Turcia

Turcia altfel 28 – Istanbul 11 – Podul si Turnul Galata

(timp citire: 15 minute)

La Turnul Galata dinspre Moscheea Suleymaniye

Spuneam în articolul trecut (Turcia altfel 27 – Istanbul – Haremul) ca ne-am dorit sa vizitam Turnul Galata, trecând din nou pe la Moscheea Suleymaniye. Doream astfel sa vedem mormintele lui Suleyman si ale Roxelanei, iesind de la Palatul Topkapi si ocolind Sfânta Sofia prin fata.

Turism Cultural - Istanbul spre Sfanta Sofia
Istanbul spre Sfanta Sofia

Uite ca nu am reusit, odata ajunsi la Moscheea Suleymaniye poarta cimitirului era tot închisa asa ca ne-am chiorât prin gard la morminte, încercând sa ghicim care din mausolee erau ale celor doi îndragostiti.

Ne-am plimbat putin în partea dinspre Bosfor a moscheii apoi am coborât printr-o poarta micuta pasind pe o straduta mai ciudata, plina cu case medievale turcesti, straduta care de fapt reprezinta Bazarul Tiryaki.

Turism Cultural - Istanbul magazin dulciuri
Istanbul magazin dulciuri

Din straduta în straduta am ajuns la marele bulevard care merge paralel cu tarmul Cornului de Aur. Am lasat pe partea dreapta Noua Moschee (Yeni Camii), am intrat printr-un pasaj subteran si ne-am trezit în fata Podului Galata.

Turism Cultural - Istanbul Podul Galata pasaj subteran
Istanbul Podul Galata pasaj subteran

Podul Galata

In anul 1453, în timpul asediului Costantinopolului, turcii construisera un pod de vase (barca lânga barca) în acest loc strâmt al Cornului de Aur, pentru mobilitatea trupelor terestre. In caz ca nu stiati, Cornul de Aur este un golf lunguiet si îngust.

Apoi prin anii 1502-1503, sultanul Baiazid al II-lea i-a solicitat lui Leonardo da Vinci sa proiecteze un pod în locatia de astazi a podului.

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci a proiectat un pod modern, o minunatie a acelor timpuri: un arc de cerc cu o deschidere de 240 de metri si o latime de 24 de metri. Daca ar fi fost construit, ar fi fost cel lung pod din lume la acea vreme.

Turism Cultural - Leonardo da Vinci model pod Galata
Leonardo da Vinci model pod Galata

N-a fost sa fie deoarece proiectul ambitios nu a fost aprobat de sultan. Proiectul lui Da Vinci fost realizat în anul 2001 la o scara mult mai mica de arhitectul norvegian Vebjorn Sand

Turism Cultural - Norvegia pod construit dupa modelul lui Leonardo da Vinci
Norvegia pod construit dupa modelul lui Leonardo da Vinci

In anul 1845, între cartierele Karakoy si Eminonu a fost construit un al doilea pod din lemn care era asezat pe pontoane.

La sfârsitul secolului al 19-lea în oras au început sa fie folosite tramvaiele ca mijloc de transport. S-a constatat ca vechiul pod nu putea sa suporte asemenea greutati, motiv pentru care au fost trimise cereri companiilor de constructii importante din lume pentru a construi un alt pod.

Turism Cultural - Istanbul Podul Galata anul 1889
Istanbul Podul Galata anul 1889

Penultima varianta a podului

In urma ofertelor primite, în anul 1907 a fost selectata compania germana MAN, însa contractul a fost anulat dupa declansarea celei de-a doua Monarhii Constitutionale.

La data de 14 octombrie 1909 a fost semnat un nou contract cu aceeasi companie germana. Constructia noului pod a costat 237.000 de galbeni iar podul a putut sa suporte o linie de tramvai.

Inaugurarea lui a avut loc la 27 aprilie 1912, având o lungime de 467 metri, o latime de 25 metri si o înaltime de 3 metri.

Varianta actuala a Podului Galata

In anul 1980 s-a pus problema construirii unui nou pod în locul acestuia (a cincea si ultima varianta a podului actual). Acesta a fost construit de compania turca STFA si a fost inaugurat la 12 iunie 1992.

