 popasuri (pipi, cautare pe harta, reglare GPS, poze, mâncat micul dejun în munti etc) si uite asa am traversat Bulgaria în 6-7 ore, în loc sa o facem în 4 ore, cât se specifica pe Softpedia ca se poate face acest drum, fara pauze.
La întoarcerea din Turcia, am luat-o pe Stara Zagora, prin Pasul Shipka, am facut o singura pauza si am gonit ca nebunii cu 120-140 km/ora si tot în 7 ore am ajuns la Ruse. Va spun acest lucru deoarece personajele literare mature participante la aceasta excursie s-au contrazis prin walkie-talkie în privinta traversarii Bulgariei, atât la dus cât si la întors. Nici pâna în ziua de azi nu a fost lamurita problema celui mai rapid traseu. Copiilor nu le-a pasat de gâlceava noastra, ei s-au distrat de minune…
La dus am pierdut foarte mult timp pe cei 20 de km dezastruosi (gropi mari si dese) dintre Elhovo si Lesovo. Intre timp acest drum a fost reparat si modernizat, aceasta traversare fiind preferata tuturor soferilor, pentru lipsa TIR-urilor si pentru lejeritatea parcurgerii drumului. La întoarcerea din Turcia, am pierdut foarte mult timp pe Pasul Shipka, din cauza celor 13 km de urcat si a celor 12 km de coborât muntele.
Am ajuns într-un sfarsit la Hamzabeyli (granita cu Turcia), ne-am oprit la Lukoil-ul aflat la granita, ne-am umplut rezervoarele, am facut o mica pauza pentru dezmortire si am intrat în portiunea turca a vamii.
Am uitat sa mentionez ca prima cabina de verificare întalnita dupa benzinarie a fost a partii bulgare, care ne-a verificat foarte zelos seria vignetei. Daca ceva este în neregula, nu veti putea trece în Turcia pana ce nu veti achita aceasta vigneta sau un fel de amenda, nu stiu.
Peripetii în vama turca
Ne-am apropiat de primul punct de control al turcilor, ne-au verificat pasapoartele în fuga, apoi când sa plecam, surpriza mare: moare motorul Renault-ului Symbol! Chiar în dreptul gheretei!
Turcul aflat înauntru se agita si ne face semn sa plecam deoarece asteapta alte masini, în fine împingem masina si o tragem pe dreapta, la 10 metri de ghereta. In departare, la vreo 100 de metri, se aflau celelalte 4 ghisee de control.
Florione încearca sa porneasca motorul si nu reuseste, eu mi-aduc aminte ca am o pereche de cabluri la mine si încerc sa-i dau ceva amperaj, însa cablurile sunt niste chinezarii luate din supermarketul XXL si sunt bune de aruncat sau, în cel mai bun caz, de sarit coarda cu ele (daca va cumparati cabluri, vedeti sa fie cât mai groase cu putinta, cât degetul de groase).
Florione suna la service-ul Renault din România, acestia încearca sa ia legatura cu service-ul Renault cel mai apropiat de granita, însa nu reusesc. Un turc tânar cunoaste un service aflat la 1 km de granita si da o fuga pâna acolo cu bicicleta. Se întoarce si spune ca service-ul este închis. Nu ne mai ramâne decât sa împingem masina (înainte de asta, am întrebat primul vames daca se poate trece vama cu masina împinsa).
Cele patru ghisee din vama turca:
Ghiseul nr.1 – se verifica pasapoartele si se trece masina în pasaportul proprietarului masinii; daca masina nu este a voastra (este luata în leasing sau este a socrului, a unei rude sau a unui prieten), aveti nevoie de procura scrisa în limba turca
Ghiseul nr.2 – se verifica valabilitatea cartii verzi a masinii (aveti grija ca simbolul TR sa nu fie barat cu o linie)
Ghiseul nr.3 – se arunca o privire în interiorul masinii si în portbagaj
Ghiseul nr.4 – se fotografiaza masina si se verifica pasapoartele pentru ultima oara. Toata aceasta verificare a durat cam 20 de minute (bineînteles ca s-au gasit români smecheri care încercau sa pacaleasca rândul si doreau musai sa intre în fata).
Evrika, am intrat în Turcia!
Eu în masina, ceilalti împingând de zor Renault-ul. Din nou îmi aduc aminte ca am la mine un cablu de tractare din otel (ce bine e sa fii asigurat cu de toate…) si Marele Gigant (Chevrolet New Spark) îl trage pe bietul Renault circa 1 km pâna la prima parcare întâlnita în cale. Deci, Chevrolet-Renault 1-0.
Aici, dupa cautari si întrebari (un service auto, un magazin de piese auto si un motel cu restaurant), dam peste un grup de soferi de TIR români care au din fericire o pereche de cabluri adevarate, groase cât degetul mare de la mâna, iar Chevroletul îi paseaza curent Renault-ului, care îsi revine din letargie. Diagnosticul? Moartea definitiva a bateriei. Chevrolet-Renault 2-0. De aici pâna la Çanakkale, Florione nu a mai oprit motorul (nici macar pe feribot!). Motorul l-a oprit doar în parcarea de la hotel.
Respiram usurati ca acest concediu se poate desfasura în continuare în conditii decente si conducem timorati pe drumurile superbe turcesti, stiind din România ca soferii turci sunt groaznici la sofat.
Aiurea, sunt cei mai buni soferi din lume! In tot periplul nostru de 11 zile prin Turcia, am vazut un singur accident si acela provocat de un scuter care a înfundat usor o aripa de masina.
Am trecut prin Edirne, am admirat de la distanta moscheile care defilau în dreapta si în stânga noastra, cu speranta ca vom vedea la întoarcere Moscheea Selimiye (am vizitat-o, stati linistiti, voi povesti si despre ea într-un articol viitor) unica în lume prin înaltimea minaretelor sale, monument aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, probabil cea mai mareata realizare a arhitectului Sinan, o moschee foarte frumoasa, ignorata de majoritatea românilor care trec pe aici.
Peninsula Gallipoli si putin mister (paranormal si OZN)
In drumul nostru spre Canakkale, strabatem faimoasa peninsula Gallipoli, unde s-au dus lupte grele între Imperiul Britanic si Franta pe de o parte si Turcia, Germania si Austro-Ungaria pe de alta parte. Intreaga peninsula cât si orasul Canakkale sunt legate de numele eroului national, reformatorul Turciei, Mustafa Kemal Atatürk. De la batalia de la Canakkale a început ascensiunea lui Ataturk dar si istoria moderna a Turciei.
Cine are timp sa o viziteze peninsula, bine face, caci are ce vedea, de la mausolee impozante, pâna la cazemate si armamentul folosit în luptele grele duse aici. Pe net gasiti si harti care descriu principalele puncte de atractie ale obiectivelor istorice.
Chiar în Canakkale aveti un muzeu cu de toate, de la submarine si fregate, pâna la tunuri. Cum stati cu fata la feribot, muzeul se afla în partea stânga, pe faleza. O parte din muzeu se poate vizita freeware, cealalta parte este cu plata (parca 6 lire de persoana).
As vrea sa insist doar pe misterul care o înconjoara. In dimineata zilei de 12 august 1915, batalionul Norfolk, compus din 16 ofiteri si 250 de soldati, a intrat într-un nor gros, asezat pe pamânt si a… disparut. Definitiv! 266 de oameni au disparut, pur si simplu, ramasitele lor nefiind gasite niciodata!
Vremea era foarte frumoasa si soldatii se pregateau sa ia cu asalt cota 60. Deasupra cotei pluteau 8 norisori elipsoidali iar un nor foarte mare, de culoare gri-metalizat, lung de 240 de metri si înalt de vreo 60 de metri s-a asezat pe pamânt, intercalându-se între batalion si cota.
Pentru cucerirea cotei, soldatii n-au ezitat si au intrat direct în nor. Dupa un timp norul s-a ridicat brusc, s-a alaturat celorlalti 8 norisori si tot brusc au zbughit-o de acolo! Niciunul din cei 266 de soldati nu a mai fost vazut iesind din nor. S-au încercat mai multe explicatii, însa toate de natura paranormala (au fost rapiti de un OZN, au intrat în alt spatiu temporal etc).
Printre explicatiile stiintifice, una a sugerat capturarea batalionului si macelarirea rapida a tuturor soldatilor (oricum, nu s-a auzit nicio împuscatura). Se stie ca turcii nu pastrau prizonierii ci îi executau în masa, însa în acest caz au negat un eventual masacru, fiind si ei mirati de numarul mare de disparuti.
Ca misterul sa fie si mai mare, în aceeasi dimineata au disparut si doua avioane franceze, trimise sa cerceteze cei 8 nori ciudati, perfect ovali, care pluteau la 1000 metri deasupra pamântului. Daca sunteti curiosi, mai multe puteti citi în Revista Magazin sub semnatura lui Dan Farcas.
Traversarea cu feribotul pe la Eceabat spre Canakkale
Intre Europa si Asia, la Canakkale drumul se parcurge cu feribotul. Apropiindu-va de Canakkale veti gasi 3 feriboturi:
Gelibolu – Lapseki
Eceabat – Canakkale
Kilitbahir – Canakkale.
Citind comentariile de pe forumuri, am ales traversarea Eceabat – Canakkale deoarece peisajul care ti se desfasoara în fata ochilor este unic iar traversarea dureaza mai mult, chiar daca este un piculet mai scumpa, 24 lire de masina, fata de 18 lire cât costa la Kilitbahir, de exemplu.
Pentru programul feribotului vedeti aici (desi n-ar trebui sa va faceti probleme, feribotul plecând în acelasi moment cu celalalt feribot, de pe malul opus). Vedeti tabelele Canakkale – Eceabat si Eceabat – Canakkale.
Ajungem la feribot, ne îmbarcam (24 lire sau 12 euro de masina), ne urcam sus, la belvedere si traversam strâmtoarea Dardanele cu vântul puternic zburatacind parul valvoi (care mai are), exclamând deseori la vederea panoramei grandioase a orasului Çanakkale, port în Turcia, aflat în Provincia Çanakkale pe tarmul sudic, în Asia, a Strâmtorii Dardanele (sau Hellespont, cum se numea cândva).
Canakkale – Hotel Konak
Odata debarcati, mai mergem cam 50 de metri, o luam pe prima strada la dreapta, unde se afla faimosul Turn cu Ceas, caci hotelul nostru se afla chiar la 30-40 de metri de acest turn. Dam ocol turnului si ajungem în sfârsit la hotel, rupti de oboseala.
Hotelul se numeste KONAK, 52 de euro (cu mic dejun inclus) plus 3 euro parcare privata si pazita. Parcarea se afla la 15-20 metri de hotel, într-o curte interioara, unde încap cel putin 20 de masini. Ne preia paznicul, apoi ducem bagajele la hotel (între timp, receptionerul ne condusese pâna la parcarea privata).
Am achitat camerele apoi am discutat cu receptionerul, un tânar frumusel foc (atentie fetelor!), problema înlocuirii bateriei Renault-ului. “No problem!” Tomorrow dimineishan vine o mashineishan from Istanbul si problemeishan se va rezolveishan (a doua zi chiar asa s-a intamplat, deplasarea, baterie noua, manopera înlocuire baterie si bacsisul, total… 105 euro).
Istoria orasului Canakkale
Numele orasului dar si a provinciei Canakkale (se pronunta “cianacale”) provine de la Kale-i Sultaniye sau Sultaniye kalesi (“fortareata sultanului”), în timp ce denumirea bizantina a orasului este Dardanellia.
Mai târziu (sec 18 si 19) orasul a devenit renumit pentru ceramica sa si de aici a rezultat denumirea de Çanak kalesi (fortareata oala). In anul 2010, orasul avea o populatie de 106.116 locuitori.
Datorita întinderii sale, Turcia este divizata în 81 de provincii, fiecare provincie este divizata în districte, fiecare district îsi are centrul de guvernare în districtul central. In periplul nostru prin Turcia, am traversat urmatoarele districte (provincii, sau judete): Edirne, Çanakkale, Balikesir, Izmir, Aydin, Mugla, Denizli.
Trebuie mentionat faptul ca fiecare district, (sau judet mai pe romaneste), este vestit printr-o anume activitate economica, un produs unic pe care îl produce si comercializeaza, si printr-un fel sau mai multe de mâncare. De exemplu, Edirne este vestit prin sapunurile în forma de fructe, comercializate în bazarul de langa Moscheea Selimiye, si prin ficatul de Edirne. Mai multe despre Edirne va voi spune cand voi ajunge cu relatarea acolo.
Canakkale e vestit pentru ceramica, productia de peste si conserve (fiind asezat pe strâmtoare, se prinde foarte usor pestele prin efectul de pâlnie, îndeosebi macrou si hamsie), si hoşmerim, adica un desert pe baza de gris si brânza dulce.
Provincia Canakkale are o parte în Europa si una în Asia (ca si provincia Istanbul). Partea europeana este formata din peninsula Gallipoli (sau Gelibolu), iar partea asiatica se suprapune în mare parte peste regiunea istorica Troada, din Anatolia.
Strâmtoarea Dardanele
Cele doua parti sunt separate de strâmtoarea Dardanele (numita si Helespont de vechii geci), care separa continentele Asiei si Europei si leaga sudul Marii Egee cu nordul Marii Marmara.
Prin aceasta strâmtoare a încercat sa treaca si împaratul Persiei, Xerxes I, în campania sa de cucerire a Greciei, în anul 460 î.Chr. Imparatul construise doua poduri plutitoare peste Dardanele, la Abydos, pentru ca armata sa urisa (aproximata la 2 milioane de oameni) sa poata trece în Grecia.
Insa o furtuna n-a avut altceva mai bun de facut decât sa distruga podurile omului. Suparat, Xerxes a ordonat ca strâmtoarea sa fie pedepsita cu 300 lovituri de bici si marcata cu fierul înrosit, ca orice sclav care nu se supune stapânului.
Mai multe despre strâmtoarea Canakkale/Dardanele/Hellespont si de unde provin denumirile lor, puteti citi pe Wikipedia, în limba engleza.
Frumusetea unui oras de tranzit
Ne-am instalat la hotel, am facut un dus rapid si peste o ora am plecat sa vizitam orasul. Daca prin Edirne am trecut ca prin brânza, Canakkale a fost primul oras vizitat mai pe îndelete si tot aici am luat contact deplin cu civilizatia turca, de aceea scriu mai multe despre el.
Orice ar spune carcotasii care traverseaza orasul ca vântul si nu au timp sa-l descopere mai pe îndelete, Canakkale este un oras foarte frumos, foarte aerisit, cu un aer occidental, având un farmec aparte cu stradutele sale înguste din centrul vechi.
Si, în plus, habar nu aveam ca îl traverseaza si un râu. Când ne-am întors de la Pamukkale, în ultima zi de sedere în Turcia, imediat ce am intrat în Çanakkale am descoperit cu uimire ca are, ca si Bucurestiul, un fel de Dâmbovita a lui, un fel de râu a carui parte inferioara a fost transformata într-un canal navigabil, cu salupe si barci de agrement.
Pentru acest râu sau canal am gasit cu greu denumirea lui pe net: Saricay, Sari Cay (în traducere libera însemnând “Râul Galben”).
Canakkale este un oras cosmopolit, foarte animat, unde gasiti magazine de tot soiul, restaurante, pizzerii si shaormerii, banci pentru schimbat banii, bancomate la tot pasul etc.
Cel mai greu a fost cu descoperirea unei case de schimb valutar, care ne-a scos peri albi, negasind-o. Un român întâlnit la hotel ne spusese ca o vom gasi la 100 de metri de hotel si chiar asa a fost. Dar asta a doua zi, caci seara nu o vazusem deloc! Si tot la aceasta casa de schimb am schimbat la cel mai bun curs din tot periplul nostru prin Turcia.
Unde se afla aceasta casa de schimb? Cum iesiti de la feribot, o tineti drept înainte spre Troia (se vede indicatorul), lasati pe dreapta turnul cu ceas si dupa 50 de metri va apare casa de schimb pe partea dreapta. Este si singura casa unde am primit chitanta.
Cu aceasta chitanta, daca la terminarea sejurului va mai ramân destule lire turcesti si considerati ca n-o sa le mai cheltuiti, le puteti schimba în euro sau dolari prezentând chitanta, indiferent de casa de schimb valutar, din orice localitate v-ati afla. Deci, pastrati chitanta (daca o veti primi, biensur).
Calul Troian de la Canakkale
De la hotel, plimbându-te pe faleza, mai faci vreo 200 de metri si dai nas în nas cu Calul Troian, cel din filmul Troy (2004), cu Brad Pitt în rolul lui Ahile, cal daruit orasului Canakkale de catre producatorii filmului.
Fiind noapte, calul era iluminat de mai multe reflectoare si o groaza de turisti doreau sa se fotografieze lânga cal. Alaturi de cal gasiti câteva artefacte descoperite la Troia si un sundial, un fel de ceas care masoara orele în functie de pozitia soarelui, folosit în antichitate de chinezi, egipteni, greci si romani, a carui detaliere si acuratete a fost dezvoltat în Imperiul Otoman.
Tot pe sundial sunt reprezentate si cele 12 semne ale zodiacului. Mai gasiti si o reconstituire foarte buna a Troiei. Pe întreaga faleza se afla multe taverne si multi localnici amestecati cu turisti. Partea veche a orasului seamana întrucâtva cu Sibiul sau Brasovul, cu strazi pavate cu piatra cubica, cafenele, multe frizerii, ceainarii, anticariate si mici magazine.
