Turcia altfel 35 – Cappadocia – Orasul subteran Derinkuyu

(timp citire: 12 minute)

Suveniruri din metal

Distanța de 35 km dintre Goreme și orașul subteran Derinkuyu (se află în districtul Derinkuyu din provincia Nevșehir, Turcia, situat pe drumul spre Nigde, la 30 km de Nevsehir) am străbătut-o într-o jumătate de oră.

Am lăsat mașinile într-o parcare uriașă, freeware. De aici până la casa de bilete se traversează inevitabila porțiune de tarabe și magazine cu produse locale.

Spre deosebire de Castelul Uchisar, specific Derinkuyu-lui este faptul că aici predomină suvenirurile din metal (cupru mai ales):

• ibrice de toate formele și mărimile
• tăvi
• ceainice
• râșnite manuale din metal pentru piper sau boabe de cafea
• servicii de cafea din metal cu cești liliputane.

Am traversat repede ispititoarea piață, așa că în jurul orei 13:40 ne aflam în fața casei de bilete. Pentru a intra în orașul subteran se folosește o… ușă. Fiind o oră înaintată, scăpasem se pare de autocarele înțesate de turiști.

De la această ușă se coboară pe o scară în spirală vreo 4-5 metri și se intră direct pe palierul primului etaj al orașului.

Etajele subterane

Orașul subteran Derinkuyu (derin kuyu = “fântâna adâncă”) este multinivel, având 12 etaje (din care se pot vizita doar 8), etaje care pătrund în adâncime cam 85 de metri.

• La primul etaj se află o cramă, un baptisteriu, un hambar și o școală misionară. În această secțiune, care constă din mai multe camere, există cavități în care animalele pot mânca și bea apă. În dreapta și în stânga coridorului care coboară de la primul etaj la etajul al doilea se află câteva camere de zi.
• La etajul al 2-lea există o cameră de zi, o bucătărie, unități legate de bucătărie, depozite de rații, loc de zdrobire a boabelor de muștar și a strugurilor.
• La etajul al 3-lea există un spațiu de ventilație care coboară la toate etajele orașului subteran și rezervoare de depozitare.
• La etajul al 4-lea se află spații de depozitare și camere de locuit și de dormit.

• Etajul al 5-lea, la care se ajunge printr-o galerie îngustă și lungă care pornește de la etajul al 3-lea, este considerat centrul de legătură al orașului. Există un puț de ventilație care face legătura cu pământul. La capătul galeriei care vine de la etajul al 3-lea, se află câteva rafturi, coșul de ventilație și câteva camere conectate între ele în continuarea coșului de ventilație.
• Etajul al 6-lea este format dintr-un tunel care face legătura între etajul 5 și etajul 7. Pe ambele părți ale tunelului se află încăperile folosite pentru viața de zi cu zi. De-a lungul tunelului există câteva camere cu două uși.

• Etajul 7, susținut de trei coloane, este cea mai mare zonă din Derinkuyu. La acest etaj există o fântână de apă și o cameră funerară alături de o biserică cu plan în cruce. În centrul acestui etaj, există o cameră care se presupune că era folosită ca sală de adunare în luarea deciziilor.
• Etajul 8 este format dintr-o cameră mică, cu un singur puț de ventilație în interior.

Încă de la intrare îți dai seama că aici nu ai cum să te rătăcești, deși această teamă există. Tot timpul ești îndrumat de săgeți mari, albastre, încotro să te îndrepți. Pentru întoarcerea la suprafață se folosesc săgeți de culoare roșie.

Camere, tuneluri, bucătării și capele

În subteran, pe măsură ce coborâm, dăm peste:

• ferestre
• tuneluri
• poteci care duc încoace și încolo
• scări cu trepte sau trepte singure
• camere pentru dormit

• pentru învățat
• pentru rugăciuni
• pentru mâncat
• pentru înmagazinat ulei, vin sau apă

• pentru presarea măslinelor
• pentru presarea strugurilor
• pivnițe răcoroase
• refectorii
• capele
• școli religioase creștine
• bucătării
• grajduri cu iesle
• fântâni incredibil de adânci
• chiar și închisori micuțe.

Rătăcire și temperatura subterană

Am uitat să vă spun că totul, dar absolut totul, este iluminat în mod artificial. Nu vreau să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar întrerupe curentul… Chiar și cei claustrofobi se pot descurca cu puțin ajutor.

Din loc în loc se află câte un ghid sau doi, care te îndrumă pe calea cea bună, dacă simți cumva că te-ai rătăcit. Dacă te-ai rătacit strigi “Help!” și în două minute te trezești cu un ghid lângă tine.

Temperatura din subteran poate fi ciudată, în sensul că poate varia foarte mult. Faptul ca mergi aproape cu ochii în pământ, de teama de a nu te împiedica de ceva, că trebuie să urci scări, să străbați cocoșat tuneluri lungi, o să te facă să transpiri. Apoi zece metri mai încolo un curent de aer rece te înfioară pe șira spinării.

Dacă ești îmbrăcat gros vei transpira, dacă ești îmbrăcat subțire ți se va face frig.

Primele datări

Unii arheologi datează primele porțiuni ale acestor orașe subterane cu 4.000 de ani în urmă, până în epoca hitită (s-au găsit în interior reliefuri hitite rupestre), dar ele erau cu siguranță ocupate în secolul al VII-lea î.Hr.

Istoricul grec antic Xenofon a menționat locuințele subterane din Capadocia în lucrarea sa Anabasis (“Expediția militară”). Lucrarea relatează expediția unei mari armate de mercenari greci angajați de Cyrus cel Tânăr pentru a-l ajuta să preia tronul Persiei de la fratele său, Artaxerxe al II-lea, în 401 î.Hr.  În această lucrare, Xenofon scria că armata Spartei s-a cazat în orașele subterane Kaymakli și Derinkuyu.

Este posibil ca peșterile să fi fost construite inițial în roca vulcanică moale din regiunea Cappadocia de către frigieni în secolele VIII-VII î.Hr. Când limba frigiană a dispărut în epoca romană, fiind înlocuită cu ruda sa apropiată, limba greacă, locuitorii, acum creștini, și-au extins peșterile la structuri adânci cu mai multe niveluri, adăugând capele și inscripții grecești.

În vremuri de pace, oamenii din această regiune trăiau și cultivau la suprafață. Când erau amenințați de invadatori, se retrăgeau în locuințele lor troglodite, unde puteau trăi în siguranță până la șase luni sub pământ.

Legenda urbană

Bineînțeles că există și o legendă urbană: potrivit legendei, orașul subteran Derinkuyu a fost locul preferat al îngerilor. Îngerii priveau regiunea Cappadocia din Cer și îi admirau frumusețea.

Ei au decis să trăiască în acest loc. Cu toate acestea, dușmanul cel mare al îngerilor, demonii, au vizitat și ei acest loc și au vrut să distrugă toți îngerii care trăiau în Derinkuyu, la suprafață. După o lungă perioadă de războaie, îngerii nu au putut să-i învingă pe demoni și au fost nevoiți să fugă.

Pentru a se proteja de demoni, au construit orașul subteran Derinkuyu și alte orașe subterane în Capadocia. Se crede că Derinkuyu sau alte orașe subterane din regiune sunt orașele îngerilor.

Assassin’s Creed Revelations

Acest fapt a înfierbântat imaginația celebrului scriitor de idei antediluviene, Erich Von Daniken, care a făcut cercetări la Derinkuyu, în anul 1982, concluzionând că oamenii au fost ajutați de extratereștri la construirea orașului subteran.

Mai mult, dacă vă plac jocurile video, aflați că o mare parte din acțiunea din Assassin’s Creed Revelations are loc aici, în orașul subteran Derinkuyu, după ce eroul principal pleacă în Cappadocia. Noroc cu băiatul meu, un împătimit al seriei Assassin s Creed, care mi-a atras atenția ca o mare parte a episodului Revelations se petrece în orașele subterane ale Cappadociei.

