Turcia altfel 38 – Sultanhani Caravanserai
Poveștile celor 1001 nopți
Dacă ați citit în adolescență cele 15 cărți din colectia “Biblioteca pentru toți – BPT” a seriei “1001 de nopți” (poate unii n-ați avut timp, n-ați avut răbdare, poate nu mai este cool să citești cărți, timpul trece prea repede, aveți alte probleme existențiale etc) sigur ați aflat despre caravanseraiurile care împânzeau întinsurile Orientului.
În aceste povestiri fabuloase, caravanseraiurile erau un fel de hoteluri pentru cămile și însoțitorii de cămile. La un astfel de caravanserai i-am dus pe prietenii mei de călătorie prin Turcia.
Plecarea spre Sultanhani
Plecând dis-de-dimineață din Goreme cu destinația Konya, apoi spre Antalya, după vreo oră și ceva de mers (1 oră 40 minute de la Goreme, mai exact) se face un indicator spre localitatea Sultanhani.
Prin walkie-talkie le-am spus celorlalți că vreau să le fac o surpriză. Ce surpriză? Un caravanserai. Ce-i ăla “caravanserai”? Cu ce se mănâncă? O să vedeți voi! Parcă am auzit în copilărie de așa ceva. Intervine si Florione cu fraza number two “Băi, nu avem timp s-o vizităm si p’asta, trebuie să mergem înainte!”.
Noroc că eu eram prima mașină din coloană, așa că am luat-o la stânga, spre Sultanhani. S-a auzit puțină gălăgie în walkie-talkie, apoi lucrurile s-au liniștit subit când în depărtare s-a ivit uriașul caravanserai. Am oprit mașinile în parcarea generoasă (fără taxă) și aproape toți s-au aliniat în fața mea și mi-au mulțumit că i-am adus acolo.
Ne-am apropiat de poarta magnifică, cu “stalactite”, asemănătoare porților de intrare în moschei, amuțind în fața măreției sale. Se spune că la orice poartă de genul acesta, dacă scoți o anumită cărămida tot ansamblul de “stalactite” se prăbușește. Nu știu cât este de advărat acest lucru, zău că n-am încercat…
Intrare si vizitare
Am achitat biletele (ieftine) la casa de bilete și am intrat în caravanserai, muți de-a dreptul din cauza spațiului din interior, citind pe o plăcuță aflată la intrare un mic rezumat al istoriei sale. Am pășit în curtea interioară, dar din cauza lipsei de indicatoare în caravanserai, este greu de determinat care cameră a fost folosită și în ce scop.
În stânga se află o zonă de relaxare în formă de cupolă, în timp ce în dreapta se află multe uși care dădeau în încăperi foarte mici. Vizita durează cam 30-35 de minute.
În general, un caravanserai semăna cu o cetate dreptunghiulară, cu ziduri înalte, cu turnuri la colțuri, păzite de oameni plătiți bine. Este alcătuit din câteva zeci de camere micuțe pentru însoțitorii cămilelor și o singură cameră uriașă, înaltă, bine aerisită, pentru cămile, aflată spre sfârșitul caravanseraiului.
Totul pentru a împiedica jefuirea caravanelor care se odihneau. Bine, unele dintre ele erau jefuite pe traseu, însă ideea era că după multe ore obositoare de mers pe drum, câteva zile de odihnă erau binevenite.
Drumul Mătăsii
Ideea construirii lor a pornit de la Drumul Mătăsii, o rețea de rute comerciale care conectau Estul și Vestul în antichitate și în epoca medievală. Drumul Mătăsii a implicat trei continente: Europa, Africa și Asia.
Pe lângă mătase, de-a lungul Drumului Mătăsii a fost comercializată o gamă largă de alte bunuri, în principal condimente și mărfuri de lux, rețeaua fiind importantă pentru migranți și călători dar și pentru răspândirea religiei, filosofiei, științei, tehnologiei și idealurilor artistice.
