Ripiceni judetul Botosani

Motivatia vizitei la Ripiceni

Ca tot vuiesc ziarele pe tema inundatiilor din nordul Moldovei, prin luna mai am dat o fuga la Ripiceni, satul natal al socrului meu.

Doream de mult timp sa fac acest drum, pistonându-mi sotia ca macar o data în viata sa vada locul de nastere al tatalui ei, dar si dorinta mea de a vedea barajul si lacul de acumulare de la Stânca Costesti (cel mai mare, ca suprafata, din România), construit împreuna cu rusii, pentru a mai domoli supararea primavaratica a Prutului, cunoscut în antichitate sub numele Pyretus, scitii numindu-l Porata, adica „apa furtunoasa”.

Comuna Ripiceni judetul Botosani, parcul din fata primariei.

Comuna Ripiceni, parcul din fata primariei.

Despre Ripiceni si fabrica de zahar franceza

Comuna Ripiceni este situata în extremitatea estica a judetului Botosani, având la est ca limita lacul de acumulare de pe râul Prut, lac care constituie frontiera de stat dintre România si Republica Moldova.

In manualele de istorie se spune ca aceasta localitate îsi trage obârsia înca din perioada paleoliticului inferior, adica cu 100.000 de ani înaintea nasterii lui Hristos. Putini mai stiu ca vechea asezare paleolitica nu mai exista astazi, fiind acoperita de apele lacului de acumulare. Printre altele, în cursul unor săpături arheologice din anul 1997, într-un tumul (mormânt) s-a descoperit un complex cu schelete de cai din epoca bronzului (2.000 – 1.200 î.Hr.).

Primaria comunei Ripiceni din judetul Botosani.

Primaria comunei Ripiceni, judetul Botosani.

Comuna Ripiceni este atestata documentar la 28 iulie 1569, într-un document care vorbeste de localitatea „Repiteni”, pe Prut. O influenta considerabila asupra vietii locuitorilor comunei, a avut-o fabrica de zahar, care a functionat între anii 1899-1944, constructia fabricii facându-se cu capital francez de catre societatea „Meillassoux et compagnie”.

Construirea fabricii de zahar nu a fost asezata întâmplator pe teritoriul comunei Ripiceni, deoarece pe acest teritoriu se afla o cariera de calcar, apa Prutului oferea debit suficient, iar zona este favorabila cultivarii sfeclei de zahar. Pentru înlesnirea transportului s-a construit o cale ferata cu ecartament îngust, Ripiceni – Dângeni pe o distanta de 30 km.

Ripiceni fabrica de zahar franceza.

Ripiceni fabrica de zahar

Fabrica de zahar si calea ferata au fost bombardate în anul 1944 de armata germana aflata în retragere, utilajele acesteia fiind demontate în totalitate de soldatii rusi si transportate (ca sa nu spun furate) în Basarabia.

Construirea barajului si stramutarea satelor

In 1974, când, printr-un ordin semnat de prim-ministrul Corneliu Mănescu şi contrasemnat de ministrul Apelor de atunci, Ion Iliescu, s-a dispus construcţia barajului, sapte sate din lunca Prutului au fost îngramadite într-unul singur: Ripiceni.

Fantana in comuna Ripiceni judetul Botosani

Fantana din Ripiceni Botosani

Pe locul în care, cu ani în urma, erau satele Lehnesti, Risca, Movila Rupta si Ripicenii Vechi, acum curge, nestingherita, apa Prutului. La fel la Cinghina, Popoaia, Bold. Oamenii au fost transportati din localitatile unde îsi aveau casele cu camionul care apartinea CAP-ului.

Casa din comuna Ripiceni judetul Botosani

Casa din Ripiceni Botosani

Au fost stramutate 823 de gospodarii de pe raza comunei Ripiceni, plus alte 62 din locurile unde în prezent locuieste doar natura. Nu numai oamenii au fost stramutati, ci si gradinitele, scolile, cinematografele, chiar si trei biserici. Numai locasul de cult din Serpenita a scapat.

Din partea Statului n-au beneficiat decât de 3-4 ari de pamânt si câte un cec de cinci mii de lei pentru materiale de constructie. La constructia barajului, partea româna a fost nevoita sa stramute 7 sate, iar cea sovietica, adica Republica Moldova, 11 sate.

