Turcia altfel 8 – Efes Templul Artemisei

Odinioară, Artemisionul era mai mult decât un simplu edificiu dreptunghiular supradimensionat (o “casă a sufletului“, cum spuneau grecii), înconjurat din toate părțile de coloane.

Era o vastă clădire alcătuită din marmură strălucitoare, aflată într-o curte amplă, deschisă spre ceruri, pentru a putea fi văzută de departe. Ca să-i vezi fațada, trebuia să te retragi până la curtea altarului, altfel frontonul decorat cu amazoane nu putea fi zărit, deoarece era prea înalt.

Cel care putea să vadă cel mai bine frontonul era preotul care oficia sacrificiile în altar, un altar asimetric, ciudat, o reminiscență din Orientul Antic, deoarece intrarea se făcea prin lateral și nu printr-un portal, intrarea în încăperile sacre interioare efectuându-se de regulă prin pasaje oblice (așa cum am văzut la Templul lui Apollo de la Didyma).

Accesul către terasa superioară a templului, acolo unde se aflau coloanele, se efectua printr-o scară de marmură cu 17 trepte (la templul numărul trei; la templul numărul doi erau 13 trepte), construită în jurul întregii clădiri, ca un cadru gigantic, cu ornamente în relief sau cu ambrazuri.

Prezentarea generală a templului zeiței Artemis

Platforma superioară avea o lățime de 69 metri și o lungime de 137 de metri, mai mare decât un stadion din zilele noastre. Vorbesc aici de ultima variantă a templului, deoarece templul a fost reconstruit de cel puțin trei ori.

De curiozitate, luați o ruletă de 5-10 metri și încercați să măsurați într-un loc deschis LĂȚIMEA de 69 de metri a platformei superioare. Vă asigur că veți înmărmuri, cu siguranță…

Plinius cel Bătrân numea templul “graecae magnificae” și spunea despre coloane că erau înalte de 20 de metri (alții vorbesc de 18 metri), suple și frumos ornamentate cu caneluri.

Soclurile lor minuțios lucrate constau din forme inelare din marmură, care susțineau reliefuri sculptate, reliefuri care la rândul lor susțineau tamburul inferior, o încântare arhitectonică fără precedent în lumea antică.

Mai sus, splendide capiteluri ionice, cu părțile lor circulare sculptate cu îndemânare și grație, protejau coloanele și sprijineau grinzile orizontale din marmură. Pe frontonul templului se aflau trei deschizături, ca niste ferestre, ieșite în relief.

Fereastra din centru, mai mare, era prevăzută cu uși, iar în dreptul ei la ceremonii era arătată statuia zeiței Artemis, în timp ce preotul sacrifica animalul sau animalele aduse spre ofrandă.

De o parte și de alta a acestei ferestre se aflau două statui de amazoane, alte două statui de amazoane  aflându-se sus, pe cornișe. Frumoase motive ornamentale, așa-zisele “antefixe“, decorau acoperișul.

Pădurea de coloane și statuia zeiței Artemis

Însă cea mai impresionantă priveliște era aceea care-l întâmpina pe vizitator atunci când ajungea între coloanele centrale, unde, în fața unui portic, se afla o adevărată pădure de coloane (Plinius cel Bătrân a numărat 127 de coloane), așezate pe socluri dreptunghiulare sculptate.

Acestora le corespundea o altă “pădure“, la porticul aflat în spatele templului. Cella sau lăcașul zeiței (acolo unde se afla statuia zeiței Artemis) era situată chiar în centrul edificiului, având în față și în spate cele două porticuri alcătuite din coloane.

Nu se știe dacă statuia era gigantică, asemenea statuii zeiței Atena din templele Atenei sau asemenea statuii lui Zeus aflată în templul de la Olympia.

Deoarece s-au păstrat doar copii romane înalte de 2 metri, descoperite la o adâncime de 9 metri în timpul săpăturilor arheologice, se presupune că statuia de cult avea aceeași înălțime.

Să vă mai spun că frizele, frontoanele, decorația coloanelor și statuile erau pictate în culori vii și că unele statui erau îmbrăcate în aur și argint? Nu vă mai spun… Priviți fotografiile cu reconstituirea templului și vă puteți face o idee asupra imaginii generale a edificiului.

