Peloponez 3 – Vasta si Olympia

Excursiile se afla în impas!

A doua zi, voiosi si curajosi (doar strabatusem peste 1000 de km!) , ne reamintim brusc ca obiectivele arheologice grecesti se închid la ora 15:00 (în realitate nu este peste tot asa).

Intram în panica si nu stim ce sa alegem: siturile arheologice din apropierea orasului Nafplio sau una din cele doua excursii mari, programate pentru urmatoarele zile: Monemvasia sau Olympia.

Dupa framântari seculare, care au durat 10 minute, am luat hotarârea: Olympia! Peste doua zile urma sa facem Monemvasia (cu Paralia Astro – Sparta – Mistra – Gythion).

La ora 8:00 ne îmbarcam în masini si o porneam în directia Nafplio – Tripoli – Megalopoli, urmând sa gasim prima tinta: Vasta. A doua tinta a zilei ar fi fost Olympia.

Drumul (lung) pâna la Agia Teodora din localitatea Vasta

Zis si facut. Am plecat veseli nevoie mare, de aici începând si aventura noastra: întreg drumul pâna la Megalopoli se parcurge numai prin munti.

Grecii nu au construit soselele asa cum facem noi, prin mijlocul vaii, ci pe la mijlocul muntelui, fapt care mareste distanta parcursa.

Asa ca, curba la dreapta, curba la stânga, apoi iar la dreapta si imediat la stânga, urca, coboara, urca coboara.

La început a fost haios, ne-am oprit în vârful muntelui si am facut poze, ne-am amuzat pe seama grecilor care urcau numai cu hârburi (cred ca la ei ITP-ul exista dar lipseste cu desavârsire), apoi iar curbe, stânga-dreapta, iar urcat si coborât si tot asa vreme de o ora.

Coborârea a fost o adevarata placere si am facut o groaza de economie la benzina, deoarece de pe la 1300 m pâna jos, la orasul Tripoli, am coborât în frâna de motor.

Am trecut si prin Argos, un orasel destul de maricel, aflat lânga Nafplio, orasel a carei cetate bizantina se vede cocotata sus de tot, pe vârful unui deal.

Cum am vazut-o, ne-a înfiorat drumul pe care urma sa-l facem pâna acolo (într-o alta zi, bineînteles).

Insa dupa ce ne-am întors de la Olympia, calarind muntii, drumul pâna la Argos ni s-a parut a fi joaca de copil. Pâna la urma, în tot periplul nostru prin Peloponez n-am ajuns sa vizitam si cetatea Argosului…

In fine, Peloponezul este tot numai verdeata, spre deosebire de restul Greciei unde predomina terenurile aride, irigatiile fiind în legea lor.

Dar tot din Peloponez pornesc si majoritatea incendiilor pe care le vedem la televizor.

Coborând, am avut parte si de câteva pante muntoase arse complet, cu masinile de pompieri desfasurate aiurea pe panta.

Predomina plantatiile de maslini si portocali, iar pe vai si  pe pantele mai line sunt foarte multe vii, cu struguri visinii, cu boabe mari (în Grecia predomina vinul rosu).

Datorita curbelor si pantelor, am ajuns destul de sifonati în Tripoli, însa nu aveam de unde sa banuim ca tot drumul pâna la Olympia si drumul de întoarcere prin partea de sus (pe la Dimitsana) va fi tot prin munti…

Incurcaturi în Tripoli si Megalopoli

In Tripoli, un oras foarte mare, GPS-ul ne-a dus într-o fundatura unde Ioana (GPS-ul, of course) insista ca ne aflam musai în centrul orasului.

Am ratacit astfel cam 10-15 minute pâna am oprit într-o piata micuta, în fata unei cafenele, am scos harta Greciei si am întrebat doi barbati aflati în fata unei cafele miniaturale.

I-am întrebat mai întâi daca vorbesc limba engleza, apoi le-am aratat traseul Nafplio – Tripoli – Megalopoli – Vasta. “Aha, Vasta!” a exclamat unul din ei.

Figurile li s-au luminat imediat, uitându-se totodata nedumeriti la mine, de parca ar fi vrut sa spuna: “Smechere, da’ de unde stii tu de Vasta? Asta-i secretul nostru, al grecilor.”

