Turcia altfel 7 – Selcuk Biserica Sfantului Ioan

Sotirios Crotos – ucenicul lui Iisus Hristos

(timp citire: 15 minute)

Pe masura ce scriam acest articol, în minte îmi revenea o carte care, credeam eu, m-ar fi ajutat si mai mult sa înteleg destinul lui Ioan cel iubit de Iisus, Ioan cel caruia Iisus i-a încredintat-o pe Fecioara Maria.

M-am oprit din scris si am început sa citesc din nou (nu mai stiu pentru a câta oara) o carte superba: “Sotirios Crotos – ucenicul lui Iisus Hristos”. Daca nu ati citit-o, va spun ca în ea este vorba de un medic grec, Sotirios Crotos, provenit dintr-o familie putred de bogata, medic care va trai alaturi de Hristos ultimii ani ai vietii Sale pâna la Rastignire (va mai spun ca descoperirea pergamentului pe care doctorul Sotirios a scris “evanghelia” sa a fost o adevarata aventura).

In aceasta carte este dezvaluita adevarata natura a omului si totodata veti descoperi un altfel de Iisus, mult mai uman. Tot în aceasta carte apare si Apostolul Ioan, o bomboana de baiat, blond cu plete lungi, aidoma lui Iisus (Sotirios spune ca Iisus a fost blond si nu brunet, asa cum este pictat pe icoane)

Cartea mi-a completat viziunea acelor timpuri dar si imaginatia bogata, care nu-mi da pace si ma face sa va scriu ceea ce cititi în momentul de fata. Acum sa ne întoarcem la oile noastre:

– Eu zic sa mergem la Templul Artemisei, îl vedem, apoi facem cale întoarsa la Kusadasi! îl auzim pe Florione în statie.
– Da’ nu mai trecem si pe la Biserica Sfantului Ioan? întreb si eu.
– Asta pe unde mai e?
– Nu stiu! Sa oprim într-o parcare si sa întrebam pe cineva.

Unde e, frate, biserica asta?

Intram în orasul Selcuk si înainte de a începe cautarea bisericii gasim o parcare si mâncam ceva la repezeala, în timp ce Florione se duce sa caute niste indicatoare, pentru a ne da seama pe unde se afla Biserica. Intr-un târziu se întoarce dezamagit: “N-am gasit nimic!” Intram în masini, îndreptându-ne spre centrul orasului, cale de vreun kilometru, apoi dam un ocol mai mare pentru a cauta un indicator sau o îndrumare cât de mica macar.

“Bai, un indicator prapadit nu gasesti în oraselul asta!” auzim în walkie-talkie glasul Alexandrei, profa de istorie. Cautând indicatorul spre Biserica, mergem încet si bineînteles ca toti soferii din spatele nostru claxoneaza furios, pentru a ne forta sa apasam pedala de acceleratie. Florione se conformeaza si trece iute de un indicator ciudat pe care scrie doar atât: “St. Jean”.

“O fi Jean de la Craiova!” zic eu în walkie-talkie, apoi imediat îmi pica fisa: “Stati! Aici este!” “Ce anume?” mai are timp sa raspunda Florione, în timp ce miliardele de soferi îl împing de la spate. De ce or fi scris asa si nu “St. John”, de exemplu, habar nu am. Indicatorul este pus foarte din scurt, daca nu esti atent treci usor de el sau daca ai trecut, urmeaza calvarul reîntoarcerii în acelasi loc, folosindu-te de intersectia cu sens giratoriu care are alte reguli de circulatie în Turcia, dupa cum au chef soferii turci. Mai târziu am aflat de unde vine acest “St. Jean”: în limba turca la “Biserica Sfantului Ioan” i se spune “St.Jean Kilisesi”.

Frânez brusc, semnalizez la fel de brusc si reusesc sa o iau la dreapta, în urletul claxoanelor din spate, care vroiau sa ma manânce pe pâine, nu alta. Urc pe straduta spre care arata indicatorul, apoi opresc la un mini-market, unde vânzatorul îmi spune sa mai merg vreo 100 de metri, pâna ce voi da de o parcare micuta si de o poarta mare, medievala sau antica (“antik big gate”, “antik big gate”, repeta întruna vânzatorul). Mergem pe jos cei 100 de metri si gasim poarta. In walkie-talkie auzim glasul lui Florione:

– Unde sunteti? Noi am ajuns deja la Templul Artemisei.
– Iar noi am gasit Biserica! îi spun.
– Si ce-i acolo?
– Da’ de unde vrei sa stiu, n-am intrat înca înauntru. Veniti, sau nu?
– Venim, venim! Asteptati-ne!
– Cauta indicatorul spre St.Jean si apoi o iei imediat la dreapta, pe straduta! îi mai spun.

