Turcia altfel 10 – Milet (1)

Cum am ajuns la Milet – Turcia

Nici nu stiu cu ce sa încep… Când aud de Milet, mi se face pielea de gaina, dar nu de frica ci din cauza renumelui acestui oras antic faimos dar si din cauza frisoanelor scolare produse de Teorema lui Thales din Milet.

Nu-mi închipuiam vreodata ca voi ajunge pâna aici, dar uite ca soarta are alte socoteli cu mine. Si, ca de obicei, Alexandru Macedon mi-a luat-o înainte, sosind în acest oras acum 2300 de ani si cucerindu-l într-o batalie navala faimoasa împotriva celor din Milet, care erau aliati cu persii, în anul 334 î.Chr.

Ca fapt divers, Alexandru dispunea de 160 de corabii iar persii împreuna cu cei din Milet dispuneau de 700 de corabii; persii nu s-au angajat în batalie, asa ca Alexandru s-a luptat cu cele 300 de corabii ale celor din Milet, corabii pe care le-a facut praf si pulbere.

De la Priene am ajuns foarte usor la Milet, cam în 5-10 minute (pe drum veti gasi destule indicatoare de culoare maro, care va vor îndruma spre Milet).

In copilarie stiam ca orasele antice Efes, Troia, Pergam si Milet se afla în Grecia, doar se vorbea greaca pe acolo, nicidecum nu banuiam ca aceste orase se afla în Turcia. Sosind în aceasta tara uriasa te încearca o senzatie ciudata datorata faptului ca aceste orase antice faimoase se afla acum în Turcia si nu în Grecia.

Imediat ce am parcat masinile alaturi de câteva autocare si de grupul de turisti rusi care ne urmase îndeaproape la Priene, ma asteptam fireste, sa aud vorbindu-se limba greaca si nicidecum limba turca.

Asa ca prima fraza auzita a fost o fraza foarte placuta urechilor: “Parking, 3 lira!”, spusa de un pusti de 10 ani, aflat în fata caselor de bilete. Nimeni nu platea parcarea asa ca l-am ignorat si am cumparat bilete de intrare, 4 lire de adult (copiii freeware), apoi am intrat în situl arheologic.

Dezamagire mare

Deoarece nu a ramas mare lucru din el, orasul având o intindere foarte mare în antichitate, va cer (si mie mi-am cerut, vorba vine) un efort si un exercitiu de imaginatie destul de mare pentru a va închipui cum arata odinioara orasul care a avut tupeul sa se împotriveasca marelui Alexandru Macedon.

Vizitarea orasului va ia cam doua ore în mod festina lente si cam o jumatate de ora vizitarea muzeului micut.

Noi le-am combinat si a iesit doar o ora de vizitat, ora în care a fost inclus amfiteatrul, o negociere la sânge pentru cartile aflate în bazarul de la fata locului si un suc proaspat de portocale (2 lire).

Dupa ce am ajuns acasa, bineînteles ca am aflat ca se (mai) puteau vizita Baile Faustinei, Nymphaeum, Bouleuterionul, Delphinionul si… cam atât. Departe de mine gândul de a va determina sa nu treceti pe acolo. Nu, Doamne fereste, duceti-va, însa în afara de aceste 3-4 obiective restul este praf si pulbere (la propriu).

Daca ajungeti aici într-un sezon ploios (primavara sau iarna), veti avea de-a face cu câteva mlastini, deoarece nu exista un canal de drenare a acestor ape iar o parte din ruine se afla de-a dreptul în apa mlastinoasa.

E cam greu sa-ti imaginezi ca Miletul a fost odinoara situat pe o peninsula cu varful îndreptat spre continent, având trei porturi în partea de vest si un port (Portul Leilor) în partea de est.

Partea proasta este ca gurile de varsare ale râului Meandru (astazi numindu-se Buyuk Menderes) se aflau în imediata apropiere a orasului antic, guri care cu timpul au colmatat întreaga zona, astfel ca astazi marea se afla la 8 – 9 km departare de Milet.