Strada din Ripiceni judetul Botosani, Moldova.

Strada din comuna Ripiceni judetul Botosani.

Au fost lasate acolo gospodarii frumoase si îngrijite, pamânturi manoase si livezi pline de rod, dar si amintirea anilor petrecuti pe vremea copilariei. Au ramas bunicii sa le povesteasca nepotilor despre satele lor de odinioara, cu gradini întinse si curti largi, în care aveau loc sa întoarca caruta cu fân, cu grajduri pline cu animale.

Ripiceni judetul Botosani, in fata bisericii.

Comuna Ripiceni, judetul Botosani, in fata bisericii.

Copiilor li se pare că li se spun povesti. Unde s-au mai vazut curti atât de mari în care sa te joci cât poftesti si livezi din care sa culegi fructe? Pentru ei, singurul loc de joaca este praful din mijlocul drumului.

Comuna Ripiceni judetul Botosani biserica din parohia Ripiceni.

Ripiceni judetul Botosani – Biserica

Saracia si tristetea ripicenilor

Atâta saracie si tristete n-am mai vazut. Sunt si câteva case mai rasarite, dar atât. In dreptul uneia din ele, care stralucea de curatenie, o brasoveanca plângea de-a dreptul si tragea de noi, pur si simplu, sa nu plecam, sa mai stam cu ea la o vorba, fiindca aici, în comuna nu are cu cine sa vorbeasca.

Copiii ei? Un baiat plecat în Belgia, o fata în Italia iar alta stabilita în Brasov. Ce cauta ea aici? S-a dus dupa barbat, fiindca avea pamânt. Si-a vândut frumusetea de casa în Brasov si a venit aici, în acest colt uitat de lume.

Strada principala din comuna Ripiceni, Botosani.

Strada principala din comuna Ripiceni Botosani.

Strazile sunt drepte, parca trasate cu rigla si au numele satelor scufundate. Mi-a placut biserica, mare si frumoasa, precum si scoala veche, stramutata bucata cu bucata. Primaria este o bucata patratoasa de beton, în schimb noua scoala, moderna, arata foarte bine.

Strada din comuna Ripiceni judetul Botosani.

Strada din comuna Ripiceni, Botosani.

Personalitati din Ripiceni

In Ripiceni s-a nascut generalul Paul Cheler, „razvratitul”, stiti dumneavoastra, cel care se auto-intitula „comandantul Armatei din Transilvania”, predicând prin presa ideea reconcilierii româno-maghiare. Ion Iliescu l-a debarcat repede, trecându-l în rezerva în 1995. Alti oameni marcanti ar fi profesorul si pictorul Vasile Kinski sau pictorul iconar si profesor de pictura Gherorghe Stanciu, un depozitar al artei traditionale botosanene.

Vechea scoala generala din comuna Ripiceni judetul Botosani.

Vechea scoala generala din Ripiceni.

Barajul si lacul de acumulare Stânca Costesti

Sa va spun câte ceva si despre baraj. In primul rând, reprezinta un punct de trecere a frontierei romano-moldovene (habar n-am avut, vedeti patania de la sfârsit).

Barajul a fost finalizat în anul 1978, costurile realizarii lui ridicându-se la 60 tone de aur, suportate în egala masura de statul roman si cel moldovean. A fost construit cu scopul de a atenua viiturile, pentru alimentarea cu apa, irigatii, energie electrica, piscicultura.

Are o înaltime de 43 de metri, o lungime de coronament de 300 de metri si se întinde pe o suprafata de 59 km², fiind cel mai mare lac de acumulare din România. Legaturile cu zona lacului de acumulare Stânca Costesti, sunt asigurate prin sosele asfaltate, DN 24C Iasi-Stefanesti si DN 29D Botosani-Stefanesti.

Frontul de retentie are o lungime de circa 3 km si cuprinde o serie de baraje de tipuri si caracteristici diferite, legate între ele sau separate prin portiuni mai ridicate ale terenului natural.

Comuna Ripiceni, Botosani lacul de acumulare Stanca Costesti.

Ripiceni lacul de acumulare Stanca Costesti

Peripetii la un picnic

Dupa ce am iesit din comuna, au început si peripetiile. Am mers cam 2 km, apoi verisoara sotiei, care se afla cu noi în masina, ne-a povestit unde venea la scaldat când era mica. Gata, am hotarât, facem un picnic acolo. „Ai luat-o razna?” m-a întrebat nevasta-mea. „O sa ne împotmolim!”

I-am dat ordin Matizului sa coboare spre lac, pe un drum de carute. Micul gigant s-a conformat ordinului si dupa multe balacareli venite dinspre partea feminina, am ajuns la vreo 100 de metri de lac. Am coborât si am cautat un loc pentru picnic-ul nostru (de fapt cateva sandwich-uri si câteva mere).

„Tati, ia uite câte vaci sunt acolo!” exclama si pustiul meu. Ne-am îndreptat spre ele, deoarece, vrând-nevrând, drumul spre lac trecea prin apropierea lor. Când sa ne apropiem, una din vaci s-a ridicat în picioare. Apoi alte trei. Ne uitam noi mai bine si am înghetat: toate „vacile” erau… tauri! Norocul nostru ca erau legati cu frânghii.

Comuna Ripiceni judetul Botosani picnic langa lacul de acumulare.

Ripiceni, picnic langa lacul de acumulare.

„Pisici!”, sopti nevasta-mea, alba de frica. „Incet, înapoi!” am soptit si eu, pierit. Ne-am îndepartat, iar „vacile” s-au asezat, una câte una, cu ochii uriasi îndreptati spre noi. Ne-am asezat, la rândul nostru, acompaniati de un catelus, savurând în tacerea locului, sandwich-urile, cu un ochi spre lac iar celalalt spre „vaci”.

Peripetii la barajul Stânca Costesti

Dupa vreo ora, am iesit pe drumul principal. Peste 15-16 km am ajuns si la baraj, am trecut de el, apoi parca ne-a parut rau ca scapam prilejul de a-l vedea (trebuia sa ne mai abatem cam 3 km) asa ca am întors si am luat-o pe drumul spre baraj, drum stricat din cale-afara, plin de gropi.

Comuna Ripiceni, Botosani, la iesirea din comuna.

Comuna Ripiceni, judetul Botosani la iesirea din comuna.

Ajungem la o bariera, apoi dintr-o ghereta iese un tip îmbracat în civil, cu pistol la brâu. I-am spus ca suntem turisti, ca venim din Dâmbovita si ca am vrea sa vedem barajul (obisnuit fiind cu lejeritatea vizitarii barajului Vidraru sau a celui de la Bicaz).

I-am mai spus ca am si un copil în masina, care ar vrea tare mult sa vada barajul. S-a codit el ce s-a codit apoi zice: „Mergeti pâna la dispecerat si de acolo puteti vedea partea din spate a barajului. Va întoarceti aici si va las sa mergeti pe marginea din fata, ca sa va faceti o idee despre marimea lui.”

Zis si facut. Am luat-o încet, cu masina, apoi dupa câteva sute de metri apare o cladire înalta, de vreo 3-4 etaje. „Asta o fi dispeceratul?”, ma întreb, dar vad ca drumul merge mai departe. Mai merg înca vreo doua sute de metri, trec de o ghereta, vad un pod metalic si ma îndrept spre el, însa ma opresc brusc: la începutul lui, pe o placuta scrie mare „Douane”.

Imi dau seama ca am intrat în vama, o iau printre cele 2-3 masini asezate pentru control, dau un ocol mare, apoi ramân blocat: în fata mea sta postat un granicer, cu mâna stânga ridicata si cu cea dreapta la pistol.
– Nu aveti voie aici! striga la noi.
– Suntem turisti, am crezut ca putem vizita barajul! Ni s-a dat voie de la punctul de control.
– Actili la control! Sa nu fasiti nicio miscari! Inciet!
– Stai omule putin, îmi itesc eu capul pe geamul masinii. Nu suntem infractori! Suntem din Dâmbovita, de pe lânga Târgoviste. Am venit pâna la Ripiceni cu niste treburi si daca tot am ajuns pâna aici am zis sa vizitam si barajul.

Sta tipul putin pe gânduri, se uita la cartea mea de identitate, se uita si la Andrei, aflat pe bancheta din spate. Se codeste, se întoarce spre ghereta, prefacându-se suparat apoi se întoarce iar spre noi:

– Se sa ma fac eu cu voi? Stiti si-ati facut?
– Nu! raspund eu cu naivitate.

Isi mai plimba putin cartea mea de identitate prin mâini, apoi se hotaraste brusc:

– Gata, tuliti-o repede de aisi, pâna nu ma razgândiesc. Ma fac ca nu v-am vazut…

Ripiceni judetul Botosani, barajul Stanca Costesti, in spatele barajului.

Ripiceni judetul Botosani, barajul Stanca Costesti, in spatele barajului.

In fine, o pornesc în tromba si nu ma opresc decât la cladirea cea înalta, unde mai stam câteva minute, privind peisajul si urmarind cursul râului de la înaltimea ametitoare la care ne aflam. Apoi, peste un sfert de ora, Matizul argintiu se contopea cu soseaua argintie, în drum spre Iasi.

Relatari exceptionale, emotionale, pline de tristete, gasiti si în sursele de mai jos:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1248;0;14053;0;Ripiceni-cel-mai-inghesuit-sat-din-Romania.html
http://eurocom.gm.ro/articol/?artID=7
www.ziaruldeiasi.ro
www.evenimentul.ro – regional al Moldovei
www.stefanesti-botosani.com

24 comments

  1. Si bunica mea e din Ripiceni…e adevarat, saracie lucie acolo (cel putin asa era acum multi ani, cand am ajuns prin acele locuri)

  2. Alina, cineva de pe Softpedia spunea ca nu prea vede saracie in fotografiile mele. In cea de-a treia fotografie se vede strada principala, adica drumul national care strabate comuna.
    In rest, toate strazile sunt din pamant batatorit iar casele arata ca vai de lume… Strazile sunt drepte iar fiecare curte are dimensiunea standard de 400 metri patrati.
    Din doua mii si ceva de locuitori, doar 150-160 au un loc de munca stabil.

  3. Bunica s-a refugiat din Ripiceni tocmai la Podari (langa Craiova) cand au venit rusii. Mi-a tot povestit o multime de lucruri despre viata pe care a dus-o acolo in copilarie. Am si eu o intrebare: fotografia cu fantana, mai tineti minte in dreptul carei case a fost facuta, era cumva pe langa biserica din Ripiceni? Multumesc

  4. Buna, Adriana !
    Fântâna a fost construita de parintii socrului meu, Titianu Octav (parintii lui se numeau Titianu Dumitru si Titianu Domnica – în caz ca bunica ta mai traieste si îsi aduce aminte de ei).
    Fântâna se afla în fata casei în care a copilarit socrul meu si pozitionata în spatele bisericii, în partea dreapta (daca stai cu fata la biserica).
    In momentul de fata, în aceasta casa locuieste alta familie (nu-i cunosc pe cei care locuiesc aici).
    Pe noi ne-a interesat mai mult ca sotia mea sa viziteze macar o data în viata locurile copilariei tatalui ei.
    Am uitat sa adaug ca am vizitat si ce a mai ramas din Fabrica de Zahar.

  5. Multumesc pentru raspuns, Florin. Din pacate bunica mea nu mai traieste, dar am intrebat despre acea fotografie pentru ca mi-a povestit ca si parintii ei au facut gardul in spatele fantanii, ca sa poata lua oamenii de pe strada apa. Casa lor era a treia de la biserica, nu stiu in care parte, oricum mai exista si acum. Strabunicul meu a lucrat la fabrica de zahar, intretinea instalatiile de la fabrica. As vrea si eu sa ajung pe acolo intr-o zi sa vad casa bunicii…

  6. poza cu fantana e facuta din fata casei in care am copilarit, pe strada Libertatii…nu e langa biserica! ma bucur sa vad ca ai fost pe strada mea! chiar daca satul e cufundat in saracie si uitare, e satul in care am copilarit iar pozele postate de tine m-au facut sa imi fie dor de fiecare coltisor din Ripiceni!

  7. Buna AnaMaria !
    Exprimarea mea „pozitionata în spatele bisericii” nu a fost una din cele mai fericite…
    Fântâna se afla cam la 200 de metri in dreapta bisericii, pe o strada paralela cu drumul principal care traverseaza comuna.
    Intre timp, sotiei (desi nu s-a nascut acolo) i s-a facut din nou dor de Ripiceni 🙂 .
    In rest, sa ai o zi impecabila !

