Turcia altfel 22 – Istanbul 5 – Moscheea Suleymaniye

(timp citire: 10 minute)

RAMADAN (RAMADAM)

Nu stiu cum se face dar ori de câte ori am fost în Turcia, am nimerit taman în timpul Ramadanului (despre Ramadan voi scrie la articolul referitor la Moscheea Albastra). Acest lucru înseamna, pe lânga aglomeratie, si o doza de scepticism vis-a-vis de turistii straini care doresc sa viziteze moscheile, turisti care aduc cu ei galagia si nonconcormismul specific europenilor crestini.

Asa si cu noi, odata ajunsi în curtea monumentalei moschei Suleymaniye (Süleymaniye Camii) ne-am trezit în mijlocul a sute de credinciosi musulmani, exact în momentul în care muezinul îi chema la rugaciune iar noi aveam chef de vizitat deoarece era seara si era racoare, vreme taman buna pentru vizite.

Am intrat în curtea laterala a moscheii, am pierdut ceva timp chinuindu-ne sa vedem mormintele (mausoleele) faimosilor Suleyman si Hurrem prin gaurelele gardului ce împrejmuia cimitirul, cimitir care era închis la ora aceea, asa ca în momentul în care am dorit sa intram în moscheea propriu-zisa am fost respinsi cu o oarecare brutalitate as putea spune.

Bine, de vina era si costumatia noastra (pantaloni scurti si tricouri estivale) dar si exuberanta, ca sa nu spun galagia pe care o faceam, exclamând neîncetat la vederea maretiei de odinioara a otomanilor.

“No visit! Doar în curtea din fata aveti voie!” s-a rastit la noi individul de la intrare. Musulmanii intrau buluc în moschee, aproape sufocând intrarea si se vedea de la o posta ca noi nu aveam cum sa intram.

Am gasit un indicator pe care scria “Tourists only” asa ca am pasit timorati în curtea aflata în fata moscheii (sunt patru curti: doua laterale, cu iarba, si câte una în fata si-n spatele moscheii, cu dale de marmura), tematori sa nu auzim din nou vocea guturala.

Se vede treaba ca nu s-a mai sinchisit nimeni de noi, asa ca am capatat curaj si am început sa studiem înfrigurati ceea ce ne era îngaduit sa observam.

Ce pot sa va spun este faptul ca moscheea te striveste cu imensitatea ei, fiind si cea mai mare moschee din oras dar si una din cele mai apreciate de turisti. Insa, curios lucru, desi este imensa, armonia arhitecturala îti da o stare de pace, stare pe care unele biserici ortodoxe din România nu ti-o dau.

In curtea din fata moscheii te simti în siguranta, este liniste, vezi zburând deasupra capului stoluri de porumbei multicolori, pâna hat, departe, în vârful minaretelor înalte de 72 de metri.

SULEYMAN MAGNIFICUL

Soliman I (turca: Süleyman, 1494 – 1566) s-a nascut în Trabzon (oras aflat la malul Marii Negre, faimos datorita hamsiilor dar si a Mânastirii ortodoxe Sumela aflata la 50 km de oras) a fost cel de-al zecelea sultan al Imperiului otoman si a domnit 46 de ani (!), între anii 1520-1566.

În Occident este cunoscut sub numele de Soliman cel Stralucit (Magnificul), iar în Orient sub numele de Suleiman Legiuitorul (Legislatorul) datorita implicarii sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman.

La vârsta de sapte ani a fost trimis sa studieze stiintele, istoria, literatura, teologia si tacticile militare în scolile din Palatul Topkapî din Constantinopol. În tinerete s-a împrietenit cu un sclav, Ibrahim, care a devenit ulterior unul din consilierii lui cei mai de încredere. Dupa moartea tatalui sau, Selim I (1465-1520), Soliman a fost numit sultan.

O descriere a lui Soliman a fost furnizata de venetianul Bartolomeo Contarini: “Are douazeci si cinci de ani, este înalt, cu parul sârmos si tenul delicat. Gâtul lui este un pic prea lung, fata lui este subtire, iar nasul e acvilin. Are mustata si o barba mica. Cu toate acestea are o înfatisare placuta, desi are o piele palida.”

