Turcia altfel 33 – Cappadocia – Cavusin
(timp citire: 12 minute)
Spre fortăreața Cavusin
În Cappadocia sunt foarte multe obiective de vizitat însă a trebuit să cernem dintre ele pentru singura zi plină de vizitat.
În ziua aceea ne propuseserăm să vizitam:
- Muzeul în aer liber Goreme
- Orasul Avanos
- Muzeul în aer liber Zelve
- Fortăreața Cavusin
- Fortăreața Uchisar
- Orașul subteran Derinkuyu
- Valea Ihlara cu mânăstirile sale rupestre si cu prânzul luat acolo, în Ihlara.
Dar sunt momente în viață când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe drum. Toată lumea a experimentat acest proverb pe propia piele.
Ajunși la Pensiunea Ufuk, ne-am urcat repede în mașini și ne-am îndreptat spre fortăreața Cavusin. Fortăreața se află foarte aproape de Goreme (ca și fortăreața Uchisar, de altfel).
GPS-ul s-a încurcat puțin așa că am întrebat la un magazin de ceramică pe unde s-o luăm. Un bărbat cu o voce mieroasă ne-a spus într-o engleză aproximativă că vom face cam 3 minute pănă acolo. Dar până atunci n-am dori să vizităm atelierul de ceramică care face parte din magazin? “Doar câteva minute durează turul” spuse el.
Ne-am consultat între noi, majoritatea nu am vrut, însă mierosul a reușit să obțină cumva promisiunea ca la întoarcere să poposim la atelier. Gata! Spre fortăreață!
Orășelul Cavusin
În câteva minute am ajuns în centrul Cavusinului. Găsim niste copăcei cu ceva umbră și parcăm mașinile într-o piață mică, cu cafeneaua tradițională, cu tarabe cu fructe și legume sau cu diverse suveniruri cappadociene.
Căscăm puțin gura la ele apoi ne luăm după un grup de turiști francezi, conduși de un ghid local. O potecă mică și sinuoasă își croia drum până în vârful dealului, printre ruinele care păreau gata-gata să se prăbușească sub noi și peste noi.
Indicatoarele ne spuneau la tot pasul despre pericolele care ne așteaptă. Mai un bolovan, mai o boltă, mai un tavan suspendat care s-ar putea prăbuși, de undeva de sus, de la etajele superioare ale fortăreței, așa că pășim cu mare băgare de seamă.
Pe alte plăcuțe scrie foarte clar “Forbidden Area” și ceva referitor la Ministerul Culturii și nu îndrăznim s-o luăm pe acolo.
Zidul șvaițer
Nici nu știu cum să numesc zidul acesta uriaș, ușor curbat, întins pe orizontală dar și pe verticală: fortăreață, oraș-cetate sau castel. Mare lucru nu este de văzut însă dacă-ți pui imaginația la lucru poți vedea forfota oamenilor și a animalelor (oi și capre, mai ales) care locuiau în camerele și staulele scobite în piatră.
Totuși, nu-mi pot imagina cum Dumnezeului ar fi arătat această stâncă în zilele ei bune, de odinioară. Avea ușile și ferestrele din lemn? Ferestre cu rame și geamuri din sticlă? Zona din jurul ferestrelor era zugrăvită în diverse culori?
Existau scări exterioare din lemn, înalte de cinci-șase metri, care ajungeau la ușile aflate la etajele doi, trei și patru, de exemplu? Sau exista un hol comun la fiecare etaj, din care se intra în fiecare locuință?
Urmând poteca întortocheată și abruptă, am trecut pe lângă multe case renovate, cu o notă de arhitectură grecească. Alte case rupestre afișau o plăcuță pe care scria “De vânzare”.
Aparent, locuitorii cu dare de mână au făcut niscaiva lucrări pentru a stopa cumva pericolele cauzate de căderea bolovanilor, iar multe din casele vechi părăsite sunt acum de vânzare.
Totuși, deși piața imobiliară turcească este foarte activă, să nu le căutați pe Internet, nu le veți găsi puse la vânzare.
Creștinii troglodiți
Creștinii care au trăit aici și-au creat spații de locuit în cavitățile pe care le-au săpat în roca moale, pentru a scăpa de opresiunea romanilor și pentru a-și practica religia în condiții normale de viață.
Toate casele rupestre văzute aici au fost construite între secolele al III-lea și al XIII-lea. Din cauza climei extrem de calde din regiune, oamenii și-au construit spațiile de locuit folosind pietre cu o putere de izolare termică mai mare.
