Sfinxul Babele Crucea Caraiman

(timp de citire 12 minute)

O vizită la Sfinx Babele Crucea Caraiman

(notă: vezi update-ul de la sfârșitul articolului)

Într-o duminică dimineața ne-am hotărât foarte rapid să dăm o fugă pe platoul Bucegilor, platou care se află foooooarte departe de Târgoviște, la o oră si jumătate de mers cu mașina mică, pentru a vedea Sfinxul Babele Crucea Caraiman. Ne-a mai încurajat și faptul că de la Cabana Cuibul Dorului s-au asfaltat câțiva kilometri de drum forestier (actualul Transbucegi).

Dacă plecați de la Sinaia spre Târgoviște, cabana de mai sus o găsiți la 7 km de la ieșirea din Sinaia, chiar la terminarea serpentinelor Muntelui Paduchiosu. Însă trebuie să fiți atenți deoarece indicatorul de luare la dreapta este amplasat foarte din scurt si puteți avea fericita sansă să-l ratați.

Drumul pe Transbucegi spre Babele și Sfinx

Dinspre Târgoviște (sau pentru cei care vin dinspre Bucuresti, Pitesti, Craiova), mergeti spre drumul spre Sinaia, treceți de faimosul sat Glod (vezi filmul Borat), treceți de localitatea Moroieni și urcați serpentinele până la Cabana Cota 1000. De la această cotă mergeți înainte, spre Sinaia, cam 200-300 de metri și imediat o să vă apară în față devierea cu indicatorul “Hotel Peștera” sau “Cabana Piatra Arsă”.

Drumul asfaltat este foarte bun dar și… periculos. De ce? Uite de ce: are porțiuni atât de înguste încât două mașini trebuie să pice la mica înțelegere pentru ca una să cedeze în fața celeilalte.

Alt motiv: lipsa cu desăvârșire a parapeților, așa că persoana aflată în dreapta șoferului va avea parte la coborâre de senzațiile cele mai tari cu putință (dacă vreți să vă răzbunați pe nevastă sau pe soacră, puneți-o pe scaunul din dreapta șoferului).

Bifurcația de la Cabana Dichiu

După ce treceți de această porțiune superbă, ajungeți la Cabana Dichiu. Aici veti găsi o bifurcație: la dreapta o luați spre platoul Bucegilor, spre Cabana Piatra Arsă (“cabană” este impropriu spus, este un complex sportiv, cu stadion de fotbal cu tot) iar la stânga o luați spre mirifica si sălbatica Vale a Ialomiței.

Parcarea de la Cabana Piatra Arsă și drumul spre Babele

De la Cabana Dichiu mai facem cam 20 de minute și ajungem la complexul de la Piatra Arsă. Aici găsim un fel de parcare, de fapt un drum mai lat, unde toată lumea își lasă mașinile, dar nu din dragoste pentru munte ci datorită faptului că drumul este foarte greu de străbătut până la Cabana Babele. Te mai oprește și un indicator: “Rezervația naturală Bucegi. Intrarea în rezervație cu mașina se pedepseste cu amendă între 1500 – 3000 lei”.

Aiurea! O groază de gipane o iau înainte, urmate de Loganuri forțoase. Loganurile le găsim mai încolo, la 200 de metri departare, oprite din cauză de gropi și din cauză de bolovani, care stau drept pavăza în calea mașinilor care ar fi avut chef să mearga mai departe. Bineînțeles că de vină este ministerul turismului, care nu a dat ordin să fie dați bolovanii la o parte. Căci pentru ce s-a construit drumul spre Cabana Babele, nu pentru mașini? Ei comedie…

Deși este întortocheat, acest drum nu durează mai mult de o oră. Toți “proștii” (dâmbovițeni, prahoveni, brașoveni și bucureșteni) care și-au lăsat mașinile în apropierea Pietrei Arse, își continuă urcușul pe aceste serpentine domoale, sau taie poteca de-a curmezișul, pe stâncă. Din când în când, trebuie să se dea la o parte deoarece “deștepții” călare pe gipane își cer tainul, cu praf cu tot, ignorând rugămintea de pe plăcută, de a nu intra în rezervație cu mașina personală.