Foarte pe scurt, ca sa n-o lungesc cu razboaiele, Soliman cucereste pe rând Belgradul si Rhodosul (cavalerii teutoni de aici mutându-se mai apoi în Malta), iar dupa victoria de la Mohács din 1526 pune stapânire pe o mare parte din teritoriul Regatului Ungariei.

Reuseste sa ocupe zone întinse din Persia si Africa de Nord (Algeria de astazi), dominând cu autoritate Orientul Mijlociu, flota sa controlând traficul maritim din Marea Mediterana, Marea Rosie si Golful Persic.

Sultanul coordona politica si economia Imperiului Otoman, dar în acelasi timp era si conducatorul armatei. Fiind conducatorul imperiului, Suleyman instituia si promulga legi economice, sociale, financiare si juridice.

Aceste legi au dainuit si dupa moartea sa o lunga perioada de timp. În perioada domniei sale, cultura otomana s-a dezvoltat mai ales în domeniul artelor, literaturii si arhitecturii.

Încalcând traditiile otomane privind casatoria, Suleyman s-a casatorit cu o supusa din haremul sau, pe nume Roxelana.

HURREM – ROXELANA

Roxelana a fost fiica unui preot ortodox ucrainean din Galitia ruteana (aflata pe atunci în posesia Poloniei). La vârsta de 14 ani a fost capturata de tatari în timpul unui jaf si dusa pentru început la Caffa, în Crimeea, apoi la Istanbul în anul 1518. Apreciata si protejata de eunucul responsabil de harem si de catre mama sultanului, Roxelana a fost prezentata sultanului.

S-a straduit sa-i câstige afectiunea si a devenit în curând favorita lui. Suleiman s-a îndragostit de ea si a numit-o „Hurrem”, adica “Cea care râde” pentru firea ei vesela si talentul de a spune povesti.

Roxelana nu avea înfatisarea fetelor obisnuite din harem, nu avea ochii mari si negri, nu avea buze carnoase si nu era cocheta. Roxelana se gasea deja în haremul sultanului Suleiman Legiuitorul cu doi ani înainte ca acesta sa ajunga pe tron în 1520 si deja avea doi copii cu acesta, pe Mehmet si Mihrimah. Acolo si-a petrecut primii ani de captivitate citind si cultivându-se, aratând un zel islamic deosebit.

Avea însa talentul de a-l întretine pe sultan cu felul sau de a povesti, dându-i astfel, fara sa para, sfaturi. În 1533 ambasadorul venetian Navagero scria “Maiestatea sa sultanul o iubeste pe Roxelana atât de mult, încât în tot imperiul otoman în nicio dinastie nu a existat o femeie mai respectata ca ea. Se spune despre ea ca apare ca fiind modesta si draguta si ca stie care este natura unui adevarat conducator de oameni.”

În 1554 un alt italian, Dominico Trevisano, scrie din capitala otomana: “Maiestatea sa, sultanul, este atât de îndragostit de ea, încât se spune ca refuza sa fie cu vreo alta femeie în afara de ea. Niciunul din predecesorii sai nu a facut asa ceva, lucru nemaiauzit la turci, care au obiceiul de a avea nenumarate femei.”

Câstigând titlul de „Hasseki” (concubina favorita, aleasa sa dea nastere printilor sultanului, a doua ca importanta în harem dupa sultana-mama) Hurrem i-a daruit lui Suleiman cinci baieti (Mehmed, Abdullah, Selim, Bayazid, Cihangir) si o fata (Mihrimah). In anul 1530 (la vârsta de 24 de ani) se casatoreste cu Suleyman, încalcând astfel traditia.

Conform Islamului, o femeie pacatuieste daca are relatii cu un barbat în afara casatoriei, asa ca Roxelana nu i-a mai dat pasarica sultanului timp de trei zile. In lipsa acuta de pasarica, sultanul a cedat si a acceptat sa faca din Hurrem singura sotie legitima. Ce ti-e si cu femeile astea…

În anul 1541, un incendiu a distrus vechiul palat iar tot haremul a fost mutat la palatul nou de la Topkapî, unde Roxelana s-a aflat în imediata apropiere a sultanului (istoria spune ca mutarea s-a facut la solicitarea ei) si astfel începe “Sultanatul femeilor”.

Hurrem avea o suita de peste 100 de persoane, 90 fiind numai servitoarele si roabele ei. Detinea o garda de eunuci, un bucatar si un croitor. Haremul era acum aproape de Curte (Divan – locul guvernarii) iar Hurrem devenise sfetnica de încredere a lui Suleiman si se pare ca avea o mare influenta în politica externa a imperiului.

Pe lânga politica, Roxelana s-a ocupat si de alte actiuni, de la Mecca la Ierusalim, inspirându-se dupa modelul fundatiilor caritabile create de Zubaida, sotia califului Harun al-Rashid (daca nu ati citit povestile din seria “O mie si una de nopti” va recomand sa o faceti).

Printre primele ei fundatii se afla o moschee, două scoli coranice, o fântâna si un spital pentru femei, aflat alaturi de piata de sclave din Constantinopol.

A construit si o baie, Haseki Hurrem-Sultan Hamami, pentru a servi comunitatea credinciosilor din cartierul bazilicii Sfânta Sofia (baia exista si astazi, vedeti fotografiile de mai sus). În Ierusalim a întemeiat în anul 1552 Hasseki-Sultan Imaret, o bucatarie care distribuia mâncare saracilor si nevoiasilor.

Suleyman i-a permis sotiei sale sa ramâna cu el la curte pentru tot restul vietii ei. Hurrem moare în anul 1558, la vârsta de 52 de ani, iar sultanul îi va mai supravietui înca opt ani de zile.

MOSCHEEA SULEYMANIYE

Moscheea sultanului Soliman Magnificul (1557) este cea mai mare si mai grandioasa moschee din Istanbul si domina orasul de pe cea de-a 3-a colina, la nord de Universitatea din Istanbul si cu vedere la Cornul de Aur.

Se poate ajunge usor la ea: ori porniti de la Sfânta Sofia în sus spre Marele Bazar si apoi la vederea indicatorului “To Grand Bazaar” o cotiti la dreapta (în loc s-o luati la stânga spre Marele Bazar o luati la dreapta), ori veniti dinspre Piata Beyazit si Marele Bazar, ocolind Universitatea pe partea dreapta a ei.

In anul 1550 Suleiman I a dat ordin arhitectului imperial, Mimar Sinan, sa ridice o moschee care sa-i fie si mormânt totodata. Moscheea a fost finalizata în anul 1558 si ca orice moschee imperiala (vezi si Moscheea Selimiye din Edirne), era desemnata pentru a servi populatia atât din punct de vedere religios cât si cultural.

Este una dintre marile moschei construite în perioada clasica a Imperiului Otoman, fiind construita dupa modelui moscheii Hagia Sofia, amestecând elemente arhitecturale islamice si bizantine, combinând înaltimea minaretelor cu domul urias, la fel ca la Sfânta Sofia (transformata între timp în moscheea Aya Sofya), însa în dimensiuni nu a reusit s-o întreaca pe aceasta.

Complexul initial consta din moscheea propriu-zisa, un spital, o scoala primara, o baie comuna (hamam) care functioneaza si astazi, un caravanserai (un hotel pentru negustori), patru medrese (scoli unde se preda teologia islamica), o scoala specializata pentru studierea hadith-ului (hadith – consemnarea unei fapte sau spuse a profetului Mohamed), un colegiu medical si un imaret (bucatarie publica) ce servea mâncare saracilor.

Toate aceste structuri exista si astazi, cu specificarea faptului ca imaretul s-a transformat într-un restaurant faimos iar spitalul s-a transformat într-o tipografie detinuta de armata turca.

MORMINTELE IMPERIALE SI STRADUTA MIMAR SINAN

In gradina aflata în spatele moscheii se pot vedea doua mausoleuri care gazduiesc mormintele lui Suleiman I, a sotiei sale, Hurrem si a fetei lor, Mihrimah.

Mai sunt îngropati aici: sultanul Suleiman al II-lea, sultanul Ahmed al II-lea si doua sotii de sultan, Saliha Dilasub Sultan (sotia sultanului Ibrahim I) si Safiye Sultan (sotia sultanului Murad al III-lea).

Cum stati cu fata spre moschee, în partea stânga se afla o terasa foarte mare care ofera o vedere încântatoare spre Cornul de Aur, Turnul Galata si Podul Galata.

Strada aflata la baza terasei se numeste “Strada Mimar Sinan” si adaposteste o sumedenie de magazine (de fapt este bazarul Tiryaki), la a caror produse artizanale ne-am clatit si noi ochii a doua zi, când ne-am întors pentru vizitarea mormintelor, nestiind ca aceasta strada reprezinta cea mai mare concentrare de case medievale din lemn din întreaga peninsula, case care fac parte si ele din proiectul de restaurare urbana.

Intr-una din aceste case din lemn a locuit însusi Mimar Sinan, casa care acum adaposteste o cafenea. Pentru a le vedea, am coborât câteva trepte si am iesit din curtea moscheii printr-o poarta larga care da chiar în aceasta strada. De fapt am vazut mai multe persoane care ieseau prin aceasta poarta si am crezut ca este vreo scurtatura spre Podul Galata. Dar uite ca nu era…

O mentiune foarte importanta este faptul ca la capatul acestei strazi se afla mormântul micut al lui Mimar Sinan (în partea stânga a complexului Suleymaniye, în afara complexului, cum iesiti pe aceasta poarta). Habar nu am avut ca acest mormânt se afla acolo, noroc ca am citit asta pe blogul lui Nickro.

INTERIORUL MOSCHEII

În interior cladirea este uluitoare prin dimensiunea sa si placuta în simplitatea ei (repet, noi nu am reusit sa o vizitam în interior, în doua zile consecutive).

Domul principal are o înaltime de 53 de metri si un diametru de 27.5 metri iar la momentul construirii lui era cel mai înalt din Imperiul Otoman, masurat de la nivelul marii, fiind totusi mai mic în diametru decat domul Hagiei Sophia.

Interiorul moscheii (59m x 58m) îti taie pur si simplu rasuflarea cu maretia sa, formând un spatiu vast, domul fiind flancat de semidomuri, sprijinit pe coloane uriase din porfir.

Desi nu este la fel de mare ca Ayasofya, moscheea Suleymaniye este mult mai luminoasa (Sfânta Sofia mi s-a parut lugubra în interior, foarte întunecoasa).

Mimar Sinan a decis sa faca o inovatie radicala pentru a sustine mai bine cladirea. A introdus jumatate din pereti în interiorul cladirii si jumatate în exteriorul cladirii, apoi i-a ascuns cu o galerie de coloane, rezultatul fiind o minunata transparenta (deschidere larga si aerisire mare). Interiorul este subtil si grandios, fiind decorat cu placi de faianta de Iznik.

Mihrabul (o nisa aflata într-un minaret si care indica directia unde se afla Mecca) si minbarul (amvonul moscheii de unde predica imamul, preotul musulman) sunt din marmura alba si lemn, decorati cu fildes si sidef, restul, vitraliile, obloanele pentru ferestre, covorul urias rosu-curmal, pandativele pictate si medalioanele cu caligrafie fina completând maretia moscheii.

CURTEA EXTERIOARA

Pentru a obtine un efect deplin asupra arhitecturii si grandorii moscheei, ghidurile de calatorie recomanda sa mergeti pe jos spre partea de nord-vest a moscheei, pe strada Sifahane Sokak, si apoi sa pasiti în curtea din fata prin intrarea principala (noi am intrat prin spatele moscheii), traversând întreaga curte.

Portile acestei intrari sunt faurite din bronz, total atipic pentru o moschee otomana unde portile erau realizate din lemn.

Curtea este monumentala, fiind decorata cu coloane de marmura, granit si porfir, în colturile ei aflându-se cele patru minarete (numai sultanii aveau voie sa ridice patru minarete, printii de exemplu aveau voie sa ridice moschei cu doua minarete).

Doua minarete au câte trei balcoane (numite “serifes” – balcoane rotunde care înconjoara minaretul), celelalte doua au câte doua balcoane, în total 10 balcoane, indicând faptul ca Soliman era cel de-al 10-lea sultan otoman.

Fotografiind de zor aceasta curte interioara, ne-am pus în gând sa ne întoarcem a doua zi pentru a vedea mormintele lui Suleyman si Hurrem si bineînteles sa vizitam moscheea pe interior.

