Turcia altfel 20 – Istanbul 3 Apeductul lui Valens

(timp citire: 6 minute)

Bozdogan Kemeri

Am iesit din Marele Bazar si am luat-o în partea dreapta, cu gând sa întrebam pe cineva cum se ajunge la “Bozdogan Kemeri”.

Acum mi s-a facut mila de voi si va spun ca este vorba de “Apeductul lui Valens” în limba româna sau “Valens Aqueduct” în limba engleza sau “Apeductul soimului gri” în limba turca.

Asa ca am început sa întrebam în dreapta si în stânga despre “Valens Aqueduct”. Bineînteles ca nimeni nu întelegea mai nimic.

La un chiosc cu racoritoare am cumparat niste apa plata rece si l-am întrebat pe tânarul care vindea acolo cum putem ajunge la acest “Valens Aqueduct”.

Habar nu avea, asa ca si-a chemat bunicul aflat în chiosc, un batrânel simpatic care nu întelegea o iota din dialogul nostru dar dorea musai sa se faca folositor, batrânel care a indicat simplu cu mâna: drept înainte!

Multumiti nevoie mare ca totul ne merge din plin, drept înainte am luat-o si noi însa “aqueductul” nu a avut chef sa apara la orizont nici dupa douazeci de minute de mers pe jos pe Bulevardul Ordu, la cele 40 de grade Celsius de afara.

Indragostindu-ma brusc de doua adolescente frumoase foc (erau împreuna cu tatal lor, linistiti-va, nu va agitati) cu harta Istanbulului în mâna le-am rugat sa ma îndrume cum puteau ele mai bine.

Noi, cei 10 români eram însirati pe o distanta de o suta de metri în lungul bulevardului, mergând ca melcii, eu fiind în frunte, asa ca pâna s-a reîntregit grupul eu aflasem deja de la pustoaice ca batrânul de acum douazeci de minute ne-a îndrumat taman invers, adica am luat-o în partea opusa apeductului!

Pisici! Multumindu-le dulcetelor de fete, bineînteles ca nu am scapat de inevitabilul:

– From? From?

– Romania, Gica Hagi, Gica Popescu, Nadia Comaneci, Ceausescu, Dracula

– Dracula?

– Yes, Dracula!

– Hi-hi-hi-hi!

Bulevardul Ataturk

Una din pustoaice a mers cu noi cam 200 de metri, apoi ne-a pasat unui barbat care mergea în directia apeductului, chiar pe Bulevardul Ataturk, si asta a fost tot.

Mergând foarte repede, din minut în minut turcul întorcea capul si striga la noi: “hambalalam kakalam” (o nascocire de-a mea, habar nu am ce bolborosea acolo), asta însemnând în traducere libera “Urmati-ma!”, asa ca peste zece minute de mars fortat, cu limba scoasa dar fericiti din cale afara, ne aflam la poalele impunatorului obiectiv arheologic, unde am ramas muti de-a binelea în fata geniului ingineresc al romanilor.

Prima care s-a trezit din visare a fost Alexandra, profa’ de istorie: “Mama, ce urias este!”, apoi Florione: “Bai, este superb!”

La poalele lui paream niste piticanii iar masinile mici si autocarele treceau cu o viteza nebuna pe sub el, pe Bulervadul Ataturk, bulevard care ducea spre Podul Ataturk, unul din podurile care traverseaza Cornul de Aur.

Apeductul lui Valens

Amu’ sa va spun câte ceva despre apeductul lui Valens: a fost construit de romani si facea parte dintr-un vast sistem de furnizare a apei potabile necesara capitalei Imperiului Roman de Rasarit.

Nu se cunoaste data exacta a începutului constructiei apeductului, însa se stie ca a fost finalizat în anul 368 în timpul domniei împaratului roman Valens, al carui nume îl si poarta.

Apeductul a fost întretinut si folosit de-a lungul timpului atât de bizantini cât si de otomani, ramânând unul din cele mai importante repere ale orasului.

Apeductul se gaseste în cartierul Fatih si se întinde de-a lungul vaii ce desparte al treilea si al patrulea deal din Constantinopol, dealuri ocupate la acea vreme de Capitoliu si de Biserica Sfintilor Apostoli (si necropola imperiala totodata) iar astazi de Universitatea din Istanbul si Moscheea Fatih.