Din doua miscari de brat, înainte si prima la dreapta, ne-au scos din Tripoli, asa ca Ioana a primit o nota proasta din partea noastra.

Pe harta Greciei, drumul spre Vasta este destul de simplu: ajungi la orasul Megalopoli, apoi deviezi cam 15 km spre stânga si dai de micuta localitate Vasta. Asta s-o credeti voi!

A început din nou travaliul drumului prin munti si dupa doua ore de mers în astfel de conditii au început sa apara primii nervi: nevasta-mea, factorul decizional în familie (eu fiind factorul executant, factor care are voie sa spuna numai: “Bine, draga, fie ca tine!”) a început sa-si verse nervii pe mine, parte din cauza oboselii, parte din cauza caldurii, parte din cauza drumului foarte greu (ea având spre partea ei prapastia, drumul având parapeti doar din loc în loc).

Ca din cauza mea am ajuns aici, ca grecii pentru orice nimic, orice bisericuta, orice casuta, orice bolovan, fac o publicitate extraordinara pentru a atrage turistii.

Ca numai pentru Vasta asta a mea am ajuns noi aici, ca ce-o sa gasim acolo, ca s-a saturat de munti, ca ea vrea sa faca plaja si baie etc.

Intre timp, nu mai aparea Megalopoli la orizont. Noi urcam si tot urcam, aceleasi mii de curbe, aceleasi prapastii care nu se mai terminau.

Apoi reusim sa ajungem pe culmea muntelui si dintr-o data, jos în vale apare orasul, în toata splendoarea lui. Coborâm cu aceeasi frâna de motor, acelasi peisaj, milioane de curbe si nervi.

Intram în oras, pustiu la acea ora (era în jur de 11:30), de parca se filma un film SF despre o molima misterioasa abatuta asupra orasului si reusim sa discutam cu singurul localnic gasit într-un fel de librarie.

Ne spune sa ne întoarcem cam 500 de metri si s-o luam spre Sparti – Kalamata, apoi sa trecem pe sub o pasarela mare si imediat în partea dreapta se va ivi drumul spre Vasta.

Satul Andritsena si Templul lui Apollo Epicurius

Am trecut printr-un satuc superb, Andritsena, unde-ti venea sa-ti parchezi masina în fata satului si apoi sa-l strabati pe jos, atât era de frumos (vedeti si pe net poze cu acest sat; noi l-am traversat ca o ghiulea si nu am facut poze).

La iesirea din Andritsena se ivi un indicator pe care-l stiam din relatarile de pe site-ul Motor-zone: “Spre templul lui Apollo Epicurius – 25 km”, un templu mai deosebit prin asezarea si arhitectura lui, templu protejat UNESCO.

Este acoperit cu o cupola uriasa (dar si templul este urias) pentru conservare. De asemenea, puteti gasi fotografii cu el pe net. Nu am vizitat acest templu.

Bifurcatia

Am mai întrebat câteva persoane cum sa ajungem la Vasta si in final, dupa alte milioane de curbe, am ajuns la o bifurcatie unde am ramas nedumeriti: în dreapta scria Vasta 1 km, în stânga scria Agia Teodora 6 km.

Noi cautam Agia Teodora, asa ca am luat-o la stânga. Dupa vreo 5 km am oprit, deoarece vedeam o mânastire cocotata pe la mijlocul muntelui si nervii s-au descarcat pe mine, numai dinspre o singura persoana: nevasta-mea!

Ceilalti au coborât din masina chiuind, veseli nevoie mare, ca drumul a fost superb, ca le place locatia, ca ati vazut prin ce sat misto am trecut, ca ati vazut ce peisaje misto, ca ati vazut câte cetati sunt parasite etc.

Mi-am cerut scuze în fata tuturor deoarece nu am avut idee ca drumul urma sa fie atât de greu însa ei mi-au dat cu tifla: stai linistit, a fost superb!

Citisem pe net ca pe lânga mânastire curge un pârâias, asa ca mânastirea cautata de noi nu putea fi cea cocotata la mijlocul muntelui.

Am oprit o masina cu numar de Grecia, un Mercedes vechi cu doi batrânei în ea si prin semne i-am aratat doamnei unde vroiam sa ajungem.

Am ajuns la Vasta! Uraaaaaaa!

Nu ne-am înteles prea bine, însa doamna a scos o icoana cu Vasta si abia atunci si-a dat seama ce anume cautam: tinta noastra se afla la supergalactica distanta de… 100 de metri, dupa o curba!

Asa ca ne-am urcat iute în masini si peste un minut poposeam în luminisul din apropierea mânastirii.

Poate va veti întreba: ce mai e fratioare si Vasta asta? Ei bine, înainte de toate, închipuiti-va o casuta modesta, din piatra, de 6 metri lungime si 3 metri latime, cu întarituri pe cele patru colturi.

Teodora de la Vasta

Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani.

Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului sau, dar si datorita împutinarii barbatilor, s-a îmbracat în haine de barbat pentru a participa si ea la alungarea navalitorilor.

Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta în Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat astfel: “Doamne, fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu.”

Minunea adevarata, vazubila si palpabila de la Vasta

In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra. Si ce-i cu asta? poate ma întrebati. Acum urmeaza minunea: prin acoperisul bisericutei ies la iveala… 17 copaci!

Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte înalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare (au fost cântariti de specialisti) iar restul copacilor au diverse dimensiuni.

Asa, si ce-i cu asta? poate ma întrebati a doua oara. Sa va raspund, ca sa nu va enervati degeaba: daca intrati în bisericuta nu veti vedea restul trunchiurilor sau radacinile copacilor!

Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali.

Presupun ca anumite firicele se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvor. Habar nu am.

In interior se poate vedea o singura radacina, groasa cât o mâna de om, radacina care traverseaza pe o lungime de un metru unul din peretii laterali.

In rest, nimic! Au trecut de atunci sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad.

Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori.

Au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi.

De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa potabila, foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece îti îngheata mâinile!), o adevarata binefacere în arsita de afara.

Am stat aici cam o jumatate de ora, am facut poze si am studiat minunea pe toate partile.

Am ocolit-o, însa nu mi-am dat seama cum stau copacii aia acolo, mai ales ca la cea mai mica adiere de vânt (daramite la vânturile care or fi pe acolo toamna sau iarna) acoperisul de 5-6 cm grosime ar trebui sa fie spulberat imediat, datorita presiunii enorme exercitata de cei 3 copaci mai grosi.

Singura care n-a gustat “minunea” a fost, bineînteles, nevasta-mea (eu sunt un Berbec cu capul în nori, iar ea este un Taur cu picioarele bine înfipte în pamânt).

Drumul spre Olympia, acolo unde se aprinde flacara olimpica

Dupa pauza de o jumatate de ora de la Vasta, spiritele s-au mai calmat si ne-am îndreptat spre Olympia.

Toate bune si frumoase pâna în apropierea sitului arheologic, unde te poti rataci foarte usor deoarece indicatoarele sunt puse aiurea (GPS-ul nu este folositor aici), basca drumul spre situl arheologic care era blocat la intrarea în localitate.

In apropierea sitului se face o bifurcatie fara indicatoare.

Norocul nostru a fost o masina din Grecia (care, de fapt, ne “urmarise” cale de vreo 5 km), al carui sofer, un român casatorit cu o grecoaica, ne-a îndrumat cu rabdare spre Olympia (de fapt, ne-a rugat sa-l urmam, ca sa nu ne ratacim pe acolo si sa pierdem timp pretios – va reamintesc de faptul ca doream sa mai prindem si o baie la Tolo, la întoarcere).

Era deja ora 15:30 si caldura sufocanta a început sa-si faca simtita prezenta.

Am luat bilete, 6 euro de adult numai site-ul arheologic. Cine dorea si muzeul, având mai mult timp la dipozitie, mai achita 4 euro.

Tinerii sub 18 ani nu platesc bilete la toate obiectivele arheologice din Grecia (inclusiv la Muzeul National si Muzeul Nou din Atena).

Odata intrati în sit, aproape ca ne-am ratacit în imensitatea locului. Desi era ora amiezii si caldura era sufocanta, era o aglomeratie de nedescris.

Ne-am rasfirat ca furnicile, urmând sa ne regasim pe parcursul traseului, care trecea pe la zona aprinderii flacarii olimpice, zona stadionului, apoi pe la palatul construit special pentru Nero, care a participat si el la Jocuri, Templul lui Zeus (unde se afla odinioara statuia din aur a lui Zeus, una din cele sapte minuni ale lumii antice, statuie faurita de Fidias), alte multe temple mai mari sau mai mici, în fine sunt o groaza de obiective de vizitat.

Partea buna este ca, oriunde te-ai afla în sit, gasesti placute indicatoare cu întreg situl arheologic, indicatoare care-ti arata printr-o bulina rosie locul în care te afli în acel moment.

Dupa numai câteva minute de vizitat, Alexandra, profa de istorie, nu s-a mai putut stâpani si a izbucnit în plâns (pe mine m-au busit lacrimile în momentul în care am vazut Sfinxul de la Delphi; o sa va povestesc când voi ajunge acolo cu relatarile): “Bai, nici nu stiu cum sa va multumesc! Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam ca voi ajunge pâna aici! Va multumesc din suflet!”

Singurul care nu prea a gustat din plin aceasta vizita a fost Andrei, baiatul meu, care a ramas tare dezamagit de faptul ca stadionul nu arata ca cel din filmul Asterix si Obelix la jocurile olimpice.

Se facuse deja ora 17:00 (renuntasem la vizitarea muzeului, tocmai din cauza timpului limitat) si am intrat în panica: renuntam la plaja si la baie?

Pâna la Tolo erau cam 3 ore. Am hotarât sa “forjam” masinile si sa scurtam timpul la 2 ore, eventual sa facem baie si noaptea (orice experienta este necesara, nu-i asa?).

Intoarcerea la Tolo si greva transportatorilor de combustibili

Zis si facut. Românul-grec care ne-a ajutat la intrarea în Olympia s-a conversat cu unul din ghizii sitului, ghid care ne-a indicat o ruta mai rapida, care ducea direct la Tripoli.

A urmat un fel de raliu Paris-Dakar, numai prin munti, o goana nebuna dupa câstigare de timp.

Am vazut cetati parasite, sate micute cu doar câteva casute, dar si doua-trei bijuterii de sate tipic grecesti, cocotate în vârful muntilor, foarte pitoresti.

La Tripoli, în loc s-o luam pe drumul pe care am venit (Argos-Nafplio-Tolo), Ioana ne-a dus din nou pe autostrada, unde, cu putine exceptii, am coborât numai în frâna de motor, cam 10 km (închipuiti-va o autostrada care porneste din Vârful Caraiman si se opreste undeva în apropierea Brasovului) si din nou prin faimoasele tunele grecesti.

In Nafplio ni s-a parut curios ca la toate benzinariile se formasera cozi uriase, însa ne-am spus ca poate grecii obisnuiesc sa alimenteze pentru toata saptamâna.

Nici prin cap nu ne-a trecut ca a doua zi începea greva transportatorilor de combustibili (Sotiris, grecul la care urma sa stam o noapte la Atena, ne va anunta si el prin telefon de aceasta greva).

Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe drum, asa ca am ajuns la Tolo în jurul orei 21:00, când noi speram sa ajungem pe la 18:30 – 19:00.

In fine, s-a dus naibii baia noastra iar supararile s-au estompat când în pahare a început sa curga Metaxa, copiii luând-o la goana spre Gelateria Athina, pentru a-si cumpara înghetata favorita.

A doua zi ce credeti ca-si dorea fiecare?
LENEVIRE TOTALA! Si chiar asa s-a si întâmplat…

PS1: urmatoarea relatare va fi despre Tirint (cetatea misterioasa ale carei ziduri au fost ridicate cu ajutorul ciclopilor), Micene cu mormintele regale dar si încercarea noastra de a ajunge la Nemea.

PS2: cred ca voi separa acest articol în doua articole, deoarece consider ca fiecare locatie merita un articol separat, mult mai detaliat.

Cum se ajunge la Vasta: folositi Google Maps si configurati traseul “Tolo” (plecare) si “Church of Agia Theodora, Megalopoli 222 00, Greece” (destinatie). In loc de Tolo puteti pune orice punct de plecare.

Pret bilet intrare Vasta: intrarea este libera

Cum se ajunge la Olympia: folositi Google Maps si configurati traseul “Tolo” (plecare) si “Olympia Archaeological Museum, Greece” (destinatie). In loc de Tolo puteti pune orice punct de plecare.

Pret bilet intrare Olympia (2014): adulti 6 euro doar situl arheologic, 10 euro situl plus muzeul. Copiii pâna la 18 ani intra gratis.