A doua zi nu stiu cum s-a întâmplat ca am aterizat în curtea moscheii tot la o ora interzisa pentru turisti, de data asta dupa-amiaza, dupa ce gonisem pe strazi de ne iesise sufletul.

Si uite ca nici a doua oara n-am reusit sa vizitam mormintele imperiale deoarece paznicul se îmbolnavise subit, aflând ca o sa vina florinb cu familia pe acolo. Asa ca ramâne pe altadata, acest “altadata” însemnând peste 10 ani sau niciodata.

CATEVA STATISTICI

Suleymaniye a fost distrusa partial de un incendiu in anul 1660, fiind restaurata de sultanul Mehmed al IV-lea. O parte din dom s-a prabusit la cutremurul din anul 1766.

Restaurarile ulterioare au constatat ca Mimar Sinan a experimentat culoarea albastra pentru dom, ca în final sa foloseasca culoarea rosie.

In timpul Primului Razboi Mondial, curtea interioara a fost utilizata ca depozit de armament iar în momentul în care o parte din munitie a luat foc, moscheea a suferit un alt incendiu. A ramas asa pâna în anul 1956, când fost restaurata partial.

Dupa alti trei ani de restaurari intensive (2008-2010), sub ochiul atent al arhitectilor, caligrafilor si expertilor în arhitectura medievala dar si cu cheltuieli de 21 milioane de lire turcesti, în anul 2010 moscheea a fost redeschisa vizitatorilor.

AVENTURI IN MARELE BAZAR

Acu’ s-a facut noapte de-a binelea, am luat prima strada la stânga cu gând sa iesim cumva de acolo. Tot mergând noi asa pe strazi (va reamintesc ca eram 10 persoane), cu galagia noastra cu tot, ne-am trezit în Marele Bazar!

Asta n-ar fi fost mare lucru însa Marele Bazar îsi închisese obloanele cam de multisor, în sensul ca toate, dar absolut toate magazinele aveau obloanele trase si era pustiu peste tot.

“Hai sa ne întoarcem!” zice cineva din grup. Ne întoarcem, o luam pe alte strazi si dupa vreo zece minute ne trezim din nou în locul de unde am plecat.

“Bai, sa stiti ca ne-am ratacit!” se aude soapta timorata a profei de istorie. O luam pe alta straduta, care se va înfunda mai încolo. O luam pe o alta laterala, care si ea se va înfunda mai încolo.

Storurile metalice trase, de culoare gri, au amplificat situatia copilaroasa în care intrasem fara sa vrem si gânduri negre ne patrund în capatzâna: daca vom fi jefuiti? Daca fetele vor fi rapite? Daca noi, barbatii, vom fi batuti si fetele violate? Si alte chestii paranormale.

Norocul nostru a fost întâlnirea surpriza (si noi am fost surprinsi dar si ei în momentul în care era sa ne busim unii de altii la o mica intersectie) cu trei tineri care vociferau zgomots, în timp ce noi înaintam muti de frica prin semi-întunericul stradutelor bazarului.

I-am rugat sa ne ajute iar unul din ei, râzând cu gura pâna la urechi, s-a oferit sa ne conduca pe mai multe stradute pâna când în zare am deslusit portile Parcului Gulhane. Suntem salvati!

I-am multumit calduros tânarului, fara a scapa de inevitabilul: “From, from?”  Raspunsul îl cunoasteti cu siguranta…

Moscheea Suleymaniye – locatie Turcia Istanbul

Coordonate GPS:  41°00′58″N  28°57′50″E

Moscheea este deschisa în fiecare zi (9:00 – 21:00) iar accesul este liber pentru orice persoana. Nu este permisa intrarea în timpul celor cinci slujbe ale zilei. La slujba aveti voie sa intrati doar daca sunteti musulman si doriti sa va rugati. Orarul slujbelor este afisat la intrare. Daca nu sunteti musulmani, evitati vizitarea moscheii în ziua de vineri de la prânz pâna dupa-amiaza târziu (vinerea este ziua sfânta a musulmanilor).

Surse folosite:

Istanbul – Orasul civilizatiilor (carte)

Wikipedia – Suleymaniye Mosque

Wikipedia – Suleiman the Magnificent

Wikipedia – Roxelana

Fotografiile cu interiorul moscheii si cu mormântul lui Mimar Sinan le-am luat de pe blogul lui Nickro.