Doi studenti englezi

Parchez masina si stam pe loc, asteptându-i pe ceilalti. Spre noi se îndreapta doi tineri blonzi, fata si baiat, cu rucsace în spate, venind dinspre moscheea Isa Bey, aflata la câtiva zeci de metri de Biserica Sfantului Ioan. Ii intreb daca stiu pe unde se afla Artemisionul iar ei îmi arata locul cu mâna: desi este departe, se vede destul de clar o coloana prapadita pe care arheologii au ridicat-o în picioare, pentru a vedea tot poporul ce maret a fost templul (si chiar a fost maret, asteptati sa va povestesc în articolul urmator, referitor la Templul Artemisei).

Blonda îmi explica ca nu merita sa ma deplasez pâna acolo. “Nici cu ochii mintii?” o întreb eu, iar blonda se holbeaza la mine, apoi se întoarce spre prietenul ei: “Asta e diliu?”, ar spune fata ei nedumerita. “Nici macar cu imaginatia?” rectific eu, ca s-o scot din nedumerire. “Oh, yes, nici macar cu imagination!” Nu se poate, îmi zic, pacat, în antichitate era ditamai templul. Il aud din nou pe Florione în statie:

– Unde sunteti? Nu va vad! Am ajuns la indicatorul cu Jean de la Craiova, dar vad doar o straduta mica, de zici ca-i o ulita!
– Aia este! îi zic. Intra pe ea si mergi pâna dai de o piata, apoi mai mergi putin si o sa ne vezi. Ies înaintea ta!

Biserica apostolului Ioan al Apocalipsei

Peste câteva minute ne regrupam, patrundem prin poarta magnifica, numita “Poarta Persecutiei” (alte surse spun ca se numea “Poarta Vânatorilor”), platim cele 5 lire de adult, copiii gratis, biensur, apoi intram tacuti în curtea bisericii. Biserica asta numai a biserica nu arata: un stabiliment tocmai bun de aparat orasul: ziduri înalte de 10-15 metri si groase de 3-4 metri, ridicate în secolele VIII-IX ca mijloc de protectie împotriva atacurilor arabe.

Abia peste 60-70 de metri de la poarta începe adevarata biserica, un amalgam de ruine bine conservate, laolalta cu destule încercari de restaurare (am aflat mai târziu ca turcii s-au hotarât sa restaureze întreaga biserica, considerând-o ca fiind un loc sfânt atât pentru ei cât si pentru crestini (dar si un bun motiv de atractie pentru turisti si de golit mai cu talent buzunarele lor).

Sunt curios daca în final costurile renovarii uriasei biserici vor întrece costurile monstruoasei Catedrale a Neamului pe care o ridica Daniel SRL în Bucuresti. (Cu sutele de milioane de euro cheltuite, mai bine se construiau case pentru copiii strazii sau azile pentru batrâni sau doua-trei spitale ultramoderne; ce discrepanta uriasa exista între un Iisus modest si preotii nostri bine hraniti si bine îmbracati si bine dotati cu vile si masini scumpe).

Daca continuam drumul înainte, pe dealul din fata se înalta cetatea Ayasoluk, o fortareata construita în perioada bizantina, impozanta, cu 15 turnuri de aparare si împodobita pe zidurile din fata cu 3 steaguri uriase ale Turciei, modificata ulterior de catre selgiucizi si turcii otomani. Nu am putut merge la ea deoarece drumul era blocat de un indicator “STOP” si se vedea cu ochiul liber ca se afla în plin proces de renovare.

Istoria construirii Bisericii Sfântului Ioan din Selcuk

Acum sa va spun câteva chestii despre Biserica Sfantul Ioan Teologul, pentru a va introduce în tema: biserica se afla situata la poalele Dealului Ayasoluk, la aproximativ 2 – 3 km de orasul antic Efes. La începuturile ei, dupa moartea Apostolului, a fost ridicata o bisericuta cu acoperis din lemn.

In secolul al 4-lea, împaratul Constantin a ridicat o alta, mai mare (un martyrion, adica un mormânt monumental), apoi, în secolul al 6-lea d.Hr împaratul Justinian, având-o alaturi pe sotia sa, Teodora, a construit o basilica uriasa chiar deasupra mormântului Sfantului Apostol Ioan (basilica – biserica romano-catolica medievala, în forma de dreptunghi, împartita în interior în trei parti, prin siruri de coloane), basilica care a fost modelata dupa Biserica ortodoxa a Sfintilor Apostoli din Constantinopol (astazi nu mai exista, ea fiind demolata de otomani în anul 1461, pentru a construi Moscheea Fatih).

