Turcia altfel 25 – Istanbul 8 – Sfanta Sofia

(timp citire: 11 minute)

Profa de istorie

Daca ati parcurs articolele referitoare la Turcia, ati citit de mai multe ori despre “profa de istorie”, Alexandra.

Atât de draga i-a fost Domnului profa de istorie încât acesta a luat-o la El, dupa o lunga si grea suferinta, conform uzantelor medicale. Avea 47 de ani.

Alaturi de ea am vizitat: Troia, Olympia, Aphrodisia, Pamukkale, Hierapolis, Milet, Pergam, Efes, Priene, Atena, Micene, Tirynt, Epidaur, Nemea etc., locuri legendare, locuri pe care avea sa le împartaseasca cu dragoste elevilor sai.

Elevi care au fost alaturi de ea pâna în ultima clipa a vietii sale si care au venit într-un numar impresionant la înmormântarea ei, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Articolul de fata îl dedic profei de istorie, Alexandra Teodorescu. Ramas bun, prietena draga!

Cumparati bilete de pe internet pentru Sfanta Sofia

Odata ce ai depasit Fântâna Germana din Hipodrom, vezi profilându-se pe cerul albastru si limpede, cupola stralucitoare a bisericii Sfânta Sofia, care se înalta deasupra zgomotelor strazii si a tumultului Istanbulului modern.

Exteriorul acestei mari biserici bizantine, construita în secolul 6 d.Hr., este un ansamblu de semicupole, contraforturi si aripi de cladiri exterioare.

Patru minarete elegante, care-i scot în evidenta structura masiva, fac de straja în cele patru colturi ale cladirii.

Pentru a ajunge în biserica propriu-zisa trebuie sa treci de doua intrari.

Prima intrare se afla la portile unor ziduri, nu foarte înalte. Aici, paznici înarmati numara vizitatorii.

Daca se depaseste un anumit numar de persoane, ceilalti turisti care stau la rând trebuie sa astepte cam o ora pâna ce mai ies din turistii aflati în interior.

Odata intrati în curtea Sfintei Sofia, trebuie sa treceti de cea de-a doua intrare, acolo unde se vând biletele.

Stati din nou la rând în dreptul unui chiosc, cumparati biletele, va îndreptati spre niste porti rotative si introduceti biletele într-o fanta.

Beculetul fantei se face verde si puteti roti poarta, ca la metroul bucurestean. Pentru a scapa de aceasta a doua coada, noi am achizitionat biletele de pe internet, cu cardul de aici.

Astfel am cumparat bilete pentru: 1. Sfânta Sofia, 2. Palatul Topkapi si 3. Harem.

Nu faceti vreo economie la lirele turcesti însa faceti o economie consistenta la statul la coada.

Biletele mi-au sosit pe adresa de mail sub forma unui fisier .pdf (Adobe Acrobat Reader) si apoi le-am printat la imprimanta.

In total au fost 9 bilete, eu, sotia si baiatul meu, pentru cele trei intrari enumerate mai sus.

Având aceste bilete, nu mai este nevoie sa stati la cozile mari formate la intrarea în incinta, cozi care se întindeau pe o lungime de 50-60 de metri, pe doua sau trei rânduri.

In primul episod, Turcia altfel Istanbul 1, v-am spus ca am încercat sa intram în prima seara, însa paznicii nu ne-au lasat deoarece se depasise numarul de vizitatori iar peste o ora biserica îsi închidea portile.

Asa ca daca doriti sa vizitati Sfânta Sofia dupa-amiaza, trebuie sa va asezati la coada cel mai târziu la ora 17:00, pentru a reusi sa intrati în biserica.

Noi am stat câteva minute la coada exterioara si abia dupa ce am vazut mai multi turisti ca rostesc cuvântul “tickets” si ca arata aceste bilete celor trei paznici, am iesit din rând si, facându-ne curaj, le-am aratat unuia din ei.

Fara nicio problema am fost lasati sa intram în curtea moscheii.

Am ignorat cea de-a doua coada de la casa de bilete, ne-am apropiat de portile rotative, am introdus bilete în fanta, bilete au fost acceptate si uite asa am scapat de o ora sau doua de pierdut pe la cozi.

Rasuflând usurati (sa fiu sincer, ne-a fost putin teama ca biletele sa nu fie valabile), ne-am îndreptat spre cele trei porti masive din lemn de stejar, portile intrarii principale in biserica.