Sectiunea care a supravietuit pâna în zilele noastre are o lungime de 921 de metri, însa lipsesc din el 50 de metri din totalul de 971 de metri cât a avut initial.

Perioada romana

Construirea unui sistem de alimentare cu apa pentru orasul Byzantium a început sub împaratul roman Hadrian.

Sub împaratul Constantin I, când întregul oras a fost reconstruit si a crescut în dimensiuni, era imperios necesar ca sistemul sa fie extins pentru a satisface nevoilor populatiei din ce în ce mai numeroase.

Apeductul lui Valens, care primea initial apa de pe pantele dealurilor aflate între Kagithane (cel mai modern cartier al Istanbulului de astazi) si Marea Marmara, a fost doar unul dintre punctele terminale ale acestui sistem de apeducte si canale, sistem care avea o lungime totala de peste 250 de kilometri, strabatând dealurile Traciei, fiind si cel mai lung sistem din antichitate.

Apa adusa la Istanbul provenea în mare parte din rezervoarele construite in Padurea Belgrad (de fapt niste lacuri de acumulare artificiale) aduse initial pe apeductul Egrikapi localizat in nord-vestul peninsulei.

Odata ajunsa în capitala, apa era distribuita în trei rezervoare deschise si în peste o suta de cisterne subterane (ca Bazilica Cisterna, de exemplu), cu o capacitate totala de peste un milion de metri cubi, apoi era dispersata în palate, vile, bai si fântâni publice sau private.

Conform documentelor, apeductul a fost construit folosind pietrele zidurilor Calcedoniei (un oras antic aflat în apropierea Costantinopolelui), ras de pe fata pamântului în anul 366 dupa revolta lui Procopius (un rival de-al împaratului Valens).

Apeductul a fost inaugurat în anul 373 de catre prefectul orasului, Clearchus, care a comandat un Maius Nymphaeum (o fântâna arteziana, vezi Nymphaemul din Hierapolis) în Forumul lui Theodosius, fântâna monumentala care era alimentata cu apa din apeduct.

Dupa o seceta severa în anul 382 d.Hr., Theodosius I a construit o noua linie (Aquaeductus Theodosiacus), care lua apa dintr-o regiune din nord-est cunoscuta astazi drept “Padurea Belgrad”.

Perioada Bizantina

Un alt împarat, Theodosius al II-lea, a hotarât ca apa sa fie distribuita doar spre Nymphaeum, Baile lui Zeuxippus si Marele Palat din Constantinopol.

In urma unui cutremur, apeductul a fost reparat de împaratul Justinian I si conectat cu cisterna Yerebatan, apoi a fost reparat din nou în anul 576 de împaratul Justin al II-lea, care a construit o linie separata.

Apeductul a fost întrerupt de avari în timpul asediului din anul 626, iar alimentarea cu apa a fost restabilita abia dupa marea seceta din anul 758 de catre împaratul Constantin V.

Acest împarat avea întregul sistem de alimentare cu apa reparat de un patrician (aristocrat), care a folosit forta de munca provenita din întreaga Grecie si din Anatolia.

Ultimul împarat bizantin care a avut grija de apeduct a fost Andronikos I Comnenul.

Dupa domnia lui n-au mai fost efectuate lucrari de reparatie dar pâna în acel moment populatia orasului scazuse la aproximativ 40.000 – 50.000 locuitori, astfel încât alimentarea cu apa nu mai era o problema stringenta.

Conform marturiei lui Ruy Gonzáles de Clavijo, un diplomat castilian care s-a deplasat la Constantinopol, în drumul sau spre împaratul Timur Lenk, în anul 1403 apeductul era înca functional.

Perioada otomana

Dupa caderea Constantinopolului (1453), sultanul Mehmet al II-lea a reparat întregul sistem de alimentare cu apa, sistem care a fost apoi utilizat pentru a aduce apa la palatele imperiale Eski Sarayi (primul palat, construit pe al treilea deal) si Topkapi Sarayi, conectat la un nou traseu ce venea din nord-est.

Marele cutremur din 1509 a distrus arcadele aflate lânga Moscheea Sehzade (moschee construita ulterior; vedeti si fotografiile aeriene).

Acest lucru a dat nastere la o legenda populara care spunea ca arcadele s-au prabusit special pentru a permite o mai buna vizualizare a Moscheii Sehzade.

Reparatiile la reteaua de alimentare cu apa au continuat sub Baiazid al II-lea, care a adaugat un nou traseu (o noua linie).

Spre mijlocul sec. al 16-lea, sultanul Suleyman I Magnificul a reconstruit arcadele 47 pâna la 51 (numarate de la vest), aflate în apropierea Moscheei Sehzade, iar pe arhitectul imperial Mimar Sinan l-a însarcinat cu adaugarea a înca doua trasee, venind din Padurea Belgradului.

Fluxul marit de apa a permis distribuirea acesteia în cartierul Kirk Cesme (“Patruzeci de Fântâni”), cartier situat de-a lungul apeductului, pe partea Cornului de Aur, numit asa dupa numeroasele fântâni construite acolo sub Suleyman.

Sub sultanul Mustafa al II-lea au fost restaurate arcadele 41-45, respectându-se forma avuta în antichitate (o inscriptie gasita aici comemoreaza evenimentul si este datata 1696-1697).

Perioada moderna si cateva statistici

În 1912, a fost darâmata o portiune de 50 de metri lungime, aflata lânga Moscheea Fatih pentru a face rost de spatiu în vederea construirii moscheii. In aceeasi perioada, o noua instalatie de distributie moderna, a fost ridicata la capatul de est.

Apeductul lui Valens are o înaltime maxima de 28 metri (63 de metri deasupra nivelului marii).

Arcadele 1-40 si 46-51 fac parte din timpul împaratului Valens, arcadele 41-45 de pe timpul sultanului Mustafa al II-lea, iar arcadele 52-56 de pe timpul sultanului Suleyman Magnificul.

Arcadele 18-73 sunt construite pe doua rânduri, celelalte sunt construite pe un singur rând.

Initial, structura era perfect dreapta, însa în timpul constructiei Moscheei Fatih, din motive necunoscute, s-a ondulat pe anumite portiuni, din cauza solului. Zidaria nu este regulata si utilizeaza o combinatie de blocuri din piatra cioplita si caramizi.

Primul rând de arcade (de jos) este construit cu blocuri de piatra patrate mari iar rândul de sus este construit cu patru pâna la sapte cursuri de pietre mai mici alternate cu un pat dintr-un material mai mic, prinse cu scoabe de fier.

Latimea apeductului variaza de la 7,75 metri la 8,24 metri. Stâlpii au o grosime de 3.70 metri, iar arcadele inferioare sunt late de 4 metri.

Ca urmare a unor studii geofizice efectuate în anul 2009, este acum cunoscut faptul ca fundatiile stâlpilor de sustinere se afla la aproximativ 5,4 – 6 metri sub suprafata de astazi.

Cele doua parcuri si Moscheea Sehzade

In fata apeductului, de o parte si de alta a Bulevardului Ataturk se afla doua parcuri racoroase, asa ca ne-am asezat si noi la umbra copacilor pe bancutele parcului situat în partea dreapta, studiind în voie maretia constructiei.

Peste câteva minute ne-am ridicat, cu gând sa pornim spre Moscheea Suleymaniye însa habar nu aveam ca la doi pasi de apeduct ne astepta o alta minune: Moscheea Sehzade, sau “Moscheea Printului”, ridicata de Suleyman în memoria mult-iubitului sau fiu Sehzade Mehmed.

Gurile rele spun ca Mehmed ar fi fost asasinat în urma prea multei notorietati capatate dupa victorioasa campanie militara din Ungaria iar sultanului nu-i placea sa aiba rivali.

Mehmed era primul copil facut cu sultana Roxelana (sultanul mai avea si alti fii, mai mari ca Mehmed) si era destinat înca din timpul vietii sultanului sa-i urmeze acestuia la tron.

Alte guri si mai rele spun ca ar fi fost omorât din ordinul fratelui sau vitreg Mustafa, care se simtea îndreptatit sa urce pe tron înaintea lui Mehmed. Altii spun ca ar fi murit ori de variola, ori de moarte naturala.

Numai Allah stie ce s-a întâmplat atunci deoarece documentele ajunse pâna la noi descriu evenimente contradictorii.

Asa ca ne-am îndreptat spre  Moscheea Sehzade, una din cele mai frumoase moschei ale Turciei, asta doar dupa ce un tânar turc ne-a atras atentia asupra ei.

Coordonate GPS: 41.015800°, 28.955853°

Surse folosite:

• carte “Istanbul – orasul civilizatiilor”
• Wikipedia – Valens Aqueduct
• fotografii aeriene: omogeneia-turkey.com