Turcia altfel 21 – Istanbul 4 – Moscheea Sehzade

(timp citire: 8 minute)

O moschee superba: Moscheea Sehzade

Aflându-ne în parcul din apropierea Apeductului lui Valens, am întrebat un tânar care traversa acest parc cum putem ajunge la Moscheea Suleymaniye, conform planului facut din Romanistan.

Tânarul a facut ochii mari, s-a uitat de jur-împrejur si ne-a întrebat: “Da’ înainte sa ajungeti acolo, n’aveti chef sa vizitati si moscheea ridicata în cinstea celui mai iubit fiu al sultanului Suleyman, Sehzade Mehmed?” (bine, n-a zis chiar asa, dar am înfrumusetat putin dialogul, ca sa para mai interesant).

Daca ar fi rostit “Tom Cruise” sau “Leonardo Di Caprio” nu s-ar fi oprit nimeni locului, dar la auzul numelui de “Mehmed” toate reprezentantele de sex feminin (cinci la numar, cu vârste cuprinse între 20 si 49 de ani) au întepenit dintr-odata.

Cum adica, sa nu ne oprim noi la Moscheea frumosului Mehmed? S-o vizitam? Se mai pune problema? Hai s-o vizitam! Noroc cu serialul “Soliman Magnificul”…

Fetele l-au chestionat pe tânar: “Este departe?” a întrebat traducatorul oficial al grupului, medicinista Luisza, al carei zâmbet poate fermeca orice barbat, indiferent de religie sau vârsta.

“Da, zise tânarul cu un zâmbet pâna la urechi, este foarte departe… se afla chiar în spatele dumneavoastra!”

Ne-am întors siderati spre moscheea care abia se întrezarea printre copacii înalti din parc si  am zbughit-o spre aleea ce ducea la ea, uitând sa-i multumim tânarului.

“Excuse me!”, a îndraznit el sa întrebe timorat: “From, from?”. “Romania, Gheorghe Hagi, Gica Popescu, Nadia Comaneci, Ceausescu, Dracula!” i-a transmis Luisza din departare iar tânarul ne-a zâmbit si ne-a aruncat un scurt: “Have a nice day!”

Pâna sa încep sa va spun câte ceva despre Mosceea Sehzade, o sa adaug un fel de addenda la biografia celui mai renumit arhitect al Turciei, Mimar Sinan (completarea acestui mic rezumat îl gasiti la episodul Turcia altfel 17 – Edirne, Mosceea Selimiye), addenda pe care nu o voi mai relua în episodul urmator dedicat Moscheii Suleymaniye.

Cum a ajuns Mimar Sinan arhitect-sef

Pe baza unei legi vechi, turcii otomani strângeau în fiecare an din provincii tineri si copii crestini pe care-i pregateau pentru armata. Pâna la sultanul Selim I aceasta actiune se desfasura numai în partea europeana a imperiului.

Selim I a poruncit ca strângerea de tineri si copii sa se organizeze si în Asia Mica, din rândul populatiei crestine. Asa ca printre tinerii crestini luati în anul 1512 din Kayseri exista si unul cu numele de Sinan, originar din satul Girlavuk (astazi Sinan Koyu).

Odata ajunsi la Istanbul, tinerii crestini recrutati erau triati si împartiti în trei grupe: un grup ramânea la Palatul Topkapi, al doilea grup era trimis la palatul de vara din Edirne iar al treilea grup la palatul Ibrahim Pasa situat în preajma vechiului hipodrom.

Având pe atunci vârsta de 23 de ani, Sinan a fost repartizat în ultimul grup. Deoarece avea o oarecare faima în domeniul constructiilor în localitatea sa de bastina, a fost dat ca ucenic pe lânga marii arhitecti ai vremii.

Mai mentionez faptul ca a participat în campanii militare ca ienicer, unde a avut posibilitatea sa studieze arhitectura monumentala din Iran, Egipt dar si arhitectura primelor moschei construite de turcii selgiucizi, omul având de unde sa se inspire.

In anul 1535 moare marele vizir Ayas-pasa si cum arhitectul-sef al imperiului tocmai îsi daduse duhul de curând, astrele s-au vorbit între ele si au hotarât intrarea în scena a lui Mimar Sinan, caruia i s-a încredintat ridicarea mausoleului în cinstea marelui vizir.

Mausoleul a fost un mare succes asa ca au început sa curga comenzi de peste tot.

Printul Mehmed (Sehzade Mehmed)

In anul 1543 sultanul Soliman Magnificul i-a ordonat lui Sinan construirea complexului Sehzade, în memoria fiului sau favorit, Sehzade Mehmed, decedat în conditii dubioase la vârsta de 21 de ani în timp ce se întorcea la Istanbul dupa campania militara victorioasa din Ungaria.