Am intrat in Sfanta Sofia

Interiorul este întunecos însa dupa câteva minute ochii ti se obisnuiesc si poti deslusi cu usurinta minunatia crestina în toate detaliile ei.

Mai întâi, în babilonia dinauntru nici nu stii încotro s-o iei.

Interiorul este maiestuos, te amestete imediat, te sufoca pur si simplu, te simti dezorientat si îti spui în sinea ta ca nu ai ce cauta acolo!

Pai apoi de ce am intrat aici? Nu s-o vizitam? O luam de la intrare spre dreapta, ajungem pâna la picioarele vesnicelor schele uriase, apoi ne întoarcem de unde am plecat.

O luam la stânga, ametiti de-a binelea si intram pe coridorul care duce la primul etaj, coridor asemanator cu cel întâlnit a Amfiteatrul din Milet.

Crezi ca daca ai ajuns sus esti mai linistit? Nu, frate, zapaceala este si mai mare.

Primul etaj

Aici, la primul etaj ai o panorama ametitoare asupra întregii biserici: cupola uriasa, pilonii grosi înaltându-se ametitor spre tavanul pictat, scuturi uriase pictate cu caligrafie otomana, picturi, mozaicuri cu foite din aur.

Mai vezi icoanele cu Iisus Pantocrator, Fecioara Maria, diversi sfinti, sau mai precis toti sfintii.

Apoi miliarde de aparate foto care tacane neîncetat, asa ca avem neaparata nevoie sa ne asezam undeva pentru a ne clarifica gândurile si emotiile stârnite de întâlnirea cu unul din marile monumente ale crestinatatii.

Gasim niste scaunele din lemn, le tragem spre balustrada etajului întâi si cu coatele sprijinte de ea, încercam sa intram în atmosfera uriasului edificiu crestin.

Adevarata frumusete a bisericii Sfânta Sofia (sau Hagia Sophia – Sfânta Intelepciune), cea mai mare biserica din capitala bizantina Costantinopol, se afla aici, în interior.

Stralucirea orbitoare si atotstapânitoare a luminii zilei se retrage în fata maretiei subtile a spatiului întunecat în care se pot discerne curbele line ale pasajelor boltite, galeriilor si aleilor marginite de coloane de marmura.

Poate fi admirata maiestria mesterului bizantin în realizarea mozaicurilor restaurate în culori sclipitoare, precum si în sculptura capitelurilor de marmura ale coloanelor naosului, în care complicate motive ornamentale de frunze de acant înconjoara monograma lui Iustinian si a sotiei sale, Teodora.

Cupola Sfintei Sofia

Marea cupola îsi desfasoara splendoarea deasupra pardoselei netede de marmura, pe care se proiecteaza umbrele dantelate ale candelabrelor.

Din centrul ei, 40 de nervuri coboara în curbe catre baza. Aici sunt încastrate 40 de ferestre, ca niste diamante de lumina încrustate pe o coroana.

Desi biserica si-a pierdut cea mai mare parte a decoratiunilor originale din aur si argint, a mozaicurilor si frescelor, frumusetea ei naturala este data de grandoarea spatiului, de jocurile de lumini si umbre, un clarobscur uimitor, mai ales atunci când razele soarelui lumineaza interiorul umbrit.

Prima biserica

Pe acropolisul vechiului Byzantion acolo unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, împaratul Constantin cel Mare a ridicat prima varianta a bisericii în anul 325 DC.

Sub urmasul lui Constantin, Constantius, au urmat lucrari de marire a bisericii în anul 365 d.Chr., devenind resedinta episcopala a Constantinopolului.

În anul 404 d.Chr., biserica a fost incendiata pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom.

În anul 415 d.Chr., împaratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o noua varianta arhitecturala.

Acest al doilea edificiu a fost devastat si incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 d.Chr.

Revolta (rascoala) Nika

Ce este cu aceasta revolta Nika? Numele vine de la strigatul rasculatilor: Nika (greaca = victorie) si a fost provocata de o imprudenta a împaratului bizantin.

Foarte pe scurt: întrecerile cu care trase de cai erau la ordinea zilei în Hipodromul din Constantinopole.

De-a lungul anilor se formasera doua galerii puternice de suporteri (asemanatoare galeriilor de fotbal din zilele noastre, galeria echipei Dinamo si galeria echipei Steaua, de exemplu).