  8. La multi ani! Felicitari pentru relatarea facuta de la Ripiceni – satul vacantelor mele minunate la bunici. M-a emotionat! Salutari socrului tau si iti multumesc pentru faptul ca ai fost curios sa ajungi acolo desi nu ai rude apropiate care sa traiasca acolo. Pana la 18 ani fiecare in fiecae vacanta respiram acolo. Locurile de acolo sunt parte din mine si …desi eram foarte mica eu am prins si casa bunicilor din Ripicenii vechi. Bunicul meu, Neculaie Cumpata avea o gradina mare (bulgarie) de harbuji (pepene verde) si de castraveti. Era si pescar iar casa lor din satul vechi era chiar pe malul Prutului. Din nefericire am trait teama inundatiilor alaturi de bunici si stramutarea doar alaturi de bunica. Sa fiti fericiti si sa mai mergeti acolo. Cu tot dragul, o ieseanca din Bucuresti (cu bunicici si parintii din Ripiceni), Cristina Tilica

  9. Multumesc pentru aprecieri !
    Din pacate, nu l-am cunoscut pe socrul meu (Titieanu Octav), acesta decedând înainte de a ma casatori cu fata lui (actuala mea sotie). Mai mult împinsa de la spate de mine, sotia a fost de acord sa mergem acolo, stiindu-mi placerea de a calatori prin tara. Eram curios sa cunosc atât Ripiceniul (citisem foarte multe lucruri despre el), cât si cel mai mare baraj din România, Stânca-Costesti.
    Mai mult, suntem si „mosieri” 🙂 la Ripiceni (avem 1 ha de pamânt arabil…). Tot aici (ca si în Grecia) am fost uimit vazând dealurile arate complet !
    Sa ai o zi/seara impecabila !

  10. Bunicii mei si ai sotiei sunt de acolo, eu am crescut acolo o mare parte din viata si chiar daca am plecat de ani buni, ma intorc de cate ori am posibilitatea, cu placere. Cat despre baraj , nu ai vorbit cu cine trebuie, se putea vedea mai mult, dar asta necesita ceva mai mult timp.Femeia din Brasov tin sa o contrazic, sunt oameni in acel sat cu care chiar ai ce discuta profesori, ingineri, oameni simpli dar cu o inteligenta aparte. Probabil ea a vazut numai „pleava” satului. Nu ma ascund, sunt constient ca o mare parte din locuitorii satului sunt jalnici (ca sa nu spun mai urat) dar sunt si oameni deosebiti. Ma bucur ca ai fost pe acolo, ma doare ca nu a avut cine sa te indrume spre locurile frumoase poate ca nu ai avut nici timp). Sa auzim de bine!

  11. AM GASIT TARZIU ACESTE RANDURI.RIPICENI E COPILARIA MEA SI,ORICAT DE UITAT DE LUME SI SARAC AR FI,RAMANE IN SUFLETUL MEU.

  12. Cumpata Sebastian

    Buna, sunt nespus de bucuros si emotionat sa vad cum este descris satul meu natal, cu bune si cu relele lui.
    tot ce sa apreciat este in cea mai mare masura corect.Sunt scursori si uscaturi ca in orice padure, dar sunt si oameni deosebiti, si aici as dori sa mentionez pe unul dintre ei : domnul profesor de istorie Turcanu Ion, un om deosebit.
    Am parasit localitatea natala la virsta de 14ani , cind am plecat la pentru studii. De atunci merg acasa la Ripiceni in fiecare vara.
    Vreau sa va spun ca in perioada comunista satul era foarte bine ,,situat”. Avea, are si acum, un camin cultural, doar ca pe vremea aceea veneau in modregulat spectacole de muzica usoara ,populara si de muzica simfonica. Seara rula film , iar duminica rula si matineu la ora 15. In caminul cultural era biblioteca comunala, universul copilariei mele. Am petrecut multe ore in acea biblioteca. Din pacate dupa revolutie nu a mai ramas nimic din toate acestea. Acum din doi tarani va iesi, unul, doi sau mai multi tarani. Marea parte a copiilor de acolo nu stiu decit sa munceasca pamintul.
    Ma bucur si ma surprinde sa aflu ca cineva cu numele Cumpata avea cindva gradina de legume. Pe mine ma cheama tot Cumpata, Cumpata Sebastian (stiut de Iuli in sat), pe tata Cumpata Toader, iar pe bunicul din partea tatalui Cumpata Vasile. Aviz, Catalina.
    Salutari Lucia Virnav. Care Virnav, ai vreo legatura cu Virnav , croitorul?

  13. Buna, Mihai!
    Analogia cu Moscova vine de la o simpla vorba de duh a soacrei mele, Dumnezeu s-o odihneasca: langa comuna Razvad se afla comuna Gura Ocnitei (ambele sunt situate in judetul Dambovita). Cele doua comune sunt despartite doar de cativa zeci de metri. Dar ca sa ajungi la Targoviste de la Gura Ocnitei, trebuie obligatoriu sa treci prin Razvad. Deci Razvadul este mai aproape de Targoviste, apoi de Timisoara, apoi de Paris.

    Distanta Razvad – Paris este mai mica cu cativa zeci de metri decat distanta Gura-Ocnitei – Paris. Soacra mea, cand vorbea cu o femeie din Gura Ocnitei glumea spunand: „Eu stau in Razvad – picior de Paris!” Adica Razvadul este mai aproape de Paris, decat Gura Ocnitei.

    De aici mi-a venit si ideea analogiei cu Moscova (dar si titlul articolului): Ripiceniul este mai aproape de Moscova, decat Razvadul. Nu am batut niciun apropo, de nicio culoare politica si nici n-am facut vreo referire istorica vi-a-vis de influenta Rusiei asupra Moldovei de-a lungul timpului.
    Asta e tot. Sper ca m-am facut inteles.
    Sa ai o zi impecabila!
    (Observatie: pe vechiul blog florinbad.com articolul de fata se numea „Ripiceni – picior de Moscova”)

  14. comentariu echilibrat. cu moscova nu am inteles care e legatura.

  15. Multumesc Florin! Pentru oricine citeste titlul oricum este greu de imaginat ca s-ar gandi la alambicata ta constructie logica din care s-a nascut acesta.

    Mi-ai reprosat ca am postat fotografia cu biserica din sat. Ai avut si tu libertatea de a publica aceasta poza fara sa ceri incuviintarea nimanui.Nu este proprietate intelectuala. Daca este dorinta ta,voi sterge postarea respectiva. Voi posta alta(-ele)pe care le-am facut personal.

    Casele din sat sunt cu mult mai ingrijite si mai frumoase mai ales fata de cele de prin Sudul tarii. Doar ingramadirea poate da aceasta falsa impresie.
    Toate cele bune si Domne ajuta!

  16. Buna, Mihai!
    Nu trebuie sa cer incuviintarea nimanui pentru a publica aceasta fotografie deoarece este facuta chiar de mine 🙂 , ca toate fotografiile din acest articol (sunt facute în timpul vizitei la Ripiceni).

    La sfarsitul blogului am scris ca se pot copia fragmente din postari si fotografii, cu rugamintea de a preciza sursa lor. Nu tin neaparat sa stergi fotografia din avatarul tau, doar sa precizezi ca este luata de pe blogul turismcultural.ro
    In rest, nu este nicio suparare. Sa aveti cu totii o zi impecabila!

  17. Buna ziua. Fantana de care se tot discuta e in fata casei bunicilor mei. Ei nu mai sunt in viata dar fiecare vacanta de vara ma regasesc acolo copilarind pe ulitile satului si de-a lungul Prutului care mi-e foarte drag. De cate ori am ocazia si pot veni in tara merg acolo cu drag. Un satuc frumos si cu un loc al copilariei mele.

  18. Nu uitati de VASILE KINSCHI si GHEORGHE STANCIU, mari artisti plastici ai Romaniei, mi se pare important, vorbind de Ripiceni.

  19. Multumesc pentru informatie. Am completat articolul.

  20. NATALIA MARCOVICI FREIMAN

    MAM NASCUT IN RIPICENI IN 1946 .CAND AM AVUT 3 ANI AM TRECUT CU PARINTI LA BOTOSANI SI MAI TARZIU DIN 1960 TRAIESC IN STRAINATATE. VREAU SA VIZITEZ IN RIPICENI SI NU STIU UNDE ERA CASA IN CARE LOCUIAM.PARINTI NU MAI TRAIESC .NUMELE TATALUI MEU IERA CAROL MARCOVICI. CASA IERA LANGA O FARMACIE PE STRADA PRINCIPALA SI O GALANTERIE.PE ACEIASI STRADA IERA SI O SCOALA.CINE MA POATA AJUTAR SA LOCALIZEZ CASA?

    • Buna,
      Ma numesc Cumpata Sebastian si sunt ( sau mai bine zis eram ) din Ripiceni. Casa in care te-ai nascut ar putea fi una din primele cinci case de pe partea stinga cum mergi de la biserica spre primarie.
      Spun asta deoarece dupa nume esti evreica iar acele cinci case sunt evreisti si stiu ca au fost locuite de evrei. Mai mult una dinte ele , prin anii 70 functiona ca si cabinet medical.
      Daca consideri ca te mai pot ajuta contact pe e-mail cumpatas2004@yahoo.com

  21. Anamaria Tanase

    Am citit cu emotie prezentarea si comentariile cititorilor. Va multumesc pentru ca mi-ati oferit aceasta posibilitate. Intr-adevar un sat sarac, cu case inghesuite si putine sperante de dezvoltare economica. Imaginea bisericii infrumuseteaza acest loc si aduce parca putina speranta. Cred ca Dumnezeu m-a indrumat spre siteul dumneavostra intr-un moment de dezamagire si descurajare…In acest sat ingramadit si imbatranit de vreme se incearca de cateva luni ridicarea unui asezamant social in curtea bisericii, s-a pornit greoi, cu teama parca si in aceasta vara s-a reusit ridicarea lui pana la acoperis. Din pacate partea aceasta a lucrarii necesita un efort mult mai mare si sperantele noastre s-au intunecat brusc…gandul ca iarna va surprinde cladirea neacoperita ne intristeaza si desi facem eforturi sa gasim oameni cu suflet care sa ajute reusita pare departe inca. Faptul ca astazi am gasit acest site imi da speranta ca am putea primi o mana de ajutor. Mai este nevoie de scandura si de acoperamant; am reusit sa obtinem grinzile necesare…Ne lipseste si o echipa priceputa care sa puna suflet si pricepere in realizarea acoperisului… Daca doriti sa va implicati in acest proiect de suflet si sa oferiti sprijin in achizitionarea materialelor necesare puteti lua legatura cu preotul Mihai Tanase la tel 0766242172 care va poate oferi raspunsuri si la intrebarile de mai sus.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti in aceste vremuri tulburi!

    • Doamna, eu sunt din Dâmbovita… Va dati seama ca nu cunosc nicio echipa de mesteri din zona Ripiceniului si am fost o singura data acolo, vreme de câteva ore. Domnul preot Mihai Tanase ar trebui sa discute cu diversele firme private care-si desfasoara activitatea in comuna, firme care pot ajuta din punct de vedere financiar la finalizarea asezamântului social. Domnul preot poate monta o placuta pe un perete al asezamântului, placuta pe care pot fi afisati toti sponsorii principali. Poate asa sa faca rost de bani, materiale si mesteri. Unele firme, prin sponsorizarea unor lucrari sociale, îsi pot reduce impozitele si pot fi stimulate sa ajute în acest mod.

  22. Anamaria Tanase

    Va multumesc pentru raspunsul prompt. Cu siguranta nu m-as fi gandit ca dumneavostra sa faceti asta, va asigur ca am citit cu multa atentie ceea ce ati scris despre Ripiceni. Ma gandeam ca poate exista oameni care nu sunt momentan in sat, oameni cu care nu putem lua legatura, oameni care citesc articolul dumneavoastra, oameni care nu stiu multe despre ce se intampla in satul lor natal dar care ar dori sa dea o mana de ajutor daca ar sti. Am simtit ca articolul dumneavostra ar putea crea o punte intre ei si noi. Multumim pentru sugestii, sunt intotdeauna binevenite, dar cu siguranta am incercat toate variantele posibile, asa am reusit sa avansam atat demult cu lucrarea in doar cateva luni. Realizarea acoperisului insa necesita un efort mult mai mare si orice mana de ajutor, chiar si pe aceasta cale, ar putea sustine ducerea la bun sfarsit a acestui demers. Imi cer scuze daca v-am deranjat cu postarea mea. Va doresc mult succes in activitatea dumneavostra! Cu respect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*