Turcia altfel 15 – Pamukkale

Revenind mereu si mereu la Pamukkale

De trei ori am fost în Turcia si de doua ori am încheiat excursia cu o vizita la Pamukkale. Daca ar fi dupa mine, v-as recomanda ca orice excursie pe care o faceti în Turcia, sa se încheie cu o vizita la Pamukkale.

Indiferent daca v-ati odihnit sau nu în excursie, faptul ca urcati cu picioarele goale pe dealul de bumbac, ca apoi sa va încaltati si sa vizitati în liniste, fara graba, orasul-spa antic Hierapolis aflat chiar pe culmea dealului, sa terminati cu vizitarea orasului urmând sa va descaltati din nou si sa coborâti festina lente (grabindu-va încet) dealul pâna jos, în satucul Pamukkale, acest lucru întrece orice tip de eliberare a mintii de toate grijile care va apasa.

Nu te mai intereseaza nimic, privesti fascinat albul stralucitor al travertinului (altii îsi privesc fascinati propriile picioare calcând pe travertin, sub suvoaiele placute ale apei caldute care curge de pe coama dealului) si uiti de tot ceea ce te înconjoara.

Gata, ajunge cu visarea! Reveniti, va rog, cu picioarele pe pamânt…

Spre Pamukkale via Denizli

Dupa ce am vizitat Aphrodisia, am reintrat pe drumul expres ce duce spre Denizli si dupa ce am urcat un deal maricel, în momentul în care a început coborârea acestui deal, în vale s-a aratat în splendida-i marime unul din cele mai frumoase orase ale Turciei: Denizli.

Vazându-l de sus ti se taie rasuflarea, ca simplu turist, nu mai zic de sofer care, saracul, este nevoit sa fie atent la drum si sa traga doar cu coada ochiului la imaginile superbe ce se astern jos, în campia întinsa cât vezi cu ochii, sau la dealul din partea stânga ce are desenat pe el un steag urias al Turciei, alaturi de chipul lui Ataturk.

Am strabatut foarte usor orasul Denizli, pe un bulevard larg, împestritat cu siruri de palmieri (acest bulevard mi-a adus aminte de bulevardul superb care strabate orasul Bergama), am iesit din oras, am trecut pe lânga un indicator “Laodiceea 10 km” (una din cele 7 biserici ale Apocalipsei – aici s-a descoperit o biserica din sec. 4 d.Chr, una din cele mai vechi biserici din lume care a supravietuit în forma sa originala), apoi pe lânga un alt indicator “Colossae 20 km” (poate mai tineti minte din Noul Testament “Scrisoarea catre coloseni” a Apostolului Pavel) si în zare si-a facut aparitia pe un deal o chestie alba.

La început micuta, chestia alba s-a marit vazând cu ochii iar în momentul în care am intrat în localitatea Pamukkale si-a aratat întreaga-i frumusete: un întreg deal alb ca neaua, de ziceai ca adineauri a cazut ninsoarea si ca este pregatit pentru dat cu sania sau cu schiurile, având pe el un sir de purici negri care se miscau de colo-colo, purici care într-un final s-au dovedit a fi turistii care urcau sau coborau dealul.

Spre Karahayit la travertinele colorate

In al doilea an în care am ajuns la Pamukkale am înconjurat dealul pe la poalele lui si am mers tot înainte, spre localitatea Karahayit. De ce? Uite de ce: la Karahayit se poate vedea travertin colorat în rosu, galben, verde, portocaliu, visiniu si în orice culoare ati dori voi, si eram curiosi sa vedem cum arata.

Am vazut câteva ciudatenii prin curtile pensiunilor sau hotelurilor, apoi o chestie rotunda, mare, aflata în centrul localitatii, colorata în toate culorile posibile. Am aflat mai târziu ca mai multe hoteluri luxoase au acaparat în curtile lor toate sculpturile ciudat de colorate facute în travertin de apa bogat mineralizata.