Pentru a fi delimitate, atat echipele de care cat si galeriile adoptasera doua culori: albastru si verde (initial au existat 4 culori: albastru, rosu, galben, alb).

Intre echipa verzilor si echipa albastrilor, ca si între suporterii lor exista o rivalitate de moarte (adica se omorau pur si simplu pe strada atunci cand se întâlneau).

Intr-o astfel de altercatie au fost omorâti câteva sute de suporteri de ambele tabere, trupele împaratului au reusit sa desparta taberele si au spânzurat mai multi suporteri din ambele tabere.

Ambele factiuni s-au simtit amenintate si s-au unit în cuget si-n simtiri împotriva împaratului.

Justinian a mirosit germenii unei revolte si ca s-o calmeze cu ceva a anuntat organizarea unor super-mega-ultra curse de care (adica “pâine si circ”).

Se stia ca împaratul îi favoriza constant pe Albastri, încât acestia ajunsesera sa comita acte de vandalism si sa fie temuti de oricine li se împotrivea, stiind ca sunt protejati de basileu.

Într-o încaierare oarecare, au fost capturati de garzile imperiale mai multi insurgenti, dintre care doi au ramas neeliberati si care au fost mai apoi spânzurati.

Unul din acestia apartinea Verzilor, iar celalalt Albastrilor, astfel ca cele doua factiuni s-au vazut deopotriva amenintate si au creat o alianta.

În aceasta alianta a intrat întreaga populatie din Constantinopol, cerând abdicarea lui Iustinian, arzând aproape un sfert din oras în cele sase zile cât a durat rascoala.

În incendiu au fost cuprinse spitale, cu pacientii înca internati în ele, biserici, o parte a Palatului Sacru, administratii si azile.

Inabusirea revoltei Nika

Rascoala nu a încetat decât în urma interventiei armatei, conduse de generalul Belisarius, care a ucis peste 30000 de oameni, apartinând ambelor partide.

Armata a surprins multimea adunata în Hipodrom în jurul celui pe care voiau sa îl proclame împarat, Hepatius, un senator, fiul fostului împarat Anastasiu I.

Dupa încetarea luptelor, executiile au continuat din ordinul împaratului în rândurile suspectilor de crime sau razvratire, acest val de executii prinzându-l si pe Hepatius, care încercase, fara izbânda totusi, sa opreasca rascoala.

Dupa înabusirea revoltei, împaratul a trecut la materializarea visului sau de a ridica o biserica fara egal în lume.

Ridicarea Sfintei Sofia

A tocmit doi renumiti arhitecti ai timpului, Anthemius din Tralles si Isidoros din Milet si s-a apreciat ca sub comanda acestora au lucrat înca 100 de maistri si 10.000 de lucratori.

Pentru a construi biserica, Iustinian a importat materiale speciale de constructie de pe tot cuprinsul imperiului (Efes, Pergam, Baalbek sau Heliopolis din Egipt).

Unele din cele 107 coloane ale bisericii au fost aduse, se spune, de la temple antice aflate pe cuprinsul Imperiului Bizantin.

Profir rosu, marmura alba si galbena au fost aduse pe vase iar sculptori, tâmplari, zidari si mozaicari au început sa lucreze pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii.

Când biserica a fost terminata, cupola si tavanul au fost poleite în întregime cu aur, a carui stralucire se reflecta în fiecare suprafata lustruita.

Tonalitatile coloanelor de marmura erau atât de delicate, încât l-au facut pe un istoric contemporan, Procopius, sa le asemuiasca cu o pajiste înflorita.

Noaptea, biserica etala un firmament pe care straluceau cercuri de lumina concentrice, ca niste stelute de aur.

Dupa numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 d.Chr., Justinian a putut exclama: “Glorie Dumnezeului care m-a ajutat sa-mi savârsesc o astfel de lucrare! Solomon te-am întrecut!”

Cutremure, incendii si jafurile cruciatilor

De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe incendii si a rezistat numeroaselor cutremure in zona.

Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricaciuni încât s-a pus problema închiderii ei definitive.

Restaurarea a durat pâna în anul 994, aceasta revenindu-i arhitectului Tridates. Splendoarea bisericii s-a diminuat treptat, de-a lungul istoriei sale tulburate.

Structura era mereu amenintata de foc si cutremure, iar interiorul a fost jefuit de comorile sale de catre cruciatii aflati în drum spre Ierusalim (1204), care erau ostili bisericii ortodoxe.