Fiind unul dintre cele 12 orase ioniene, Miletul a jucat un rol important în istoria Anatoliei de vest. Ruinele orasului antic sunt situate la 30 km sud de orasul Soke, si este unul din cele mai cunoscute situri arheologice din Turcia.

Eu mai adaug: nu îndeajuns fructificat din punct de vedere turistic. Va mai amintesc faptul ca Miletul a reprezentat adapostul unor filozofi si oameni de stiinta faimosi, ca Thales, Anaximandru, Anaximene, Hippodamus si Hecateus.

Intreg locul este cam deprimant. Din ceea ce a fost excavat (vedeti mai jos fotografia pe care am facut-o cu Google Maps, pentru a va face o idee asupra întinderii orasului) în partea stânga ai teatrul antic iar în partea dreapta ai restul ruinelor si tarabele comerciantilor, putine la numar.

Vazând ca turistii rusi o iau la stânga, ne-am luat si noi dupa ei, am mers cam 100 de metri si ne-am trezit în fata unei intrari demna de Labirintul unui Faun (Pan’s Labyrinth) al lui Guillermo del Torro.

Teatrul din Milet

Cand te afli în fata unei asemenea intrari, te simti mic, neputincios, strivit de-a dreptul, aidoma unei furnici, deoarece are o înaltime de vreo 10 metri! De ce or fi construit o asemenea intrare, Dumnezeu stie (mai târziu am aflat ca de vina a fost grandomania romanilor).

Asta nu-i nimic: imediat ce pasesti în interior, pentru a ajunge la etajul superior trebuie sa intri într-un tunel si sa urci niste trepte marunte, un tunel aidoma cochiliei unui melc (seamana cu urcarea la etajul superior al Sfintei Sofia din Istanbul).

Odata ajuns sus amutesti: teatrul este gigantic, de zici ca-i o adevarata fortareata inexpugnabila. In spatele teatrului se afla ruinele unei fortarete bizantine. Or fi stiind bizantinii de ce au ridicat-o aici.

Teatrul este la fel de mare ca teatrul din Efes, ca latime, ca soliditate, însa putea adaposti (dupa reconstructia romana) doar 15.000 de spectatori (altii vorbesc de 18.500 de spectatori).

Avea o fatada în lungime de 140 de metri si o înaltime de 30 de metri, fiind construit în secolul 4 î.Chr, largit apoi de împaratul Traian în secolul 2 d.Chr pentru luptele cu gladiatori, of course, doar nu pentru piesele de teatru, deoarece, pentru a fi manipulata mai bine, populatiei trebuia sa i se serveasca pâine si circ, ca în zilele noastre.

Ultimul etaj al teatrului este prevazut cu un tunel care are mai multe iesiri ce dau spre tribune, asa ca între toti turistii aflati la acest etaj are loc un joc haios, turistii ascunzându-se si apoi ivindu-se de unde nici nu te gândesti din aceste iesiri (oricum nimeni n-a strigat “cucu-bau!”, suntem oameni maturi, însa tentatii au fost destule).

Tot în timpul lui Traian i s-a adaugat acest etaj, decorat din abundenta cu statui, coloane si scene de vânatoare cu Eros. In centrul primelor doua rânduri de jos, în preajma arenei, au fost ridicate patru coloane, în mijlocul lor adapostindu-se somitatile locale de arsita soarelui.

Plasat în antichitate chiar lânga mare, teatrul avea scaunele dispuse pe mai multe rânduri, pe o înaltime de 30 de metri. Prima varianta a fost ridicata în sec 4 î.Chr, fiind orientata pe directia Sud-Vest, astfel încât spectatorii sa poata avea si o vedere superba asupra marii, capacitatea initiala fiind de 5.300 de locuri.

Acum, când scriu acest articol si ma uit pe harta Miletului, observ ca noi am parcat masinile chiar în fostul port, acolo unde acostau corabiile. Romanii sa ramana si ei mai prejos? Nu, nene, au mai construit dincolo de ultima gradena alte rânduri de scaune, adica înca 10 metri pe înaltime, sporind numarul de locuri la 15.000.

Istoria orasului antic Milet

Ca istorie, Miletul are o vechime foarte mare, fiind ocupat acum 4000 de ani de carieni si lelegieni (vechii locuitori ai Anatoliei, pe care grecii i-au gasit aici), apoi de câtiva cretani din Minos (arheologii germani au descoperit ziduri construite înaintea anului 1500 î.Chr).

Orasul a fost mentionat pentru prima oara într-un schimb de scrisori între doi regi hititi, orasul fiind numit “Millawanda“. Ca si Efesul, Miletul a fost construit initial ca un simplu port la mare.

Apoi au sosit “civilizatorii”, condusi de Neleus, fiul lui Kodros, regele Atenei, “civilizatori” care au omorât toti barbatii si s-au casatorit cu sotiile celor ucisi (se stie ca femeile cretane erau de o frumusete rapitoare). Ce vremuri, nene…

Apoi, prin anul 700 î.Chr, deoarece se cam plictiseau baietii, au plecat sa colonizeze în dreapta si în stânga, si uite asa au luat fiinta (printre altele) coloniile Tomis, Calatis si Histria în secolele VII – VI î.Chr (am fost la Histria acum câtiva ani; situl arheologic este superb, cu un muzeu excelent, de prima clasa, si va invit sa va duceti acolo deoarece aveti ce vedea).

Aceasta a fost si perioada de glorie a Miletului, perioada în care au fost înfiintate aproape 90 de colonii de-a lungul Marii Negre si Marii Mediterane, Miletul devenind astfel o mare putere comerciala.

Prin secolul 7 î.Chr, douasprezece din cele mai importante orase ioniene (Miletus, Myus, Priene, Ephesus, Colophon, Lebedus, Teos, Clazomanae, Erythrae, Phocaea, Samos si Chios) au format asa numita “liga ioniana”.

Pozitia geografica exceptionala a Miletului a fost un factor major care a contribuit la cresterea comertului. Apropierea de câteva locatii faimoase în antichitate: Efes, Priene, Didyma a constituit un alt factor important în devenirea celui mai puternic si mai bogat oras din cele 12 orase ioniene.

In sec 6 î.Chr, toate orasele ioniene de pe coasta Marii Egee se aflau sub stapânirea lydiana (regele Cresus, cu capitala la Sardis), însa Miletul a constituit o exceptie deoarece a reusit sa respinga majoritatea atacurilor lidyenilor.

Tot în sec 6 î.Chr ia nastere faimoasa Scoala din Milet, care ne-a dat atâtea batai de cap noua, scolarilor, scoala fondata de Thales, Miletul devenind timp de 500 de ani centrul cultural si educational al Greciei Antice în câteva domenii importante: filosofie, geografie, astronomie si matematica.

Cei mai faimosi absolventi ai acestei scoli au fost Anaximene, Anaximandru si Hecateus. Printre altele, alfabetul din Milet a fost adoptat de Atena în sec 5 î.Chr, hotarându-se ca acesta sa fie limbajul oficial din punct de vedere literar.

In anul 546 î.Chr persii îl înfrâng pe Cresus (vezi si Templul Artemisei din Efes) si îsi continua invazia de-a lungul coastei, cucerind orasele-stat ioniene, unul dupa altul. Insa Miletul scapa si de aceasta data, cumparându-si libertatea cu ajutorul unui angajament facut fata de persi.

Intre anii 500 î.Chr si 494 î.Chr au loc mai multe revolte împotriva stapânirii persane iar Miletul este pedepsit laolalta cu celelalte orase ioniene, barbatii sunt masacrati, restul prizonierilor sunt trimisi la Susa (capitala imperiului persan) iar Templul lui Apollo de la Didyma este distrus. Se spune ca întreaga Grecie a plâns la aflarea acestor vesti…

Deoarece persii sunt înfrânti de atenieni la Marathon în anul 490 si apoi peste 10 ani sunt batuti din nou la Salamis si Platea, acest fapt le da prilejul oraselor din Liga Ioniana sa-si recâstige libertatea. Dupa distrugerea din anul 494 î.Chr, Miletul este reconstruit si revine la statutul si prosperitatea avuta odinioara.