Restul orasului se aseamana mai mult cu Bucurestiul. Este o aglomeratie de nedescris, însa în aceasta aglomeratie fiecare îsi gaseste locul, nimeni nu se enerveaza, nu se aud claxoane sau zbierete. In port vezi foarte multi pescari si… pisici care-si asteapta rabdatoare tainul de la pescari. Pisicile în cultura turca, si în general în lumea musulmana, sunt mai tolerate decât câinii si sunt foarte sociabile, chiar tupeiste unele din ele.
Turcii si ceaiul turcesc
Peste tot vezi oamenii jucând table, carti sau rummy si tot peste tot vezi niste paharute mici, pline cu un lichid rosu. La început am crezut ca este lichior, ulterior având sa aflu ca este… ceai. Paharutele au forma de boboc de lalea, aceasta floare fiind introdusa în Europa de sultanii otomani, care au adoptat-o ca pe un simbol al dinastiei lor.
Partea practica a acestei forme este ca poti ridica acest pahar plin cu ceai fierbinte, fara sa te frigi, pentru ca nu trebuie sa strângi paharul, sa nu-l scapi. E de ajuns sa nu departezi degetele prea mult, ca sa nu îl scapi. Dupa ce sunt golite, aceste paharute le gasesti pe diversele masute asezate în fata magazinelor, pe bancute, pe pervazuri sau împiedicându-te de ele pe trotuare.
Ca sa demitizez mitul cafelei turcesti, va pot spune ca într-o discutie cu patronul hotelului Alika din Kusadasi acesta mi-a spus ca în Turcia se bea foarte mult ceai si nu cafea, asa cum crede toata lumea.
Daca aveti chef sa beti o bere la vreo terasa, va spun de pe acum sa va puneti pofta-n cui… Nu veti gasi alcool asa usor. Ceai si sucuri gasiti din belsug însa alcool nu veti gasi (bine, noi am fost si în perioada Ramadamului). Veti gasi bere la cutie sau la sticle în miliardele de mini-magazine care împânzesc orasul.
Alcoolul este scump în Turcia, pentru ca au taxe foarte mari, taxe care în cazul unor bauturi cum e whiskey-ul, depasesc 250%, la bere fiind undeva la 60%, în timp ce la pâine este de 1%, si alte alimente de baza 8%.
Si câte ceva despre turci
Femeile mai tinere se îmbraca ca europencele, în timp ce femeile mai în vârsta se îmbraca clasic, din cap pâna în picioare, cu baticul acoperind capul, la peste 42 de grade Celsius. Daca vrei sa le fotografiezi si daca sunt însotite de barbat, trebuie sa-i ceri voie acestuia.
Si înca ceva: când ti-e lumea mai draga si vrei sa te odihnesti (indiferent în care colt al Turciei te-ai afla) auzi chemarea muezinului în niste boxe uriase, atârnate de minaretele moscheielor. Si se aude, nu gluma (turcii se roaga de 5 ori pe zi)!
Ca dovada a patriotismului turcilor, peste tot este afisat steagul Turciei (semiluna cu o stea pe fond rosu): în salupe, barci, feriboturi, case, magazine, autocare si pe… dealuri (niste steaguri imense).
Peste tot gasesti vânzatori ambulanti care te îmbie sa cumperi câte ceva, de la porumb fiert cu sare de lamaie, snitele, chiftelele (kofte), peste, cartofi prajiti, pâna la înghetata la cupe, asa cum mâncam în copilarie. Enervanta este doar insistenta de a cumpara ceva de la ei.
Exista însa si un truc: am observat ca daca te uiti la marfa lor, nu mai ai scapare! Deci priviti drept înainte sau în alta parte si refuzati-i politicos, cu un zâmbet si cu un “No, thanks!”, daca sunt prea insistenti. Trebuie sa fiti foarte fermi atunci când refuzati, si sa nu dati de înteles ca va mai gânditi, ca totusi arata bine, ca parca nu va vine sa abandonati marfa, etc.
Si deoarece în peninsula s-au dat atâtea batalii, peste tot gasesti brelocuri sau pungi cu diversi eroi din bataliile purtate în peninsula Gallipoli, dar gasesti si brelocuri cu Calul Troian, din bronz grafitat, la preturi foarte mici.
In fine, ne-am întors seara târziu la hotel si, dupa ce ne-am razbunat pe cateva beri Efes, am bagat cornu’n perna, obositi peste masura, doar terminasem cu Europa si ne aflam în Asia, ei comedie! A doua zi urma sa vizitam doua obiective foarte mari si foarte importante din punct de vedere turistic si arheologic: cetatea Troia si acropola de la Pergam, aflate la 4-5 ore distanta una de alta.
Incepe serialul despre calatoria în Turcia pe blogul lui Florin si asta îmi aduce multa bucurie… Sunt convins ca lectura acestor relatari, scrise cu un stil atât de agreabil, ma va face partas la experienta minunata a acestui grup. Poate ca seria de postari ce va urma va da si celor care n-au calatorit în Turcia (printre care ma numar si eu…) impulsul decisiv pentru o aventura în aceasta zona. Abia astept sa vad cum e si cu socoteala completa a bugetului…pentru ca pare aproape de neimaginat… Am urmarit acest grup înca din faza pregatirii acestei vacante si nu pot spune decât un mare si sincer “BRAVO!” pentru reusita lor.
Imi place acest prim articol care deschide seria, atat ca informatie cat si ca stil. Acum cativa ani am facut acelasi traseu dar cu un autocar, din Bucuresti.
Moscheea din Edirne este intr-adevar splendida, a fost prima de acest gen vizitata in Turcia.
Imi pare rau ori de cate ori intalnesc scris ceva sub influenta informatiilor de pe softpedia sau alte forumuri (englezii, de ex., exagereaza foarte mult). Este un forum pe care il frecventez si eu dar, in timp, m-am lamurit ca nu te poti baza pe impresiile generale ale nimanui. Trebuie sa le inregistrezi cu oarecare circumspectie. Fiecare traieste o experienta proprie, care poate fi si una neplacuta. Avem insa prostul obicei de a generaliza si asta nu e bine! Nu inteleg nici ambitia asta de a face in atata timp un traseu! Traseul face parte din excrsia in sine, pe traseu poti vedea multe lucruri interesante, de se sa te grabesti asa? Dar, fiecare cu stilul sau…
Nu am fost in zona Kusadasi si vad ca ai multe articole pentru punctele de interes de acolo, asa ca astept urmarea.
si si si… asteptam
Va felicit pentru modul placut de a va povesti intamplarile. Fara nici cea mai mica intentie de a va jigni, vroiam sa completez putin postarea dv, din cunostinta de cauza. Turcii intr-adevar sunt mai mult decat patrioti alaturi de steagul Turciei, gasesti mereu portretul lui Atatürk, am ramas profund impresionata cand am vazut ca in fiecare an pe data si ora exacta la care a murit acesta, toata lumea tine un moment de reculegere, indiferent unde se afla, pe podurile dintre continente (se dau jos din masini). Femeile care sunt imbrobodite sunt datorita traditiei lor din familii sau barbatul are aceasta putere asupra lor, personal nu judec dar nu-l inteleg. Chinuie in felul acesta chiar si copii dupa ce ii boteaza. Si pentru cei ce mai citesc ii sfatuiesc sa cumpere din magazine sau supermarketuri alimente sau orice , au intradevar preturi mici destul de mici in comparatie cu cele de la noi. Cand cumparati din magazine mici va umfla preturile mai ales cand vad turisti(in istanbul se intampla la orice magazin mic 🙂 ). Acum am descoperit blogul dv, sunt curioasa cum percep si alti oameni Turcia. Eu vin destul de des aici parinti mei traind aici. Sper sa nu va suparati ca am completat, daca aveti alte pareri chiar as fi curioasa . O sa citesc pe nerasuflate si celelalte postari. COLAY GELSİN 🙂 )
Iti multumesc pentru informatii. Sunt binevenite si întregesc articolul si mai mult. Imi pare rau ca religia musulmana este atât de primitiva in unele aspecte sociale.
Poate ca nu e bine sa criticam o religie sau sa facem diferenta intre ele. Dar ei isi inteleg religia din punctul meu de vedere mai mult decat gresit. Au foarte multe oportunitati dar nu stiu sa profite de ele.İnainte oamenii aici erau mai calzi, erau mai buni dar femeile de aici care au inceput sa fie pe picioarele lor, si au vazut ca reusesc sa isi castiga bani, singure, fara sa depinda prea tare de barbati, au cam stricat aeru acela bun. Sunt foarte multe de spus despre ei. cum sunt si despre noi, doar ca noi suntem macar mai educati, si sistemul nostru de invatamant pur si simplu exceleaza.
https://www.flickr.com/photos/8281574@N08/collections/72157709573307516/
poate te incita.