Epoca bizantină

Orașul subteran Derinkuyu s-a format pe deplin în epoca bizantină, atunci când a fost intens folosit ca protecție împotriva arabilor musulmani în timpul războaielor arabo-bizantine (780-1180 d.Hr). Orașul era conectat cu alte orașe subterane prin tuneluri.

Unele artefacte descoperite în aceste așezări subterane aparțin perioadei bizantine medii, între secolele al V-lea și al X-lea. În Provincia Nevșehir, între 150 și 200 de orașe subterane de cel puțin două niveluri au fost descoperite în zona dintre Kayseri și Nevsehir. Aproximativ 40 dintre acestea includ trei sau mai multe niveluri.

În Cappadocia pot fi vizitate următoarele orașe subterane:

• Derinkuyu
• Gokcetoprak
• Kaymakli
• Mazi
• Ozkonak
• Ozluce
• Tatlarin

Aceste orașe au continuat să fie folosite de localnicii creștini ca protecție împotriva incursiunilor mongole ale lui Timur Lenk în secolul al XIV-lea.

Epoca musulmană

După ce regiunea a căzut în mâinile otomanilor, orașele au fost folosite ca refugiu de către băștinași împotriva conducătorilor musulmani turci. Până în secolul al XX-lea, populația locală, grecii capadocieni, încă foloseau orașele subterane pentru a scăpa de persecuții periodice.

Richard MacGillivray Dawkins, un lingvist de la Cambridge care a efectuat cercetări între 1909 și 1911 asupra localnicilor din zonă care vorbeau greaca capadociană, a înregistrat un astfel de eveniment ca fiind petrecut în 1909: “Când a sosit vestea masacrelor recente de la Adana, o mare parte a populației din Axo s-a refugiat în aceste camere subterane și, timp de câteva nopți, nu s-a aventurat nimeni să doarmă la suprafață”.

Redescoperireaa orașului subteran Derinkuyu

Tunelurile au fost abandonate în anul 1923, locuitorii creștini din regiune fiind expulzați din Turcia și mutați în Grecia, în cadrul schimbului masiv de populație dintre Grecia și Turcia.

În 1963, tunelurile au fost redescoperite după ce un locuitor din zonă, care își renova casa, a găsit o cameră misterioasă în spatele unui perete aflat în pivniță. Săpăturile suplimentare au dezvăluit accesul la rețeaua de tuneluri.

După acest incident, arheologii au examinat locul și s-a constatat că este vorba de orașul subteran Derinkuyu. Lucrările de excavare au început imediat și, după patru ani de curățare, magnificul oraș a fost deschis pentru vizitatorii din lumea întreagă în anul 1969.

Orașul subteran nu este dezvăluit în totalitate. Conform estimărilor, mai există cel puțin 4 etaje de dezgropat, iar după ce lucrările de excavare și curățare vor fi finalizate, tot orașul subteran va fi deschis pentru vizitare.

Orașul subteran Derinkuyu era suficient de mare pentru a adăposti 20.000 de persoane (unii vorbesc de 50.000), împreună cu animalele și depozitele lor de alimente. Este cel mai mare oraș subteran excavat din Turcia și este unul dintre multele complexe subterane găsite în întreaga Cappadocie.

Între al treilea și al patrulea nivel se află o serie de scări verticale care duceau la o biserică în formă de cruce, la cel mai de jos (al cincilea) nivel. Unică pentru complexul subteran, situată la etajul al doilea, se află o cameră spațioasă cu tavanul boltit în formă de doage de butoi. Această încăpere a fost o școală de misionari, iar camerele din stânga acestei încăperi mari se spune că erau camere de studiu.

Puțul de ventilație

Marele puț de ventilație de 55 de metri pare să fi fost folosit ca fântână. Puțul a furnizat apă atât sătenilor de deasupra orașului subteran, cât și celor care se ascundeau de invadatori.

Nu toate nivelurile erau capabile să protejeze locuitorii orașului de otrăvirea apei în timpul raidurilor, astfel că puțul de ventilație furniza apă dacă lumea exterioară nu era accesibilă.

