Ati auzit de Manastirea Mera?

Ati auzit cumva de Mera?

Nici eu n-am auzit. Spre rusinea Ministerului Turismului, Manastirea Mera, singura ctitorie a familiei Cantemir, nu exista în circuitele turistice ale Romaniei. Asa ca m-am pus pe cautat si am început documentarea.

Având la dispozitie patru zile libere, ne-am hotarât sa dam o fuga pâna la Iasi, cu gând sa ajungem si la Ripiceni (în apropierea barajului de la Stânca-Costesti).

Ca de obicei, cautam obiective de vizitat mai deosebite de-a lungul traseului si uite asa m-am culturalizat eu mai bine, aflând ca exista si o ctitorie a familiei Cantemir, unica de altfel. De la Focsani trebuia s-o tin stânga, apoi sa trec prin Odobesti si apoi sa ajung la comuna Mera. Simplu, nu?

La dus am ratat obiectivul bisericesc deoarece tineam partea dreapta spre Tecuci. Si atât de bine am tinut-o încât am “reusit” sa vad Mausoleul de la Marasesti de doua ori… (am uitat de indicatorul spre Tecuci). Când ne-am întors de la Iasi (bineînteles ca am vazut pentru a treia oara Mausoleul de la Marasesti), mi-am propus sa nu o mai ratez si imediat ce am vazut indicatorul spre Odobesti am luat-o la dreapta, iar de aici a început chinul gasirii mânastirii.

In cautarea Mânastirii Mera

Neexistând niciun indicator spre Manastirea Mera, înca de la iesirea din Focsani am început sa întreb în dreapta si în stânga: “Stiti unde se afla Mera?”

Eu tineam minte ca erau vreo 8-10 km pâna acolo (de fapt, sunt 25 km…) iar raspunsurile au început sa curga: “Nu stiu, maica!”, “Pai, o luati la dreapta si dupa 2 km o sa apara. “(bineînteles ca nu a aparut), “A, pai e ceva de mers!”, “Cam 5 km!”, “Cam 10 km!”, “Cam 12 km”. “Care, maica, biserica aia care a ars de curând, sau ailalta?”. “Ailalta”, raspund eu. “Apoi, mergeti înainte cale de 6-7 km, gasiti o troita si urcati dealul din dreapta troitei.”

Dupa aprox. 15 km apare singurul indicator al Ministerului Turismului (acela de culoare maro, întâlnit la bisericile-cetate din Transilvania): “Mânastirea Mera 10 km”.

Drumul este prost, cu gropi foarte mari pe alocuri, cu alternarea portiunilor asfaltate cu drum batatorit. Matizul facea fata cu greu acestor gropi, nevasta-mea amintindu-si deseori de toate pisicile din lume, balacarindu-ma ca de la cei 10 km am trecut la 20 km si apoi, în final la 25 km. Precizez ca nu exista indicatoare spre comuna Mera si nici borne kilometrice care sa te ghideze într-acolo. Peisajul este tern, plictisitor, nu te atrage nimic la el.

Dupa exact 25 de km, întrebând mereu în drum diverse persoane cât mai este pâna la Mera, am trecut de troita indicata de batrânica si am uitat sa urc dealul din dreapta ei (este drum asfaltat), asa ca am mai avansat câteva sute de metri (spre Focul Viu de la Andreiasu – dar pe atunci nu stiam acest lucru).

Noroc ca am oprit si am întrebat un carutas care ne-a spus sa ne întoarcem si s-o luam pe acel deal. Ne-am întors, am luat-o pe deal si dupa 100-200 metri au aparut zidurile fortificate ale mânastirii. Insa, dezamagire mare…

Evrika! Am gasit-o!

Faptul ca se afla pe lista viitoare de protectie a UNESCO nu înseamna ca locasul sfânt arata super (cum arata Biertan, de exemplu). Au fost refacute doar poarta principala, biserica si un turn de colt din cele patru existente.

Din câte am înteles, mânastirea arata jalnic în trecut. Acum zidurile sunt înaltate complet, putându-se vedea, dupa un contur de culoare alba, cum aratau înainte. O parte din beciurile Casei Domnesti s-au prabusit, altele fiind sustinute de pari grosi de stejar pentru a nu se prabusi.

Biserica mânastirii este micuta, clasica, un amestec de arhitectura traditionala moldoveneasca, interferata cu elemente de constructie munteneasca, asta datorita situarii sale la granita celor doua tari surori, chiar lânga râul Milcov (stiti voi, acela cu Unirea).

Istoria Mânastirii Mera din judetul Focsani

Un boier, Motoc, din Odobesti, ajutat de episcopul Ioan al Romanului a încercat sa ridice pe acest platou din stânga Milcovului un schit cu biserica din lemn si câteva chilii pentru calugari. Dupa moartea boierului, jupâneasa Ursa Motoc i-a cedat lui Constantin Voda Cantemir dreptul de ctitorie “sa o istoveasca, sa o faca maria sa monastire mare ce se zice monastire domneasca”.

Constantin Cantemir ridica prima biserica din lemn în anul 1688, în partea de nord a actualei mânastiri. Fiul sau, Antioh Cantemir (1695-1700; 1705-1707), decide sa ridice o adevarata mânastire, construind actuala biserica din piatra, clopotnita monumentala, zidul de incinta prevazut cu turnuri de aparare, chilii si o impresionanta Casa Domneasca, pe trei nivele, cu beciuri si pivnite, ale caror ruine se vad si astazi, facând din acest asezamânt monahal una dintre cele mai puternice cetati mânastiresti din tara.

Mânastirea a fost construita cu scopul de a fi necropola domneasca a dinastiei Cantemirestilor, dupa modelul voievozilor moldoveni, însa aici a fost doar reînhumat Constantin Cantemir, de catre Antioh, care i-a adus osemintele de la biserica Trei Ierarhi din Iasi.

Trupul sau nu a avut ragaz de odihna în acest locas, deoarece în anul 1716, în urma razboiului ruso-turco-austriac, mânastirea a fost ocupata de austrieci, mormântul sau a fost batjocorit, iar osemintele domnitorului aruncate în apa Milcovului.

Izvorul secret de apa dulce, cale de evadare

In partea de Nord a mânastirii se afla un puternic izvor de apa dulce care a fost amenajat, mai târziu, cu un bazin subteran, din piatra si caramida si chiar un tunel care, conform legendelor, ar iesi la apa Milcovului, iar un alt tunel ar merge pâna în padurile apropiate, spre Magura Odobestilor, lânga “drumul nemtilor”. Aceasta sursa proprie de apa potabila i-a permis de fiecare data sa reziste asediilor.

Manastirea Mera a avut momente de prosperitate dar si momente de decadere. Devine punct de sprijin fortificat pentru armata habsburgica, în anul 1717, de aici pornind atacuri sistematice în tot sudul Moldovei.

In toamna aceluiasi an, avangarda lui Mihai Racovita a zdrobit rezistenta organizata în jurul mânastirii, si a aruncat în aer turnul de poarta. Dupa dezastrul provocat de austrieci, turcii i-au poruncit domnitorului Mihai Racovita sa-i darâme zidurile cu tunurile.

Intre anii 1717 si 1739, se reconstruiesc partial, apoi general, portiuni ale mânastirii, staretul Mitrofan Callerghi refacând sistemul de fortificare, pe care îl înzestreaza cu doua guri de tragere.

Apar pradatorii: austriecii, turcii, tatarii si rusii

Nici tatarii nu au ocolit-o, jefuind-o nu o data, de odoare si podoabe. In timp, Manastirea Mera a ajuns un asezamânt bogat, cu mari proprietati în Odobesti si Focsani.

Daca vreti sa cititi o povestire legata de ea, uitati una: în timpul domniei lui Mihai Racovita, un grup de catane austriece s-a pus pe jaf si pustiire. Ajunsi la Mera au pradat mânastirea de odoarele si podoabele sfinte, au pângarit altarul si au ucis mai multi parinti. Fiind încercuiti de ostirea otomana, austriecii s-au baricadat în încinta mânastirii.

Dupa un sângeros asediu, turcii, ajutati si de armata moldoveana, au patruns în mânastire. Se spune ca în furia lor au trecut prin iatagan pe toti cei care i-au întâlnit în calea lor, între acestia fiind si numerosi monahi. Mai mult, au dat foc bisericii, chiliilor, distrugând si o parte a zidului fortificat.

Urgie si pustiire se abatuse peste mândra zidire a familiei Cantemir. Într-o scrisoare de prin 1718 domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir se plângea tarului Rusiei ca “mânastirea noastra a fost stricata si oasele parintelui nostru scoase si pângarite”.

Sub fanarioti, a fost închinata Mânastirii grecesti Vatoped. La începutul secolului al XIX-lea asezamântul ajunsese sa domine toata Valea Milcovului, având sub ea sate întregi de clacasi (Sindrilari si Andreiasu).

Dupa secularizarea averilor mânastiresti, calugarii pleaca si devine bierica parohiala, ceea ce este si astazi, desi functioneaza într-un ansamblu mânastiresc, de curând organizat.

Astazi, pe peretele vestic al bisericii se afla o fresca originala care îi înfatiseaza pe ctitorii mânastirii. S-au mai pastrat catapeteasma din lemn de nuc, veche de trei secole (care risca sa cada peste credinciosi…) si câteva din icoanele împaratesti.

Zidurile mânastirii si turnul-clopotnita

Biserica este înconjurata de un zid de caramida si bolovani de râu, zid înalt de 3-4 metri, cu guri de tragere si urme ale drumului de straja la ziduri.
In mânastire se intra pe sub turnul clopotnitei, printr-o poarta masiva din lemn, initial având ghinturi din metal.

Inaltimea portii este sub media staturii unui adult, aceasta obligându-l pe cel care intra sa se aplece, accesul în grup devenind aproape imposibil (masura strategica, de aparare a intrarii). Accesul în turn se face pe o scara din lemn în forma de ax de spirala.

Incinta mânastirii este tipica pentru un ansamblu feudal fortificat, având o forma regulata, rectangulara si este strajuita la doua colturi de turnuri în forma hexagonala, cu doua nivele si având pe fatada vestica doua rânduri de guri de tragere. In coltul de nord-vest al zidului de incinta se afla un turn cu sectiune patrata iar altul-cu sectiune rotunda se afla în coltul de sud-vest al zidului.

Odaile staretiei sau Casa Domneasca se afla amplasate în partea dreapta a intrarii, în incinta. Sapaturile efectuate pentru investigatiile preliminare restaurarii, au relevat si fundatiile corpului de chilii.

Biserica Mânastirii Mera

Biserica “Sf. Imparati”, de rit ortodox, este pozitionata în centrul incintei. Constructia este impresionanta prin arhitectura si volumetrie. Accesul în biserica se face pe trepte joase din piatra ce dau în pridvorul initial deschis cu arcade sprijinite pe stâlpi de forma octogonala.

Deasupra usii este amplasata pisania (în doua limbi), cu caractere chirilice si grecesti. Deasupra pisaniei se afla o firida dreptunghiulara care reprezinta “Buna Vestire” pe un fundal cu caracter arhitectural. Infundata pâna la cutremurul din 1977, pictura descoperita în firida demonstreaza ca acesta a fost hramul initial al bisericii Cantemirestilor.

În ziduri si turnuri se observa gurile de tragere pentru tunuri si flinte. Un drum de straje din lemn înconjura odinioara prin interior întreaga incinta, asigurând si accesul la nivelul superior al turnurilor.

Cum se ajunge la Mânastirea Mera

De la Focsani (judetul Vrancea) luati drumul national 2M spre Odobesti si în continuare spre comuna Mera si comuna Andreiasu de jos, aprox.25 km. De la intrarea în Comuna Mera mai mergeti cam 500 de metri, apoi veti da de o bifurcatie, din drumul national faceti la dreapta si urcati un drum în panta. Intre drumul national si drumul în panta veti gasi o troita. Am atasat o fotografie facuta cu Google Maps (acum am vazut ca între timp au montat si un indicator spre mânastire).

Surse folosite: în documentarea mea am consultat diverse surse de pe net (www.crestinortodox.ro, Marius I. Buzatelu, ziarul România Libera – Valentin Musca 2008, Emil Lupu – ABRAL ARTPRODUCT S.R.L., Cronica cercetărilor arheologice din România), precum si cele doua foi lipite, format A4, aflate la intrarea în mânastire.