Turcia altfel 14 – Aphrodisia orasul iubirii

Turcia – Aphrodisia cum se ajunge si câteva peripetii

Nu, în acest articol nu va fi vorba despre sex si love, nu va puneti nadejdea în titlul articolului, deoarece nu voi fi corupt de ideea de a scrie despre love.

Nu, în articolul de fata va fi vorba despre un oras antic faimos, despre ale carui ruine mi-a povestit în termeni foarte elogiosi userul Cristian_h de pe site-ul amfostacolo.ro. Datorita lui am luat hotarârea de a ajunge la Aphrodisia si îi multumesc pe aceasta cale.

La Aphrodisia se ajunge doar daca aveti chef de o plimbare la Pamukkale si doar daca sunteti cu masina personala. Daca nu ati venit în Turcia cu masina personala, nu stiu daca excursiile cumparate de la agentiile turistice din Marmaris, Kusadasi sau Bodrum va duc si la Aphrodisia, în drumul lor spre Pamukkale.

In ceea ce ne priveste, am plecat din Marmaris spre Pamukkale dis-de-dimineata. Dupa 3 ore petrecute pe drumul expres care duce spre Denizli (doua benzi pe sens, plus o banda de rezerva, o adevarata desfatare soferistica), în momentul în care am ajuns în dreptul orasului Tavas, ne-a aparut în fata un indicator de culoare maro: “To Aphrodisias“.

Imediat s-a auzit în walkie-talkie vocea cristalina a lui Florione, urmând, normal, fraza standard numarul trei (vezi articolul despre Troia): “Bai, nu avem timp sa o vizitam si p’asta. Eu zic sa mergem înainte!”

Bineînteles ca nimeni nu l-a luat în serios si dupa câteva secunde de parlamentari on-air am luat-o la stânga, spre Aphrodisia. De la drumul expres am mers cam 30 km pe un drum normal, cu o singura banda pe sensul de mers, pâna la intrarea în localitatea Geyre, unde ne-am blocat în mijlocul unei intersectii, caci Ioana-GPS insista cu fermitate asupra faptului ca am ajuns la destinatie.

Chiar în mijlocul intersectiei, un indicator micut ne-a aratat drumul, am luat-o iar la stânga, am mers cam 200 de metri, am oprit într-o parcare amenajata în fata casei de intrare, ne-am dat jos din masini si ne-am trezit cu un jandarm alergând spre noi, cu mâna dreapta pe tocul pistolului si cu mana stânga gesticulând de zor.

Ne-a spus ca nu avem voie sa parcam acolo deoarece este parcarea unitatii de jandarmi care pazeste situl arheologic (Aphrodisias este considerata ca fiind obiectiv arheologic de gradul întâi si de aceea, pentru protejarea artefactelor, este necesara prezenta unei unitati de jandarmi). A fost parcarea sit-ului arheologic însa acum parcarea apartine jandarmeriei.

S-a uitat la numerele de înmatriculare, s-a mai linistit, apoi ne-a întors din drum, spunându-ne ca dincolo de intersectie vom gasi o alta parcare, de unde putem lua trenul. “Trenul?”, am întrebat noi, nedumeriti, caci nu vedeam nicio cale ferata. “Adica un trenulet!”   s-a fâstâcit el. “Adica nu este un trenulet, este un tractoras care o sa va aduca aici, la poarta de intrare a Aphrodisiei.”

Ne-am întors la intersectie si am parcat masinile în parcarea uriasa a unui restaurant, lânga doua autocare turcesti. In rânjetele a trei-patru localnici care se amuzau de încurcatura noastra, ne-am urcat într-un “trenulet” aproape gol, trenulet care-si astepta noii musterii, cei opt români si înca 4-5 turisti germani sositi în acelasi timp cu noi.

Trenuletul este format dintr-un tractoras cu unul sau doua vagoane, care face o cursa dus-întors pe fabuloasa distanta de doua sute de metri, cursa care costa fabuloasa suma de 1 lira de persoana. In 2-3 minute am ajuns la casa de bilete, 15 lire de adult si 10 lire de copil peste 12 ani, observând totodata si inscriptia care specifica faptul ca situl este patronat de New York University.

Turcia – orasul antic Aphrodisia si situl arheologic

Am intrat în situl arheologic pe o alee lunga si umbroasa, flancata de pini înalti, pe partea dreapta admirând tot soiul de sarcofage frumos sculptate iar pe partea stânga admirând restaurantul si magazinele cu suveniruri.

La capatul aleii, acolo unde se termina sarcofagele, începe muzeul, un muzeu modern, cu aer conditionat, o adevarata delectare în arsita de afara, muzeu construit din blocuri de cladiri ingenios lipite unele de altele (în interior se observa mai bine aceasta ingeniozitate).

Aphrodisia este unul din siturile arheologice foarte putin sau deloc cunoscute turistilor români care-si fac vacantele în Turcia. Mai mult, de acest oras antic se stia doar din textele clasice (prin sec 6 î.Chr. era doar o asezare micuta), pâna ce arheologii au debarcat aici la începutul sec 18 d.Chr. si au început sa scoata la iveala de sub pamântul zguduit de prea desele cutremure din zona minunatiile sculptate în marmura.

Datorita prezentei sale în apropierea unei cariere de marmura, orasul a fost cunoscut în antichitate ca un mare producator de sculpturi fine si lucrari exportate (un sculptor faimos fiind Alexander din Aphrodisia), lucrari gasite în Roma si în jurul ei dar si în Africa de Nord, la Leptis Magna (un oras important din Imperiul Roman, oras situat astazi în Libia).

Excavarile au început timid (un francez în sec 18 d.Chr.), apoi în forta în anul 1961 (prof.Kenan Erim), sub auspiciile New York University.

Alaturi de Delphi, Olympia si Efes, Aphrodisia este unul din putinele locatii turistice unde nu te poti plictisi, oricât te-ai stradui. Are de toate: un muzeu modern, excelent organizat pe tematici, ruine superbe, amfiteatru, stadion, restaurant, magazine cu suveniruri.

Mai aveti parte de umbra pinilor înalti dar si de cavouri sculptate, un fel de cimitirul vesel de la Sapânta, sculpturile aflate pe ele povestind, pe scurt, viata defunctului.

De la casa de bilete pâna la muzeul modern, poti admira pe partea dreapta a aleii zeci de asemenea cavouri. In ceea ce priveste sculpturile aflate pe ele, predomina vita de vie, zeul Bachus, fete tinere sau baieti tineri, acest lucru demonstrând ce viata grea duceau bietii locuitori ai orasului.

Istoria Aphrodisiei

Chiar daca asezarea dateaza din epoca bronzului (5600 ani î.Chr.), orasul a devenit deodata interesant pentru Iulius Cezar deoarece familia acestuia credea ca descinde din Venus, apoi a devenit si mai cunoscut în sec 1 d.Chr, sub domnia împaratului Augustus, care a luat sub protectia lui acest orasel, orasel care în urmatoarele doua-trei secole avea sa se extinda si sa faca legea în regiune.

Deoarece cetatenii Aphrodisiei erau suporteri entuziasti ai Romei (au participat la campania împotriva lui Mitridate, regele regatului Pontus), drept recompensa erau onorati deseori de împarat cu donatii consistente pentru altarul Afroditei.

Imparatul a acordat orasului statutul de oras liber, ceea ce înseamna ca raspundea mai degraba direct împaratului decât guvernatorului provinciei.

La prima vedere, orasul nu pare mare. Ceea ce se poate vedea astazi este rezultatul sapaturilor arheologilor. Insa turcii nu sunt ca grecii, care sapa, sapa si iar sapa.

Turcii sunt mai înceti, nu se grabesc, nici nu ar trebui sa se grabeasca, doar este un oras greco-roman si nu unul de-al lor, turcesc. Asa ca daca veti sosi aici peste câtiva ani, veti avea surpriza sa descoperiti mult mai mult din oras decât ceea ce am putut vedea noi.

Chiar am remarcat ca se lucreaza asiduu la Baile lui Hadrian (am vazut multa gresie si bucati de marmura noua) si cred ca se încearca reconstituirea Bailor, deoarece erau amplasate panouri mari unde se putea vedea cum vor arata în final.

Chiar acum, scriind acest articol si consultând diverse surse, am remarcat faptul ca anul 2013 a fost un an de reconstructii masive si de noi sapaturi si descoperiri. Din anul 2009 Aphrodisia se afla pe lista de asteptare pentru UNESCO, asta însemnând ca daca va fi inclusa pe lista finala, vor sosi aici mai multi bani pentru sapaturi si întretinerea sitului arheologic.

Aphrodisias era capitala micutei provincii romane Caria (de aici provin carienii, pe care i-ati întâlnit în câteva din articolele seriei “Turcia altfel”) si este unul din cele mai importante situri arheologice din Turcia.

Ca agentiile turistice romanesti nu îi fac publicitate, este de la sine înteles, deoarece cei 30 de km dus si cei 30 de km întors taie cheful oricarui ghid român sa îndrepte autocarul într-acolo.

In antichitate, orasul era faimos pentru Templul Afroditei (construit într-o prima forma în sec 6 î.Chr.), zeita ocrotitoare a orasului, o alta Afrodita decât cea de la Efes, acolo patronând o “Afrodita” mai razboinica decât aceasta, Afrodita de aici fiind stapâna deplina asupra iubirii.

Inainte de a se numi Aphrodisias, orasul a avut alte trei nume: Lelegon Polis, Megale Polis si Ninoe (ulterior, bizantinii l-au numit Stravopolis – orasul crucii).

De ce locuitorii au ales ca orasul lor sa fie singurul oras al iubirii din lumea antica, habar nu am, poate se plictiseau în zilele fierbinti de vara, poate trupurile statuilor din marmura ce reprezentau tineri si tinere superbe îi inspirau zilnic, cine stie.

Oricum, la inceputul sec 2 d.Chr, orasul a fost reconstruit din temelii folosindu-se planul de tip “grila” al lui Hippodamus, acelasi plan gasindu-se la Priene si Milet.

Aphrodisia – Tetrapylon

Am depasit muzeul, ne-am delectat cu sculpturile unui leu si a cozii unui paun, apoi ne-am îndreptat spre primul obiectiv, un obiectiv care îti taie respiratia pur si simplu, obiectiv care apare pe cartile postale care definesc Aphrodisia: intrarea monumentala în spatiul sacru al templului Afroditei, intrare numita “tetrapylon“.

De ce se numea asa? Uite de ce: în loc sa aiba patru coloane de sustinere, are patru grupuri de cate patru coloane. De la aceasta intrare monumentala pornea o cale pavata cu marmura, flancata cu statui de o parte si de alta, cale care ducea spre Templul Aphroditei.

Aphrodisia – Stadionul

In timp ce faceam pozele de rigoare, ca sa stie tot boborul ca florinb a trecut pe aici, am constatat stupefiat ca mi-a disparut baiatul, Andrei. “Tata!” aud undeva în departare, din gaura de sarpe, cum se spune în povestile nemuritoare. “Vino repede aici!”

Crezând ca a cazut în vreo groapa, speriat de-a binelea, am alergat în partea în care se auzea glasul copilului, apoi m-am oprit brusc: în fata mea se afla cel mai bine pastrat stadion din zona mediterana, mult mai bine pastrat decât stadionul de la Delphi, iar Andrei alerga de zor în mijlocul lui, printre buruieni si bolovani.

Dupa câteva minute a ajuns aici toata suflarea din România, cele opt persoane, iar exclamatiile nu mai conteneau sa apara.

Stadionul este superb si era folosit pentru evenimente ce tineau de atletism. Atunci când teatrul a suferit distrugeri foarte mari din cauza unui cutremur, o parte a stadionului a fost folosita pentru evenimente care aveau loc de regula în teatru.

Stadionul masoara 270 metri lungime cu 60 de metri latime si are 30 de rânduri pe fiecare parte a sa, putând adaposti în el aproximativ 30.000 de spectatori (pista are dimensiunile de 225 metri x 30 metri).

Avea intrari la ambele capete (curios lucru, nu?) iar partea din dreapta (dinspre est) era folosita pentru evenimente teatrale, cu scene din lemn demontabile. In sec 4 d.Chr., datorita amenintarii gotilor, orasul a fost înconjurat cu ziduri solide.

La ridicarea zidurilor au fost folosite diverse parti ale monumentelor distruse, dar si peste 2000 de cavouri, stadionul fiind integrat în structura de aparare a orasului.

Aphrodisia – Templul Afroditei

Neavând o alta orientare (în dreapta si în stânga se vedeau mai multe ruine, cu poteci ce duceau la ele), am folosit o harta descarcata de pe net si ne-am întors, luând-o spre Templul Afroditei, un templu impunator, cu câteva coloane ramase în picioare în urma numeroaselor cutremure care au zguduit zona.

In anul 1956 satul Geyre care se afla odinioara chiar în interiorul Aphrodisiei a fost mutat cu 500 de metri mai încolo, reconstruindu-se de la zero; spatiul din fata actualului muzeu era chiar piata principala a satucului Geyre.

In perioada crestina templul a fost modificat (cum altfel…) într-o basilica uriasa, pentru a lua ochii credinciosilor. Am uitat sa va spun ca majoritatea constructiilor au început sau s-au modernizat datorita unui sclav, Zoilos, nascut la Aphrodisia.

Eliberat fiind si îmbogatindu-se, Zeus stie cum, a “sponsorizat” majoritatea constructiilor noului oras. Alti oameni bogati i-au tinut isonul, participând si ei la înfrumusetarea orasului iar ruinele cladirilor care pot fi vazute astazi dateaza din acea perioada.

Aphrodisia – Bouleuterion

De la Templul Afroditei am ajuns la Bouleuterion, flancat pe partea dreapta de o basilica mai micuta si de palatul episcopal.

Bouleuterionul avea o capacitate de 1750 de locuri, o bijuterie arhitectonica, aici tragându-ne un pic rasuflarea, prostindu-ne recitând prima strofa din “Oda în metru antic”, de Mihai Eminescu (desi micutul amfiteatru era folosit ca teatru doar pentru elita orasului).

Aphrodisia – Baile lui Hadrian si Agora de Sud

De la Bouleuterion ne-am îndreptat spre Baile lui Hadrian (un fel de spa, cu frigidarium si caldarium, construit în timpul domniei împaratului Hadrian în secolul al doilea d.Chr.), bai aflate în reconstructie.

Apoi ne-am odihnit în Agora de Sud, superba, cu verdeata multa (desi era luna august), agora care, în antichitate, avea în mijlocul ei un bazin oval, mare, plin cu apa si fântâni arteziene.

Pe ambele parti ale bazinului se situau magazinele negutatorilor, în fata lor aflându-se o alee lunga, cu statui si coloane sculptate, iesirea din Agora efectuându-se prin doua porti monumentale, superb sculptate.

Am uitat sa va spun ca lipita de aceasta agora se afla agora principala a orasului, Agora de Nord, la randul ei fiind lipita de Bouleuterion.

Aphrodisia – Teatrul

Dar teatrul, unde e teatrul? Mai aveam niste ruine în fata noastra (ce s-au dovedit mai târziu a fi Sebasteionul) iar în partea dreapta un deal chel, fara pic de vegetatie.

Bineînteles ca nimeni nu s-a urcat pe acel deal, din cauza arsitei dogoritoare, nici macar din curiozitate, însa tocmai când îl ocoleam pe la baza, împielitatul de Andrei s-a cocotat pe el si a început sa strige cat îl tineau plamânii: “Mamaaaaaaa, ce teatru maaaareee!” , apoi a urmat un dialog, rostit ca în schita “Caldura mare”, de Ion Luca Caragiale:

– Ceeeee?
– E un teatru urias aici!
– Glumesti?
– Nu! Sunt foarte multi oameni! Veniti si voi!
– Eu nu ma urc pâna acolo!, zise Alexandra, profa de istorie.
– Eu nici atât, zise Florione.
– Nici eu, zise si Mihai. N-am niciun chef.

Sotia a zis ca ne asteapta cu Maria (fata profei de istorie) la poalele dealului, asezându-se amândoua pe o piatra sculptata, asa ca am urcat doar eu cu sotia lui Florione.

Ne-am cotopenit, cu chiu, cu vai, pâna sus, mai gâfaind, mai oftând, mai gemând si într-un final am reusit sa ne cataram pe el, acolo unde imaginea teatrului si a celorlalte cladiri ne-a taiat rasuflarea.

Am stat aici cateva minute bune, fotografiind de zor, admirând teatrul perfect portionat pe zone, precum si cladirile adiacente, care în final s-au vrut a fi tot niste bai publice (Baile Teatrului).

Ne-am trezit cu Mihai lânga noi, apoi a aparut si Florione cu o fraza zguduitoare, de tipul “Ce faceti, ma, aici, de nu mai coborâti?” si uite asa, rând pe rând, au urcat si ceilalti membri ai tribului, regasindu-ne cu totii pe coama dealului, satisfacuti fiind ca am reusit sa învingem arsita si urcusul.

Apoi ne-am asezat pe scaunele de piatra ale teatrului si am admirat în tacere panorama de sud a sitului arheologic, panorama ce se întindea cât vedeai cu ochii.

Aphrodisia – Sebasteion

De la teatru ne-am întors de-a lungul unor frize sculptate ce aratau figuri de indivizi bahici, cu ochii bulbucati din cauza vinului îngurghitat, niste frize lungi de 10-15 metri, ce alcatuiau o adevarata alee spre Sebasteion (ulterior am aflat ca frizele faceau parte din Sebasteion).

Stati putin, am zis cumva “Sebasteion“? Ce-o mai fi si cu Sebasteionul asta? Care-i treaba cu el? Habar nu aveam si ne holbam siderati la ruinele unei cladiri ciudate, de forma literei “U” întors, încarcata pe doua etaje, pana la refuz, cu frize.

Mai târziu am aflat, citind pe net, ca era un sanctuar religios ridicat în cinstea mai multor împarati romani dar si a Afroditei, “sebastos” fiind sinonimul grecesc pentru “augustus” (de aici provin si prenumele românesti Sebastian si Augustin), cladirii aducându-i-se apoi niscaiva modernizari în timpul domniei împaratilor Claudius si Nero.

Sebasteionul este unul din exemplele cele mai bine conservate ale cultului roman imperial, fiind decorat cu o serie extraordinara de sculpturi în marmura în marime naturala (initial au fost aproape 200 de sculpturi), care descriu împarati romani si membri ai familiei imperiale din anii 20 – 60 d.Chr, precum si personificari ale popoarelor supuse de Imperiul Roman, eroi mitologici si zei.

Reliefurile ofera o imagine de neegalat asupra modului în care puterea romana imperiala a fost înteleasa dintr-o perspectiva locala, a locuitorilor Aphrodisiei.

Muzeul din Aphrodisia

Dupa Sebasteion ne-am indreptat spre muzeu, un muzeu superb, cu aer conditionat si toaleta moderna. In interior am admirat o groaza de sculpturi în marmura (inclusiv faimoasa statuie a Afroditei, fara cap), majoritatea frizelor ce impodobeau Sebasteionul, însa ceva anume ne-a captat atentia în mod deosebit: trei tinere sclave din… Dacia.

In fine, muzeul seamana cu cel de la Delphi, multe statui impunatoare, porti sau fântani sculptate în marmura, eroi antici, zei, împarati, filozofi, oratori si atleti (pugilisti, în special).

Stau sa ma gândesc câte statui or fi ramas neexcavate, deoarece sunt sigur ca din faimoasa scoala de sculptura au iesit multe opere solicitate chiar de oamenii bogati ai orasului (unele sculpturi concepute la Aphrodisia pot fi vazute la vila lui Hadrian de la Tivoli).

Am iesit fericiti, foarte fresh, multumita aerului conditionat din muzeu, dar coplesiti de ceea ce vazusem în cele doua ore de vizitare a sitului arheologic, caci oriunde întorci capul, orasul antic geme de marmura, statui, coloane, frize si ziduri din marmura sculptate, fântani, cavouri etc.

De la muzeu am traversat pe partea cealalta, la magazinele cu suveniruri, ne-am aruncat ochii prin toate magazinele (nu exista tarabe, probabil americanii nu accepta asa ceva în interiorul Aphrodisiei), unii si-au cumparat racoritoare, altii si-au cumparat “frigidere” (magneti de frigider), pliante si înghetata.

Ne-am îmbarcat în “trenulet” si peste doua minute poposeam în bune conditii în parcarea restaurantului, observând cu stupoare ca parcarea era plina cu autocare, însa, din pacate, nu cu autocare românesti.

Patronul restaurantului ne-a înmânat niste pliante care prezentau, frumos colorate, vreo 10-15 feluri de mâncare, însa noi nu mai aveam timp pentru desfatarile culinare turcesti, deoarece în fata ne astepta miracolul de la Pamukkale, despre care citisem atâtea si atâtea lucruri interesante pe net.

Pentru mine, acest Pamukkale era o adevarata enigma si eram tare nedumerit de ceea ce voi gasi acolo.

Am strabatut cei 30 de kilometri pâna la drumul expres spre Denizli, într-o voiosie demna de efectul licorii bahice numita vin. “Mama, ce statui frumoase se aflau în muzeu!”, “Ati vazut mormintele sculptate? Ce chin pe ei sa sculpteze atâtea chestii din viata mortului!”, “Da’ de poarta aia magnifica care-ti taia respiratia, ce spuneti?”, “Si, teatrul, ati vazut ce misto arata în lumina amiezii?” “Apropo, oare de ce îi zicea Aphrodisia?”

Si tot asa, pâna ce am zarit, de pe culmea unui deal, jos, în zare, unul din cele mai frumoase si moderne orase ale Turciei: Denizli.

Program vizitare: zilnic, aprilie – octombrie 08:00 – 19:00, noiembrie – martie 08:00 – 17:00
Cost bilet intrare (2014): 15 lire adulti, 10 lire studenti, elevi si copiii peste 12 ani; copiii sub 12 ani (inclusiv) intrare gratuita.

Cum se ajunge la Aphrodisia:
– de la Bodrum sau Marmaris se ia drumul spre Denizli – Pamukkale. In dreptul localitatii Tavas faceti la stânga, cale de aprox. 30 km.
– de la Izmir sau Kusadasi se ia drumul spre Aydin – Nazili – Denizli. De la orasul Nazili, peste 15 km faceti la dreapta, cale de aprox. 30 km.
– de la Antalya se ia drumul spre Denizli (vedeti o harta a Turciei). Undeva la 20 km de Denizli, va întoarceti catre orasul Tavas, ocoliti orasul iar la iesirea din oras o luati la dreapta.

Coordonate GPS: 37°42’30”N 28°43’25”E

Surse folosite:
http://www.muze.gov.tr/aphrodisias
http://en.wikipedia.org/wiki/Aphrodisias
http://www.nyu.edu/gsas/dept/fineart/academics/aphrodisias/aphrodisias-monuments.htm
Ozgur Ozturk – A digital reconstruction of Sebasteion – Aphrodisias
Fotografia Afroditei – Ken Fairfax