Turcia

Turcia altfel 10 – Milet (2)

Ce puteti vizita în Milet – Turcia

Ce se poate vizita astazi în Milet: teatrul, cu o capacitate de 15.000 de locuri (unii vorbesc de 25.000 de locuri), baile romane construite în sec I d.Chr, Delphinionul (loc sacru), Agora de Nord, Stoa Ionica (o cladire lunga) datând din sec 2 d.Chr, Baile lui Capito, Gymnasiumul, Bouleuterionul construit tot în sec 2 d.Chr, Agora de sud (imensa) ce acoperea o suprafata de 164m x 196m si Baile împaratesei Faustina, construite în sec 2 d.Chr.

Milet in perioada imperiului roman (macheta)
Milet in perioada imperiului roman

Voi scrie câte ceva despre fiecare (putin, ca sa nu va plictisesc), încercând sa va pun imaginatia la lucru (va rog sa colorati în minte statuile, frizele, peretii caselor etc., asa cum aratau acum 2000 de ani):

Teatrul (l-am descris la Milet 1)

Baile Faustinei

Se pot vedea de pe treptele teatrului si au fost construite de împarateasa Faustina (sotia împaratului Marcus Aurelius) în anul 164 d.Chr. In Antichitatea Târzie, baile au fost folosite ca fortificatii pentru oras.

Milet baile imparatesei Faustina (exterior)
Milet baile imparatesei Faustina

Edificiul nu a fost inclus în planul hippodamian si a fost construit urmând denivelarile terenului, având dimensiuni impresionante (numai camera de exercitii fizice avea dimensiunile de 62×64 metri, ca nu mai spun de camera cea mai lunga, care avea 80 de metri!).

Milet baile imparatesei Faustina (frigidarium)
Milet baile imparatesei Faustina – frigidarium

Cine avea chef sa se îmbaieze, trebuia sa urmeze urmatorul traseu: frigidarium (camera racoroasa) – tepidarium (camera calda) – caldarium (camera fierbinte).

Frigidarium pictura de Pedro Weingartner
Frigidarium pictura de Pedro Weingartner
Caldarium pictura de Pedro Weingartner
Caldarium pictura de Pedro Weingartner

Apoi îl asteptau alte piscine, mai mici sau mai mari, unde se îmbaia. In frigidarium (12m x 6.5m) trona statuia zeului Meandru.

Delphinion

Templul a fost ridicat în cinstea lui Apollo Delphinios, patronul marinarilor si al corabiilor. A fost construit în zona Portului Leilor în sec 6 î.Chr, cu dimensiunile de 65×50 metri (doua blocuri ale lui Hippodamos) si era înconjurat pe trei parti de stoa (niste cladiri lungi), stoa care au avut mai multe destinatii de-a lungul timpului.

Milet delphinion (reconstituire pe computer)
Milet delphinion

In templu se putea intra prin trei porti masive. Delphinionul era punctul de plecare pentru procesiunea anuala ce ducea spre sanctuarul lui Apollo de la Didyma, pe “Calea Sacra”, un drum în lungime de 19 kilometri si o latime de 6 metri (refacut de Traian, dupa ce oracolul i-a spus ca o sa devina mare si tare).

In timpul romanilor, Delphinionului i s-a adaugat un foisor cu acoperis piramidal. Delfinul era sacru pentru marinarii din Milet, acestia crezând ca atunci când navigau pe mare zeul îi calauzea luând forma delfinilor.

Agora de Sud

Intrarea se efectua printr-o poarta faimoasa (si atunci ca si acum, în zilele noastre), o poarta de intrare formata din 16 coloane, poarta furata bucata cu bucata de nemti (peste 750 de tone de bolovani, coloane, statui etc) si reconstruita la Muzeul Pergamon din Berlin, la solicitarea kaiserului Wilhelm al doilea.

De partea cealalta, dar numai dinspre mare, poarta dezvaluia privirii un drum lung de 100 de metri si lat de 20 de metri, pavat cu lespezi de 5-6 cm grosime. Pe ambele parti ale acestui drum se aflau mai multe bai si magazine iar la capatul lui, pe partea dreapta, se afla Gymnaziumul si Bouleuterionul.

Milet poarta agora de sud (reconstituita la Pergamon Museum din Berlin)
Milet poarta agora de sud

Desfasurata pe o lungime de 30 de metri si având o înaltime de 16 metri, aceasta poarta din marmura era etajata pe doua trepte, cu nise pentru statui.