Orașul subteran de la Derinkuyu putea fi închis din interior cu pietre rotunde uriașe de moară, rostogolite de doi-trei oameni. Fiecare etaj putea fi închis separat, fiind independent de celelalte, autogospodărindu-se, având dormitoare, bucătării, cimitire micuțe şi chiar închisori proprii.

Terminarea turului si masa de prânz

Turul nostru a durat cam 45 de minute si nu ne-am grăbit, să știți, vizita a fost foarte lejeră. Urmați traseul săgeților albastre și totul va fi ok. Am iesit din subteran pe la ora 14:20 și vreo douăzeci de minute ne-am hlizit ochii și dorințele la ceainicele, ibricele și serviciile de cafea din alamă sau cupru (nevastă-mea a cumpărat o râșniță de piper și o bombonieră din metal).

Apoi, brusc, tuturor ni s-a făcut foame, de zici că ne-am vorbit între noi, nu alta. Deoarece toate restaurantele mari erau pline ochi cu fomiștii autocarelor, am ochit o tavernă micuță, liberă, și am ocupat toate scaunele, bucurându-ne că este numai a noastră.

Deoarece eram o populație de 10 persoane, am unit patru mese afară, în aer liber și ne-am pus pe așteptat. Din interior s-a hlizit capul speriat al unui tinerel care ne-a întrebat în limba rusă ce dorim.

Etapele unei mese de prânz de 3 ore

Încetul cu încetul, pe măsură ce traducătoarea grupului, superba medicinistă Luisza a început să gavarească cu tinerelul în limba engleză, fața acestuia s-a luminat brusc la auzul numelui lui Gică Hagi, iar de aici a început o cursă nebună pentru satisfacerea celor 10 hămesiți din Romanistan:

• ni s-a spus să așteptăm puțin, în timp ce el zbiera într-un telefon nevinovat
• ne-a dat meniurile, ne-am hotărât rapid, babalâcii mâncăruri tradiționale turcești, tineretul cartofi prăjiți cu fripturițion și ketchup
• după un sfert de oră ne-am trezit cu niște ceai în față, deși nu cerusem acest lucru
• Good? Good? Hagi, Popescu! Yes, yes!
• după ceai a urmat o limonadă si apoi foarte multe felii de pepene!
• Good? Good? Hagi, Popescu! Yes, yes!
• au început să apară niște bărbați pe motorete, cu sacoșe cu pâine și cu diverse verdețuri
• gălăgia a căpătat proporții astronomice în momentul în care au apărut două bucătărese care i-au certat pe bărbați.

• au plecat două din cele trei motorete
• au fost aprinse grătarele pentru prăjit fripturiționul, roșiile și vinetele
• o altă motoretă s-a întors cu un sac de cartofi
• ni s-a servit un al doilea tur de ceai
• Good? Good? Hagi, Popescu! Yes, yes!
• a sosit a treia bucătăreasă (probabil șefa) care le-a certat pe celelalte două și pe cei trei bărbați care se prefăceau că participă și ei la prepararea bucatelor
• am fost invitați să urmărim live prepararea delicateselor culinare, alături de bucătărese
• pe mese a apărut a doua tură de limonadă
• Good? Good? Hagi, Popescu! Yes, yes!
• Bere aveți? au întrebat românii și româncele. Păi știți, Ramadan estem, dar aducem. Ne-au adus primul rând de bere (șoferii niet bere. Ne-am propus să ne răzbunăm pe niște Efes seara, în Goreme, la întoarcerea din Valea Ihlara.)
• Good? Good? Hagi, Popescu! Yes, yes!
• etc

În fine, pentru posteritate, vă spun că ne-am așezat la mese pe la ora 14:45 și am terminat cu achitarea mâncării în jurul orei 17:50… Adică nici mai mult nici mai puțin de trei ore! Continuarea aventurilor, în articolul următor, referitor la Valea Ihlara.