Turism Cultural - Istanbul Podul Galata vedere aeriana
Istanbul Podul Galata vedere aeriana
Turism Cultural - Istanbul Podul Galata vedere turn
Istanbul Podul Galata vedere turn

Noul pod, modern, era dispus pe 114 stâlpi, avea o lungime de 490 metri si o latime de 80 de metri (al doilea pod din lume ca latime).

Este un pod dublu-basculant, în sensul ca mijlocul podului se poate ridica cu ajutorul unor contra-greutati, permitând trecerea vaselor înalte. Podul are doua trotuare pentru pietoni, doua linii de tramvai si câte trei benzi de circulatie a masinilor de o parte si de alta a liniilor de tramvai.

Turism Cultural - Istanbul Podul Galata pescari
Istanbul Podul Galata pescari
Turism Cultural - Istanbul Podul Galata tramvai
Istanbul Podul Galata tramvai

Sub el se afla mai multe cafenele si restaurante. Aici puteti mânca faimosul “balik”: o franzela taiata pe jumatate; între feliile ei se pune o jumatate de peste si diverse verdeturi (ceapa, salata, rosii, castraveti).

Noi am pasit emotionati pe pod, este o forfota neîntrerupta, o galagie stridenta dar si haioasa, galagie furnizata de zecile de perscari amatori care îsi încearcau cu patima norocul în ale pescuitului.

Turism Cultural - Istanbul Podul Galata
Istanbul Podul Galata
Turism Cultural - Istanbul Podul Galata mijloc basculant
Istanbul Podul Galata mijloc basculant

Turnul Galata

Am stat câteva minute pe pod admirând pescarii galagiosi, traversându-l de la un capat la celalalt. Nestiind pe unde s-o luam am întrebat un tânar cum se ajunge la Turnul Galata. “Urcati treptele de acolo!” ne-a aratat el în departare o strada în trepte.

De la pod pâna la trepte sunt vreo suta de metri. Le-am urcat, am intrat pe o straduta îngusta si doar suvoiul turistilor ne-a atras atentia ca în fata noastra, rotund, cu ziduri groase, înalt de 70 de metri se ivea maiestuos Turnul Galata.

Turism Cultural - Istanbul Turnul Galata
Istanbul Turnul Galata

I-am studiat înaltimea ametitoare cam doua-trei minute apoi ne-am asezat la coada, o coada circulara de vreo 30-40 de persoane. Am ajuns si la casa de bilete, observând cu stupoare ca pentru a ajunge în vârful turnului trebuie sa luam un lift ultramodern.

Turism Cultural - Istanbul Turnul Galata intrare
Istanbul Turnul Galata intrare

Bineînteles ca s-au gasit unii turci care au fentat coada si au intrat în fata, spre indignarea turistilor occidentali, care nu erau obisnuiti cu smecheriile turcesti.

Am luat bilete, am intrat în lift si peste câteva secunde ne aflam la intrarea în restaurantul situat în vârful turnului.

Panorama Istanbulului

De aici, de la restaurant, se mai urca câteva trepte în spirala (ca la Turnul Chindiei din Târgoviste) pâna în vârful turnului. Odata ajuns aici te afli la mila turistilor, în sensul ca pe unii îi uita admirarea panoramei acolo. Putin le pasa ca mai sunt zeci de turisti care doresc sa admire si ei panorama Istanbulului.

Turism Cultural - Istanbul Turnul Galata Cornul de Aur
Istanbul Turnul Galata Cornul de Aur

Noi am asteptat cam cinci-sase minute, au mai coborât din turisti si uite asa am reusit sa pasim emotionati pe dalele circulare de beton, amutind la vederea panoramei superbe.

Istoria Turnului Galata

Prima mentiune a turnului este facuta de genovezi în anul 1349, ei fiind cei care au construit turnul. Cu aceasta ocazie, genovezii si-au consolidat pozitia în zona, acolo unde Strâmtoarea Bosfor se uneste cu Cornul de Aur.

In documentele bizantine turnul era numit Megalos Purgos (Bastionul cel Mare) iar în documentele genoveze era numit Christea Turris (Turnul lui Iisus).

Turnul a fost ridicat pe un teren stâncos. Odinioara, intrarea în el se efectua pe un pod rabatabil cu lanturi, fiind construit conform caracteristicilor militare arhitecturale specifice Evului Mediu. Tot odinioara, în jurul lui se mai afla un sant adânc de 1,5 metri si o latime de 70 centimetri.

Diametrul exterior al turnului la nivelul solului este de aproape 16 metri, diametrul interior este de 9 metri, grosimea zidurilor fiind de 3,75 m. Inaltimea turnului este de aproximativ 70 metri.

Turism Cultural - Istanbul Turnul Galata Andrei
Istanbul Turnul Galata Andrei

Etajele si scarile

Scarile care duc la etajul al treilea au fost construite în perioada genoveza si sunt ascunse în ziduri, având forma semi-circulara. Scarile care continua de la etajul patru pâna în vârf sunt dispuse în exteriorul zidurilor si sunt realizate din lemn.

Etajele construite dupa etajul patru au fost ridicate în perioada otomana. La etajul cinci se afla sapte gauri pentru tunuri. Scarile din lemn dispuse între etajele sapte si opt ale turnului (cele care duc de la restaurant la terasa superioara) au fost construite sub domnia sultanului Mahmud al II-lea.

Dupa anul 1874, Turnul Galata a fost folosit ca turn de control pentru pompieri iar începând cu secolul al 19-lea a fost folosit în scopuri turistice.

Turism Cultural - Istanbul Turnul Galata scara interioara
Istanbul Turnul Galata scara interioara

Noi ne-am tras fotografii cu nemiluita si ne-am certat putin cu turistii care nu prea aveau chef sa înainteze si blocau terasa. Apoi am coborât cu liftul, întorcându-ne spre Podul Galata (alti turisti ducându-se spre Piata Taksim, altii spre Palatul Dolmabahce).

La baza Podului Galata am intrat printre vânzatorii de balik. Am gasit un mic restaurant, am cumparat trei portii si le-am savurat pe malul Cornului de Aur, admirând vasele de croaziera dar si galagia pescarusilor înfometati.

Moscheea Yeni Camii (Noua Moschee)

De aici ne-am îndreptat spre pasajul subteran si am luat o mica pauza în parcul Moscheii Yeni Camii (Moscheea Noua) deoarece sotia nu avusese de lucru si cumparase niste baclavale pentru sufletelul nostru.

Mâncând încet baclavalele (ne-am gândit si la voi, stati linistiti), admiram moscheea uriasa construita de Safiye Sultan, sotia sultanului Murat al III-lea si mama sultanului Mehmet al III-lea.

Turism Cultural - Istanbul Noua Moschee Yeni Camii
Istanbul Noua Moschee Yeni Camii

Moscheea Noua si întregul sau grup structural a fost construita în stilul de arhitectura clasica otomana. Pâna sa fie finalizata, constructia moscheii a avut parte de mai multe peripetii:

  • au murit arhitectii
  • s-au terminat fondurile
  • deoarece constructia se afla aproape de mare, apa se infiltra foarte des în fundatie
  • terenul era moale asa ca pietrele de fundatie erau fixate pe tarusi legati unul de celalalt (solutie folosita si de Mimar Sinan) pentru a consolida terenul.

Moscheea dispune de doua minarete cu câte trei balcoane fiecare. Scarile care duc spre usile monumentale ale intrarii sunt curios de înalte, asa ca accesul în moschee te determina sa-ti pui serios la lucru conditia fizica.

Turism Cultural - Istanbul Noua Moschee Yeni Camii parcul
Istanbul Noua Moschee Yeni Camii parcul

In parcul moscheii mai multe perechi de tineri stateau la umbra pe bancute. Copiii de toate vârstele se dadeau cu rolele sau cu placile, semn ca parcul este destul de popular printre locuitorii megalopolisului.

Bazarul Egiptean (Bazarul de Mirodenii)

Dupa terminarea baclavalelor ne-am dus spre Bazarul de Mirodenii, însa spre dezamagirea noastra acesta era închis la ora aceea (bazarul se închide la ora 19:00 – de tinut minte).

Bazarul egiptean sau Bazarul de Mirodenii facea parte din grupul de cladiri ale Noii Moschei (se afla chiar lânga intrarea în Noua Moschee), fiind ridicat între anii 1663-1664 de Hatice Turhan Sultan, sotia sultanului Ibrahim si mama sultanului Mehmed al IV-lea.