La nivelul acoperisului dar si între etaje era împodobita cu frize bogat ornamentate cu tauri si flori, având trei usi prin care se intra si iesea în piata. Groasa de 5 metri, poarta era prinsa de zidul aflat în spatele ei cu scoabe mari din fier.

Milet mozaicul aflat in fata agorei de sud
Milet mozaic agora de sud

Poarta a fost construita în secolul 2 d.Chr, în perioada împaratului Hadrian si a înlocuit la origine un propylon doric (propylon = intrare monumentala, copiata dupa intrarea în acropola Atenei), propylon care servea drept intrare în agora de sud.

Când Justinian a consolidat apararea orasului în anul 538, poarta a fost inclusa în zidurile de aparare. In secolul 10 d.Chr un cutremur a facut-o praf si pulbere, bucati din ea fiind folosite la alte constructii din apropierea portii. Poate da Dumnezeu sa ajung si la Muzeul Pergamon din Berlin si sa o vad…

Gymnasium

Numit si Gymnasiumul lui Eudemus, era gymnasiumul principal al orasului (mai exista un altul, mai vechi, construit de regele Pergamului, Eumenes al doilea).

Se afla în partea de est a Agorei de Sud si a fost contruit în sec 2 d.Chr de “notabilul si onorabilul cetatean al Miletului, Eudemus” (asa scrie pe o inscriptie).

Milet gymnasiumul lui Eudemus (reconstituire pe computer)
Milet Eudemus gymnasium

Avea dimensiunile de 19×35 metri, fiind ridicat în jurul unei palestre (palestra = o curte mare destinata practicarii gimnasticii si a luptelor). Dupa ce absolveau scoala de gramatica si de chitara, elevii de 13-15 ani intrau la gymnasium.

Bouleuterion

Structura dateaza din timpul regelui seleucid Antiochus IV Epiphanes (sec 2 d.Chr) si a fost construita de arhitectii Timarchus si Herakleides. Bouleuterionul era alcatuit dintr-un propylon, o curte interioara cu coloane (26m x 24m) si o sala de conferinte numita “auditorium”.

Milet Bouleuterion (exterior)
Milet Bouleuterion

Ca sa fie împacata toata lumea, coloanele propylonului erau costruite în stil corintic, curtea interioara era înconjurata pe trei parti cu stoa construite în stil doric iar coloanele salii de conferinta erau construite în stil ionic.

Milet Bouleuterion (interior)
Milet Bouleuterion

Sala de conferinte putea adaposti în ea toata floarea cea vestita a Miletului, având o capacitate de 1500 de locuri, alesii neamului intrând aici prin intermediul a patru usi, pentru a evita înghesuiala.

Portul Leilor

Este portul aflat pe partea de est, portul militar al orasului, numele fiindu-i dat de statuile din marmura a doi lei, situati de o parte si de alta a intrarii în port.

Leii pot fi vazuti si astazi (dar nu în locul unde se aflau odinioara), unul din ei fiind într-o stare de conservare foarte buna. In fata portului se afla o cladire lunga (stoa) de 32 metri, de forma literei L, cu 30 de magazine.

Milet portul leilor (portul comercial)
Milet portul leilor

In epoca romana s-au ridicat doua monumente impresionante, în partea dreapta a portului, unul mare (7.5 metri înaltime) si altul mai mic (5.3 metri înaltime).

O remarca deosebita: în timpul asediilor, intrarea în port era blocata cu un lant gros, corabiilor dusmane fiindu-le astfel imposibil sa intre în port!

Nymphaeum

Era o fântana monumentala construita în sec2 d.Chr. In spatele ei se aflau doua bazine umplute cu apa, adusa de apeducte de la 6 kilometri distanta.

O parte din apa era distribuita în diferite locuri ale orasului, folosindu-se de o retea formata din tuburi si canale.

Milet nimphaeum (reconstituire artistica)
Milet nimphaeum

Pe trei etaje, fatada era flancata de coloane, ornamente (flori si vita de vie, mai ales – am vazut foarte multe la Aphrodisias) si nise boltite, în fiecare din aceste firide aflându-se statuia unei nimfe (o zâna a apelor) sau a unei zeitati (acelasi design al fatadei îl puteti vedea la Biblioteca lui Celsus din Efes).