Arhitectul Hippodamos si noul Milet

In anul 479 î.Chr, arhitectul Hippodamos (nascut în Milet) s-a implicat în reconstruirea orasului, constructia caselor facându-se conform planului arhitectural de tip grila, la fel ca la Priene (vezi desenul de mai jos).

Anticii considerau ca orasul elen ideal trebuia sa contina: un zid de aparare, un templu dedicat zeitatii care proteja orasul, o zona comerciala (agora), o cladire administrativa (prytaneion), o cladire pentru sfatul orasului (bouleuterion) unde se dezbateau problemele curente, un teatru destinat divertismentului, un gymnasium destinat educatiei si formarii baietilor, apeducte, fântani publice si casele locuitorilor.

Toate aceste elemente constitutive ale orasului ideal au fost ordonate de-a lungul unor strazi care se intersectau în unghiuri drepte.

Orasul ideal al lui Hippodamos era destinat sa gazduiasca 10.000 de barbati, împreuna cu sotiile, copiii si sclavii acestora, în final orasul putând adaposti 50.000 de locuitori (desi orasul a avut perioade când a cuprins în el aproape 100.000 de locuitori).

Hippodamos a împartit suprafata disponibila, a jalonat limitele terenului si a aplicat planul nascocit de el, “grilajul de fier“, care folosea ca unitate de masura blocul individual de locuit (nu va gânditi la blocuri de locuinte, în termenii actuali).

Spatiile destinate agorei si templului zeitatii ocrotitoare erau exprimate într-un multiplu al blocurilor. Spatiile publice, religioase si private erau de la bun început definite ca atare, latimea strazilor fiind stabilita în functie de traficul estimat. O data ce ai ridicat zidurile orasului, construirea celorlalte cladiri venea de la sine.

In anul 334 î.Chr Miletul intra sub stapanirea lui Alexandru Macedon, dupa un lung asediu (Alexandru îsi avea tabara la Priene, vezi episodul anterior) si, în final, în anul 133 î.Chr, ca mai toate orasele ioniene, intra sub stapânirea romana si devine unul din cele mai importante orase din Asia, romanii construind multe edificii si monumente.

Imparatul Traian a construit în sec 2 d.Chr. “Calea Sacra”, în lungime de 19 kilometri, între Milet si sanctuarul lui Apollo de la Didyma.

Porturile Miletului au avut un rol important în comertul maritim si la dezvoltarea orasului, însa în sec 4 AD erau deja colmatate cu aluviunile aduse de raul Meander.

Aluviunile au adus cu ele si o boala necrutatoare: malaria. Drept rezultat, începe declinul orasului si scade numarul locuitorilor, care emigreaza în alte parti ale imperiului.

Orasul a avut si un episcop crestin în vremea împaratului Decius, cand Sfantul Thyrsus si tovarasii lui au fost martirizati la Milet. Eusebius, episcopul Miletului, a participat la faimosul Consiliu de la Niceea din anul 325 DC.

In perioada otomana, din orasul faimos de odinioara a ramas un mic sat, care a fost abandonat total în sec 17 d.Chr. Daca odinioara Miletul era inconjurat de trei parti de mare, acum marea se afla la 8 kilometri distanta. Primavara, mai ales, veti avea surpriza sa vedeti ruinele principale înecate în balarii sau cufundate pe jumatate în mlastini micute (din ce am vazut în alte fotografii).

Prin anul 1899 arheologii germani au început sapaturile la unul din cele mai faimoase situri arheologice din istoria umanitatii, o parte din artefactele descoperite fiind duse (ca sa nu spun furate) în Germania (ca cele de la Pergam), putând fi vazute si astazi la Muzeul Pergamon din Berlin.
Continuarea aici.