Drumul Mătăsii a avut un impact semnificativ asupra teritoriilor prin care treceau rutele, iar comerțul a jucat un rol important în dezvoltarea orașelor aflate de-a lungul lui. Mulți comercianți de pe Drumul Mătăsii erau implicați în comerțul cu “ștafetă”, în cadrul căruia un articol își schimba proprietarul de mai multe ori și călătorea puțin cu fiecare dintre aceștia înainte de a ajunge la cumpărătorul final.
Etimologie
Se cunosc puține lucruri despre originile caravanseraiului. Etimologic, cuvântul este un compus al persanului kārvān (caravană, grup de călători) și sara (palat, clădire închisă), la care se adaugă sufixul turcesc –yi.
Unul dintre cele mai timpurii exemple de astfel de clădiri se găsește în orașul-oază antic Palmyra, din Siria, care s-a dezvoltat începând cu secolul al III-lea î.Hr. ca loc de refugiu pentru călătorii care traversau deșertul sirian.
Pe măsură ce rutele comerciale s-au dezvoltat și au devenit mai profitabile, caravanseraiurile au devenit tot mai necesare, iar construcția lor pare să se fi intensificat în Asia Centrală începând cu secolul al X-lea, în special în perioadele de stabilitate politică și socială, și a continuat până în secolul al XIX-lea.
A rezultat astfel o rețea de caravanseraiuri care se întindea din China până în India, Iran, Caucaz, Turcia și apoi până în Africa de Nord, Rusia și Europa de Est, multe dintre acestea existând și astăzi.
Istoria construirii caravanseraiurilor
Sultanii selgiucizi care au condus regiunile centrale ale Asiei Mici în secolele XII și XIII au ordonat construirea a numeroase caravanseraiuri, atât de-a lungul Drumului Mătăsii, cât și pe alte rute comerciale importante.
Banii proveneau din trezoreria statului, nu numai pentru construirea acestor hanuri, ci și pentru despăgubirea comercianților care erau agresați și jefuiți în timpul călătoriilor lor. Comercianții străini beneficiau de o reducere a taxelor vamale. Cu un astfel de sprijin, comerțul în Anatolia a înflorit.
Toți negustorii ambulanți, indiferent de originea lor, puteau folosi caravanseraiurile. Aveau garantate mâncare și băuturi gratuite pentru primele trei zile de ședere, îngrijire medicală și ajutor cu animalele de povară.
Fiecare caravanserai angaja un hangiu, un medic, un veterinar, un fierar, un bucătar și un imam pentru a asigura servicii complete pentru călători.
Majoritatea caravanseraiurilor selgiucizilor au fost construite în timpul domniei a doi sultani: Kılıç Arslan al II-lea, care a domnit între 1156 și 1192, și Alaaddin Keykubat I, cunoscut pentru extinderea orașului Alanya, care a domnit între 1220 și 1237.
Unul singur, Caravanseraiul Galben (Saruhan Caravanserai) a fost construit mai târziu, când Izzettin Keykavus al II-lea era sultan (1246-1257), poate chiar la ordinele sale directe.
Caravanseraiurile cappadociene, situate pe Drumul Mătăsii, au fost construite din rocă vulcanică. Zidurile lor sunt groase și foarte înalte, oferind protecție împotriva atacurilor bandiților.
Cele mai decorative elemente ale acestor clădiri erau portalurile, adică ramele ușilor. Acestea reprezintă cele mai bune exemple de sculptură în piatră selgiucidă. Ușile amplasate în aceste portaluri erau realizate din fier.
Rolul caravanseraiurilor
Caravanseraiurile erau poziționate în mod ideal la o zi distanță unul de celălalt, pentru a evita ca negustorii și încărcăturile lor prețioase să petreacă nopțile expuși pericolelor drumului. În medie, acest lucru a dus la apariția unui caravanserai la fiecare 30-40 de kilometri în zone bine întreținute, cum ar fi de-a lungul rutei care traversa nordul Indiei și ajungea în Pakistan.