Altarul templului zeiței Artemis

La data admirării ruinelor nu mi-am dat seama de măreția de odinioară a edificiului. De exemplu, cum stai cu fața la ruine, în partea stângă am văzut o îngrădire dreptunghiulară și, ca și în episodul precedent cu Biserica Sf.Ioan, nu mi-am dat seama ce reprezintă această îngrădire, din cauza insuficientei documentări (mea culpa).

Acum știu că acea îngrădire era altarul situat în fața templului (vedeți schița cu reconstituirea).

La fel, nu știam ce caută acest templu uriaș într-o mlaștină și când colo am citit în Istoria Naturală a lui Plinius cel Bătrân că templul a fost construit pe un sol mlăștinos, pe o crepidermă (treptele care înconjoară un templu) de 17 trepte tocmai pentru a rezista cutremurelor!

Istoria Artemisionului

Cum a început totul? Prima varianta a templului datează tocmai din Epoca Bronzului, atunci când vechii locuitori ai Efesului au dorit să o elogieze pe ocrotitoarea orașului, un amestec între zeița-mamă Cybele din Orientul apropiat și zeița Artemis, prin construirea unui templu, un simplu altar din lemn, înconjurat cu un zid, poetul grec Callimachus atribuind construirea acestui prim templu chiar de către amazoane.

Artemis (Diana la romani) era fiica lui Zeus și a muritoarei Leto, dar și sora geamănă a lui Apollo și a fost una din cele mai venerate și iubite zeități antice grecești. În general, era venerată ca zeiță a vânătorii și a naturii sălbatice, a pădurilor, nașterii copiilor și virginității, fiind evocată cel mai adesea cu un arc și săgețile adiacente.

Însă în religia locuitorilor din Efes era zeița fertilității, fiind evocată ca având pe piept mai mulți sâni de femeie, reprezentând fertilitatea, Artemis Ephesia având aceleași atribuții ca Cybele, marea zeiță-mamă din Frigia.

Statuia zeiței, descoperită la o adâncime de 9 metri, este rigidă, porțiunea mai joasă semănând cu un coșciug de mumie egipteană. Elementele decorative: cerbi, tauri, lei, cerberi, sfincși, sirene și albine reprezintă ființe a căror origine trebuie căutată în Orient.

Sânii zeiței au dat naștere la discuții aprinse: în loc de sâni, unii au zis că sunt vinete, ouă de struț sau fudulii de taur…

Prima variantă a templului a fost distrusă în urma unei inundații puternice, așa că peste câțiva ani a început construirea celei de-a doua variante, în timpul domniei lui Cresus, regele lidyenilor, cel mai bogat om de pe pământ la acea vreme, care, în urma asedierii orașului, distrusese ceea ce mai rămăsese din templu.

După ce a cucerit Efesul dar și pentru a-i îmbuna pe locuitori, a început reconstruirea templului în anul 550, sub o formă mult mai somptuoasă (depășind de patru ori dimensiunile Parthenonului din Atena), oferind în acest scop materiale de construcție și o sumă mare de bani (de altfel, de-a lungul sutelor de ani de existență a templului, mai mulți regi au contribuit substanțial la întreținerea și construirea lui), angajând în acelasi timp doi arhitecți faimoși, tată și fiu, Chersiphron și Metagenes, ambii din Creta, care au ridicat templul în 10 de ani, totodată fiind si primul templu din Grecia construit integral din marmură, mândria locuitorilor din Efes.

În timpul ridicării lui, se spune că însăși zeița Artemis l-ar fi ajutat pe arhitectul Chersiphron să așeze lespedea orizontală aflată deasupra intrării. Atât de mare și de greu era acel buiandrug (pragul de sus) încât arhitectul ajunsese în pragul sinuciderii scormonindu-și mintea cum să urce acolo acea masă uriașă de marmură.

Zeița l-a vizitat noaptea în vis și i-a spus să se liniștească deoarece va pune ea acel buiandrug. A doua zi, minune mare, buiandrugul se afla cocoțat la locul lui, la o înălțime de 20 de metri! Vă mai spun că acest al doilea templu avea dimensiunile de 115 metri lungime și 46 de metri lățime.