În căutarea Văii Ihlara

Ba nu, că nu mai există niciun articol următor: pe la ora 18:00 am ieșit din parcarea orașului subteran Derinkuyu. Cum ieșiți din ea veți vedea ditamai indicatorul în partea dreaptă: “Spre Valea Ihlara, 40 km”.

Cum s-o luăm noi pe acolo, voi nu vedeți ce drum prost este? Mergem pe drumul expres, spre Nigde, zise GPS-ul! Am întors mașinile spre stânga, am intrat pe drumul expres și timp de o oră si ceva am căutat… Valea Ihlara, ajungând la porțile orașului Nigde și întorcându-ne înapoi, la jumătatea drumului spre Derinkuyu.

La indicația unui turc am intrat pe un drum comunal, pe niște coclauri în care ți-era milă să bagi și o căruță. Am oprit de vreo 5-6 ori, ne-am consultat hărțile tipărite, ne-am luat la harță cu localnicii care nu înțelegeau ce căutăm noi pe coclaurile alea, în loc să mergem pe drumul care pornea din parcarea de la Derinkuyu.

Când mai aveam pe GPS vreo 25 de km de coclauri (drum bătătorit de pământ, căruțe, bicicliști, ciobani cu oi, tractoare, combine, baloți de paie etc.), fetele au zis STOP! Ne întoarcem la Goreme!

Valea Ihlara se vizitează în 3-4 ore așa că nu mai aveam timp nici măcar să ajungem la intrarea în vale, darămi-te s-o vizităm. Asta este, o vom vizita altă dată (adică niciodată).

Am făcut drum-compas spre Goreme (am facut un popas la un belvedere full de mașini la Valea Porumbelului), am oprit hergheliile de cai-putere în parcarea Pensiunii Ufuk iar bărbații s-au îndreptat răzbunători spre prima taverna care servea bere Efes. Fetele au plecat la shopping, tot ca să se răzbune, of course, pentru (ne)vizitarea Văii Ihlara.

Surse folosite:

https://en.wikipedia.org/wiki/Derinkuyu_underground_city (vezi si https://en.wikipedia.org/wiki/Cappadocian_Greek) https://www.nomadsguidetoturkey.com/derinkuyu-underground-city/

O fotografie de pe Wikipedia:

• By © Nevit Dilmen, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=31074216

Cum se ajunge la orașul subteran Derinkuyu:

• cu mașina mică (personală sau închiriată), din Goreme (35 km) sau Nevsehir (30 km)
• din Goreme sau Nevsehir luați autobuzul spre Derinkuyu sau spre Nigde din autogările celor două orașe
• cu taxiul (scump)
• cu tur organizat luat de la agențiile de turism. Partea proastă este că veți face o oprire obligatorie pe la vreo fabrică de ceramică, sticlărie sau pielărie.
• anumite hoteluri sau pensiuni mai răsărite vă pot duce la Derinkuyu cu mașinile proprii de 7-9 locuri

Program de vizitare:

• program de vară: 08:00 – 19:00. Casa de bilete se va închide la ora 18:15.
• program de iarnă: 10:00 – 16:00. Casa de bilete se va închide la ora 15:15.

Pret bilet intrare: – 60 lire turcești (2022). Copiii sub 8 ani intra gratis.

Cel mai bun moment de vizitare este primăvara și toamna, din trei motive:

• clima regiunii este o climă continentală clasică. Verile pot fi foarte călduroase, iar iernile pot fi foarte reci. Cu toate acestea, toamna și primăvara, vremea este moderată și vă puteți plimba fără probleme în orașul subteran Derinkuyu.
• pe timpul verii, numărul de turiști care vizitează orașul subteran Derinkuyu ar putea fi foarte mare și ar fi dificil să explorați acest oraș subteran fabulos așa cum v-ați dori, din cauza grupurilor mari de turiști
• prețurile la cazare, excursii sau alte activități: în timpul verii este sezonul de vârf al regiunii. Este mai dificil de găsit o cazare în Derinkuyu, iar prețurile sunt mai mari în comparație cu prețurile din primăvară și toamnă