Turcia altfel 9 – Priene

De ce am ales sa vizitam Priene?

Pe masura ce stabileam în Romania traseul de urmat în periplul nostru prin Turcia, lasam pe lista ceea ce era mai important de vizitat si dadeam la o parte ceea ce consideram ca nu era musai de vazut.

Asa a fost si cu orasul antic Priene. Ba vroiam sa-l vizitam, ba nu vroiam. Nu ma convinsese ceea ce gasisem pe net referitor la acest oras aproape necunoscut noua, însa într-o discutie cu Florione acesta a exclamat suparat: “Cum adica, sa nu vizitam Priene?” de parca cunostea de când lumea acest oras antic si fusese de zeci de ori acolo.

Insa daca dati o cautare pe Google dupa cuvântul “priene” si apoi selectati “imagini“, invariabil vor apare 5 coloane dintr-un templu al Atenei, ridicat de Alexandru Macedon (da’ pe unde n-a umblat zeul asta; pe unde m-am plimbat prin Turcia, hop si Alexandru Macedon pe acolo).

Vazând ca aproape toate imaginile cu Priene arata doar aceste 5 coloane, mai ca nu-ti vine sa-ti duci picioarele pâna acolo. Greseala foarte mare!

In ziua vizitarii, aveam în plan atingerea a trei obiective: orasul-cetate Priene, orasul-port Milet si templul-oracol al lui Jupiter de la Didyma, al doilea ca importanta din lumea antica, însa cu mult mai mare si mai impozant decât templul-oracol de la Delphi.

Cum se ajunge la Priene

De la Kusadasi se ajunge foarte repede la aceste obiective, în 30-35 de minute sunteti deja la primul obiectiv turistic, la Priene. Mai mult, majoritatea agentiilor turistice din Kusadasi au în oferta lor o excursie care cuprinde aceste trei obiective turistice (excursia se numeste “cele trei cetati“).

Se intra în localitatea Gullubahce, mai mergeti vreo 300-400 de metri si pe urma trebuie sa va uitati în partea dreapta la singurul indicator existent în localitate, de parca însasi primaria a dorit ca turistii sa nu afle ca în acest satuc prapadit se afla o asemenea comoara arheologica.

Imediat ce vedeti indicatorul, veti urca pe un drum îngust, serpuitor, aproape un kilometru, dupa care va apare o parcare micuta, cocheta, cu taxa de parcare de 3 lire si nu 7 lire ca la Efes sau ca la Casa Fecioarei Maria, semn ca obiectivul turistic este de importanta mai mica.

Cum se anima orasul antic dintr-o data!

Cumparam bilete, 4 lire de persoana, si observ ca în jurul nostru se vorbeste numai germana! Doua autocare din Nemtia descarca din burta lor un purcoi de germani, ghidul le zice ceva de heinz-freinz (îmi cer scuze dar nu stiu o boaba de nemteasca) iar noi ne luam dupa ei, aveam altceva mai bun de facut?

Cum intri în sit vezi bolovani peste tot, maracini, iarba arsa si mult noroi rosu, uscat. Mai urcam vreo 100 de metri pe un drum pietruit, apoi începe în partea dreapta sa apara primul pâlc de pini dar si primul zid de aparare, imens, format dintr-un fel de caramizi din granit, mari si bine ordonate, de-ai fi zis ca cei care au ridicat cetatea au fost nemtii si nu grecii.

Dam peste o echipa de arheologi care decoperteaza un fel de drum în trepte, ce se întinde pe o distanta de 50-60 de metri, la capatul lui vazându-se portile de intrare în cetate.

Urcam foarte greu acest drum în trepte si deja ajungem obositi la capatul lui, bashca trebuie sa ne cocotam pe alti bolovani mai mari, ajutati de câtiva arheologi.

Intre timp ne ajunge din urma un alt grup de blonzi care, stupoare, o dau pe limba rusa! Cu acest grup de rusi ne vom întâlni si la Milet dar si la templul-oracol de la Didyma. Si uite asa, orasul parasit se anima dintr-o data cu peste 100 de turisti, prinzând viata!

Grupul rus se resfira, ne resfiram si noi, cei 8 romani, pe strazile largi, numai grupul german sta compact, laolalta, fotografiind de zor ca japonezii, stând cu gura cascata la ghidul lor care toarna vrute si nevrute, tot heinz-freinz, despre orasul-surpriza pentru ei dar si pentru noi, Priene, obiect de studiu pentru studentii la arhitectura si sistematizare.

Desi este foarte cald, orasul este împânzit cu pini, la umbra carora puteti poposi pentru a studia pe îndelete ruinele.

Istoria orasului antic Priene, model de studiu pentru arhitecti

Pentru toata lumea descoperirea lui a fost o adevata surpriza. Germanii au fost primii care au avut curajul sa înfrunte serpii si hatisurile nenumarate, pentru a da la iveala o adevarata bijuterie arhitectonica.

Primele excavatii au fost conduse de arheologii germani Carl Humann si Theodore Wiegand la sfârsitul secolului al 19-lea si bineînteles ca mai toate artefactele de mare valoare descoperite aici au fost duse, unde în alta parte decât în Germania (la fel ca si cele gasite la Pergam sau Milet).

Ruinele orasului original, situat la poalele muntelui Mycale nu au fost descoperite niciodata. Initial, locul se crede ca ar fi fost o peninsula dotata cu doua porturi maritime.

Apoi s-a descoperit si cel de-al treilea port, aflat la gura de varsare a râului Meander (de aici vine denumirea de “meandrele” unui râu), presupunându-se ca a apartinut orasului initial, oras care s-ar afla astazi sub un strat gros de sedimente, transformate în terenuri agricole.

Ruinele pe care le puteti vedea astazi dateaza din sec al 4-lea i.Chr, orasul original fiind parasit si reconstruit de trei ori de catre locuitorii sai, datorita colmatarii cursului principal al râului dar si a largirii deltei raului Meander în directia Marii Egee.

Orasul Priene a fost fondat de un grup de colonisti din Teba (alta varianta spune ca fondatorul orasului este Aegyptus, nepotul regelui Kodros al Atenei), aproximativ în anul 1000 i.Chr.

Prin anul 700 î.Chr., dupa o serie de cutremure, orasul a fost mutat spre locatia cunoscuta în secolul IV i.Chr. iar în jurul anului 500 i.Chr. orasul s-a mutat din nou, spre portul Naulochos.

Orasul a profitat de acropola naturala a muntelui (puteti vedea pe acropole câteva ziduri si bineînteles steagul turcesc cocotat acolo), cu o cadere pe verticala de peste 200 de metri, precum si de porturile la Marea Egee si Valea Meandrului, devenind astfel una din cele mai importante cetati ale Ligii Ioniene (de fapt la Priene era locul unde se întrunea anual consiliul celor 12 cetati ale Ligii).

A fost cucerit de persi în anul 540 î.Chr iar în anii 499 – 494, orasul s-a razvratit împotriva acestora. Drept pedeapsa, persii au ras oraselul din temelii.

Constructia noului Priene a început în jurul anului 350 i.Chr. Satrapul persan Mausolus (cel cu Mausoleul de la Halicarnas – actualul oras Bodrum), a planuit sa construiasca un oras nou pe pantele muntelui Mycale, oras care urma sa fie deservit la poalele muntelui de un port cu ape adânci.

Planul orasului avea forma unui “grilaj de fier“, plan inventat de Hippodamos din Milet, un faimos arhitect si filosof al timpului. Acest plan a fost aplicat si oraselor: Milet, Efes, Pireu si Rhodos.

Intra în scena arhitectul Hippodamos

Constructia orasului a renascut sub Alexandru Macedon în anul 330 i.Chr. Atât în planurile lui Mausolus cat si în cele ale lui Alexandru Macedon, Priene urma sa devina un oras model din punct de vedere al sistematizarii.

Alexandru a sponsorizat constructia Templului Atenei iar alti locuitori bogati (negutatori mai ales) au facut donatii consistente în vederea construirii altor edificii, numele acestor sponsori fiind înscrise la loc de cinste pe fatada acestor edificii.

Zona publica a fost organizata dupa un plan rectangular (vezi reconstituirea de mai jos), care urca pe coastele terasate ale muntelui.

Majoritatea caselor erau construite din marmura, aceasta fiind extrasa din carierele din apropiere, cariere din care se aproviziona si orasul Milet.

Toate cladirile publice se aflau la mica distanta una de cealalta, însa erau greu accesibile datorita asezarii lor pe terasele muntelui.

Orasul avea un sistem de alimentare cu apa, aceasta fiind captata din izvoarele aflate în Muntele Mycale printr-un apeduct, apoi se decanta în trei rezervoare (cisterne), fiind distribuita prin tevi de ceramica spre toate locuintele, care aveau astfel apa curenta sau se distribuia spre fântanile publice ale orasului.

Se mai presupune ca pe timp de iarna locuintele erau încalzite prin podele. O treime din cladiri aveau toalete interioare, lucru neobisnuit pentru greci, care preferau toaletele publice.

In oras pot fi vazute în stare excelenta teatrul, bouleitronul (sfatul batranilor sau senatul) si stadionul, iar în stare mai putin buna Templul Atenei, Agora si basilica crestina.

Strazile din Priene sunt neobisnuite, drepte, atât verticale cât si orizontale, ca o tabla de sah. Fiind asezat pe terase succesive, pentru a ajunge de la baza orasului (de la stadion, mai exact) pâna la amfiteatru, de exemplu, la strazile verticale, portiunile netede alterneaza cu scarile (stati linistiti, nu veti obosi; umbra pinilor va va da destula vigoare).

Orasul avea 6 strazi principale orizontale de 6 metri latime, situate pe axa est-vest, pavate cu marmura si un sistem central de canalizare, si 15 strazi secundare verticale de 3 metri latime pe axa nord-sud.

Aceste strazi alcatuiau 80 de “insulae“, cu dimensiunile de 46 x 34 metri, în fiecare dreptunghi locuind câte 8 persoane, orasul având cam 4.000 – 5.000 de suflete, alte 2.000 de persoane locuind în afara zidurilor orasului, prin împrejurimi.

Priene era împartit în patru zone: prima era zona politica, ce consta din bouleuterion si prytaneion (voi vorbi mai jos despre ele); zona culturala, care cuprindea teatrul; zona comerciala, care cuprindea agora si imprejurimile ei; zona religioasa, care continea sanctuarele dedicate lui Zeus si zeitei Demeter si, cel mai important, Templul zeitei Atena.

In centrul orasului se aflau Templul Atenei, o stoa sacra (o cladire lunga de 115 metri, acoperita, construita special pentru Priene de regele Ariarathes al 6-lea al Cappadociei), agora (piata publica) si teatrul.

Unul din cele doua gymnazium-uri (gymnazium-ul de jos) si stadionul se aflau în partea cea mai de jos a orasului.

Priene – teatrul antic

Teatrul se afla într-o conditie foarte buna, pastrându-si în mare parte aspectul initial din anul 350 i.Chr, fiind construit mai întâi de greci, apoi remodelat de romani conform intereselor lor, putând adaposti în el aproape 6000 de spectatori.

In amfiteatru se pot vedea 5 fotolii din marmura, asezate pe piedestale ce reprezinta capete de lei, înconjurate de frunze de iedera (ne-am odihnit si noi în ele, stati linistiti, n-am scapat ocazia).

In afara functiei culturale, din când în când, pe bancile teatrului se reunea Consiliul Poporului, atunci când alesii neamului nu se puneau de acord în anumite aspecte ce priveau dezvoltarea orasului iar cladirea bouleuterionului nu le era de ajuns.

Priene – templul zeitei Atena Polias

Din Templul Atenei Polias (polias = a orasului), constructie începuta în anul 350 î.Chr. de arhitectul Pytheos din Caria (cel care a construit Mausoleul din Halicarnas) în pur stil ionic si continuata din ordinul lui Alexandru Macedon în anul 334 i.Chr (exista la British Museum o inscriptie pe o placa de marmura ce atesta acest lucru) si care avea la origine 66 de coloane, se pot vedea astazi doar 5 coloane ridicate de arheologii germani prin 1965 – 1966, coloane care au o înaltime mai mica cu 3 metri fata de cele originale.

Templul zeitei Atena avea dimensiunile de 37m x 20m iar în centrul sau se afla o statuie înalta de 7 metri a Atenei, asemanatoare statuii lui Fidias de pe Acropolele din Atena (înalta de 12 metri).

Lânga templu pot fi vazute într-o stare destul de buna câteva locuinte ale demnitarilor orasului, locuinte care aveau mai multe camere ce dadeau într-o curte interioara de forma dreptunghiulara.

Fiind construita în zona cea mai înalta din oras, platforma templului a fost întarita cu un zid. Prin construirea Mausoleului din Halicarnas (minune antica), arhitectul Pytheos a furnizat un exemplu clasic de arhitectura ioniana, arhitectura folosita si la ridicarea acestui templu al Atenei.

Din ceea ce se stie de la Vitruvius (mare arhitect si inginer roman) se pare ca a Pytheos publicat si o carte referitoare la metodele sale arhitectonice.

Agora a fost construita în acelasi timp cu Templul zeitei Atena în anul 350 î.Chr, în centrul orasului si avea dimensiunile de 76m x 35m.

Pe trei parti era înconjurata de cladiri de tip stoa (cladiri lungi, cu coloane), pe ultima parte având una din strazile principale ale orasului. Cele trei stoa au fost construite în stilul doric si nu ionic si aveau în ele o gramada de statui pictate în culori vii.

Templul lui Zeus era micut (13m x 9m), construit tot în anul 350 î.Chr si avea o caracteristica aparte: în cella (încaperea interioara din templu), statuia lui Zeus se afla alaturi de statuia nesuferitei Hera. Cea mai mare parte a templului a fost mutata (furata) la Muzeul Pergamon din Berlin.

Priene – Bouleuterionul (consiliul poporului) si Prytaneionul (cladirea administrativa)

Bouleuterionul (boule – consiliu, terion – locul unde se petrece ceva), ridicat în anul 150 î.Chr, era un mic amfiteatru patrat (20m x 21m) cu acoperis din lemn, ce putea adaposti în el aproape 650 de persoane care formau Consiliul Poporului, persoane care se întâlneau periodic pentru a dezbate cele mai importante aspecte din viata orasului.

Impreuna cu Prytaneionul ocupa o “insulae” si este unul din cele mai bine pastrate edificii din oras. In centrul sau se afla un altar, structura interioara fiind alcatuita din mai multe rânduri de trepte pe care alesii neamului îsi puneau poponeata înteleapta (pe o perna moale, of course).

Din Prytaneion, cladirea administrativa a orasului, ridicata în acelasi timp cu Bouleuterionul, nu a ramas aproape nimic, în afara curtii interioare.

Forul suprem de conducere al orasului se numea Prieneis si emitea decrete sau documente publice în numele poporului, rezultate în urma dezbaterilor asidue din Bouleuterion. Era o mare onoare sa iei masa cu unul din membrii Prytaneionului.

Monedele batute în Priene aveau pe o parte capul zeitei Atena iar pe cealalta parte o spirala. Mai tarziu, spirala a fost înlocuita cu un delfin si cu inscriptia PRIN (de la PRIENEON – care apartine locuitorilor orasului Priene).

Intr-o camera separata din Prytaneion se afla “flacara sfânta” a Prytaneionului, o flacara care nu se stingea niciodata. De ce? Habar nu am.

Priene – stadionul si zidurile orasului

Stadionul a fost construit în sec 2 d.Chr, avea o lungine de 192 de metri si în el se intra printr-un portic format din coloane dorice. Gymnazium-ul de jos (gymnazium-ul de sus se afla lânga Bouleuterion), era o cladire lunga în care se antrenau atletii.

Se afla lipit de stadion, avea acoperis din lemn si deseori era folosit de populatie în afara competitiilor sportive ca loc de întâlnire sau atunci cand afara ploua.

Orasul era înconjurat de un zid ce avea grosimea de 2 metri si înaltimea de 6 metri, cu turnuri din loc în loc si trei porti de intrare.

Se mai pot vedea ramasitele bailor romane, ruinele unui templu egiptean destul de mare (47m x 30m) ridicat în onoarea zeilor Isis, Serapis si Anubis, ruinele sinagogei, un templu dedicat zeitei Demeter (zeita agriculturii) dar si casa lui Alexandru Macedon, unde se spune ca tânarul cuceritor a locuit în anul 334 i.Chr, în timpul asediului orasului Milet.

O inscriptie gasita la fata locului spune ca în acest loc sacru puteau intra doar persoanele îmbracate în vesminte de culoare alba.

Colmatarea portului si decaderea orasului Priene

In ciuda asteptarilor celor care au reconstruit orasul, portul nu a mai rezistat decât câteva secole. Geograful antic Pausanias amintea în sec 2 d.Chr ca râul Meander colmatase golful în care se afla orasul antic Myus (vedeti harta) iar locuitorii sai începusera sa-l paraseasca si sa se mute la Milet.

La fel ca Priene, orasul Myus începuse sa-si piarda statutul de port iar negustorii sa-l paraseasca, mutându-se si ei la Milet. Pâna în sec 3 d.Chr tot Golful Milet, cu exceptia Lacului Bafa, va fi colmatat de aluviunile aduse de râul Meander.

Dupa nenumarate lupte si invazii, regiunea a fost inclusa în provincia romana Asia Minor în anul 129 d.Chr. Orasul a devenit foarte prosper sub domnia împaratului Augustus, în ciuda faptului ca era o piticanie de oras, în sensul ca nu era atât de important ca Miletul sau ca Efesul, de exemplu, care aveau peste suta de mii de locuitori.

In timpul regatului bizantin a devenit episcopie si un important centru crestin (se cunosc 4 episcopi ai Priene-ului: Theosebius, care a participat la Conciliul de la Efes din anul 431, Isidore, Paul si ultimul, Demetrius, care a trait în sec 12 d.Chr).

In sec al 13-lea d.Chr a fost incorporat în Imperiul Otoman, când de fapt a început si declinul orasului. Dupa 1923, ca urmare a întelegerii dintre guvernele elen si turc, ultimii greci din regiune au plecat iar turcii s-au stabilit în locul lor, în asezarea Gullu Bahce (“gradina de trandafiri”).

Astazi râul curge la mai bine de 6 km sud de ruine iar marea nu se poate zari, fiind situata la 16 km spre vest, în locul ei aflându-se o întinsa câmpie aluvionara, unde se practica o agricultura intensiva.

Filosoful Bias: “Omnia mea mecum porto”

Mai amintesc ca la Priene s-a nascut faimosul filosof Bias, unul din cei sapte intelepti ai greciei antice (în “Vietile filosofilor”, scrisa de Diogene Laertius, gasiti o descriere mai amanuntita referitoare la Bias).

Este recunoscut pentru citatul “Omnia mea mecum porto”, adica “tot ceea ce am, duc cu mine”, varianta latina a raspunsului (mentionata de filosoful roman Cicero în operele sale) pe care filosoful l-a dat cetatenilor din Priene, mirati ca acesta, bogat fiind, paraseste cetatea asediata de persi fara a lua nimic cu el.

Din punctul de vedere al filosofului, spiritul constituie unica bogatie a înteleptului, un bun care-l însoteste peste tot.

Gata cu Priene, dupa ce am terminat vizitarea orasului antic, am aruncat un ochi asupra ramasitelor stadionului, ramasite care existau dar lipseau cu desavârsire (chiar nu se mai observa nimic din ceea ce odata a fost stadionul), si întorcându-ne la una din strazile principale ne-am tras rasuflarea la umbra racoroasa a pinilor, asezându-ne câteva minute bune pe fotoliile din marmura, construite din loc în loc de-a lungul acestei strazi, tragându-ne poze unii altora.

Apoi ne-am urcat în masini si ne-am îndreptat spre orasul antic Milet, aflat la 25 kilometri distanta de Priene, oras unde urma sa punem la cale filosofia greaca antica si matematica greaca antica, amintindu-ne, cu dificultate, de teorema lui Thales din Milet dar si de faptul ca Thales si-a pus întrebari despre natura Universului fara sa ia în calcul zeii si demonii (adica supranaturalul), o adevarata blasfemie pentru acele timpuri.

De fapt nu si-a amintit nimeni de aceasta teorema, dar am vrut si eu sa ma dau mare cu discutiile filosofice ale grupului nostru, discutii care nu se limitau doar la cocalari si ageamii ci si la altceva. “In orice triunghi, o paralela la o latura a triunghiului împarte celelalte doua laturi în segmente proportionale”. Parca stiati teorema, nu-i asa?

Cum se ajunge la Priene fara masina personala: excursia de o zi Priene – Milet – Didyma, luata la o agentie de turism din Kusadasi (cel mai confortabil) sau dolmus (microbuz).

Pentru a ajunge la Kusadasi cu avionul, cel mai apropiat aeroport este Adnan Menderes Airport din Izmir, care deserveste si statiunea Kusadasi.

Bilet intrare: (2013): adulti 4 TL, copiii gratis

Parcare: 3 TL

Coordonate GPS: 37° 39′ 35? N, 27° 17′ 52? E  sau  37.659722, 27.297778

Surse folosite:
http://heckeranddecker.wordpress.com/page/25/?archives-list
http://ro.wikipedia.org/wiki/Priene
http://www.turizm.net/cities/priene/
http://www.travellinkturkey.com/priene.html
http://traianvsnet.blogspot.ro/2013_01_01_archive.html (fotografii)
http://www.archaiologia.gr
Carte “Didyma-Miletus-Priene” (în engleza), cumparata de la tarabele din Milet.