Templul era complet autonom și nu depindea de autoritățile orașului. Era condus de preoți, întreținându-se de-a lungul timpului cu ajutorul pelerinilor și turiștilor vremii, obținând de la ei și de la corăbiile care foloseau porturile Efesului veniturile necesare funcționării lui.

Artemis primea și ea o parte din veniturile negustorilor care frecventau curtea deschisă a templului: meșteșugari care vindeau copii miniaturale din argint ale statuii de cult sau copii miniaturale ale templului, magicieni prezicători care vindeau oracole, preoți și preotese care vindeau o parte din carnea rezultată în urma sacrificiilor (e nevoie să vă puneți imaginația la lucru și veti vedea furnicarul pestriț de oameni care forfoteau zilnic în jurul templului).

Totodată, în templu au fost fabricate monede și se acordau un fel de credite bancare.

Una din funcțiile mai putin cunoscute ale templului era aceea de a acorda azil persoanelor care se considerau persecutate, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe Antonius s-o ucidă în templu pe Arsinoe, sora Cleopatrei, sau pe Alexandru Macedon să ucidă doi tineri care se rugau în templu. Se spune că azil au mai cerut și amazoanele dar și diverși artiști ai vremii.

Ca tot veni vorba de artiști, templul a atras foarte mulți artiști, filosofi și poeți. Heraclit (poet grec din sec 4 î.Chr.) s-a abținut să profite de dreptul de azil în sanctuar, doar “pentru a salva omenirea”, spunea el.

Praxiteles, celebrul sculptor grec, a creat statuile din altarul templului construit de Cresus iar un alt sculptor celebru, Scopas, a decorat soclurile coloanelor clădirii clasice târzii. Pentru statuile din bronz ale amazoanelor a fost organizat un concurs la care au participat cei mai buni sculptori ai vremii. Au câștigat: Fidias, Policleitus, Kresilas și Phradmon.

Intră în scenă Alexandru Macedon

Dacă Artemis a reușit să-l salveze temporar de la arderea pe rug pe Cresus, trimitând o sibilă (femeie foarte venerată în antichitate, care trăia numai în transă) în fața lui Cyrus cel Mare (regele persan care-l învinsese pe Cresus), în schimb nu a putut face nimic pentru a împiedica distrugerea prin foc a templului number two, de către un cretin care a vrut ca numele să-i rămână pe veci în istorie.

Nici eu nu vreau să-i menționez numele aici. La vremea respectivă a fost emis un edict prin care numele lui a fost considerat blestemat, iar cel care îl rostea era aspru pedepsit. Istoricii spuneau ca zeița era preocupată cu nașterea lui Alexandru Macedon, naștere care avea loc chiar noaptea incendiului, noaptea de 20 iulie 356 î.Chr.

Unii istorici presupun că templul construit de Cresus ar fi avut acoperișul din lemn, însă Plinius menționează și scara uriașă din lemn care ducea către acoperiș, o sursă ideală pentru propagarea unui incendiu.

La vârsta de 22 de ani, Alexandru a sosit la Efes și a acordat orașului privilegii speciale. Știind că numele lui Cresus era sculptat pe decorațiile coloanelor mai vechi și dorind să câștige bunăvoința locuitorilor din Efes, Alexandru a organizat un sacrificiu și apoi o procesiune în onoarea zeiței Artemis, oferindu-se să plătească cheltuielile cu finalizarea templului, cu condiția ca numele său să fie gravat pe fronton.

Însă i s-a sugerat în mod diplomatic și discret că ar fi nepotrivit ca un zeu să facă daruri altui zeu, așa că Alexandru, măgulit în orgoliul său, a abandonat ideea…

La șase ani de la incendiu, în anul 350 i.Chr., stimulați de ceea ce făcuse Cresus în trecut, a început colecta pentru strângerea fondurilor necesare, mulți regi oferind adevărate bogății pentru reconstruirea templului.

Se spune că până și femeile din Efes și-ar fi dat bijuteriile pentru a ajuta la cumpărarea materialelor necesare reconstrucției.

În anul 323 î.Chr. a început reconstrucția templului, reconstrucție care a durat mai mulți ani, însă această a treia variantă era mult mai mare și mai decorată cu statui și picturi decât varianta a doua, cea construită de Cresus, având dimensiunile colosale de 137 metri lungime și 69 metri lățime, arhitecți fiind Critocrates și Oritocrates.

Din cele 127 de coloane ale templului, 36 aveau la bază un fel de tambururi sau cordoane sculptate cu basoreliefuri înfățișând motive grecești (o trasătură neobișnuită pentru un templu grec) dar și socluri sculptate, dreptunghiulare.

Conform obiceiului vremii, friza, frontoanele și decorația coloanelor erau pictate (asa cum am văzut în Muzeul din Delphi reconstituirea amfiteatrului, reconstituire care m-a lăsat cu gura căscată, eu vizitând în situl arheologic doar bolovani de culoare gri).

Am uitat să vă spun că pictorul Apelles a fost desemnat să picteze faimoasa Aphrodite Anadyomene, adică “Afrodita ieșind din valurile mării”. Boticelli l-a copiat și el pictând “Nașterea zeiței Venus”.

O variantă a tabloului o puteți vedea în filmul excepțional al lui Tim Burton Aventurile Baronului Munchausen, în care Uma Thurman iese în costumul Evei dintr-o scoică uriașă (o scenă interzisă bărbaților cardiaci).

După această ultimă reconstrucție, templul a dăinuit 600 de ani fără să sufere nicio degradare importantă.

Creștinismul, distrugătorul templului

Acum intră în scenă creștinismul, cel mai mare distrugător al artefactelor antichității: în sec. I d.Chr., Sf.Apostol Pavel a sosit la Efes, o cetate bogată și înfloritoare. Scriitorii antici descriu luxul oriental, coloanele din aur, picturile din templu dar și prostituatele, cântăreții și bordelurile cu care era împânzit orașul.

Binecunoscutele confruntări dintre Apostolul Pavel și mulțimea ațâțată de Demetrius argintarul au avut loc nu la templu ci la Amfiteatrul din Efes. Atunci când Sfântul Pavel a predicat împotriva idolilor din argint (șocat de vulgaritatea imaginii de cult a zeiței Artemis – Diana la romani), mulțimea și-a manifestat sentimentele ostile strigând: “Mare este Diana efesenilor!”

Un alt Apostol important, Ioan cel iubit de Iisus, a avut mai mult succes în fața mulțimii decât Apostolul Pavel, cu toate că în realitate efesenii nu au renunțat la cultul zeiței până la sfârșitul sec 4 d.Chr.

Ioan a participat chiar la procesiunile în care zeița era arătată mulțimii, o reminiscență din Orientul Antic în care zeița era “arătată” adoratorilor săi pentru a-și manifesta bunăvoința, ori de la fereastra templului, ori purtată într-un car alegoric, în zbieretele și urletele mulțimii aflate în transă idolatrică (și frigienii aveau un ritual de “apariție” a zeiței-mamă Cybele).

Însă se știe că, în timpul exorcizării demonilor care sălășluiau în templu, Ioan l-a distrus parțial, mai întâi altarul, apoi jumătate din templu, dărâmându-l pe baza puterii dăruite de către Domnul. Cum? Habar nu am. Dumnezeu știe…

A trebuit să vina goții și să asedieze orașul, iar în anul 262 d.Chr., în timpul domniei împăratului roman Gallienus, templul a fost prădat și incendiat de către aceștia.

S-a încercat o ultimă restaurare, însă templul nu a mai putut fi refăcut în forma sa de odinioară. Colac peste pupăză, creștinismul, după edictul din anul 392 care cerea închiderea edificiilor de cult păgâne, a interzis folosirea templului Artemisei în scopuri idolatrice.

Un alt sfânt, Ioan Chrisostomul i-a ordonat templului să se autodistrugă (ceea ce mai rămăsese din el), în anul 401 d.Chr. Cum? Dumnezeu știe. Cert este că templul s-a autodistrus…

Chiar și după distrugerea lui, oamenii luau pietre sfinte din templu și se rugau la ele. O asemenea piatră, cea mai veche și mai sacră dintre ele, se spune că era căzută din ceruri, probabil un meteorit.

După distrugerea definitivă a templului, o mare parte din coloane, statui și alte materiale au fost folosite la construirea Bazilicii Sf.Ioan din Selcuk.

Dacă ajungeți la Sfânta Sofia din Istanbul puteți vedea 8 coloane de marmură de culoare verde aparținând templului Artemisei, aduse aici în perioada 532 – 535 d.Chr de doi greci, cu sprijinul împăratului Justinian. Mai puteți vedea și un recipient din alabastru, provenit de la Pergam.

Două căpățâni uriașe de gorgone (creaturi feminine amenințătoare din mitologia greacă) luate din templu, pot fi văzute în Basilica cisterna din Istanbul (una din gorgone se află cu capul în jos). Oricum, în perioada acestor furturi, templul nu mai exista de mult timp.

Templul zeiței Artemis în opere literare și artistice

La peste 1400 de ani de la distrugerea Templului Artemisei, statuile cu mai mulți sâni ale zeiței au servit drept model pentru picturile de la Vatican ale lui Rafael (culmea ironiei, nu-i așa?), în sec. al 16-lea d.Chr. dar și pentru picturile lui Tiepolo, în sec. al 18-lea d.Chr.

O statuie numită Diana Efesina se află inclusă într-o fântână din sec al 16-lea d.Chr. în Vila d’Este din Tivoli (Roma).

Salvator Dali a creat o pictură superbă, folosindu-se de reconstituirea templului pe baza măsurătorilor topografice sau folosindu-se de monedele emise pe timpul lui Cresus, adăugând și câțiva adoratori și adoratoare ale zeiței.

Shakespeare a imortalizat și el memoria Efesului în piesa de teatru Comedia Erorilor și chiar se spune că Shakespeare l-a plagiat pe dramaturgul latin Plaut, însă a schimbat locația piesei de teatru la Efes (Plaut stabilise acțiunea piesei sale de teatru în orașul grecesc Epidamnos), punându-și personajele sale bogate și sofisticate, metropolitane, să-și împletească și să-și descurce destinele în cetatea Efesului.

Gata, am terminat cu Efesul și împrejurimile sale, deși ar mai fi multe de spus despre Templul Artemisei!

Ne-am întors la Kusadasi, am făcut repede-repede un duș fierbinte, apoi am zbughit-o la plajă. A doua zi am părăsit Kusadasi-ul, stabilind traseul următoarelor destinații turistice:

– Priene – exemplu de sistematizare modernă a unui oraș antic, cu cartiere, canalizare și apă curentă
– celebrul oraș-port Milet
– oracolul lui Jupiter de la Didyma,

urmând ca spre seară să ajungem în sfârșit la Marmaris, adică în Paradis!

Cum se ajunge la Templul Artemisei din Efes (Selcuk) fără mașina personală:

– printr-o excursie luată de la o agenție de turism din Kusadasi (cel mai confortabil)

– dolmus (microbuz) până la Selcuk.

Pentru a ajunge la Kusadasi cu avionul, cel mai apropiat aeroport este Adnan Menderes Airport din Izmir, care deservește și stațiunea Kusadasi.

Intrarea este liberă.

Adresa: Atatürk Mh., Temple of Artemis, 35920 Selçuk/Izmir Province, Turkey
Coordonate GPS  Latitudine:N 37° 56′ 59.1371″ Longitudine:E 27° 21′ 49.7952″

Surse folosite:
http://www2.egeonet.gr/aigaio/forms/fLemmaBodyExtended.aspx?lemmaID=7559
http://en.wikipedia.org/wiki/Temple_of_Artemis
http://www.personal.psu.edu/cak5152/Artemis%20temple.htm
http://www.cie.ugent.be/ioniers/4anaximander1.htm
Peter A.Clayton, Martin J.Price – Cele șapte minuni ale lumii antice –Ed.Saeculum I.O–Vestala, Bucuresti 1999
Carte “Efes” cumpărată de la fața locului.
Unele fotografii au fost luate de pe Wikipedia (engleză) și Panoramio.