Se estimeaza ca ar fi existat cel putin 27 de statui. Statuile de la baza, pe lânga rolul decorativ, aveau si rol de cismele, prin gura fiecarei zeitati curgând apa în bazinul de 16m x 6m aflat în fata fântanii.

Milet nimphaeum
Milet nimphaeum

Câteva din statuile acestui splendid monument se afla la Muzeul de Arheologie din Istanbul si la Muzeul Pergamon din Berlin. Constructia i se atribuie tatalui împaratului Traian, Marcus Victor Traianus, proconsul al provinciei Asia pe timpul domniei împaratului Titus (79-81 d.Chr).

Stadionul

A fost construit de Eumenes al doilea, mare om, mare caracter (vezi Turcia altfel 3 – Pergam) si era un edificiu rectangular, în lungime de 192 de metri (1 stadiu) si o latime de aproape 30 de metri, având o capacitate de 14.400 de spectatori.

 De celelalte stadioane ale lumii antice îl diferentia faptul ca era deschis la ambele capete.

Stadionul din Milet
Stadionul din Milet

Acum, câte ceva despre cei trei reprezentanti principali ai Scolii din Milet:

Thales (624 î.Chr – 546 î.Chr)

Este considerat a fi parintele stiintelor (si datator de frisoane pentru elevii români 😛 ), contribuind la dezvoltarea matematicii, astronomiei si filozofiei.

Pentru a-si aprofunda studiile, a calatorit în Egipt, unde a intrat în contact cu misterele religiei egiptene. Aici a stabilit înaltimea piramidelor cu precizie, masurând umbra acestora pe nisip.

A explicat logica aparitiei eclipselor si a prevazut eclipsa de soare din anul 547 î.Chr. I se atribuie descoperirea primelor demonstratii si teoreme geometrice prin rationamente logice, fiind considerat Parintele geometriei.

Thales din Milet
Thales din Milet

A fost primul care a sustinut ca Luna straluceste datorita reflectiei luminii Soarelui si a reusit sa determine numarul exact de zile existente într-un an.

I se atribuie îndemnul “Cunoaste-te pe tine insuti!”, îndemn care se afla pe frontispiciul de la Delphi (personal, nu l-am vazut; o fi pe acolo, pe undeva). Alta varianta a acestui îndemn suna asa: “Cunoaste-te pe tine însuti si vei cunoaste universul si zeii!”

A murit în Atena, în 546 î.Chr, la varsta de 78 de ani. Pe mormântul sau se afla o inscriptie pe care scrie: “Aici, într-un mormânt strâmt, zace marele Thales; totusi renumita sa întelepciune a ajuns la ceruri.” Si-a pus întrebari despre natura universului si a dat raspunsuri care nu au luat în considerare zeii si demonii.

A renuntat la mitologie, pas crucial în gândirea stiintifica. Este primul care a rupt traditia gândirii dependente de supranatural, trecând la real.

A fost contemporan cu Solon si Cresus si a fost fondatorul filosofiei grecesti si a Scolii din Milet a cosmologistilor (cei care studiau originea si evolutia Universului).

Anaximandru (610 î.Chr – 546 î.Chr)

Preocupat de cautarea originii tuturor lucrurilor, a identificat în “apeiron” materia primordiala care sta la baza universului (Thales considera ca apa este elementul primordial).

Apeiron-ul este etern, indestructibil, nedefinit, în continua miscare, din el si în el aparând si disparând toate elementele, prin ciocnirea celor doua stari – caldura si frigul.

Milet Anaximandru (filosof)
Milet Anaximandru

In domeniul astronomiei, Anaximandru a fost preocupat de distantele, marimea si traiectoriile astrilor. A realizat primul ceas solar si un glob ceresc cu Pamântul aflat în centrul universului, ceas destinat navigatorilor.

Milet Anaximandru (filosof) si ceasul solar creat de el
Milet Anaximandru ceas solar

Credea în existenta unui numar infinit de lumi si ceruri. Ciudat, nu-i asa? Ia gânditi-va putin: nu seamana cu teoria contemporana a lumilor paralele? Vezi Dosarele X, cu agentii Fox Mulder si Dana Scully.

Dupa acest ceas destinat navigatorilor s-a inspirat si HECATEUS, primul istoric grec, care a conceput o harta a lumii.

Milet Hecateus harta lumii (reconstituire)
Milet Hecateus harta lumii

Hecateus scrisese o “Calatorie în jurul lumii”, în doua volume, de la care ne-au parvenit 374 de fragmente. In primul volum era descrisa Europa iar în cel de-al doilea era descrisa Asia (tarile cunoscute pe atunci, precum si modul de trai al locuitorilor din cele doua parti ale lumii).

Anaximene (585 î.Chr – 525 î.Chr)

Se condidera el însusi ca fiind elevul si prietenul lui Anaximandru. Ca si mentorul sau, era preocupat de cautarea elementului primordial, etern si divin, identificat de el ca fiind aerul.

Aerul este sursa a tot ceea ce exista. Totul este aer, la diferite niveluri de densitate. Sub influenta caldurii si a frigului, aerul da nastere la diferitele forme ale existentei. Rarefiat, devine foc; comprimat, devine apa, nor sau pamânt.

Milet filosoful Anaximene
Milet Anaximene

Zeii însisi s-au nascut din aer iar sufletul provine la rândul lui din aer. A fost primul om de stiinta care a recunoscut faptul ca Luna nu poseda o sursa de lumina, ci o reflecta pe cea a Soarelui si a explicat originea curcubeului.

Autoritatea lui Anaximene a depasit-o pe cea a lui Anaximandru, ideile sale influentându-i pe Anaxagora, Pitagora, Leucip si Democrit.

Plecarea spre Oracolul lui Apollo de la Didyma

Gata, sa trecem la lucruri mai vesele, mai aproape de realitate: am iesit prin cealalta intrare a teatrului (are 2 intrari), ne-am plimbat printre bolovanii insirati peste tot, apoi dupa câteva minute s-a auzit fraza number two a lui Florione (vezi episodul Troia), adaugita si completata: “Bai, nu cred ca mai avem timp s-o vizitam si p’asta. Eu zic sa mergem înainte. Mai este si Didyma de vazut si ar fi bine sa ajungem la Marmaris pe lumina, pentru a gasi hotelul.”

Orasul antic Milet nimphaeum si poarta agorei de sud
Milet nimphaeum si poarta agorei de sud

Obositi dar si plictisiti de atâtia “bolovani” vizitati în ultimele zile (Troia, Pergam, Efes, Grota celor 7 adormiti, Biserica Sf.Ioan, Templul Artemisei, Priene, Milet), întregul grup a fost de acord cu aceasta optiune.

Asa ca ne-am retras la umbra tarabelor, am rasfoit mai multe pliante si carti, am cumparat suveniruri, apoi ne-am insirat la rând în fata a doi batrânei care vindeau suc natural de portocale (2 lire paharul), preparat pe loc.

Portocalele tinute la gheata în geanta frigorifica se taie pe jumatate iar fiecare jumatate se pune într-un aparat (un fel de storcator), cu fata în jos, aparat care, printr-o cupa care preseaza jumatatea de portocala, scurge sucul natural rezultat într-un pahar de plastic. Vreo patru jumatati din acestea formeaza un suc exceptional si supercalifragilistic de racoritor pe canicula turceasca.

Dupa zece minute paraseam orasul geniilor (se spune ca Miletul a produs genii, asa cum Aphrodisias a produs sculptori) si ne îndreptam spre ultimul obiectiv arheologic al acelei zile, templul-oracol de la Didyma, al doilea ca importanta din lumea antica, un templu iesit din comun datorita grosimii coloanelor sale (doi metri în diametru!), a faptului ca toate coloanele erau sculptate, dar si a faptului ca nicio coloana nu semana cu coloanele din jurul ei.

Cum se ajunge la orasul antic Milet fara masina personala: excursia de o zi Priene – Milet – Didyma, luata la o agentie de turism din Kusadasi (cel mai confortabil) sau dolmus (microbuz).

Pentru a ajunge la Kusadasi cu avionul, cel mai apropiat aeroport este Adnan Menderes Airport din Izmir, care deserveste si statiunea Kusadasi.

Program de vizitare: 08:00 – 19:00

Pret intrare (2013): 5 TL adult, copiii sub 14 ani intra gratis.

Coordonate GPS:
37.531850, 27.274834
37°31’54.7″N, 27°16’29.4″E

Surse folosite:
http://www.forumancientcoins.com/historia/turkey/miletus.htm
http://www.fhw.gr/choros/miletus/en/photos.php
http://www.archaeologyillustrated.com (pictorul Balage Balogh)
http://en.wikipedia.org/wiki/Miletus
Carte cumparata de la fata locului: “Didyma, Miletus, Priene” (în engleza)

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker