Turcia altfel 34 – Cappadocia – Castelul Uchisar

(timp citire: 10 minute)

Castelul Uchisar

După vizitarea Fortăreței Cavusin și după ce am scăpat destul de ieftin de ispitele magazinului cu oale și farfurii, am întors mașinile spre orașul Goreme, direcția fiind castelul ciuruit de la Uchisar.

În câteva minute eram acolo și am găsit o parcare în apropierea obiectivului turistic. De aici am mers pe jos până la castel, pe un drum pitoresc, având pe partea stângă o sumedenie de fairy-chimneys (conuri vulcanice găurite, de toate neamurile și de toate culorile).

“Castel” scrie peste tot pe Internet (Uchisar Castle), castel o să-i spun și eu. La fel îi spune și Castelului Ortahisar, asemănător celui de la Uchisar. În fine, numai a castele nu arată aceste conuri vulcanice imense, de 60-70 metri înălțime.

Uchisar în limba turcă înseamnă castelul “sfârșitului” sau “de la sfârșit” (Ortahisar înseamnă castelul “mijlocului” sau “de la mijloc”).

Suveniruri din Cappadocia

În fața castelului am găsit foarte multe tarabe cu ispite cappadociene:

• păpuși tradiționale anatoliene în costume populare
• mănuși și șosete groase
• covoare și covorașe
• obiecte artizanale locale din ceramică (farfurii, oale și figurine)
• sacoșe și genți
• brelocuri sub formă de balon
• multe “frigidere” (magneți de frigider) de diferite forme și mărimi.

Papusile Soganli

Majoritatea păpușilor din această zonă cappadociană sunt confecționate din textile, fiind așa-numitele “păpuși Soganli”.

Păpușile Soganli sunt păpuși de cârpe, confecționate de secole de către femei pentru copiii lor. Pentru cap se folosește un obiect rotund (piatră pictată sau sticlă pictată), iar corpul este un băț înfășurat cu pânză sau bumbac. Totul este îmbrăcat în țesături tradiționale, colorate. Rezultatul final este îndrăgit atât de copiii locali, cât și de turiști.

Numele păpușilor vine de la Valea Soganli, o vale luminoasă, cu mănăstiri înconjurate de ziduri și biserici rupestre din secolele al X-lea și al XI-lea. Valea nu se află pe circuitele turistice clasice (Red, Green si Yellow, cu plecare din Goreme sau din Nevsehir). O găsiți la 40 de km sud-est de Nevșehir și la aproximativ o oră de mers cu mașina de Goreme.

Valea rivalizează cu Muzeul în aer liber din Goreme și cu Valea Ihlara, în ceea ce privește importanța istorică și frumusețea naturală. Din păcate, vizitatorii sunt mult mai puțini decât în cele două obiective turistice comerciale.

Istoria Uchisarului

Satul Uchisar (4.200 locuitori) se află între Nevsehir și Goreme și este menționat pentru prima oară într-o cronică din secolul al XIV-lea d.Hr., scrisă de Aziz ibn Ardasir, un curtezan persan care a scris o cronică a Anatoliei pentru un conducător regional.

Bineînțeles că zona din jurul satului a fost locuită cu mult timp înaintea scrierii acestei cronici. Se poate ca hitiții să fi folosit structurile naturale ale stâncilor drept refugii și fortărețe împotriva posibililor atacatori.

În secolul al VII-lea d.Hr., bizantinii au creat un fel de zonă tampon în zona Uchisarului, împotriva expansiunii islamice.

Natura terenului a fost favorabilă apărării, în timp ce camuflarea clădirilor a oferit o apărare mai bună împotriva atacatorilor. Însă toate acestea nu au fost îndeajuns căci, după ce au cucerit regiunea, musulmanii s-au folosit și ei de posibilitățile defensive ale zonei, creând în regiune mici centre cu caravanseraiuri.

Castelul svaiter

Satul Uchisar, care este situat chiar la marginea Parcului Național Göreme, este dominat de un castel-șvaițer de 60 de metri înălțime.

Având o poziție geostrategică deosebită și o vedere panoramică spectaculoasă, dominând întregul sat anatolian de la înălțimea lui, acest castel prezintă vizitatorilor o viziune excepțională asupra văilor înconjurătoare ale Cappadociei.

Castelul Uchisar este vizibil de la o distanță foarte mare, se vede chiar și din Avanos. Are forma unui turn cilindric, ciuruit parcă cu o mitralieră uriașă, cu camerele dispuse ca un fagure de albine și este cel mai înalt punct din Capadocia.

In interior, acest masiv este străbătut de o încâlceală de scări, tuneluri și pasaje înguste, care interconectează camerele de locuit între ele, camere care în prezent sunt în mare parte blocate sau impracticabile. Aceste camere au servit ca zone rezidențiale dar și ca mănăstiri în perioada bizantină.

În caz de pericol, intrările în castel puteau fi sigilate cu pietre de moară rotunde, similare celor aflate în orașele subterane. Această piatră folosită la sigilarea intrării este uriașă, putând fi rostogolită la nevoie de 2-3 oameni. La vizitarea orașului subteran Derinkuyu am văzut o asemenea piatră de moară.

Datorită poziției sale geopolitice, a fost un centru principal de control al căilor comerciale, în special al faimosului Drum al Mătăsii, în perioadele persană și selgiucidă. Inițial, în castel au locuit aproximativ 1.000 de persoane (din anul 1960 nu mai este locuit).

Deoarece era înconjurat de multe case, în momentul atacului inamic, localnicii se puteau refugia fără efort în cetate pentru a se proteja. În special a fost folosit ca sistem de avertizare, deoarece, ori de câte ori exista o amenințare, paznicii aprindeau un foc mare, foc care atenționa locuitorii în privința pericolului.

Fairy Chimneys

După cum v-am spus mai sus, peisajul din jurul lui este presărat cu coșurile/hornurile zânelor (fairy-chimneys), aducând zonei un farmec aparte, marțian, venusian, saturnian sau jupiterian (am uitat vreo planetă?). Așa că am profitat și noi de situațiune și am făcut poze cu duiumul.

Unele din aceste fairy-chimneys au fost scobite și folosite ca morminte în perioada romană. În interiorul acestor morminte săpate în stâncă, la intrările care în general sunt orientate spre vest, se află așa-zisele “klines” sau plăci de piatră pe care erau așezate cadavrele.

Castelul se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO din anul 1985. Intrarea în castel se plătește, o sumă insignifiantă (8 lire turcești în 2022).

În interior se urcă câteva trepte, se vizitează câteva camere, tuneluri, boțile unor biserici și apoi dintr-o cameră se iese în exteriorul castelului și se poate urca până în vârful lui cu ajutorul unei scări metalice.

Scara exterioara

Urcușul este destul de anevoios, mai ales pe timp de vară, însă panorama de 360 de grade asupra Cappadociei, aflată la 60 de metri înălțime, care ți se deschide în fața ochilor, îți taie răsuflarea și merită cu prisosință.

În depărtare se poate vedea într-o parte vârful albit de zăpadă al Muntelui-vulcan Erciyes iar în cealaltă parte mai multe văi cappadociene, dintre care se remarcă sfârșitul Văii Porumbelului.

Ajunși în vârful castelului, veți găsi mai multe bănci pentru odihnă, inevitabilul steag turcesc dar și două binocluri cu stativ. Cu o monedă de o lira vă puteți delecta cu împrejurimile Cappadociei până hăt departe, mai ales dacă este și o zi senină.

Valea Porumbelului (Pigeon Valley) are cam 4 km lungime si ajunge până la Goreme. În această vale există multe nișe în care păsările locale (majoritatea fiind porumbei) se pot adăposti.

Excrementele aflate în cuiburile acestor porumbei erau și încă mai sunt colectate de fermierii locali, folosite ca un excelent îngrășământ natural în livezi și podgorii.

Legenda galeriilor subterane

În centrul satului se spune că există mai multe galerii subterane care pot fi vizitate (noi n-am intrat în ele), galerii care se întind pe o distanță de 100 de metri pe sub unele case, până la castelul-șvaițer.

Aceste galerii au fost tăiate în tuf vulcanic (tuf – rocă care conține mai mult de 75% cenușă vulcanică) în vremuri vechi, servind probabil ca un fel de legătură între castelul-șvaițer și lumea exterioară, pentru a ajuta la aprovizionarea lui cu apă sau pentru refugierea locuitorilor.

Oricum, legendele locale spun că aceste tuneluri de retragere se aflau în toate orașele-cetăți, Uchisar, Ortahisar sau Urgup, unele ajungând până departe în zonele înconjurătoare.

Cu toate acestea, deoarece galeriile s-au prăbușit pe alocuri, această teorie nu poate fi confirmată, dar este un mit popular în ceea ce privește distanțele mari pe care le acoperă.

Și în Târgoviște există o legendă populară, cum că un tunel din cărămizi arse ar face legătura între Curtea Domnească și Mânăstirea Dealu, tunel care ar fi permis trecerea unei calești prin el. Un alt tunel ar face legătura între Curtea Domnească și Mânăstirea Stelea, aflată în centrul orașului.

Majoritatea populației din Uçhisar trăiește astăzi din agricultură, însă turismul joacă un rol din ce în ce mai important. În special, unii francezi și unii turci care au lucrat în Franța au început să transforme casele din jurul fortăreței în pensiuni turistice.

Cum se ajunge la Uchisar

Localitatea Uchisar se află la doar 5 km de Goreme. Dacă nu dispuneti de mașină personală, cel mai simplu mod de a călători între cele două localităti este cu autobuzul.

Există un autobuz care pleacă la fiecare jumătate de oră de la stația de autobuz din Goreme (Göreme Otobüs Terminali) către Uchisar. Autobuzul costă 3 lire turcești (prețurile variază în funcție de sezon), iar durata călătoriei este de 10 minute.

Puteți închiria si un șofer personal, sofer care va sta la dispoziția voastră câteva ore pentru 15-20 euro. Este o opțiune super bună dacă sunteți mai multe persoane și dacă doriți să vizitați și alte obiective turistice (întrebați la pensiune sau la hotel daca vă pot face rost de acești șoferi).

Sau luați una din faimoasele excursii:

• Red Tour
• Green Tour
• Yellow Tour
• Silver Tour

care sigur vă vor duce și la Uchisar (Red Tour, mai ales). Dacă optați pentru faimosul Red Tour, atunci probabil că vă veți încheia ziua la Castelul Uchisar. Aici vă veți bucura de apusul soarelui din cel mai înalt punct din regiune. Nu am testat acest lucru dar am citit ca turiștii au avut parte de apusuri superbe.

Cazare si mâncare

Dacă aveți chef să mâncați la Uchisar, găsiți destule taverne în centrul satului. Kebabul mâncat din oala de lut, testi-kebab (vezi primul episod al Cappadociei) este unul dintre cele mai populare mâncăruri din regiune.

Alte mâncăruri populare din Cappadocia ar fi:

• fasolea la ceaun
• caise umplute
• ciorba de nuntă turcească (dugun korbasi)

Toate pot fi acompaniate de vinurile de casă delicioase.

După terminarea vizitei am căscat ochii la câteva tarabe și la câteva magazine cu covoare. Apoi ne-am jucat câteva minute cu două dulcețuri de cocker spaniel și am plecat spre orașul subteran Derinkuyu.

Parcă v-am spus în articolul anterior referitor la stânca ciuruită de la Cavusin că socoteala de acasă…

La Derinkuyu ne-am propus să pierdem cam o oră. Ei bine, această oră s-a transformat rapid în trei ore. Dorind să luăm prânzul, am dat peste cap activitatea unei taverne micuțe, deoarece proprietarii tavernei nu s-au așteptat să le calce pragul zece români gălăgioși.

Am folosit doua fotografii de aici:

https://sailingstonetravel.com/hiking-cappadocia-goreme-love-uchisar-pigeon/

Va recomand și două video-uri excelente:

https://www.youtube.com/watch? nJhDWSGrsI4

https://www.youtube.com/watch?v=ttIG0wbVub0