La fel ca multe alte locuri din Turcia, Cavusin a fost cândva o comunitate înfloritoare și destul de unită de turci și greci care trăiau unii alături de ceilalți. Regiunea Çavușin a fost o regiune foarte importantă timp de mulți ani, atât pentru viața musulmanilor, cât și pentru viața creștinilor. Pe lângă bisericile rupestre puteți vedea și moschei.
Tratatul de la Lausanne 1923
Din păcate, Tratatul de la Lausanne din 1923 a pus capăt acestei relații. Grecii au fost forțați să se întoarcă în țara natală și viceversa, într-un schimb masiv de locuitori care a avut loc între Turcia și Grecia.
Turcii au continuat să locuiască în casele lor, care erau pur și simplu niște peșteri săpate în roca vulcanică moale. Însă aceste locuințe au devenit nesigure din cauza căderilor de stânci, un adevărat pericol pentru siguranța locuitorilor.
Locuitorii turci din Çavușin au trăit în stânca gaurită până în anul 1963. După ce două persoane au murit din cauza prăbușirilor de stânci, guvernul turc a forțat oamenii să se mute în case obișnuite.
Încet-încet, cetățenii și-au abandonat casele din peșteri pentru locuințele construite în partea nouă a orașului Cavusin. Timp de mulți ani, se părea că partea veche va sfârși în ruine, până când a apărut turismul, care a scos Cavusinul din uitare.
Sfârșitul potecii duce undeva la ultimul etaj (zidul de piatră are cam 5-6 etaje). Acolo se află o biserică faimoasă, cel mai vizitat obiectiv din Cavusin, Biserica Sfântului Ioan Botezătorul (sec.V d.Hr). Se spune că biserica rupestră este cea mai mare și cea mai veche din Cappadocia, însa niciun istoric nu a verificat acest lucru.
Biserica Sfântului Ioan Botezătorul
Trecând peste un podeț de lemn cam șubred, am ajuns la intrarea în biserică. Deși nu prezintă fresce impresionante, așa cum se poate vedea în bisericile aflate în Muzeul în aer liber din Goreme, are totuși o prezență maiestuoasă datorită dimensiunii sale.
Datând din secolul al V-lea, o perioadă de expansiune a bisericilor în Imperiul Bizantin, a avut inițial o singură încăpere. În secolul al X-lea creștinii au separat-o în trei săli de rugăciune, vechile coloane de susținere fiind zidite în pereți.
Dovada acestui lucru poate fi văzută la marginea pereților, care sunt încadrați de pilonii originali (vezi fotografia). Conform inscripției care împodobește bolta din față, biserica a fost dedicată lui Ioan Botezătorul, fiind un bun exemplu de arhitectură creștină timpurie din Capadocia.
Are aspectul unei catedrale, dar, din păcate, frescele care înfățișau scene din Biblie abia dacă se mai pot observa, deteriorate de-a lungul anilor. În interior se pot vedea coloanele și arcurile elaborate, precum și reliefuri reprezentând cruci și stele.
Arhitectura Bisericii Sfântului Ioan Botezătorul
Inițial, biserica avea trei intrări care duceau la trei naosuri aproape separate. Ușile cu ramă și ferestrele din două nave sunt încă în picioare, în timp ce piatra care închidea cel de-al treilea naos s-a prăbușit. Vizitatorii de astăzi intră prin camera laterală a bisericii.
Sala mică din sud are modele geometrice detaliate. În centrul fiecărui desen se află o floare încercuită. Sculptura centrală are o cruce malteză, încercuită. Diamantele încadrate cuprind două flori exterioare. Toate obiectele sunt în relief, create prin dăltuirea rocii înconjurătoare.
Biserica are un naos în formă de bazilică (bazilică – o sală centrală, cu nave laterale mici). Zona este spațioasă, deși naosul este micuț. Bisericile bazilicale aveau în mod obișnuit acoperișuri înalte și arcuite în naosul central. Acoperișul Bisericii Sfântului Ioan este jos și plat, poate și din cauza unui spațiu preexistent aflat deasupra lui.
O biserică neobișnuită
Lățimea bisericii (o lățime neobișnuită, de 20 de metri) este ascunsă de zidurile blocate. Aceste caracteristici ilustrează modul în care artiștii capadocieni au adaptat și inovat formele arhitecturale atunci când au sculptat biserici rupestre.
Lățimea mare a permis sculptarea mai multor ferestre din spate pentru iluminare, compensând astfel imposibilitatea construirii ferestrelor înalte în pereții laterali. Absida în formă de potcoavă este una dintre cele mai largi zone de sanctuar din Capadocia (6 x 5 metri).
O bancă adâncă (synthronon) și un scaun central masiv (cathedra) se aliniază pe peretele din spate. Episcopul și clerul stăteau aici în timpul liturghiei. O cruce mare în interiorul unui cerc a fost sculptată deasupra scaunului episcopului. Aranjamentul scaunelor reflectă imaginea pictată, o figură centrală așezată pe un tron, flancată de alte figuri.
În gaura în formă de cruce de pe podeaua absidei se afla o criptă pentru depozitarea obiectelor sacre, cum ar fi oasele sfinților. Un altar din lemn a fost așezat deasupra acestei cripte. Oamenii ar fi ajuns în acest spațiu pentru a atinge relicvele și pentru a obține o binecuvântare spirituală.
Sfântul Hieron
Este posibil ca această criptă să fi adăpostit oasele legendare ale Sfântului Ioan Botezătorul (căruia îi este dedicată biserica) sau ale Sfântului Hieron (un celebru martir îngropat în zonă). Hieron era un proprietar de podgorii, un militar recrutat din provincia romană Cappadocia Secunda, care s-a refugiat sub regimurile lui Dioclețian și Maximian într-o peșteră din Goreme.
Cercetătoarea franceză Catherine Jolivet-Levy a identificat Cavusinul ca fiind Kodessanè. Acesta era un oraș bizantin care adăpostea relicvele Sfântului Hieron. Astfel de relicve ar fi făcut din această biserică rupestră un loc faimos de pelerinaj și venerație.
Picturile Bisericii Sfântului Ioan Botezătorul
Picturile degradate de vreme sunt abia vizibile. În timp ce biserica datează din jurul anului 500 d.Hr., picturile au fost finalizate câteva secole mai târziu.
Narațiunea lor începe în jumătatea superioară a peretelui din stânga:
- Anunțarea Nașterii
- Vizita Magilor
- Nașterea
În jumătatea inferioară se pot vedea scenele:
- Trădarea lui Iuda
- Pilat spălându-și mâinile, purtând o haină roșie cu flori
- Simon purtând crucea.
Narațiunea continuă pe peretele din față cu Răstignirea (Iisus stă în picioare, în roșu, în timp ce Maria și Ioan Botezătorul îl privesc). În partea dreaptă a arcului, scena inferioară este Învierea.
Învierea, Irod si Înălțarea la ceruri
Iisus calcă în picioare un Hades supradimensionat și îl trage de încheietura mâinii pe un Adam bolnăvicios. Stilul unic sugerează o datare timpurie a picturii, poate secolul al VII-lea. Scena de deasupra este Înălțarea. Maria stă în mijlocul apostolilor, în timp ce îngerii îl ridică pe Iisus la cer.
Peretele din extrema dreaptă conține alte două scene. În jumătatea superioară, Iisus înviat stă în picioare printre apostolii săi, iar Toma întinde mâna pentru a-l atinge pe Iisus. Scena de jos reprezintă decapitarea lui Ioan Botezătorul.
Regele roman Irod, cu barbă căruntă, stă la masa rotundă cu invitații. Nepoata sa dansează, în timp ce ține în mână câteva instrumente muzicale. Doi servitori țin capul lui Ioan Botezătorul pe un platou. Această scenă este foarte rară, dar se potrivește cu dedicația bisericii pentru Ioan Botezătorul.
Scena din absidă este Hristos în slavă, cu sfinți care stau dedesubt și îngeri serafimi în colț. Voluminoasa absidă include două scene din viața lui Hristos, Botezul și Transfigurarea. Acestea apar în absidă deoarece sunt două momente în care gloria lui Dumnezeu s-a manifestat prin Hristos.
Partea inferioară a arcului are opt figuri din Vechiul Testament în cercuri împletite. Cu o arhitectură precisă, fresce rare, o datare timpurie și un cadru unic, Biserica Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai frumoase biserici rupestre din Capadocia.
Panorama asupra orașului nou
Gata cu descrierea. De aici, de la biserică, aveți o panoramă uluitoare asupra orașului nou, a intrării în Valea Trandafirilor și a Văii Roșii.
Am uitat să vă spun că vizitarea fortăreței și a bisericii este gratuită. Turismul a jucat un rol esential în povestea Cavusinului, ca acesta să nu rămână doar în cartea de istorie. Acest lucru s-a datorat în mare parte și Bisericii Sfântului Ioan.
Ca fapt divers, câțiva săteni mai locuiesc încă în locuințe tăiate în piatră, aflate în partea dreaptă a stâncii maiestuoase. Aici nu există risc de prăbușire a stâncilor.
În partea nouă, peisajul se modifică radical, hotelurile și vilele moderne luând locul caselor sărăcăcioase de odinioară. Peisajul din preajma fortăreței este dezolant, în schimb cel din partea nouă merită toată atenția cuiva care dorește să-și ia o cazare aici.