Suleyman a deplâns timp de 40 de zile moartea lui Mehmed la mormântul temporar al acestuia, pâna ce arhitectul Sinan ar fi terminat mausoleul, mausoleu ce facea parte din complexul Sehzade (“kulliye” = complex format dintr-o moschee împreuna cu alte edificii; “sehzade” înseamna “print”).

Complexul care includea si Moscheea Sehzade a fost prima comanda imperiala si una din lucrarile cele mai ambitioase ale arhitectului Mimar Sinan.

Printul Mehmed (1521-1543) a fost fiul lui Suleiman Magnificul, cel de-al 10-lea Sultan otoman, si fiul sotiei legale a sultanului, Sultana Hürrem, fiica unui preot ortodox, care era concubina sultanului la acea vreme.

Mehmed a mai avut o sora, Mihrimah si patru frati mai mici, Abdullah, Selim, Bayezid si Cihangir.

A avut si trei frati vitregi, Mustafa, Murad, Mahmud si o sora vitrega, Raziye.

Desi nasterea lui Mehmed a schimbat statutul lui Hurrem în harem dar si începutul ascensiunii acesteia în palat, abia peste zece ani, în 1533, Hurrem a devenit sotia legala a sultanului.

La majorat, Mehmed a fost desemnat sa conduca Provincia Manisa, în timp ce fratele sau vitreg, Sehzade Mustafa, a fost trimis sa conduca Provincia Amasya.

Istoricii spun ca Mehmed se întelegea foarte bine cu acest frate mai în vârsta, luându-l drept model de urmat, amândoi având o buna relatie de prietenie înca de când erau copii.

Istoricul si calatorul Evliya Celebi îl descrie pe Mehmed ca fiind un “print ce avea calitati mai rafinate decât Mustafa; avea o minte sclipitoare si o judecata subtila” si ca Suleyman intentiona sa-l numeasca succesor la tronul imperiului chiar din timpul vietii sale.

Mehmed a avut un singur copil, o fata, Humasah Sultan, facuta cu o concubina, Sofia, cu origini venetiene sau albaneze, concubina daruita de varul sau, Murad (viitorul sultan Murad al III-lea).

Teorii privind moartea Printului Mehmed

Exista trei opinii referitoare la moartea lui Mehmed: prima spune ca a murit de variola. A doua spune ca a murit de moarte naturala.

A treia spune ca ar fi fost otravit de Mahidevran, mama fratelui sau vitreg Mustafa, în speranta acesteia ca Mustafa sa urce pe tron dupa moartea lui Suleyman, deoarece Mahidevran nu se putea împaca cu gândul ca fiului sau i-a fost luata conducerea provinciei Manisa, cea mai importanta provincie din Imperiul Otoman.

Ca sa-l îmbolnaveasca pe Mehmed, a facut o întelegere cu Barbarossa Pasa pentru a introduce o fata bolnava în haremul lui Mehmed.

Mehmed a facut love cu fata, s-a îmbolnavit, apoi trei luni mai târziu deceda la vârsta de 22 de ani, dupa ce participase alaturi de tatal sau la asedierea cu succes a orasulul ungar Esztergom.

Dupa moartea lui Mehmed, Suleiman Magnificul a compus o elegie pentru preaiubitul sau fiu, elegie care se termina cu fraza “Celui mai distins dintre printi, al meu Sultan Mehmed”, fraza care în valoare numerica simboliza anul mortii sale.

Moartea lui Mehmed i-a oferit lui Suleyman oportunitatea de a arata imperiului cât de mult îsi iubea fiul, acceptând ca acesta sa fie înmormântat în Istanbul într-o moschee, ca un sultan, printii fiind înmormântati conform obiceiului vremii doar în orasul Bursa.

Descrierea moscheii

Moscheea este foarte frumoasa, noi intrând în complex printr-un portic lung având de o parte si de cealalta câte cinci coloane cu acoperisuri micute bombate, cu arcade placate cu marmura alba si roz.

Am pasit în curtea interioara patrata, care este egala cu suprafata moscheii, având în mijloc o fântâna de ablutiune (spalare pe picioare sau alte parti ale corpului), fântâna donata de sultanul Murat al IV-lea.

Cele doua minarete sunt lipite de moschee si au basoreliefuri si motive geometrice sculptate în relief, având doua rânduri de balcoane.