În plus, datorită zidurilor fortificate, se dublau ca fortărețe militare sau avanposturi, cunoscute sub numele de “rabats” (Rabat – capitala Marocului), în special cele poziționate în apropierea frontierelor sau a granițelor.
Au jucat un rol deosebit în comunicarea știrilor regionale dar și internaționale în Asia Centrală. De exemplu, sub împărații moguli din secolul al XVI-lea, caravanseraiurile din nordul Indiei au fost aprovizionate cu cai-mesageri, gata să transmită orice știre importantă adusă de călători.
Schimburi culturale
Cea mai importantă moștenire a caravanseraiului a fost rolul său de creuzet pentru schimbul și interacțiunea culturilor de-a lungul Drumurilor Mătăsii. Nu numai că au facilitat circulația oamenilor și a bunurilor de-a lungul acestor rute lungi și dificile, dar au oferit, de asemenea, oportunități pentru ca acești călători să se întâlnească, să împărtășească povești și experiențe și, în cele din urmă, culturi, idei și credințe.
A fost nevoie de învățarea limbilor străine pentru a se putea comunica poveștile de pe traseu, iar mâncarea, îmbrăcămintea și eticheta locală au fost combinate cu bunurile și obiceiurile negustorilor.
În plus, religiile, tradițiile și ideile se întâlneau în astfel de locuri și aduceau influențe de pe întreaga lungime a Drumurilor Mătăsii în comunitățile din jurul caravanseraiurilor. Multe dintre acestea au fost dotate cu moschei interioare micuțe, pe măsură ce islamul s-a răspândit în Asia Centrală în Evul Mediu timpuriu.
Budhismul, creștinismul și iudaismul au fost, de asemenea, transmise de învățații religioși care călătoreau de-a lungul acestor rute. Urmele acestor schimburi sunt reflectate în culturile diverse, dar strâns legate între ele, care au apărut de-a lungul Drumurilor Mătăsii și în pluralitatea de limbi și religii care au înflorit în această regiune a lumii.
Orașele care conțineau în ele caravane au devenit mari centre intelectuale și culturale, precum Samarkand, Qazvin, Bursa, Alep și Acre, iar cele care se aflau de-a lungul unor drumuri izolate au devenit centre locale de civilizație.
Caravanele aflate pe Drumul Mătăsii în Turcia
Imperiul selgiucizilor din Anatolia se întindea pe vechile rute comerciale ale Anatoliei, pe drumurile cămilelor de-a lungul cărora bogățiile Persiei și Chinei erau transportate către piețele din Europa și viceversa. Comerțul aducea bogăție, așa că sultanii selgiucizi s-au străduit să încurajeze, să sporească și să protejeze acest lucru.
Scopul caravanelor a fost acela de a adăposti caravaniștii, cămilele, caii și măgarii acestora, precum și încărcăturile lor, pentru a-i feri de tâlhari și pentru a le oferi serviciile necesare călătoriei.
Caravanseraiul selgiucid tipic este o clădire pătrată sau dreptunghiulară uriașă, cu pereți înalți din piatră. Zidurile sunt bine finisate, dar lipsite de decorațiuni.
Turnurile de susținere sau contraforturile pot avea forme geometrice (jumătate de cilindru, jumătate de octogon, jumătate de hexagon etc.). Gurile de scurgere ale acoperișului pot fi capete de animale stilizate, dar în rest exteriorul este foarte simplu.
Excepție face portalul principal, care este bogat decorat cu benzi geometrice, inscripții din Coran în alfabet arab și modele geometrice sculptate de mukarnas (bolta de stalactite aflată la intrare).
Caravanseraiul Sultanhani
Datează din perioada medievală și este un monument istoric impresionant, situat în centrul Turciei, în regiunea Anatolia Centrală. A fost construit în secolul al XIII-lea, în timpul Sultanului selgiucid de Rum, Alaeddin Keykubad I (care a domnit între 1219 și 1236).
Sultanatul Rum a fost un stat musulman sunnit turco-persan, înființat peste teritoriile și popoarele bizantine cucerite din Anatolia de către turcii selgiucizi în urma intrării lor în Anatolia după Bătălia de la Manzikert din 1071. Numele “Rum” era un sinonim pentru Imperiul Roman de Răsărit medieval și popoarele sale.
Este unul dintre cele trei caravanseraiuri monumentale (Sultanhani, Agzikarahan, Saruhan) aflate în vecinătatea orașului Aksaray și este situat la aproximativ 40 km vest de Aksaray, pe drumul spre Konya.
Descriere
Caravanseraiul este considerat unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură selgiucidă din Turcia. În timpul construcției sale, mai ales datorita zidului uriaș de protecție și acoperind o suprafață de 4 900 de metri pătrați, a fost considerat ca fiind cel mai mare și mai bine fortificat caravanserai medieval din Turcia.
Accesul se face prin est, printr-un “pishtaq”, o poartă înaltă de 13 metri realizată din marmură, care iese din zidul frontal lat de 5 metri. Arcul ascuțit care înconjoară poarta este decorat cu console “muqarnas” (vezi articolele referitoare la moschei) și o împletitură cu motive geometrice.
Această poartă principală dă într-o curte deschisă cu lățimea de 44 metri și lungimea de 58 metri, care era folosită vara. În partea opusă a curții deschise, o arcadă decorată în mod similar, cu o nișă muqarnas, văluri zimțate și desene geometrice încrucișate, duce la o curte acoperită, care era folosită iarna.
Culoarul central al sălii acoperite are un tavan cu boltă cu nervuri transversale, cu un turn scurt cu cupolă deasupra centrului bolții. Cupola are un “oculus” (fereastră rotundă de mici dimensiuni) pentru a asigura aer și lumină în sală.
Moscheea interioara
Un chioșc-moschee pătrat din piatră (köșk mescidi), cel mai vechi exemplu din Turcia, este situat în mijlocul curții deschise. O construcție din patru arce sculptate cu boltă susține moscheea la etajul al doilea.
Sala mică de rugăciuni a moscheii conține un “mehrab” bogat decorat (este un indicator al direcției Qibla, direcția spre care toți musulmanii se îndreaptă când își fac rugăciunile zilnice) și este luminată de două ferestre. În arcadele de pe ambele părți ale curții interioare se aflau grajduri cu cazare deasupra lor.
Ce scrie pe plăcuța aflată la intrare
“AKSARAY – SULTANHANI CARAVANSERAI (1229) Situat pe autostrada Konya – Aksaray, Sultanhani este cel mai mare și mai bine conservat caravanserai al selgiucizilor.
A fost construit de Alaattin Keybubat I în 1229. După un incendiu, a fost restaurat și extins în 1278 de guvernatorul Siracettin El Hasan, în timpul domniei lui Giyasettin Keyhusrev. După această extindere, a devenit cel mai mare caravanserai din Turcia.
Se compune din două secțiuni, una deschisă și una acoperită. Curtea deschisă era folosită vara, iar cea acoperită era folosită iarna. În caravanserai se intră printr-un magnific portal. Pe lângă acest portal frumos ornamentat, există un altul, simplu, pentru a intra în secțiunea acoperită a caravanseraiului.
Zidul frontal din est, cu portalul marmorat și turnurile de veghe din colțuri, are cinci metri lățime și oferă o priveliște monumentală asupra edificiului. O mică moschee construită ca un chioșc pe patru arce se află în mijlocul curții deschise.
Conform inscripției de pe portal, arhitectul caravanseraiului este Muhammed Bin Havlan El Dimaski. În jurul curții deschise se află încăperile folosite de persoanele care însoțeau caravanele: bucătărie, săli de mese, toalete și băi, camere de zi și de dormit.
MUNICIPALITATEA SULTANHANI”
Alte caravanseraiuri importante
Agzikarahan Caravanserai – este considerat unul dintre cele mai importante și mai bogat decorate exemple de caravanseraiuri obișnuite construite de patroni neregali.
Inscripțiile găsite la fundație atestă că secțiunea acoperită a clădirii a fost finalizată în iunie 1231, în timpul domniei sultanului Ala ad-Din Kayqubad I, în timp ce curtea a fost finalizată în februarie 1240, în timpul domniei succesorului său Kaykhusraw II.
Patronul care a comandat construcția se numea Mes’ud, fiul lui Abdullah. La fel ca alte caravanseraiuri importante din această perioadă, este alcătuit din două secțiuni: una centrată în jurul unei curți principale și o secțiune interioară.
În caravanserai se intră printr-un portal monumental care iese din zidurile exterioare simple ale clădirii, cu decorațiuni sculptate în piatră și un baldachin boltit din muqarnas. Acesta conduce la curtea principală, în jurul căreia sunt numeroase camere.
În mijlocul curții se află o mică moschee formată dintr-o cameră pătrată de piatră ridicată pe patru stâlpi și la care se ajunge pe scări, considerată un exemplu excelent al acestei caracteristici (care apare și la alte caravanseraiuri).
Secțiunea interioară constă dintr-o navă boltită cu o cupolă centrală (deși cupola în sine a fost pierdută), din care se deschid camere boltite pe ambele părți.
Sarihan (Saruhan) Caravanserai (Caravanseraiul Galben)
Această clădire impresionantă a Caravanseraiului Galben se află la periferia orașului Avanos. Numele său provine de la culoarea blocurilor de piatră care au fost folosite pentru ridicarea sa în 1249. Caravanseraiul galben își datorează aspectul actual unei renovări minuțioase, efectuată în anul 1991.
Călătorii care vizitează Cappadocia au de obicei ocazia să viziteze acest caravanserai, dacă se hotărăsc să participe la ceremonia sema, adică la spectacolul faimoșilor derviși rotitori.
Caravanseraiul este situat pe malul pârâului Damsa, iar poarta sa este orientată spre vest. A fost construit din blocuri de rocă vulcanică în trei culori – galben, bej și roz. Aceste culori au fost folosite pentru a obține un efect decorativ pe arcurile portalurilor externe și interne.
Inedit este faptul că micuța moschee (mescit) nu este plasată în mijlocul curții interioare. Ea este situată chiar deasupra porții principale.
Clădirea acoperă o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați, iar partea sa centrală este vasta curte. În partea stângă, privind dinspre intrare, există șase spații deschise acoperite cu arcade boltite.
În partea dreaptă, se află încăperi acoperite, de asemenea cu portaluri ornamentate și sculptate. Vizavi de intrare, se află un alt portal bogat decorat, care conduce la o încăpere întunecată și spațioasă, care găzduiește spectacolele dervișilor viorii. Această cameră este acoperită cu o cupolă emisferică, cu mici găuri care asigură o iluminare interioară rară.
Plecarea spre Antalya
De aici am plecat spre orașul Konya, pentru a vizita Mausoleul lui Mevlana, cel mai mare mistic și filozof al Turciei.
Mevlana este creatorul dansului dervișilor rotitori. Aceștia sunt niște preoți musulmani care intră într-un fel de transă în urma rotirii controlate a trupului, rotire echilibrată de brațe.
Pe drum am făcut o pauză scurtă în apropierea Lacului Beysehir, cel mai mare lac de apă dulce din Turcia. Peste câțiva kilometri, în walkie-talkie, datorită frazei number two a lui Florione, “Băi, n-avem timp s-o vizităm și p’asta!”, am votat dacă să oprim sau nu la Konya.
Votul a fost de 6 la 4 împotriva opririi, așa că Konya a rămas de vizitat pentru altă dată, adică niciodată, ocolindu-l pe centură, la 4 km de mausoleul lui Mevlana.
Apoi în următoarele ore am mers greoi numai prin munți, am făcut vreo 2-3 popasuri, am coborât amețitor spre Manavgat. Pe la 19:30 intram în Antalya și la ora 20:00 parcam mașinile în parcarea hotelului Sea Side Hotel.