Babele și Cabana Babele

Ajunși la Cabana Babele, începe miracolul: nimeni nu se simte obosit! Este un aer extraordinar, încărcat cu ozon. În depărtare, vedem călare pe Sfinx un cretin care vrea să se fotografieze stând în cap sau în mâini, sus de tot, pe creștetul megalitului. Cred că România se va (mai) schimba doar odată cu schimbarea educației cu cea de tip japonez dar și a mentalitații de șmecheraș. Cu cât vom fi mai educați, cu atât ne va fi mai bine, ca nație (vezi Germania, Elvetia și Japonia, exemple luate aiurea).

Gardul de la Babele este rupt pe alocuri căci toată lumea vrea să se urce pe Babe, altfel n-ar fi veridică fotografia făcută acolo.

Babele au fost supranumite “Altarele ciclopice din Caraiman”, fiind închinate Pământului și Cerului, Soarelui și Lunii ca și lui Marte, zeu al războiului și al agriculturii.

Sfinxul din Munții Bucegi și misterul său

La Sfinx este aglomerație, așa că trebuie să aștepți minute bune pentru a se elibera sculptura faimoasă și pentru a putea fi fotografiată pe îndelete. Unii spun că este vorba doar de eroziune. Eu nu cred. Sfinxul stă acolo de mii de ani. Cine poate ști cum arăta, de exemplu, acum 2.000 de ani? Sau acum 12.000 de ani, pe vremea Potopului?

Măsurătorile geodezice, aparate foto care își descarcă singure acumulatorii, fotografii care ies voalate, busole care o iau razna, faptul că te simți întinerit în apropierea lui, faptul că nu ești deloc obosit atunci când ajungi lângă faimosul obiectiv turistic spune multe, pentru cine vrea să asculte.

În jurul Sfinxului găsești ceea ce găsești doar în munții României și nu găsești nicăieri în lume: pet-uri și cutii de bere. Ba mint: mai găsești și cioburi de la sticlele de șampanie, sparte de stânci în seara anului nou, pentru a fi alungate necazurile anului ce tocmai a trecut.

Pentru cei care nu știu (nici eu nu știam, pâna ce nu m-am documentat), Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit (monument preistoric, funerar sau religios, din neolitic sau din epoca bronzului), situat la 2.216 metri altitudine. Așa că dacă nu stiați, odată ajunși pe Platoul Bucegilor (Sfinxul Babele și Crucea de pe Caraiman), va aflați la peste doi kilometri deasupra nivelului mării.

Conform Wikipedia, asemănarea sa cu un Sfinx egiptean (un leu cu cap de om, aflat în poziția asezat), dacă este privit din anumite unghiuri, cât și legendele și istoria locului, au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție turistică importantă a României.

În munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la Topleț, Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon etc. Cea mai veche fotografie a Sfinxului datează din anul 1900 și prezintă Sfinxul văzut din față. Explicația fotografiei: “Babe din Caraiman”. Prima denumire de Sfinx datează din anul 1935, într-un articol din Buletinul Alpin, apoi în 1936 profesorul Alexandru Bădăluță îl descrie ca fiind “Sfinxul românesc”.

Ca un fel de off-topic, mie mi s-a parut că o altă structură megalitică, văzută din spate, este asemănătoare Sfinxului din Egipt (vezi fotografia de mai jos). Dar, în fine, fiecare cu percepția sa.

A douasprezecea planeta (Nibiru)

Scriitorul de origine evreiască, Zecharia Sitchin, descrie într-o carte fabuloasă, “A 12-a planetă” cum acum 450.000 de ani o rasă de extratereștri (faimoșii anunnaki din scrierile sumeriene) a aterizat pe Pământ în căutarea unui minereu prețios pentru scopurile lor.

Pentru a extrage acest minereu (aur, în special), anunnaki aveau nevoie de muncitori, astfel încât au încercat diverse combinații genetice cu humanoizii găsiți la fața locului (zona dintre fluviile Tigru și Eufrat, din Irak) și de aici au rezultat ghiciți ce: sfincșii, centaurii, minotaurii etc., până ce au reușit să producă primul muncitor, homo erectus, capabil să extragă minereul pentru care sosiseră aici.

Timp de multe sute sau mii de ani, oamenii au conviețuit alături de aceste greșeli genetice, introducându-le în legendele care au fermecat copilăria unora dintre noi, care au avut chef să citească mitologiile antice și nu să se joace pe calculator. O referință foarte bună este serialul Battlestar Galactica, un serial plin de adrenalină în care se povestesc, pas cu pas, peripețiile prin care trec primii civilizatori umani de acum 150.000 de ani.