Trekking, hiking, ATV
Pe lângă trekking, se poate face hiking, se pot închiria ATV-uri, se poate pleca în safari-uri. Sunt văi si peisaje destule de vizitat, este punctul de plecare pentru drumeții în Valea Trandafirilor, Valea Roșie și Valea Meskendir.
Dacă nu dispuneți de o mașină personală sau de o mașină închiriată, pentru a ajunge la Cavusin puteți găsi microbuze sau autobuze atât din Göreme, cât și din Avanos, din oră în oră.
Din Göreme pot fi luate de la stația de dolmusuri aflată pe șoseaua Nevșehir-Avanos. Sau vă puteți interesa la agențiile de turism din Goreme care au circuite turistice diverse, circuite care pot include și Cavusinul pe traseul lor.
Biserica Cavusin (Nicephorus Phocas)
În sat, există și așa-zisa “biserică inferioară”, Biserica Cavusin (Nicephorus Phocas), pe care trebuie musai să o vizitați (noi nu am vizitat-o).
Dedicată celebrului general capadocian Nicephorus Phocas, născut în Cappadocia, victorios în epoca bizantină (Nikephoros = aducător de victorie) și care comemorează o vizită a faimosului împărat în Cavusin, această biserică datează din anul 960 d.Hr.
Picturile vizibile arată că nartexul (nartex – prima cameră a unei bazilici) era odinioară închis, dar acum este deschis datorită căderilor de stânci. Biserica principală păstrează bolțile, un naos înalt (naos – partea principală a unei biserici) și 3 abside (absidă – nișă semicirculară).
Complexul include 8-10 încăperi pe cel puțin 3 niveluri. Biserica se află chiar în spatele magazinului de ceramică la care am oprit la întoarcere. Lângă magazin există un indicator sub formă de romb către această biserică rupestră, a cărei vizitare se plătește (10 TL în 2022).
După vizitarea zidului ciuruit, ne-am urcat în mașini iar la iesirea din Cavusin ne-am respectat promisiunea de a vizita magazinul de ceramică și a atelierului acestuia. Afară, în parcare, am ramas doar eu și Mihai (soțul profei de istorie), deoarece mai văzusem demonstrații de olărit la Horezu sau Corund.
Magazinul de ceramică
Cavusin este, ca și localitatea Avanos, renumit pentru ceramica sa, localitate care a fost fondată în jurul mileniului II î.Hr. de către hitiți. În localitate se află mai multe ateliere de olărit, însă acesta este cel mai mare, cel mai modern și cel mai bine plasat strategic la intrarea în Cavusin.
Indiferent dacă intrați sau ieșiți din localitate, inevitabil veți trece pe lângă acest magazin deoarece tot aici se află și parcarea pentru Biserica Cavusin, dedicată generalului cappadocian Nicephorus Phocas.
Stăm noi ce stăm în parcarea magazinului, ba la umbră, ba la soare, însă neam de prietenii noștri. Din când în când mai ieșea mierosul și ne îndemna să intrăm în magazin, apoi se iți Alexandara, profa de istorie cu “băi ce mișto este, câte lucruri mișto sunt acolo” etc.
Trece vreo oră și ceva apoi apare Andrei, băiatul meu: “Am făcut un vas de lut, a facut si Alexandra un vas de lut, a facut si Florione un vas de lut, am pictat oale, ulcele și farfurii”. Uite așa a trecut timpul, pierzând aici peste o oră cu făcutul vaselor de lut și cu shoppingul dedicat oalelor, farfuriilor și a cănilor…
Din cauza acestei ore pierdute am renunțat la vizitarea satului Avanos și a Muzeului în aer liber Zelve, mai micuț decât cel de la Goreme, cu fairy-chimneys de culoare roz.
Așa că ne-am strunit caii-putere ai mașinilor către Fortăreața Uchisar, unul dintre obiectivele emblematice ale Cappadociei, dacă nu chiar cel mai emblematic, pe lângă clasicele baloane multicolore, of course.
Surse folosite:
https://www.cappadociahistory.com/post/st-john-the-baptist-church-%C3%A7avu%C5%9Fin
Mulțumesc ca mi-ai amintit de magia cappadociana. Un loc plin de spiritualitate, mister si sculptat miraculos de natura. Amurcat si noi prin labirintul troglodit cavusinian si am ramas impresionați de istoria locului si de stanca ciuruita. Felicitari pentru articolul scris, ca de obicei, cu acribie de istoric profesionist, dar si cu umor si talent literar!
Multumesc! Urmeaza șvaițerul de la Uchisar.