Am fost rugati sa ne descaltam (am ramas în ciorapi sau picioarele goale) iar fetele care purtau pantaloni scurti au fost rugate sa-si înfasoare un sal în jurul picioarelor si un alt sal pe cap.

Moscheea este acoperita cu o cupola având diametrul de 19 metri, aflata la o înaltime de 37 de metri, sustinuta de patru coloane masive, octogonale, flancate de patru semicupole, sub forma unui trifoi cu patru foi.

Interiorul moscheii are un design simplu, fara galerii, vitraliile colorate dând acestuia un farmec aparte.

Complexul este alcatuit din mosceea propriu-zisa, doua medrese (scoli pentru studierea Coranului), o bucatarie publica (imaret) unde se servea mâncare pentru oamenii saraci si un caravanserai (hotel pentru caravane).

Mormintele imperiale

Moscheea si curtea interioara sunt înconjurate de un zid, care le separa de restul complexului. In gradina funerara aflata în spatele moscheii, se afla cinci mausoleuri (“turbe” – morminte), trei imperiale si doua ale unor mari viziri.

Cel mai vechi dar si cel mai mare este al lui Sehzade Mehmed, având deasupra intrarii o inscriptie funerara în limba persana.

Mausoleul are o structura octogonala, cu o cupola canelata si pietre colorate. Peretii interiori sunt placati cu gresie din mai multe culori iar ferestrele au vitralii.

O chestie neobisnuita este tronul dreptunghiular de lemn pus peste sarcofagul lui Mehmed, care simbolizeaza statutul sau de mostenitor imperial.

Celelalte doua mausoleuri imperiale apartin fetei lui Mehmed, Humasah Sultan si fratelui mai mic al lui Mehmed, Cihangir, cu care avea relatii foarte bune.

Urmeaza mausoleul Marelui Vizir Rustem Pasa (ginerele sultanului Suleyman Magnificul) tapetat pe interior cu teracota de Iznik si mausoleul Marelui Vizir Ibrahim Pasa (ginerele sultanului Murat al III-lea).

Doua regrete

Dupa vizita de o jumatate de ora am iesit de la Moscheea Sehzade, grupul a luat-o înainte în timp ce eu cascam gura, fotografiind de zor.

Chiar în fata Universitatii, la intrarea principala, m-am intersectat cu un grup de studente, frumoase foc, studente care ieseau de la cursuri, îmbracate conform portului islamic (li se vedea doar fata).

Una din ele s-a detasat de grup si apropiindu-se de mine mi-a înmânat un fel de brosura referitoare la islam (“If you are interesed about Islam, I will tell you in a few words what it is.”), deoarece avea nevoie de parerea mea pentru nu stiu ce studiu referitor la turistii care viziteaza Turcia.

Nu eram interesat, eram grabit, i-am multumit pentru brosura si am marit pasul pentru a-i prinde pe celilalti din urma.

Peste vreo suta de metri m-a cuprins un sentiment de regret. Ce-ar fi fost daca-i raspundeam la cele câteva întrebari? Muream?

Daca am regrete fata de ceea ce nu am facut în calatoriile mele prin Turcia, ar fi doua: faptul ca nu m-am oprit sa discut cu aceasta studenta, fiind un gest nepoliticos din partea mea.

Celalalt regret ar fi referitor la un barbat care alerga dupa mine la Demre, la Biserica Sf. Nicolae (auzeam în spatele meu rostindu-se încontinuu “Mister! Hei, mister!”).

Asa am crezut atunci, ca alearga dupa mine încercând sa-mi vânda ceva. Exasperat, m-am oprit si am zbierat la el: “WHAT!?”

El s-a oprit, s-ar fi putut supara, enerva, speria etc, însa într-un moment de inspiratie s-a uitat la mine, mi-a zâmbit si a rostit la rându-i un “What!?” cald, pe care nu-l voi uita niciodata, omul continuându-si drumul fiindca… pierdea dolmusul (microbuzul) care-l astepta la doi pasi de noi.

Asta este, nu sunt un tip perfect.

De la Universitate ne-am continuat drumul pe jos spre uriasa Moschee Suleymaniye, unde Mimar Sinan a combinat elemente otomane cu elemente bizantine si unde Soliman Magnificul este reprezentat ca fiind “al doilea Solomon”.

Coordonate GPS:  41°00’49.7”N   28°57’25.8”E

Intrarea este libera

Surse folosite:

Wikipedia – Sehzade Mehmed (engleza)

Wikipedia – Sehzade Mosque (engleza)

Mehmet Ali Ekrem – Civilizatia turca, Ed.Sport Turism, Bucuresti, 1981

Am folosit o fotografie de interior de pe site-ul lui nickro .