Jaful a durat trei zile, timp în care locasul a fost golit de icoane superbe încadrate de aur, argint si pietre pretioase, de candelabre din argint si aur, de cruci încrustate si ele cu pietre pretioase si de alte relicve rare.

Între anii 1204-1261, ocupantii apuseni ai Constantinopolului au transformat Sfânta Sofia în catedrala catolica.

Dupa izgonirea lor, împaratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurant biserica si i-a redat atributul de catedrala patriarhala ortodoxa.

Foarte curând, în anul 1317, împaratul Andronic al II-lea Paleologul a dispus întarirea bisericii cu contraforturile de la nord-est si sud-vest, contraforturi vizibile si astazi.

Cutremurul din 1348 a provocat o noua prabusire a partii de rasarit a cupolei, restaurarea putându-se realiza numai prin colecta publica, deoarece imperiul intrase deja în declinul destramarii.

Toate relatarile din sec. al XV-lea, cu câteva decenii înaintea colapsului Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de întretinere jalnica a bisericii, în concordanta cu decaderea generala.

Transformarea in moschee a Sfintei Sofia

In anul 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul iar Sfânta Sofia a fost transformata în moschee.

În primele decenii de ocupatie otomana locasul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decoratie crestina de mozaic si fresca, însa acestea au fost acoperite cu un strat de tencuiala alba, fara a fi distruse.

Turcii au adaugat bisericii patru minarete în cele patru colturi.

Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a înaltat fiul sau, Baiazid al II-lea, iar ultimele doua au revenit lui Selim al II-lea, în sec. al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai valoros al acelor timpuri, Sinan.

În anul 1573, Sinan a consolidat edificiul cu noi contraforturi, în interior a construit Loja sultanului, iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea, în 1577.

Cu timpul, în jurul Sfintei Sofia turcii au adaugat o serie de constructii marunte cu destinatii diverse: o fântâna de purificare, un orologiu, o medresa (scoala coranica) si mausolee.

In final, în 1934, Kemal Ataturk, presedintele de atunci al Turciei, a transformat biserica în muzeu. Restaurarile si reparatiile continua si astazi.

Mehmet al II-lea Cuceritorul

Intre timp, vizitatorii pot admira interiorul umbrit si misterios, care este în mare masura la fel cum era atunci când a slujit drept biserica în seara zilei de 28 mai 1453, împaratul Constantin al XI-lea primind cu lacrimi în ochi sfânta împartasanie pentru ultima data.

Caci el stia ca în câteva ore turcii condusi de Mehmet al II-lea, vor escalada zidurile orasului si îi vor ucide pe aparatori. Cele mai negre temeri ale împaratului s-au împlinit.

Dar cuceritorul a tratat cu respect Sfânta Sofia. Se spune ca înainte sa intre pentru prima data în biserica, Mehmet si-a turnat o mâna de tarâna pe crestet, în semn de umilinta.

Inauntru, a contemplat în tacere maretia bisericii si apoi vazând cum un soldat spargea pardoseala de marmura, l-a lovit cu sabia si a dat ordin ca cele trei zile clasice de jefuire sa nu mai aiba loc în Sfânta Sofia ci doar în restul orasului.

Astazi, degrevata de orice functie religioasa, mareata biserica a ramas o oaza de spiritualitate într-o metropola agitata.

In fiecare an vizitatorii sunt atrasi de maretia constructiei cu pardoseli de marmura, coloane reci si o cupola care se înalta spre ceruri.

La sfârsit, ca sa va fac ziua extrem de placuta, am tras cu urechea la explicatiile unui ghid aflat în apropierea noastra si uite ce am aflat: turcii cei mai solizi aveau iatagane cu lungimea de 1,3 metri.

Odata portile uriase puse la pamânt, acestia au intrat primii în biserica si au facut un adevarat macel: cei aflati la intrare erau locuitorii cei mai în vârsta iar iataganele se roteau în dreapta si în stânga, taind capete cu nemiluita, într-o balta de sânge.

In mijlocul bisericii se aflau tinerii iar în fata altarului copiii. Atât tinerii cât si copiii au fost iertati însa turcii au început sa se certe pentru ei, tragând pur si simplu de oameni, jupuindu-i cu unghiile, pentru a-i face sclavii lor.

Gata cu lucrurile serioase! Sa ne îndreptam spre lucruri mai placute ochiului, adica spre Palatul Topkapi si Harem!