Turcii s-au grabit sa ridice mai multe hoteluri, asteptând un boom turistic, însa asteptarile le-au fost înselate, astfel ca foarte multe din ele au dat faliment, mai precis cam toate au dat faliment, astfel ca astazi doar doua-trei mai rasarite îsi permit luxul de a atrage turisti.

Hotel Ozbay din Pamukkale

Bosumflati ca nu am gasit aici ceea ce citisem pe net, ne-am întors spre Pamukkale si dupa 5 kilometri am oprit la Hotel Ozbay, hotel sau mai degraba o pensiune situata strategic în apropierea intrarii din localitate (sunt 3 intrari, vedeti mai jos), la vreo 3-4 minute de mers per-pedes.

Pensiunea este superba, tot aici am fost si prima oara, la distanta de doi ani si pot spune ca s-au investit foarte multi bani în modernizarea ei (proprietarul mi-a spus ca a modernizat-o cu ajutorul unui împrumut bancar).

Proprietarii sunt oameni deosebiti, sot si sotie, el zici ca-i un actor de cinema (seamana cu Charles Bronson) iar sotia zici ca-i o rusoaica nostima, cu o fata rotunda, un nas cârn si niste ochi mari, care o fac foarte placuta. Din prima zi am devenit cu totii prieteni, de parca ne cunosteam de când lumea.

Intrarile de la Pamukkale

Am parcat masinile, ni s-au repartizat cele trei camere iar la ora 16:00 ne îndreptam spre intrarea aflata chiar în localitate. Cumparam biletele de intrare, 20 lire de adult si 10 lire de copil, bilet care include si vizitarea orasului antic Hierapolis.

In Pamukkale se intra prin trei locuri:

• intrarea de nord – cum stati cu fata la dealul de bumbac, ocoliti dealul prin partea stânga si mergeti spre localitatea Karahayit. Dupa 3 km veti vedea intrarea. Parcarea de aici se plateste (4 lire). De aici aveti cel mai mult de mers pe jos, din cele trei intrari, cam 20 minute, traversând necropola orasului antic Hierapolis, pâna la platou.
• intrarea de sud – din drumul principal se face o deviere la dreapta (este singura deviere la dreapta din localitate si urcati cam 1-2 kilometri. Parcarea este gratuita. De aici mergeti cam 5-10 minute pâna la muzeu sau pâna la Piscina Cleopatrei.
• intrarea din localitate – lasati masinile chiar în dreptul devierii la dreapta. Este un loc viran foarte mare, loc aflat chiar în fata Hotelului Ozbay, deci stiu ce spun. De aici mergeti cam 500 de metri, urcati o panta micuta si veti vedea casa de bilete.

La fel ca la mai toate obiectivele turistice, cumperi biletul, îl introduci într-o fanta si rotesti de o chestie care seamana cu cea de la metroul din Bucuresti. Totul în jur este de un alb imaculat, aproape ca orbesti daca n-ai avea ochelari de soare (obligatoriu!).

Mai mergem cam 100 de metri, având în partea stânga, jos în vale, parcul central al localitatii si doua bazine termale moderne, cu tot tacâmul: baruri, sezlonguri, tobogane, dusuri etc, chestii pe care le gasiti în orice statiune de pe litoral.

Am ajuns la un fel de granita formata dintr-un sant cu apa, unde un paznic ne-a obligat sa ne descaltam. Ne punem papucii, adidasii, slapii sau ce mai avem în picioare într-un rucsac (sa aveti neaparat un rucsac la voi; e cam aiurea sa umblati cu adidasii în mâna, în loc sa aveti mâinile libere si sa le folositi pentru a testa apa sau travertinul sau pentru a fotografia nestingheriti).

Dealul se urca în picioarele goale

Desculti, am început sa urcam dealul de bumbac. Urcarea dureaza cam 30-40 de minute, cu pauzele de rigoare pentru admirat, fotografiat, udat si alte chestii. Coborârea dureaza cam 20 de minute (am facut un filmulet cu coborârea). Cine doreste, poate sa prelungeasca atât urcarea cât si coborârea, nu-l obliga nimeni sa se grabeasca.

In partea stânga se vede haul de 50-70 de metri adâncime (nu cade nimeni în el, stati linistiti, panta este foarte lina, în cel mai rau caz va puteti duce de-a berbeleacul pâna jos) iar în partea dreapta un întreg perete tapetat cu travertin, la baza lui fiind, din loc în loc, câteva bazine artificiale cu apa, bazine de un alb imaculat. In bazine se poate balaci doar pustimea deoarece au o adâncime maxima de o jumatate de metru.

Bineînteles ca multi adulti fac o magie si se transforma si ei în pustani sau pustoaice, balacindu-se bine-bine, sub observarea siderata si stupefiata a paznicilor, care nu înteleg cum ditamai adultul s-a transformat minune-mare, în câteva secunde, într-un pustiulica de 4 ani!

Ce este travertinul

Dar ce este, fratioare, travertinul asta? Tragem un ochi la Wikipedia si uite ce aflam: travertinul este o roca sedimentara poroasa de calcar, alcatuita din calcit, calcit slab magnezian si aragonit, care are o culoare galbuie pâna la bruna. Roca ia nastere la gura unor izvoare termale bicarbonatate, izvoare care ies din calcare sau traversează roci bogate în carbonati, ioni de carbonat de calciu si bioxid de carbon.

Travertinul se prezinta în doua varietati structurale: travertine compacte (numite si onyxul pesterilor sau marmura onyx) si travertine spongioase poroase (numite si tufuri calcaroase). In general, travertinul este poros. Daca se închid porii cu praf de ciment, prin slefuire si lustruire travertinul capata o suprafata la fel de fina ca marmura.

Mai mentionez ca travertinul se foloseste ca piatra de constructie, la placatul fatadelor, peretilor interiori si a pardoselilor sau ca blat de bucatarie sau baie.

Magia travertinului de la Pamukkale

Sub influenta mai multor factori naturali, inclusiv a deselor cutremure din zona, apa puternic mineralizata si foarte fierbinte a iesit la suprafata pamântului si a avut chef sa creeze un peisaj selenar, ireal, cu cascade pietrificate si o serie de terase valurite, superbe, magnifice, în care albastrul cerului se contopeste cu albul imaculat al travertinului, terase care-ti taie rasuflarea nu alta.

Si nu s-au format ici-colo ci în trepte, sacadat, ca sa se mire florinb si altii ca el (fara numar, fara numar – conform statisticilor, la sfârsitul lunii septembrie 2014 numarul turistilor era de 1.542.328).

Imaginatia a fost pusa la lucru si uite asa întregului deal, lung de 2.5 kilometri, i s-a pus numele de Pamukkale, adica “Castelul de bumbac” sau “Palatul de bumbac”. Insa localnicii sustin ca nu culoarea alba a inspirat numele locului, ci faptul ca in trecut oamenii obisnuiau sa-si usuce bumbacul aici.

Pentru a nu se distruge datorita încaltarilor turistilor, în anul 1997 s-au construit mai multe poteci din jumatati de busteni si s-a interzis accesul pe terasele naturale, dându-se accesul turistilor doar desculti, pe panta mijlocie a dealului, acolo unde s-au construit si bazinele artificiale, iar intreg dealul si situl arheologic Hierapolis au intrat sub tutela UNESCO.

Sus, pe platou

In fine, mai mergi înainte, te mai opresti, te mai întorci sa ajuti vreo domnisoara în costum de baie, mai admiri (dealul, nu domniosara), mai râzi, mai discuti, parca folosesti toate tertipurile pentru a ajunge cât mai târziu sus, pe culmea dealului, unde nici nu banuiesti ce minunatii te mai asteapta, ci doar ceea ce stii din citite sau auzite.

Ajuns aici, sus, te încalti la loc, urmând sa petreci înca doua-trei ore cu vizitarea orasul antic Hierapolis, sau cinci-sase ore daca te-ai hotarât sa faci si o baie în Piscina Cleopatrei. Despre componenta si beneficiile apelor termale voi vorbi în articolul urmator, referitor la orasul-spa al antichitatii, Hierapolis.

Momentan, de aici, de sus, cand privesti întregul deal, ai senzatia ciudata ca a nins în plina vara si te astepti sa te ia cu frig. Insa nu-i asa… Este o caldura sufocanta iar faptul ca ai mers descult prin apa, fara sa aluneci, mai alunga putin din arsita verii.

Dupa vizitarea orasului antic si dupa terminarea sesiunii de fotografii si filme facute la coborâre, ne-am întors în sat veseli nevoie mare, odihniti, am facut un dus si apoi ne-am asezat la cina, pe terasa aflata în fata pensiunii.

O cina la Pensiunea Ozbay si vizitarea satului Pamukkale

Cina a fost pregatita pe loc, sub privirile noastre, la un cuptor clasic turcesc, de sotia gazdei noastre, ajutata de doua doamne mai în vârsta. Am fost serviti din partea casei cu un vin rosu, care a destins atmosfera foarte rapid, însa gazda noastra nu a putut servi deoarece se afla în postul Ramazanului.

Cina s-a prelungit pâna târziu în noapte, apoi am luat satucul la vizitat. Nu prea aveti ce vedea, câteva stradute mai rustice, niste magazine cu obiecte artizanale locale, doua-trei supermarket-uri (vorba vine) si cam asta e tot.

Mai aveti un parc cu un lac plin cu rate si boboci, lac care poate fi înconjurat pasind pe o alee. In interiorul parcului se aduna cam toti turistii, stând la taclalae, plimbându-se alene pe alee, cumparând suveniruri din chioscurile aflate la intrare sau plimbându-se pe lac cu niste barcute în forma de rata.

Dealul este luminat feeric, ba în verde, ba în roz, ba în galben iar la lumina reflectoarelor se pot observa mogâldete care se plimba de colo-colo, însa nu stiu daca acestia sunt paznicii sau turistii care viziteaza dealul la acea ora înaintata.

Inghetata elastica si legenda Pamukkale-ului

Foarte haiosi sunt însa vânzatorii de înghetata elastica, care fac tot felul de tertipuri pentru a amâna punerea înghetatei în cornet, spre amuzamentul tuturor. Ba ramâi cu cornetul gol în mâna, ba se face ca înghetata cade din cupa, ba ramâi cu un simplu servetel în mâna, ba apuci în gol cornetul (au o tija lunga la capatul careia se afla cupa de inox ce tine înghetata).

Pamukkale are si o legenda a lui, simpla si simpatica: era odata o fata urâta care nu se putea marita. Deoarece nimeni nu dorea s-o ia de sotie, s-a urcat pe deal si s-a aruncat în gol, cu gând sa-si curme suferinta.

Ea de aruncat s-a aruncat însa a nimerit într-un bazin cu apa bogat mineralizata care i-a atenuat caderea, nu a reusit s-o omoare, ba mai mult apa-minune a transformat-o într-o fata frumoasa foc, plina de farmec. Taman în acel moment trecea pe acolo stapânul Denizliului, stapân care s-a îndragostit pe loc de ea si a cerut-o în casatorie.

Gata si cu legenda, gata si cu povestea mea. Va urma articolul dedicat orasului-spa antic Hierapolis.

Daca aveti chef, timp si rabdare, am facut un filmulet de 25 de minute cu coborârea de la Pamukkale, de sus, de pe platou, pâna jos, la intrarea din sat.

Cum se ajunge la Pamukkale cu masina mica: de oriunde ati porni-o (Kusadasi, Bodrum, Marmaris, Fethiye, Antalya etc.) trebuie musai sa ajungeti în orasul Denizli. Traversati orasul (o tineti drept înainte) si apoi mai sunt 19 km pâna la Pamukkale.

Coordonate GPS: N: 37,9195125 E: 29,1196218

Pret intrare: adultii 20 lire, copiii 10 lire

Cum ajungeti la Pamukkale cu autocarul: cu orice excursie organizata luata din Kusadasi, Bodrum, Marmaris sau Fethiye.