Shambala și Gura de Rai

Parapsihologii și persoanele cu capacități extrasenzoriale descriu porțiunea aflată între megaliții Bucegilor și zona Peșterii Ialomicioarei ca fiind o zonă extraordinară atât pentru psihic, cât și pentru sănătate dar și o poartă către Shambala (un regat mitologic care se presupune că s-ar afla în interiorul Pamântului; spre acest regat subteran duc câteva tunele, unul dintre acestea aflându-se în Bucegi).

Există zone interzise (păzite de jandarmi) dar și așa-numitele “guri de rai”, unde te încarci cu energie. Americanii au încercat să cerceteze zona prin anii ’90, israelienii au încercat și ei să ajungă aici (vezi elicopterul prăbușit la Fundata, în anul 2010). Apropo, știți ce făcea acel elicopter în Munții Bucegi? Cartografiere…

Gata cu divagațiile. Îmi place să-mi pun imaginația la lucru, nu mă luați în serios.

Vedeți și cărțile controversate ale lui Radu Cinamar (gurile rele zic că Radu Cinamar reprezintă un grup de oameni și nu un singur scriitor), cărți referitoare la enigmele Munților Bucegi, mai ales cartea “Viitor cu Cap de Mort”. Dezbateri aprinse referitoare la cărțile acestui autor (sau grup de autori) puteți găsi pe site-urile Rufon, Softpedia și Santamia.

Drumul spre Crucea de pe Caraiman

Bun, este ora 14:00. Mergem și la Crucea de pe Caraiman? Grupul nu prea are chef, nori grei și nervosi acoperă întreg platoul iar zecile de oameni aflați aici sunt deja zgribuliți și supărați din cauza norilor, care sunt cât p’aci să strice o zi foarte frumoasă. La meteo spunea că va fi o zi senină și culmea este că în jurul norilor care s-au îngrămădit deasupra noastră cerul este absolut senin. S-o fi supărat Zalmoxe pe noi din cauza gunoaielor pe care le lăsăm în urma noastră pe pământul sfânt? Nu știu.

Întrebăm câțiva turiști care coboară de la Cruce iar aceștia ne spun că până acolo facem în jur de 50 de minute, maxim o oră. “Altă dată!”, hotărăște grupul. “Mai venim pe aici!”, se aud niște voci răzlețe. Se știe că “mai venim pe aici” poate însemna peste 10 ani sau niciodată. Trag de toți să mergem și la Cruce, îi rog să nu pierdem această ocazie și dintr-o dată, ca la un semn, norii se risipesc și apare Soarele, încălzind și detensionând atmosfera creată de norii întunecați.

“Haideți, fraților, până la Cruce!” mai încerc o dată. “Facem o oră până acolo, stăm o jumătate de oră, ne întoarcem și pe la 17:00 suntem la mașini. Ce-i atât de greu?” Mă ajută și copiii, mai întâi Andrei, apoi Maria, și încet-încet maturii cedează și o luăm pe poteca marcată cu o cruce roșie.

S-au înviorat cu toții, deși se uită speriați la poteca care șerpuiește hăăăt, în depărtare! Drumul poate fi parcurs ușor, în partea dreaptă având Cabana Caraiman iar în stânga releul de televiziune Coștila (punct strategic, păzit de o unitate militară).

Apropo, de la Cabana Caraiman pornește o a doua potecă, mult mai periculos de străbătut decât aceasta pe care pășim noi (această potecă periculoasă am străbătut-o pe când aveam 14 ani și țin minte că mă ajutam de un fel de cablu metalic prins în stânca muntelui de către salvamontiști).

După aproximativ o oră ajungem în vârf și suntem martorii unor imagini ce ne taie respirația. Norii sunt la nivelul ochilor iar jos, în vale, se vede orașul Bușteni, ca un micuț furnicar. Apoi, după o pauză scurtă, coborâm spre Cruce.

Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman

Crucea Eroilor Neamului (popular, Crucea de pe Caraiman) este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 metri, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți în Primul Război Mondial.

Este unică în Europa, atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 metri și două brațe de câte 7 metri fiecare (ca fapt divers, un fel de râsu’-plânsu’, pe timpul comuniștilor, un primar cretin a vrut să taie brațele laterale si să-i pună în vârf o stea roșie).

Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu înalt de 7,5 metri, din beton armat placat cu piatră. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică.

Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria (care a urmărit îndeaproape execuția crucii, până la finalizarea ei) și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanța cât mai mare. Inaugurarea și sfințirea monumentului a avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci.

Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Soclul crucii a fost realizat în anul 1930, din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată, fiind construit la doi ani după sfințirea Crucii, pentru o mai bună încastrare a ei, inițial Crucea fiind introdusă direct în stâncă.

Cum este iluminată Crucea de pe Caraiman

Pentru iluminarea crucii, la început s-a folosit un generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat), generator care alimenta 120 becuri a câte 500 W. In 1938 a fost racordată la sursa cu care era dotată stația de la Coștila (2487 m), printr-un cablu subteran.

Pâna în 1948, era iluminata de două ori pe an, la 15 august (Sfânta Maria Mare) si de Înălțarea Domnului (când se sărbătorește și Ziua Eroilor). În anul 1990 s-a finalizat montarea instalației electrice și de atunci s-au efectuat mai multe reparații și înlocuiri de becuri (mulți turisti vandalizau Crucea, urcându-se pe ea și spărgând becurile).

În anul 2003 instalația electrică s-a defectat din nou, la repararea ei lucrând mai multe echipe de salvamontiști care au cărat sute de kilograme de material. Salvamontiștii au înlocuit zeci de becuri, instalația electrică fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004, racordată la rețeaua electrică a orașului Bușteni.

Astăzi, odata cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri a câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de kilometri depărtare, de pe Valea Prahovei. Există un nou proiect care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.
Dacă doriți să aflați mai multe amănunte despre istoria (dramatică, pe alocuri) a construirii Crucii, citiți pe Wikipedia.

Drumul de întoarcere spre parcarea de la Cabana Piatra Arsă

Noi ne-am rotit ceva timp pe platoul de beton al Crucii, am privit muți de admirație peisajul extraordinar aflat la poalele Munților Bucegi, apoi am făcut cale întoarsă. Drumul de întoarcere a durat mai puțin (am coborât, of course), am ieșit prin spatele Cabanei Babele, pe la stația de telecabină (grotesc acoperită cu bucăți de tablă prinse în cuie) și peste alte patruzeci de minute ne aflam la mașini.

Aici, surpriză: două mașini de București, cu tineri în tricouri, blugi și pantofi de lac, alături de puștoaice în minijupe și pantofi cu toc. Erau atât de fericiți că au ajuns până aici…

Puneau mâna streașină la ochi, să vadă în ce stare se prezintă drumul spre Cabana Babele. “Mamă, ce mișto e!”, striga de zor una din fete, admirând peisajul din jurul ei. Era deja ora 17:00, se lăsase frigul și știind că se întunecă mai devreme, nu am fost curioși să vedem dacă au ajuns pâna la Sfinx.

Cabana Complexul Sportiv National PIATRA ARSA

Altitudine: 1950m

Capacitate: 140 locuri, în camere cu 2,3,4,8 și peste 8 paturi (grup sanitar, dus, TV)

Apă curentă, curent electric, încălzire cu gaze naturale.

Restaurant (Mic dejun: 08.00-10.30; Dejun: 10.30-17.00; Cina: 17.00-20.30)

Localizare: Muntele Cocora, pe platoul Bucegi, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000.

Acces: vara se poate ajunge cu mașina pe drumul asfaltat din Sinaia, sau pe numeroase trasee turistice din Sinaia, Bușteni sau Poiana Țapului. Pe timp de iarnă, cele mai ușoare căi de acces sunt cu telecabina, fie din Bușteni prin stația Babele, și apoi un traseu de 2 ore pe platou, fie dinspre Sinaia cu telecabina până la Cota 2000, apoi un traseu de 2 ore pe platou.

Cabana BABELE

Altitudine: 2206 m
Capacitate: 108 locuri în camere cu 2 – 12 paturi

Bufet și restaurant cu autoservire permanentă

Lumina electrică de la rețeaua publică

Toaletă și apă curentă

Încălzire cu gaze naturale și calorifere

Cabana CARAIMAN

Altitudine: 2025 m.

Capacitate: 32 de locuri.

Apă de izvor (temporar).

Încălzire cu gaze naturale.

Terenuri de schi, pentru avansați și începători, în apropierea cabanei (sezon 1 decembrie—30 aprilie).

Stații C.F.R. apropiate: Bușteni și Sinaia, pe linia București—Brașov.

Poteci de acces pe platou:

Din Bușteni (alt. 883 m) – potecă marcată cu triunghi albastru pe văile Urlătoarea Mică și Urlătoarea Mare până în apropiere de cantonul Jepi. În continuare, o potecă de legătură marcată cu triunghi roșu până sub Vârful Ciocârlia alt. 2025m, unde întâlnește drumul marcat cu bandă galbenă ce urmează linia telefonică până la Cabana Babele. Durata cca. 5 ore. Traseul Bușteni – cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara.

Din Bușteni – potecă marcată cu cruce albastră pe Valea Caraimanului (Valea Jepilor), pe la Cabana Caraiman alt. 2025m pâna la Cabana Babele. Traseu recomandat doar vara. Durată cca. 4 ore. Drumul traverseaza o rezervație științifică și se poate parcurge doar cu autorizație.

Tot din Bușteni, direct cu telecabina (40 lei/persoana). De pe platou, telecabina continuă spre Valea Ialomiței, la Hotel Peștera și Peștera Ialomicioarei.

Din Sinaia – până la Hotelul Alpin Cota 1400 apoi traseu marcat cu bandă roșie pe la Cabana Valea cu Brazi alt. 1510m , Piatra Turcului, Valea Zgârburei până la Cabana Varful cu Dor alt. 1885m. De aici, traseu marcat cu bandă galbenă, paralel cu linia de telefon, pe la cabana Piatra Arsă alt. 1950 m până la Cabana Babele. Durată cca. 5 ore

Drum de acces cu mașina: v-am descris la începutul articolului cum puteți ajunge aici, din Sinaia sau din Târgoviște, București, Pitești, Craiova.

Update pentru Valea și Peștera Ialomicoarei

Am facut un fel de Babele și Sfinx “reloaded”, la aproximativ 1 an de la precedenta vizită.

Pe Valea Ialomiței nu mai fusesem din anul 1980, asa că atunci când mi s-a propus să dam o fugă prin aceste locuri am acceptat imediat. Am plecat în jurul orei 7:00 din Târgoviște iar până la Cabana Dichiu drumul este cel povestit în primul post. De aici, de la Cabana Dichiu drumul se bifurcă:

– o porțiune asfaltată duce spre complexul hotelier și sportiv Piatra Arsă

– o porțiune asfaltată (s-a terminat asfaltarea în anul 2020) duce pe Valea Ialomiței până la Cabana Padina. Urmează apoi o porțiune neasfaltată până la Hotel Peștera.

Drumul până la Cabana Padina are 14 km și poate fi strabatut destul de rapid, însă are foarte multe curbe strânse.

Întreaga vale am găsit-o plină cu turiști, unii veniți cu cortul, alții per-pedes, alții cu mountain bike-uri, alții pentru un grătar sau o vizită la Peștera Ialomicioara.

După ce parcurgeți o porțiune relativ sălbatică, apare în partea dreaptă noua Cabană Zănoaga apoi Barajul Bolboci si Cabana Bolboci. Urmează Cheile Tătarului (la Cabana Zanoaga aveți și Cheile Zănoagei, dar pe un alt traseu) micuțe și spectaculoase și Cheile Coteanului, mai puțin spectaculoase. Spre sfârșit aveți Cabana Padina, Peștera Ialomicioara și Hotel Peștera.

Noi am ăasat mașinile la poalele Hotelului Peștera și am plecat spre telecabina care ne urcă spre Cabana Babele. Am plătit 18 lei de adult și 11 lei de copil. Am revăzut Babele și Sfinxul apoi am coborât pe poteca marcată spre platoul Ialomicioarei (tot aici se află și faimoasa “gură de rai”).

După o oră și jumatate de mers pe jos am ajuns la Peștera Ialomicioara (aflată la vreo 10 minute de mers pe jos de Hotel Peștera). Am vizitat peștera: intrarea 6 lei adulți si 4 lei copii, elevi și studenți. Plata este facultativă, găsiți destui șmecheri care se fofilează pentru a nu plăti cei 6 lei, nu-i verifică nimeni.

După vizitarea Peșterii Ialomicioara ne-am urcat în mașini și am refăcut în sens invers traseul către Sinaia, unde ne-am tras o pizza și ne-am plimbat prin stațiune cam o oră. La ora 20:00 intram în Târgoviște.

PS: pentru întreaga Vale a Ialomiței voi scrie un articol separat.

Surse folosite:
Muntii Bucegi (telefoane și rezervari la cabane)

Wikipedia – Crucea Eroilor Neamului