Basilica a fost realizata din piatra si caramida, fiind construita sub forma de cruce înscrisa, având sase cupole mari si cinci mai mici (vedeti reconstituirea), cea mai mare cupola aflându-se deasupra mormântului Apostolului. Au fost folosite multe elemente luate de la Templul zeitei Artemis iar pe coloanele din cadrul ansamblului mai pot fi vazute si astazi monogramele Imparatului Iustinian si ale sotiei sale, Teodora.

Cele sase domuri mari erau sustinute de stâlpi din marmura si caramida, mormântul Sfântului Ioan aflându-se sub marmura si mozaicul pavimentar al altarului. Ca dimensiuni, avea o lungime de 130 de metri si o latime de 65 de metri. Pentru comparatie, Catedrala Mantuirii Neamului va avea în final o lungime de 120 de metri si o latime de 70 de metri.

In partea de nord s-a construit în sec al V-lea un baptisteriu (un mic edificiu care se construieste lânga o biserica, pentru a oficia botezul cu apa sfintita), baptisteriu care mai poate fi vazut si astazi.

Odata cu declinul orasului Efes, dar mai ales dupa atacurile arabe, biserica a fost grav deteriorata. In anul 1330 a fost transformata în moschee iar în anul 1402 întregul edificiu a fost complet distrus de catre armata mongola a lui Tamerlan. In prezent au fost restaurate câteva parti din ea, pe baza materialelor si a obiectelor descoperite de catre arheologi.

Pe cateva lespezi apar însemne ale cavalerilor medievali iar gândul te duce la ordinul Cavalerilor Ioaniti, însa nu trebuie sa va lasati pacaliti deoarece acestia îl aveau drept mentor pe razboinicul Ioan Botezatorul si nu pe blândul Ioan Apostolul. Culmea este ca pe mormânt cineva a asezat o piatra pe care se afla sculptata si o cruce malteza, cruce folosita de cavalerii ioaniti (cruce albă în opt colţuri, purtată pe o mantie neagră).

Un comportament ciudat

Odata intrat în curtea bisericii, ma apuca o emotie de nedescris (o fi fost de vina soarele sau oi fi avut eu ceva în ochi, de-mi lacrimau întruna, nu stiu…). E ceva în neregula cu locul asta, îmi spun, apoi pasesc pe lespezile mari de piatra si ma ratacesc de ceilalti. Reusesc sa-mi stapânesc lacrimile si deodata parca vad printr-o strafulgerare întreaga maretie de odinoara a bisericii, înconjurata cu coloane impunatoare de marmura si tapetata cu mozaicuri încântatoare.

Inca nu descopar mormântul Apostolului, o iau prin labirintul ruinelor care ma duce la doi pereti dubli, cu un culoar stramt între ei, culoar care probabil avea un rol aparte în ceremoniile religioase. Peste tot, din loc în loc pasesti peste grilaje din fier forjat, sub care nu se întrevede mai nimic, însa aflu mai târziu ca sunt aerisirile criptei subterane, care odata a fost deschisa publicului, pentru vizitare, însa acum le-au închis fiindca stiau ca vine florinb pe aici…

Apoi, dupa plânsul stins ma apuca dintr-odata un fel de nebunie vesela. Incep sa sar ca o caprita, de colo-colo, fotografiez în nestire, bucurându-ma ca un copil de ceea ce vedeam. Primul care s-a “sesizat” a fost Andrei: “Ce-ai patit, tati?” Apoi urma colonelul (nevasta-mea): “Ce-ai, Florin?”, Florione: “Ce-ai, ma?”, Alexandra: “Ce te-a apucat, nene? Ai patit ceva?”

“Veniti si aici!” le spuneam. “Uite, aici a fost o camera secreta care ducea spre altar, însa a fost zidita ulterior.” “De unde stii? Ai mai fost pe aici?” Ma simteam ca acasa, ma bucuram ca un copil, recunosteam locurile, camerele, amplasarea lor, mirosul zidurilor, cele trei etaje împodobite cu fresce si mozaicuri minunate, mozaicuri ale caror fragmente le puteti vedea la tot pasul. Ma pierdeam de grup si apoi îl regaseam în alta parte, vesel nevoie mare.

“Aici este atrium-ul, aici baptisteriul, în forma gaurei unei chei, cu trei trepte de ambele parti, un fel de bazin umplut cu apa sfintita unde se botezau copiii, iar aici este altarul, decorat cu fragmente de mozaic si fresce!” Apoi, dupa ce am dat ocol altarului, m-am oprit: “Iar acesta este mormântul!”

“Care, care?” întreaba Florione din departare, de la vreo de 25 metri. “Aici, între cei patru stâlpi de marmura.” Nu ne apropiem toti de mormânt, de parca ne-am fi vorbit dinainte. Ceilalti sunt împrastiati printre ruine, copiii se afla pe terasa larga aflata la o înaltime de 10-15 metri, cu vedere spre moscheea Isa Bey si Templul Artemisei, aruncând cu pietricele în haul de sub ei.

Mormântul Apostolului Ioan

Cine ajunge la mormântul Apostolului Ioan, trebuie neaparat sa-si spuna o dorinta. Mi-am rostit în gând dorinta si am atins cu ambele mâini lespedea de marmura. Atingerea marmurei reci îti da o senzatie unica si vei fi încredintat ca dorinta ti se va îndeplini.

M-am rugat pentru armonie si iubire în familia mea dar si pentru armonia si iubirea dintre oameni. Gândul nu mi-a fost la Romania, desi ar fi trebuit sa ma gândesc si la tara mea, plina de cocalari, smecheri, oameni slab pregatiti profesional, mediocri si mincinosi care vor sa-i conduca pe ceilalti, pe cei putini care mai fac ceva bun în tara asta.
Dupa mine au urmat si ceilalti, inclusiv copiii, care si-au pus dorintele în mâinile celui preaiubit de Iisus.

Moartea apostolului si pulberea misterioasa, frumos mirositoare (aya soluk)

Moartea lui, simpla, frumoasa si misterioasa, o puteti citi în Vietile Sfintilor. Când avea 104 ani (alte surse spun de 105 ani si 7 luni), Apostolul Ioan a luat sapte ucenici în afara Efesului si i-a pus sa sape un mormânt în forma de cruce. Si-a sarutat ucenicii, apoi a intrat în groapa. A fost acoperit pâna la genunchi si si-a sarutat din nou ucenicii. A fost acoperit pana la gât si le-a dat ultimele sfaturi.

I s-a pus o naframa pe fata apoi l-au acoperit complet cu pamânt, dându-si suflarea la rasaritul soarelui. De dragul lui, ucenicii au dezgropat mormântul dupa câteva zile, însa trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo. “A adormit mare stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos!” mai scrie în Vietile Sfintilor.

A fost îngropat la 26 septembrie, data când este pomenit în calendarul ortodox. In schimb, în fiecare an pe data de 8 mai din mormânt iesea un fel de pulbere alba, frumos mirositoare (Aya Soluk înseamna în limba turca „Respiratie Sfânta”) al carei miros se simtea kilometri în jurul Efesului, pulbere care avea proprietati tamaduitoare, credinciosii ungându-se cu ea pe trup, vindecându-se de toate bolile.

Aceasta pulbere a iesit din mormânt doar pâna ce Efesul a fost cucerit de turcii selgiucizi iar credinciosii au fost alungati de pe aceste locuri. Arheologii austrieci care au deschis mormântul în anul 1928 n-au gasit aici decât un praf frumos mirositor, care s-a raspândit în aer pe distante foarte mari.

Apostolul Ioan, cel care traia Cuvântul

Ioan a fost singurul apostol care a asistat la Rastignire. Impreuna cu Petru si Iacov a vazut minunea invierii fiicei lui Iair, Schimbarea la Fata a Mântuitorului si a participat la rugaciunea din Ghetsimani.

Mai târziu, dar si în timpul petrecut alaturi de Iisus, Sotirios Crotos spunea ca Ioan traia altfel cuvintele lui Iisus, iar ceea ce ceilalti nu întelegeau, Ioan le talmacea cu un alt sens, mistic, mult mai profund, mai aproape de sferele celeste, încât nimeni nu putea patrunde adâncimea si îndrazneala gândirii sale.

Ioan era, înainte de toate, omul vietii spirituale intense, el traia Cuvântul si era înclinat spre contemplatie mai mult decât spre activitati directe. Sotirios mai scria în cartea lui ca la împartirea lumii între apostoli, lui Ioan i–a revenit Efesul si Asia Mica si ca acesta s-a suparat ca era nevoit sa predice atât de departe de Ierusalim.

Din cartea lui Sotirios se deduce ca a plecat din Ierusalim la 7 ani de la Rastignire, luând-o cu sine pe Fecioara Maria. Insa, dupa multi ani de atunci, dupa ce a suportat multe umiliri si batai de joc, dupa ce a propovaduit cu multa cazna Evanghelia, dupa ce facut mai multe minuni, vindecând orice boala si înviind din morti foarte multi oameni, convertind atât romani cât si iudei, ducând o lupta surda cu adeptii cultului Artemisei, dupa ce a fost surghiunit de împaratul Domitian în insula Patmos (acolo unde a scris Apocalipsa – revelatia) deoarece a refuzat sa plateasca tributul cuvenit Artemisei, Ioan nu a gustat moartea, ci doar s-a “mutat”, asemeni lui Iisus.

Imi dau seama ca de dimineata si pâna acum, la ora 15:00, noi am parcurs un traseu care a inclus locuri ce au fost strabatute si de câtiva din participantii timpurilor în care s-a petrecut Noul Testament.

In Efes, deasupra amfiteatrului se afla în micuta fortareata alba închisoarea Sfântului Pavel. In partea cealalta, spre port, este înmormântat Sfântul Evanghelist Luca. Sus, pe Muntele Privighetorilor, si-a trait ultimii ani de viata Fecioara Maria. Iar aici, la poalele Dealului Ayasoluk, este înmormântat Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

O silueta misterioasa

Spre sfârsitul vizitei, am ramas singur pe marginea zidului înalt de 15 metri, cu ochii atintiti spre singura coloana aflata în picioare din Templul Artemisei, coloana ridicata de arheologi.

Deodata, în dreapta mea, am zarit cu coada ochiului o silueta blonda, un barbat tânar, cu trasaturi frumoase, îmbracat într-o mantie de culoare albastra. Imediat i-am auzit vocea calda si totodata puternica: “Durerea acestei lumi este mare, în schimb iubirea ei este mica. Oamenii s-au înrait si nu-i mai intereseaza decât ceea ce este material. Sunteti deja în plina Apocalipsa, însa mai este mult pâna ce veti evolua complet. Desi este trist, cu toata iubirea si rabdarea Lui infinita, Iisus va asteapta pe toti sa veniti la El.”

M-am intors mirat, însa barbatul disparuse. Inima îmi batea foarte tare, de emotie dar si de frica amestecata cu uimire în acelasi timp. O fi fost Ioan? m-am întrebat. Sau o fi fost caldura teribila de 42 de grade, care-mi juca feste? “Ce-ai patit, Florin?” m-a întrebat Maria, fata profei de istorie. “Esti alb ca varul!” Mi s-a facut deodata rau si a trebuit sa ma asez pe o piatra, la umbra.

Peste un sfert de ora ne aflam la poarta bisericii-cetate si, încântat peste masura, paznicul ne-a facut câteva fotografii de grup, zâmbind larg, fericit ca face poze unor turisti români: “Hagi, Hagi, Ceausescu, Romania!”

Ne-am urcat în masini, am coborat la poalele Bisericii, am trecut pe lânga Moscheea Isa-Bey (construita în 1375, reprezentând un minunat exemplu al stilului arhitectural selgiucid; se poate vizita si aceasta moschee însa noi nu am intrat în ea) si ne-am îndreptat spre Templul Artemisei, tacuti, fara vlaga si pustiiti. Caldura insuportabila o fi fost de vina? Tot ce se poate…

Cum se ajunge la Biserica Sfantului Ioan din Selcuk fara masina personala: excursie luata la o agentie de turism din Kusadasi (cel mai confortabil) sau veniti aici cu dolmus-ul (microbuzul turcesc).
Pentru a ajunge la Kusadasi cu avionul, cel mai apropiat aeroport este Adnan Menderes Airport din Izmir, care deserveste si statiunea Kusadasi.

Surse folosite:

http://en.wikipedia.org/wiki/John_the_Apostle

http://en.wikipedia.org/wiki/Basilica_of_St._John

Carte album “Efes“, cumparata de la bazarul din Efes.

Fotografia cu reconstituirea bisericii este luata de pe siteul cjworldtour.blogspot

Coordonate GPS: 37.952493° N, 27.367426° E

Program de vara: 8:30 – 19:00

Pret bilet adulti 5 TL (copiii pâna în 14 ani gratis)

Pret parcare 3TL (parcarea este cam micuta; daca este plina, masinile se pot parca gratuit pe partea dreapta a drumului ce duce spre Moscheea Isa-Bey).