Numele de “Bazar egiptean” vine de la faptul ca produsele care se vindeau în bazar proveneau din Egipt. Astazi doar noua vânzatori de mirodenii îsi continua activitatea aici, poate d’aia s-a închis asa devreme, ca sa nu apuc eu sa-l vad…

In interior, pentru a nu parea prea gol, s-au adaugat:

  • magazine de bijuterii
  • magazine de mobila
  • macelarii
  • magazine de fructe uscate si alune
  • magazine de textile
  • patiserii
  • magazine de cosuri din nuiele

Gara Sirkeci

Mergând spre Palatul Topkapi de-a lungul bulevardului, am trecut pe lânga Gara Sirkeci, gara terminus pentru faimosul tren Orient Express, tren care lega Parisul de Istanbul.

Gara a fost construita în anul 1889 si este asemanatoare cu Gara de Nord din Bucuresti (1880).

Turism Cultural - Istanbul Gara Sirkeci
Istanbul Gara Sirkeci

Ruta Orient Express-ului începea din Paris si trecea prin:

  • Strasbourg, Karlsruhe, Stuttgart, Ulm, si Munchen în Germania
  • Viena în Austria
  • Budapesta în Ungaria
  • Bucuresti în România
  • Ruse si Varna în Bulgaria
  • terminatia fiind în gara Sirkeci din Istanbul

Calatoria dura 80 de ore, de-a lungul a 3094 de kilometri. Astazi gara este folosita doar pentru curse interne (spre Konya, în special).

Ca fapt divers, în gara Sirkeci s-a filmat si partea de început a filmului Crima din Orient Express (2017), cu multi actori mari în rolurile principale (Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Willem Dafoe, Daisy Ridley, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Judi Dench).

Parcul Gulhane

Dupa ce am asistat la claxoanele nervoase ale turcilor deoarece trecea o coloana oficiala de bosi iar politia turca îi obliga pe soferi sa traga pe dreapta pâna la trecerea coloanei, ne-am îndreptat spre intrarea dinspre Bosfor a Parcului Gulhane, fostul parc imperial.

Turism Cultural - Istanbul Parcul Gulhane platani
Istanbul Parcul Gulhane platani

Este un parc superb, ti-e mai mare dragul sa-l strabati, gasesti aici arbori maiestuosi si flori de toate culorile.

Aleile sale strabat adevarate tuneluri racoroase sub arsita zilei, pe sub coroanele arborilor înalti, artari si platani (despre platani, arborii sacri ai otomanilor, am vorbit în articolul referitor la Moscheea Albastra).

Turism Cultural - Istanbul Parcul Gulhane
Istanbul Parcul Gulhane

Incepuse sa se înnopteze si deja primii turci se asezasera pe iarba pentru a gusta din bucatele interzise ale Ramadanului.

Am iesit din Parcul Gulhane pe portile imperiale dinspre Sfânta Sofia si am ajuns în Parcul Sultanahmet. Aici, surpriza mare: toate locurile cu iarba aflate între Sfânta Sofia si Moscheea Albastra erau ticsite cu familiile turcilor înfometati dupa o noua zi de post din perioada Ramadanului.

Turism Cultural - Istanbul musulmani ramadan Piata Sultanahmet
Istanbul musulmani ramadan Piata Sultanahmet
Turism Cultural - Istanbul musulmani ramadan
Istanbul musulmani ramadan

O asemenea imagine, ca simplu turist crestin ortodox, o vezi o singura data în viata. Sau, cine stie, poate vom reveni în Istanbul, este colea, la doi pasi, adica 8-9 ore de mers cu masina mica, pornind din Bucuresti.

Informatii Turnul Galata:

Pret bilet intrare: 25 lire persoana. Copiii cu vârsta sub 7 ani (inclusiv) intra gratuit.

Perioada vizitare: în fiecare zi  între orele 09:00 – 20:00

Surse folosite:

  • carte: Istanbul – orasul civilizatiilor
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Galata_Tower

Related Articles

2 Comments

  1. Înca un articol excelent despre Turcia si Istanbul! Daca le-ai pune cap la cap, s-ar contura o carte-ghid de toată frumusețea! Felicitari, Florin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker